Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 552/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 552/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 552/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA AII -A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
Sentința penală nr.552/F
Ședința publică de la 19.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - S. M.
GREFIER - V. STANICĂ
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București -reprezentat de procuror C. L..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale, având ca obiect plângerea împotriva rezoluției din data de 19.07.2013, emisă în dosarul de urmărire penală nr.766/P/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, formulată de petenta U. (fosta T.) E. (art. 278 indice 1 C.proc.pen).
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea plângerii formulată de petentă, ca nefondată și menținerea rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București ca fiind legale și temeinice, apreciind că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât fapta nu există, arătând că cei trei magistrați au soluționat cauza conform dreptului civil și că nu există elemente din care să rezulte săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.
Totodată, solicită obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față,
Petenta U. E. a formulat plângere în baza art.2781 C.pr.pen. împotriva Rezoluției din data de 19.07.2013 a Parchetului de pe lângă P. de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 29.08.2013, privind pe intimații P. M. V., C. G. și T. N. M. – judecători la Tribunalul Călărași pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. (prevăzută de art.246 C.pen.)
Prin sentința citivă nr.1455/2011 a Judecătoriei Călărași (dosar nr._ ) a fost respinsă acțiunea reclamanților U. (fostă Tampa) E. și U. D. formulată în contradictoriu cu pârâții Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Călărași- Prefectura Călărași și Comisia Locală Călărași și Tampa Delaitre E. având ca obiect nulitatea absolută parțială a Titlului de Proprietate nr.36/18.09.1932, ca neîntemeiată pe motiv că reclamanții n-au făcut dova depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului de 3 ha în care tatăl celor două reclamante și pârâtul Tampa V. a intrat în fostul C.A.P.
Prin decizia civilă nr.807 din 13.10.2011 Tribunalul Călărași a respins recursul declarat de recurenții-reclamanți U..
Prin sentința civilă nr.1337/11.04.2012 a Judecătoriei Călărași s-a respins cererea de revizuire formulată de U. E. în contradictoriu cu cu aceeași pârâți.
Tribunalul Călărași prin sentința civilă nr.443/04.07.2012 a admis recursul declarat de revizuienta U. E. împotriva sentinței civile nr.1337/2012 a Judecătoriei Călărași prin care o modifică în tot și trimite cauza Judecătoriei Călărași pentru a se pronunța asupra fondului cauzei.
Prin sentința civilă nr.3531/2012/17.10.2012 a Judecătoriei Călărași s-a dispus admiterea acțiunii reclamantei U. (fostă Tampa) E., constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de Proprietate nr.36/18.09.1992 și au fost obligate Comisia locală și Comisia județeană să reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului de 2,64 ha, rămas de pe urma defunctului Tampa V., pentru cele două surori U. (fostă Tampa) E. și Tampa Delaitre E..
Prin decizia civilă, Tribunalul Călărași, în complet format din cei trei intimați judecători P. M. V., C. G. și T. N. M. a admis recursul pârâtelor și pe fond a respins acțiunea reclamantei.
În esență motivarea tribunalului s-a bazat pe dispozițiile art.IV din Legea 169/1997, potrivit căreia ….”Persoanele care nu au depus cereri în termenul prevăzut de Legea fondului funciar nr.18/1991, pentru reconstituirea dreptului de proprietate, ori aceste cereri s-au pierdut sau cu privire la care nu au primit nici un răspuns, se pot adresa cu o nouă cerere Comisiilor comunale, orășenești sau municipale, în termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Or, Tribunalul a constatat că reclamanta nu a respectat acest termen și nu a formulat o nouă cerere, în condițiile în care cererea pe care susține că a depus-o la 12.03.1991 s-a pierdut.
În consecință prin Rezoluția din 19.07.2013 a Parchetului de pe lăngă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei judecători.
Împotriva acestei rezoluțiic petenta a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care prin Rezoluția din 29.08.2013 a respins-o ca neîntemeiată.
Curtea constată că nu rezultă din actele și lucrările dosarului că intimații au comis vreun abuz în serviciu, aceștia îndeplinindu-și obligațiile profesionale în litera și spiritul legilor.
În consecință cele două rezoluții sunt temeinice și legale.
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art.278 alin.3 lit.a C.pr.pen., va respinge, ca nefondată plângerea formulată de petenta U.(fostă Tampa) E..
Va menține Rezoluția din 19.07.2013 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel București (dosarul nr.766/P/2013) și Rezoluția dată de Procurorul General al Parchetului Curții de Apel București la data de 29.08.2013 (dosarul nr.2891/II-2/2013) privind intimații P. M. V., C. G. și T. N. M.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.278 alin.3 lit.a C.pr.pen. respinge, ca nefondată plângerea formulată de petenta U.(fostă Tampa) E..
Menține Rezoluția din 19.07.2013 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel București (dosarul nr.766/P/2013) și Rezoluția dată de Procurorul General al Parchetului Curții de Apel București la data de 29.08.2013 (dosarul nr.2891/II-2/2013) privind intimații P. M. V., C. G. și T. N. M..
Obligă petenta la plata sumei de 50 lei cheltuieli judicare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. M. Victorița S.
Red.S.M.
Dact.EA/2 ex/05.02.2014
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... → |
|---|








