Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 2210/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2210/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 2210/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR.2210/R
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
Președinte: S. C.
Judecător: O. B.
Judecător: C. S.
Grefier: E.–A. N.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul R. A. împotriva încheierii de ședință din data de 05 noiembrie 2013 a Tribunalului București-Secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat R. A., aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales-avocat T. C..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa dosarului de urmărire penală ce nu a fost înaintat de Tribunalul București-Secția a II-a penală, după care,
Apărătorul ales al recurentului-inculpat învederează instanței că acesta dorește să-și retragă recursul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a recurentului-inculpat.
Recurentul-inculpat R. A., personal, în ultimul cuvânt, declară că înțelege să-și retragă recursul formulat.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 05 noiembrie 2013 a Tribunalului București-Secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2013 a fost respinsă cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul R. A., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul R. A. fără însă a fi motivat.
În ședința publică din data de 25 noiembrie 2013, inculpatul R. A., prezent personal în fața instanței, a învederat că înțelege să-și retragă cererea formulată.
Văzând dispozițiile art.3854 combinat cu art.369 Cod procedură penală conform cărora până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat, Curtea va lua act de manifestarea de voință a inculpatului în acest sens.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul- inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul R. A. împotriva încheierii de ședință din data de 05 noiembrie 2013 a Tribunalului București-Secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2013.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. C. O. B. C. S.
Grefier,
E.-A. N.
Red/Tehn.N.E.A/2ex/10.12.2013.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | (Legea 161/2003 modificată şi completată. Decizia nr.... → |
|---|








