Revocarea măsurilor de siguranţă. Art.437 C.p.p.. Decizia nr. 524/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 524/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 524/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 524
Ședința publică din data de 20.03.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. D.
JUDECĂTOR: P. DUMITRIȚA
JUDECĂTOR: C. V.
Grefier: C. G.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat d-nul procuror P. R..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul formulat de petentă I. Ș., împotriva sentinței penale nr.186/06.12.2012 pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul T. I., lipsind petenta, pentru care a răspuns tatăl acesteia.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că a fost citată recurenta-petentă cu mențiunea de a se prezenta personal la termenul acordat.
La interpelarea Curții, tatăl petentei precizează faptul că fiica sa este plecată din țară.
Intimatul T. I., având cuvântul, solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Reprezentantul Ministerului Public, apreciază că nu se impune acordarea unui nou termen de judecată, invocând excepția necompetentei materiale a Curții de Apel București cu solicitarea de a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale invocată de reprezentantul Ministerului Public.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.186/06.12.2012, pronunțată de Judecătoria L. Gară, în baza art.84 C.p., a fost respinsă cererea de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate lui T. I. prin sentința penală nr. 263/27.12.2011, pronunțată de Judecătoria L. Gară, formulată de petenta I. Ș., domiciliată în. și domiciliul ales la C.. Indiv. Av. C. M. din or. L. Gară, .-4, jud.Călărași.
În baza art.192 alin.2 C.p.p., a fost obligată petenta la plata către stat a sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la 25.09.2012, petenta I. Ș., domiciliată în. și domiciliul ales la C.. Indiv. Av. C. M. din or. L. Gară, .-4, jud.Călărași, a solicitat, revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei de un an și șase luni închisoare, pronunțată pentru inculpatul T. I., fiul lui M. și M., născut la 05.10.1985 în ., cu domiciliul în ., județul Călărași, C.N.P._, pentru neexecutarea cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin sentința penală nr.264/27.12.2011, respectiv plata sumei de 6500 lei, către minora B. D.-E..
În motivarea cererii, se arată că prin sentința penală nr.263/27.12.2011, pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._, inculpatul T. I., a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 al.2 C. p., la pedeapsa închisorii de un an și șase luni, făcându-se aplicațiunea dispozițiilor art.81 din C.p..Prin aceeași sentință inculpatul a fost obligat către aceeași parte vătămată la plata sumei de 6500 lei, reprezentând daune morale și cheltuieli judiciare.
Mai arată că, după rămânerea definitivă a sentinței penale, inculpatul T. I., cu rea credință, nu a executat obligațiile civile, refuzând să se prezinte la Cabinet av. C. M., la data de 09.04.2012, pentru executarea voluntară, iar ulterior nu a putut fi executat nici cu ajutorul executorului O. C., întrucât a refuzat sistematic să se încadreze în muncă în vederea sustragerii de la plata obligațiilor.
În cauză, s-au administrat probele cu înscrisuri, declarația condamnatului debitor și proba testimonială fiind audiat un martor la propunerea petentei.
Analizând probele administrate, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 263 din 27 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul cu nr._, inculpatul T. I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 al.2 C. p. săvârșită asupra părții vătămate B. D.-E., la pedeapsa închisorii de un an și șase luni, suspendându-se condiționat executarea pedepsei pe termen de încercare. Prin aceeași sentință inculpatul a fost obligat la plata către aceeași parte vătămată la plata sumei de 6500 lei, reprezentând daune morale și cheltuieli judiciare.
Deoarece condamnatul nu s-a achitat de aceste obligații civile către partea civilă, aceasta din urmă l-a notificat prin avocat în vederea recuperării creanței, însă creanța nu a putut fi recuperată, deoarece condamnatul nu s-a prezentat, în final, partea vătămată solicitând revocarea suspendării executării condiționate a pedepsei aplicate.
Instituția revocării suspendării condiționate a executării pedepsei este reglementată în dispozițiile art.83 și 84 Cod penal, care stabilește, de principiu, regula conform căreia revocarea suspendării are loc fie în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare, fie în cazul neexecutării, cu rea credință, a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Trebuie reținut că în privința efectelor există identitate de regim juridic, operând revocarea suspendării și punerea în executare efectivă a pedepsei privative de libertate, atât în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, cât și în cazul neexecutării obligațiilor civile, legiuitorul român statuând însă distincții privitor la modalitatea și termenul de investire a instanței cu acțiunea pentru revocarea suspendării.
Astfel, în ipoteza prevăzută în art.83 Cod penal, sesizarea instanței pentru revocarea suspendării are loc din oficiu, chiar și după împlinirea termenului de încercare dacă infracțiunea săvârșită în cadrul termenului de încercare a fost descoperită până la expirarea acestui termen (conform art.83 alin.2) și s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen.
În ipoteza prevăzută în art.84 Cod penal, sesizarea instanței pentru revocarea suspendării poate avea loc atât din oficiu, cât și la solicitarea persoanei interesate, respectiv partea civilă în beneficiul căreia persoana condamnată a fost obligată la plata despăgubirilor civile, condiționat de promovarea acestei acțiuni și soluționarea în cadrul termenului de încercare.
Sub acest ultim aspect, trebuie reținut că dispozițiile art.84 Cod penal, nu au stipulat în favoarea persoanei condamnate în sensul acordării unui termen de grație în cadrul căruia să achite obligațiile civile la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, ci drept un termen limită în care partea civilă poate solicita revocarea suspendării.
Ori, acest principiu, pentru a fi producător de efecte juridice, este necesar ca la data când instanța, legal sesizată pentru revocarea suspendării, se pronunță asupra cererii, termenul de încercare să nu fi expirat, deoarece numai până la acest moment pedeapsa privativă de libertate poate deveni executabilă tocmai prin efectul revocării suspendării.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prima instanță a apreciat că neonorarea obligațiilor bănești la care condamnatul a fost obligat către petentă nu se datorează relei credințe a condamnatului debitor, ci faptului că acesta nu dispune de suficiente venituri împrejurare ce rezultă din concluziile referatului de anchetă socială potrivit căruia acesta lucrează ocazional și locuiește cu părinții săi, coroborat cu adeverința de venit pe anul 2012 emisă de A.F.P. L. Gară, din care rezultă că acesta nu figurează cu venituri impozabile și adeverința nr.4997/04.12.2012 emisă de Primăria . condamnatul nu deține teren agricol și nu beneficiază de ajutor social, situație în care condamnatul se găsește în situația prev. de art.84 teza ultimă cod penal.
În plus, s-a reținut, totuși, că debitorul condamnat a făcut eforturi de a se angaja astfel cum rezultă atât din declarația lui, cât și a martorului audiat la propunerea petentei, S. G., ce a declarat că împreună cu debitorul au lucrat ocazional la încărcat fier vechi, dar nu știe cu cât a fost plătit acesta. Prin urmare, depoziția martorului nu este relevantă în dovedirea relei credințe a debitorului, întrucât lucrul efectuat a fost ocazional, iar retribuția în cuantum mic, dacă este raportată la cea primită chiar de martor, care nu-i permiteau nici propria întreținere în mod decent.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs petenta I. Ș., fără a arăta în scris motivele de nemulțumire.
La termenul de judecată din data de 20 martie 2013, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, având în vedere că este o cerere care vizează executarea.
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale, Curtea o constată ca fiind întemeiată și urmează să o admită.
Conform art.27 alin.3 Cod procedură penală, Tribunalul - ca instanță de recurs - judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Cum obiectul cauzei îl constituie plângerea petentei I. Ș., cu privire la executarea pedepsei aplicate condamnatului T. I., competența de soluționare aparține tribunalului, împrejurare față de care, Curtea va trimite cauza, privind soluționarea recursului declarat de recurenta – parte civilă I. Ș. împotriva sentinței penale nr.186/06.12.2012, pronunțată de Judecătoria L. Gară, spre competentă soluționare a recursului la TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI – Secția penală.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea art.192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția invocată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
Declină competența de soluționare a cauzei penale - având ca obiect recursul formulat de petentă I. Ș., împotriva sentinței penale nr.186/06.12.2012, pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._ - în favoarea Tribunalului Călărași.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. D. P. DUMITRIȚA C. V.
GREFIER,
C. G.
red.C. V.
dact.L.G.
ex.2
red.A.D.I.-Jud.L. Gară
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 525/2013.... → |
|---|
