Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 760/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 760/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 760/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.760
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. V.
JUDECĂTOR: R. A. A.
JUDECATOR: B. L.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală este reprezentat de procuror M. R..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale, având ca obiect recursul declarat de inculpatul B. C. F. împotriva încheierii din data de 18.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat B. C. F., personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat F. Șurghie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat B. C. F. solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Apreciază că încheierea recurată este netemeinică, instanța de fond, în mod artificial, punând în contrapondere arestarea preventivă cu cererea de liberare provizorie. Apreciază că acest procedeu este greșit, având în vedere considerentele Deciziei nr.17 a Î.C.C.J..
Analizând oportunitatea liberării provizorii, solicită a se observa că inculpatul, formulând o asemenea cerere, nu a făcut decât să-și afirme dreptul la liberare provizorie consacrat de CEDO în art.5 par.3 și de dreptul procedural românesc. Apreciază că inculpatul lăsat în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, neexistând nici pericolul de repetare a faptelor sau de săvârșire a unor fapte noi. De asemenea, inculpatul nu a împiedicat buna desfășurare a procesului penal. Mai arată că nu există dovezi că inculpatul ar mai putea să influențeze procesul, întrucât s-au administrat toate probele în ceea ce îl privește pe acesta.
A se avea în vedere că inculpatul este cunoscut fără antecedente penale, precum și faptul că soția sa a născut în urmă cu două zile.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind încheierea recurată ca fiind legală, pe de o parte, sub aspectul verificării persistenței temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării preventive și, ulterior, al prelungirii acesteia în conformitate cu considerentele Deciziei nr.17 a Î.C.C.J., iar pe de altă parte, temeinică, sub aspectul aprecierii că cel puțin și în acest moment procesual, după finalizarea urmăririi penale și după începerea prezentării materialului de urmărire penală, nu este oportun ca această cerere să fie admisă, având în vedere atitudinea procesuală a inculpatului, precum și prin prisma activității infracționale desfășurată de inculpat.
Apreciază că instanța de fond a făcut o apreciere corectă a stării de fapt actuale și a apreciat că nu este oportun ca inculpatul să fie pus în libertate la acest moment.
Recurentul-inculpat B. C. F., personal, având cuvântul, solicită a se avea în vedere că soția sa a născut în urmă cu două zile și faptul că este arestat de aproape 6 luni.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 18 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr._, a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. C. F., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că temeiurile de fapt și de drept, care au determinat luarea măsurii arestării preventive, se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B. C. F., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și respectiv a greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursului că, inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică și că lăsat în libertate nu va împieta desfășurarea procesului penal.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, în fapt, s-a reținut că, inculpatul B. C. F. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu ref. la art. 323 C. pen; deținerea de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25 din Legea nr.365/2002, privind comerțul electronic și falsificarea și punerea în circulație, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că începând cu luna octombrie 2011 împreună cu o altă persoană a inițiat și format o grupare cu caracter infracțional, grupare sprijinită și de alte persoane și constituită în scopul desfășurării de activități specifice de skimming în afară țării, respectiv la bancomatele băncilor din Germania, orașul Berlin și a procedat în aceeași perioadă la montarea respectivelor dispozitive la mai multe bancomate din orașul Berlin, în vederea copierii datelor și fraudării de carduri bancare. Ulterior, datele despre cardurile autentice, obținute prin această manieră frauduloasă, erau folosite de membrii grupării la inscripționarea pe alte carduri blank, respectiv la falsificarea altor carduri clonă, cu ajutorul cărora se proceda în continuare la efectuarea de operațiuni frauduloase de retragere de numerar de la alte bancomate, producându-se prejudicierea titularilor legitimi ai cardurilor fraudate și implicit a unităților bancare emitente.
Analizând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate de recurentul inculpat și a textelor de lege incidente cauzei, Curtea reține și constată următoarele:
În cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cadrul procedurii reglementate de art.1602 alin.1 Cod procedură penală, instanța trebuie să analizeze nu doar condiția pozitivă de admisibilitate prevăzută de art.1602 alin.2 Cod procedură penală, privind limita maximă de pedeapsă, ci și cerințele negative de admisibilitate, consacrate de alineatul 2 al aceluiași articol, ce vizează inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau a indiciilor că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea celorlalte părți implicate în proces, a martorilor, experților, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, aceste aspecte ținând de temeinicia cererii (a se vedea decizia penală nr.316/19.01.2007 a Î.C.C.J., Secția Penală).
Cât privește admisibilitatea în principiu a cererii, prin raportare la dispozițiile art.1606 Cod procedură penală, Curtea observă că cererea formulată de către inculpatul B. C. F. îndeplinește condițiile prevăzute de acest text, referitoare la calitatea persoanei care a formulat cererea de liberare provizorie, la conținutul obligatoriu al acesteia și la competența materială și teritorială a instanței sesizate cu soluționarea respectivei cereri, în funcție de stadiul procesual al cauzei.
În acest context, în mod corect, instanța de fond a apreciat – în considerentele încheierii recurate – că strict formal, cererea este admisibilă în principiu, Curtea apreciind că nu există nicio contradicție între considerente și dispozitivul încheierii, în condițiile în care instanța în mod corect a motivat și a analizat atât condițiile liberării provizorii sub control judiciar, cât și temeinicia și oportunitatea cererii, din prisma necesității menținerii stării de arest a inculpatului.
Revenind la temeinicia cererii și pornind de la reperele arătate mai sus, Curtea apreciază că acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu poate fi acordată inculpatului B. C. F., având în vedere următoarele argumente:
Temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a fost cel prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală, respectiv faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Aceste temeiuri, avute în vedere la data de 15 noiembrie 2012, când față de inculpat a fost luată cea mai gravă măsură preventivă – subzistă și în prezent, astfel cum corect a apreciat și instanța anterioară.
Curtea apreciază că natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, prejudiciul creat și urmările produse constituie date din care rezultă necesitatea de a îl împiedica pe inculpat de a săvârși noi infracțiuni sau de a zădărnicii aflarea adevărului.
Pe de altă parte, se poate aprecia că lăsarea în libertate a inculpatului (recurent în speță) ar avea un efect de intimidare a persoanelor care cunosc date ce prezintă legătură cu cauza, și care, fie ar refuza să declare sau și-ar schimba declarațiile inițiale. În cauză sunt cercetați mai muți inculpați, care se află în stare de arest începând cu data de 15 noiembrie 2012, că această cauză este una complexă, implicând și un aspect transfrontalier.
Urmările infracțiunilor de crimă organizată, de criminalitate informativă și cele la regimul comerțului electronic sunt unele extrem de periculoase pentru societate, chiar dacă efectele nu sunt totdeauna vizibile în planul public. De aceea, și modalitatea de comitere, durata în timp, arsenalul de mijloace implicate sunt de cele mai multe ori plasate într-un perimetru extins, intern și extern, îmbrăcat în aparență legală. De aici, decurge și periculozitatea evidentă a persoanelor cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că sunt implicate în astfel de activități și necesitatea cercetării lor în stare de arest preventiv.
Curtea apreciază ca fiind insuficient timpul scurs de la ultima prelungire a duratei măsurii arestării preventive, pentru a șterge puternicele sentimente de temere și indignare produse în rândul opiniei publice, punerea în libertate a inculpatului fiind de natură să încurajeze conduite similare, prin anticiparea unei reacții slabe a autorităților.
În același timp, Curtea constată ca fiind corectă și aprecierea asupra pericolului la care ar fi expusă societatea, prin lăsarea în libertate a inculpatului, având în vedere că acesta a comis infracțiunile pentru care este cercetat, în cadrul unui grup infracțional organizat, ceea ce denotă că nu a conștientizat importanța valorilor apărate de lege.
Față de modalitatea concretă de comitere a faptelor, modalitatea de concepere și punere în aplicare a rezoluției infracționale de către inculpat, Curtea apreciază că securitatea relațiilor sociale este – în mod real - amenințată, motiv pentru care se justifică în continuare menținerea sa în stare de arest preventiv, nefiind – cel puțin în acest moment procesual – oportună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Pentru aceste argumente, Curtea reține că circumstanțele personale ale inculpatului invocate în apărare, recte cele familiale, nu sunt suficiente pentru a combate temerea rezonabilă că, aflat în libertate, există un risc major de a influența părțile vătămate.
Pe de altă parte, aceste apărări nu sunt de natură, doar prin ele însele, a determina reconsiderarea asupra stării de arest a inculpatului, ele fiind oricum evaluate în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei.
În plus, această măsură se impune a fi menținută și potrivit art.136 Cod procedură penală, pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere că în cazul infracțiunilor de criminalitate organizată, părțile vătămate pot fi – cu ușurință – influențate, astfel că nu se impune lăsarea în libertate – prin luarea vreunei alte măsuri preventive mai blânde.
Totodată, Curtea apreciază că, la acest moment procesual, starea de detenție este în conformitate atât cu dispozițiile art.5 din CEDO cât și în conformitate cu dispozițiile art.53 al.1 din Constituția României, starea de arest având justificare deplină în vederea protejării drepturilor și îndatoririlor pe care le are fiecare persoană față de lege și față de consecințele încălcării acesteia.
Prin urmare, soluția adoptată de prima instanță corespunde exigențelor consacrate de textele de lege precitate, așa încât - în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală – Curtea va respinge, ca nefondat, recursul promovat de inculpat.
Constatând că recurentul este cel aflat în culpă procesuală, potrivit dispozițiilor art. 192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. C. F. împotriva încheierii din 18 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală (dosar nr._ ).
Obligă pe recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. R. A. A. B. L.
GREFIER,
D. T.
red.C. V.
dact.L.G.
ex.2
red.A.T.-T.B.-S.I.P.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 958/2012. Curtea... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 752/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
