Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Decizia nr. 297/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 297/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 297/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 297
Ședința publică din data 25 noiembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: N. S.
JUDECĂTOR: V. B.
GREFIER: L. A. P.
MINISTERUL PUBLIC P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - STB - este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de P. de pe lângă ÎCCJ – DIICOT STB și de inculpații G. I. M. și P. M., împotriva sentinței penale nr. 612/11.12.2012, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie penală, când Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25.11.2013, astăzi, când în aceeași compunere,
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 612/11.12.2012 Tribunalul G. – Secția Penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap la art. 10 lit. c Cod procedură penală a achitat pe inculpatul T. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 25 Cod penal, rap. la art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 (modificată și completată) cu aplicarea art. 14 lit. c din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320/1 alin 7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul G. I. M. la 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.
În baza art. 2 alin. 1 și 2 art. 14 lit. a și c și art. 16 din Legea nr. 143/2000 (modificată și completată), cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală a fost condamnat același inculpat la 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală a fost condamnată inculpata P. M. la 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.
În baza art. 2 alin. 1 și 2, art. 14 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000 (modificată și completată) cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală, a condamnat pe aceeași inculpată la 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, inculpata execută pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare.
A fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată, a confiscat cantitatea de 2,15 gr heroină de la inculpatul G. I. M., aflată la Camera de Corpuri delicte din cadrul IGPR conform dovezi . nr._/23.09.2010.
În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul G. I. M. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu parțial apărător oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului de Justiție, iar pe inculpata P. M. la 900 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu apărător oficiu în faza de urmărire penală și 300 lei în faza de judecată, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia cu privire la inculpatul T. A., iar onorariile apărătorilor din oficiu de 200 lei în faza de urmărire penală și 300 lei în faza de judecată, fiind avansate din fondurile Ministerului de Justiție.
Pentru a pronunța această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză, prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei, că la data de 28.07.2010, numitul A. C. C., deținut în Penitenciarul G., a formulat un denunț cu privire la faptul că un funcționar public cu statut special, respectiv inculpatul G. I. M., zis (G.), în înțelegere cu alți deținuți printre care și T. A. (zis Z.), comandă droguri de mare risc unor persoane aflate în libertate, pe care apoi le introduce în penitenciar și le livrează deținuților prin intermediul lui T. A..
În baza acestui denunț, prin încheierea din 29.07.2010, Tribunalul G. a dispus interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul G. I. M., de pe telefonul său cu nr._, pe o perioadă de 30 de zile.
Ulterior, prin încheierea din 26.08.2010, Tribunalul G. a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul T. A. de la telefonul cu nr._, pe o perioadă de 30 de zile.
Prin încheierea din 02.09.2010 a Tribunalului G., s-a dispus interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de cei doi inculpați de pe alte telefoane, cu alte numere, pe o perioadă de 30 de zile, precum și cele purtate de către inculpata P. M..
Din coroborarea probelor administrate a reieșit că la data de 02.09.2010, inculpata P. M. zisă „R." a cumpărat cantitatea de 2,20 grame heroină, din București și, după ce a discutat la telefon cu inculpatul G. I. M. s-a deplasat în municipiul G., s-a întâlnit cu acesta din urmă și i-a înmânat drogurile.
A doua zi, 03.09.2010, inculpatul G. I. M. a introdus drogurile în Penitenciarul G. și le-a ascuns într-o toaletă din incinta sectorului „Vizite" din cadrul penitenciarului. La scurt timp după acest fapt, inculpatul G. I. M. a fost percheziționat de lucrătorii din cadrul Penitenciarului G., situație care l-a determinat pe acesta să nu încerce să recupereze drogurile ascunse în aceeași zi.
În data de 06.09.2010, inculpatul G. I. M. a formulat un denunț prin care aducea la cunoștință organelor de urmărire penală existența grupului infracțional din care el făcea parte și a descris modalitatea în care el introducea drogurile în Penitenciarul G., precum și persoanele implicate.
Totodată acesta a indicat unde erau ascunse drogurile introduse în Penitenciar la data de 03.09.2010 și s-a oferit să conducă organele de urmărire penală la locul respectiv.
În prezența organelor de urmărire penală, a șefului de tură subcomisar B. M., agent șef P. F. (ambii din cadrul Penitenciarului G.), a avocatului ales P. R., inculpatul G. I. M. a indicat locul unde ascunsese o „bilă" confecționată din folie de plastic lipită prin ardere ce conținea o substanță de culoare bej; bila era ascunsă în toaleta din cadrul unui corp de clădire denumit „Sector Vizite", în spatele conductei de alimentare cu apă (procesul verbal din 06.09.2010 – filele 56 dup).
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._/13.09.2010, a rezultat că proba analizată este constituită din 2,20 grame heroină.
Inculpatul G. I. M. a recunoscut săvârșirea faptelor, acesta declarând că în cursul lunii iulie 2010, a fost constrâns de către inculpatul T. A. și cumnatul acestuia poreclit „G." (persoană neidentificată) pentru a introduce droguri în Penitenciarul G., drogurile fiind procurate și înmânate acestuia de inculpata P. M.. Inculpatul G. I. M. a acceptat și s-a înțeles cu celelalte persoane să introducă droguri în penitenciar, drogurile fiind transportate fie de inculpata P. M. în municipiul G., fie inculpatul G. I. M. se deplasa în localitatea B. unde locuia aceasta și intra astfel în posesia drogurilor, în schimbul acestor servicii inculpatul G. I. M. primea sume de bani cuprinse între 50 – 300 lei. În activitatea infracțională, inculpatul G. I. M. folosea mai multe telefoane mobile, acesta evitând pe cât posibil convorbirile telefonice și purta astfel de discuții doar când era sigur că nu poate fi interceptat sau discuta cu inculpata P. M. și aceasta, ulterior, vorbea cu inculpatul T. A.. A susținut că stabilise un limbaj codificat cu persoanele implicate în activitatea infracțională, folosind expresii diverse pentru „identificare" - unchiule", „nepoate", iar pentru droguri erau folosite alte cuvinte/expresii („bani", „CD-uri"). În baza acestei înțelegeri, inculpatul G. I. M. a introdus droguri în penitenciar de mai multe ori, acestea ajungând la inculpatul T. A., de regula prin intermediul altor persoane private de libertate. La data de 02.09.2010, a primit o informație din partea inculpatului T. A., în timp ce era de serviciu pe Secția 1 B, de la o persoană privată de libertate pe nume „B." (neidentificat) că în seara respectivă va primi o cantitate de droguri de la inculpata P. M.. În aceeași zi, seara, în jurul orei 2030, inculpata P. M. i-a adus la locuința acestuia din G. o „bilă" care trebuia să ajungă a doua zi la inculpatul T. A.. În jurul orei 2202, inculpatul G. I. M. a apelat-o de pe telefonul cu numărul_ pe inculpata P. M. (care folosea telefonul_) și a avertizat-o să nu-i mai comunice nimic soției acestuia despre drogurile aduse în acea seară (ori de câte ori se discuta telefonic de droguri se folosea termenul „bani", iar dacă era vorba de droguri introduse în penitenciar se folosea expresia „bani din Bulgaria"), deoarece soția acestuia îl amenințase că îl va denunța autorităților pentru traficul de droguri. A doua zi, 03.09.2010, a reușit să introducă drogurile în penitenciar și le-a ascuns într-o toaletă dintr-o clădire din cadrul Sectorului „Vizite", urmând ca ulterior să le „plaseze" persoanelor indicate de inculpatul T. A.. La scurt timp a fost percheziționat de funcționarii din penitenciar, fără însă a se găsi drogurile asupra sa. În data de 05.09.2010, a fost apelat în jurul orei 1000 de către inculpata P. M. care dorea lămuriri cu privire la faptul că drogurile nu ajunsese la inculpatul T. A., dar inculpatul i-a spus că a reușit să introducă „banii" (drogurile) în Bulgaria (penitenciar) însă urma ca ulterior, pe un alt telefon, să-i comunice locul unde erau ascunse pentru ca persoanele private de libertate care aveau acces în acel sector să intre în posesia lor.
Declarațiile acestui inculpat se coroborează cu alte probe administrate în cauză, din care rezultă că la data de 02.09.2010, inculpata P. M. s-a deplasat în municipiul G. și i-a înmânat inculpatului G. I. M. cantitatea de 2,20 grame heroină (întâlnirea a avut loc la locuința învinuitului G. I. M.). În jurul orei 21,40, inculpatul G. I. M. i-a telefonat inculpatei P. M. și i-a adus la cunoștință acesteia să nu-i spună nimic soției acestuia în legătură cu întâlnirea din acea seară. Urmare a întâlnirii și discuțiilor anterioare, la data de 05.09.2010, în jurul orei 10,14 are loc o convorbire telefonică între inculpatul G. I. M. și inculpata P. M., iar inculpatul G. I. M. i-a povestit cum în data 03.09.2010 a fost percheziționat în penitenciar, fiind suspect că transportă droguri, că sunt ascultate telefoanele, că a fost urmărit pas cu pas în concediu când a călătorit cu soția sa și că nu mai poate să continue activitatea infracțională. Inculpata P. M. l-a întrebat dacă au găsit „banii" la el adică drogurile, iar el a răspuns că nu și că i-a lăsat într-un anumit loc, în siguranță. Inculpatul G. I. M. se plângea că soția sa l-a amenințat cu pușcăria și că o să-i facă „manevră" cât de curând. Inculpata P. M. îl sfătuiește fie să își dea demisia, fie să înceteze o perioadă de a mai face ceva rău. Inculpatul G. I. M. i-a atras atenția însă, că hotărârea de a nu mai continua activitatea infracțională este definitivă, pentru că în penitenciar au instalat un aparat care „scanează" organismul uman, inculpatul bănuind că telefoanele sunt ascultate, astfel că i-a adus la cunoștință inculpatei P. M. că o va suna de pe alt telefon, pe telefonul soacrei acesteia și îi va spune unde sunt ascunși „banii" (adică drogurile) pentru ca aceasta să-i comunice inculpatului T. A.. După această convorbire, la ora 11,29, inculpatul T. A. a contactat-o telefonic pe inculpata P. M. și au vorbit despre discuția avută de aceasta cu inculpatul G. I. M. în urmă cu aproximativ o oră. Astfel, aceasta îi relatează starea sufletească în care se afla inculpatul G. I. M., despre problemele acestuia cu soția sa, despre faptul că este urmărit peste tot că nu mai dorește să continue activitatea infracțională, nici cu aceștia, nici cu alte persoane. De asemenea, inculpata P. M. îi comunica acestuia și informațiile privind instalarea aparatului de scanat a organismului celor care intră în penitenciar „S-a băgat un aparat pe care te sui și se vede ce e în burtă" (fila 163-164 dup).
Inculpatul T. A. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, acesta a susținut că nu a discutat niciodată cu învinuitul G. I. M. decât în ceea ce privește relațiile stricte funcționar public - persoană privată de libertate.
La data de 28.02.2012, a fost efectuată confruntarea între inculpatul G. I. M. și inculpatul T. A., ocazie cu care inculpatul G. I. M. a declarat că știe persoana care este de față, l-a cunoscut în Penitenciarul G. în perioada în care a lucrat în această unitate, dar nu poate preciza numele și prenumele acestuia. Pe măsură ce răspundea întrebărilor adresate, inculpatul G. I. M. a realizat că acea persoană este învinuitul T. A. zis „Z.", dar că este foarte mult schimbat din punct de vedere fizic, deoarece în vara anului 2010 era mult mai slab (era consumator de droguri), iar întâlnirile dintre aceștia erau foarte scurte, deoarece, de teama de a nu fi descoperiți, la indicațiile învinuitului T. A., se foloseau persoane interpuse pentru ca niciodată drogurile să nu le înmâneze direct acestuia ci prin intermediari. Deoarece intermediarii erau înlocuiți frecvent, inculpatul G. I. M. nu a putut să indice numele acestora, în vederea identificării.
Inculpata P. M. a declarat inițial (18.01.2011 (f 33-34 dup) că, în urmă cu 6-7 luni, a fost căutată la locuința sa din B., județul I. de către un gardian din cadrul Penitenciarului G., pe nume „Gimi", fiind trimis de către inculpatul T. A., pentru ca aceasta să-i înmâneze telefoane pentru a fi introduse în penitenciar. După câteva zile, inculpatul G. lon M. i-a propus acesteia să introducă droguri în penitenciar, iar inculpata urma să procure drogurile, pe care le înmâna inculpatului G. I. M., acesta le înmâna la rândul său inculpatului T. A., iar acesta din urmă le înmâna unor persoane private de libertate din „Clanul Trestienilor", aceștia fiind de fapt cei care comandau drogurile. Inculpatul T. A. a procedat în acest mod, nu pentru a vinde drogurile în penitenciar, ci pentru a obține astfel doza zilnică de heroină pentru consumul propriu. Drogurile erau cumpărate în urma discuțiilor purtate cu inculpatul T. A., iar acesta la rândul său primea „dispoziții" de la „Trestieni". Inculpata a comis fapta pentru a-l ajuta pe inculpatul T. A., acesta fiind amenințat de cei din clanul „Trestienilor" și de asemenea pentru că se simțea amenințată de rudele acestora din urmă.
Ulterior, la momentul prezentării materialului de urmărire penală, aceasta a revenit asupra acestei declarații și a susținut că l-a cunoscut întâmplător pe inculpatul G. I. M., ea fiind „ghicitoare în cărți" iar în această calitate acesta a apelat la ea. La scurt timp, inculpatul G. I. M. i-a propus ca ea să cumpere droguri pentru ca la rândul său să le vândă în penitenciar, după care a fost apelată telefonic de un bărbat care s-a prezentat ca fiind „E. din clanul Trestienilor" care i-a adus la cunoștință că drogurile sunt pentru el. În baza înțelegerii intervenite astfel, inculpata P. M. primea diverse cantități de droguri de la persoane necunoscute în diverse locuri din București, persoane trimise la întâlnire de inculpatul G. I. M.; drogurile astfel obținute le înmâna acestuia ca ulterior să fie introduse în penitenciar. A susținut că ea a cerut la un moment dat să nu mai continue să introducă droguri în penitenciar, însă inculpatul G. I. M. a forțat-o să continue, a susținut de asemenea că nu a vorbit niciodată la telefon cu T. A. despre legăturile sale cu inculpatul G. I. M. și nici acesta cu T. A..
Audiați în fața instanței inculpații G. I. M. și P. M. au recunoscut faptele și au solicitat ca judecata să se facă pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale pe care îl cunosc și și-l însușesc și, în consecință să se facă aplicarea dispozițiilor art. 320/1 Cod procedură penală.
Inculpatul T. A. nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
Au fost audiați martorii din lucrări, D. R. D., A. C. C., I. C., Zăușilă I., B. G., M. A..
Inculpatul T. A. a solicitat proba cu trei martori pentru a-și dovedi nevinovăția, respectiv P. G., P. M. și M. E., deținuți în Penitenciarul G..
Instanța a încuviințat proba solicitat, a dispus citarea martorilor însă la termenul de judecată din 14.11.2012, au fost prezenți doi dintre aceștia, respectiv P. G. și M. E., inculpatul T. A., nu a insistat în audierea celui de-al treilea martor.
Cu privire la activitatea infracțională a inculpaților G. I. M. și P. M., instanța a constatat că nu există nici un dubiu, fiecare recunoscând partea sa de contribuție în derularea acestei activități.
Din înregistrările convorbirilor telefonice autorizate de către Tribunal rezultă că inculpatul G. I. M. a purtat mai multe convorbiri telefonice cu numitul D. M., cu P. G. și cu inculpata P. M..
Analizând cu atenție conținutul acestor convorbirii nu rezultă vreo implicare a inculpatului T. A., nici chiar vreo aluzie la persoana acestuia.
Există o singură convorbire, purtată între Zabar (inculpatul T. A.) și inculpata P. M. (transcriere – fila 163), din cuprinsul căreia nu rezultă că inculpatul T. A. îi solicită acestei droguri sau îl instigă să procure droguri pentru el sau pentru a le vinde altor deținuți.
Ori, prin rechizitoriu, inculpatul T. A. este trimis în judecată pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiunii și instigare la trafic de droguri.
Din cuprinsul convorbirilor telefonice autorizate a fi interceptate nu rezultă existența nici unei asocieri între inculpații G. I. M. și P. M. și nici între T. A. și celelalte persoane care au purtat discuții telefonice cu ceilalți doi inculpați.
Nici din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă că inculpatul T. A. primea droguri de la inculpatul G. I. M. și le vindea altor deținuți.
Apărarea acestuia inculpat, că ar fi fost constrâns de inculpatul T. A. și de alți deținuți să le procure droguri, nu a putut fi dovedită.
De altfel, acest inculpat s-a dovedit că a fost implicat în activități de acest gen și cu alte persoane.
Astfel, în dosarul nr. 92/D/P/2010 al DIICOT- Biroul Teritorial G., din rechizitoriul emis la data de 06.10.2010 (filele 196 – 205), rezultă că G. I. M. a avut calitatea de martor, dar relațiile acestuia se circumscriu tot traficului de droguri, în care sunt implicate alte persoane.
Instanța a constatat că materialul probator administrat în cauză nu face dovada vinovăției inculpatului T. A. cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 25 Cod penal, raportata la art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.14 lit. c din legea nr. 143/2000 și în consecință a dispus achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c, Cod procedură penală.
Chiar dacă acest inculpat este recidivist, fost consumator de droguri, condamnat în prezent tot pentru trafic de droguri, aceste circumstanțe personale nu sunt de natură să determine condamnarea sa, în lipsa unui probatoriu consistent.
Cu privire la inculpații G. I. M. și P. M., constatând vinovăția acestora pe deplin dovedită și recunoscută, instanța a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală.
La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere pericolul social ridicat al faptelor comise, împrejurarea că inculpatul G. I. M. în calitatea de funcționar public în cadrul Penitenciarului G., din dorința de a obține ilegal bani, a sfidat ordinea publică, a încurajat consumul de droguri, în concret a disprețuit statutul pe care îl avea.
Pentru ambii inculpați, s-a apreciat că nu există motive ca aceștia să beneficieze de circumstanțe atenuante, astfel că s-a stabilit ca pedepsele să fie executate regim de detenție.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București și inculpații G. I. M. și P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apelul parchetului se critică sentința pentru greșita achitare a inculpatului T. A., contrar probelor administrate în cauză.
Din coroborarea declarațiilor inculpatului G. I. M., parțial ale inculpatei P. M., din depozițiile martorilor D. R. D., I. C., rezultă că drogurile găsite asupra martorului denunțător A. C. C. la 19.08.2010, erau cumpărate de la inculpatul T. A..
Rezultă de asemenea, că inculpata P. M., se ocupa cu procurarea drogurilor pe care la înmâna inculpatului G. I. M., care la rândul său le înmâna inculpatului T. A., fie direct, fie prin intermedierea altor persoane, între inculpatul T. A. și inculpata P. M. existând o comunicare codificată cu privire la circuitul drogurilor, acestea fiind cumpărate în urma unor demersuri și acte de instigare comise de inculpatul T. A., asupra inculpatului G. I. M., în cauză existând și o convorbire telefonică din 05.09.2010 purtată de inculpatul T. A. cu inculpata P. M. din care reiese că aceștia cunoșteau întreaga activitate pe care o puseseră la care pentru introducerea de droguri în penitenciar.
În apelul inculpatului G. I. M., motivat în scris (filele 59-61), se solicită o reindividualizare a pedepsei prin stabilirea unui cuantum sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere poziția cooperantă cu organele judiciare – motiv pentru care i s-a reținut și art. 16 din Legea nr. 143/2000, ceea ce ar putea conduce și la reținerea art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Mai solicită a se avea în vedere și circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a,c Cod penal și stabilirea unei pedepse în regimul suspendării sub supraveghere prin luarea în considerare a circumstanțelor personale – fără antecedente penale, reintegrat social, este angajat în muncă, căsătorit și cu un copil minori în întreținere.
În apelul inculpatei P. M., motivat în scris (filele 67 – 68), se solicită reindividualizarea pedepsei prin aplicarea unui cuantum redus față de circumstanțele personale – fără antecedente penale, doi copii minori, dar și suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Prin memoriul depus la 12.09.2013 (filele 94 – 96) – inculpata își reformulează criticile aduse sentinței, în sensul că susține că nu a comis infracțiunea, în același sens fiind și susținerile - prin avocat din oficiu – de la dezbateri, când solicită achitarea pe temeiul prev. de art. 10 lit. b Cod procedură penală, motivat de lipsa probelor în sensul comiterii infracțiunii.
Curtea, examinând potrivit art. 371 și art. 378 Cod procedură penală, apelurile declarate în cauză constată că apelul parchetului este întemeiat, în schimb apelurile celor doi inculpați nu sunt întemeiate.
În aplicarea art. 378 alin. 11 Cod procedură penală instanța de apel a audiat la termenul din 21.10.2013 pe inculpatul T. A. care a declarat că este nevinovat pentru infracțiunile de care este acuzat, nu a avut nicio legătură cu inculpata P. M. pentru a-i procura droguri (fila 118).
Inculpații G. I. M. și P. M., la același termen, nu au fost de acord să dea declarații în fața instanței de apel, menținându-și declarațiile din fața instanței de fond.
Examinând criticile din apelul parchetului se constată că acestea sunt întemeiate, instanța de fond, în mod greșit a dispus achitarea inculpatului T. A., contrar probelor administrate.
Inculpatul T. A. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 Cod penal și pentru cea prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c din Legea nr. 143/2000 (fapta fiind comisă într-un loc de detenție), infracțiuni pe care inculpatul le-a negat pe parcursul procesului.
La dosarul cauzei se află denunțul martorului A. C. C., din care rezultă că inculpatul T. A. „distribuia” droguri în penitenciar (inclusiv acestui martor), droguri pe care le introducea inculpatul G. I. M.. Martorul arată că inculpatul T. A. este cunoscut sub porecla „Zabar”, acest martor arătând și modalitatea în care procedează inculpatul T. A. pentru a intra în posesia drogurilor și a le distribui (filele 1-2 d.u.p.).
Faptul că acest martor, la audierea la fond (fila 56) revine asupra declarației anterioare, doar cu privire la inculpatul T. A., nu poate conduce la înlăturarea declarației de la urmărirea penală, întrucât, pe de o parte nu sunt reliefate împrejurări faptice care să justifice o asemenea revenire, iar pe de altă parte susținerile martorului A. C. C. nu sunt singurele pe care se sprijină acuzarea.
Martorul I. C., relatează la urmărirea penală (filele 78 – 79) că inculpatul T. A. – cunoscut drept „Zabar” este cel care, prin intermediul inculpatului G. I. M. procură droguri pe care le distribuie în penitenciar, martorul fiind prezent la momentul când martorul A. C. C. a cumpărat de la inculpatul T. A. droguri, în timp ce se afla în curtea de plimbare. Și acest martor, în fața instanței (fila 57) arată că nu inculpatul T. A. este cel denumit „Zabar” la care s-a referit in declarația de la urmărirea penală, dar aceleași considerente expuse la situația martorului A. C. C., sunt incidente și pentru acest martor.
Declarațiile constante ale inculpatului G. I. M. pe parcursul procesului, inclusiv cele consemnate la confruntarea cu inculpatul T. A. (fila 45 d.i.f., 14-17 d.u.p., filele 82- 84 d.u.p.), în care arată modalitatea în care procura drogurile (de la inculpata P. M.) și cum le introducea în penitenciar, cum era înștiințat de inculpatul T. A. să aducă droguri (personal sau prin intermediari), cum le ascundea și cum le dădea inculpatului T. A. (personal sau altor persoane desemnate de inculpatul T. A.), cum discuta cu inculpata P. M. despre droguri și cum era verificat de aceasta cu privire la ajungerea ori nu a drogurilor la inculpatul T. A., conturează alături de celelalte dovezi implicarea inculpatului T. A. în activitatea infracțională de care este acuzat.
Declarațiile parțiale ale inculpatei P. M., care inițial (filele 33 – 36) a relatat cum T. A., concubinul său, aflat în executarea pedepsei, i-a solicitat prin intermediul lui G. I. M. (gardianul) să-i dea acestuia droguri pentru a-i fi duse în penitenciar.
Ulterior, această inculpată a făcut declarații astfel încât să-l disculpe pe inculpatul T. A., ceea ce însă nu exclud relatările inițiale, care se coroborează cu alte dovezi.
La dosar se află mai multe transcrieri ale unor convorbiri telefonice purtate de inculpata P. M. cu inculpatul G. I. M., cu inculpatul T. A., din care rezultă că acesta cunoștea funcționarea cercului relațional pentru procurarea, introducerea și distribuirea drogurilor în penitenciar, folosind un limbaj codificat (filele 156 – 164 d.u.p.).
Din aceleași convorbiri dintre inculpata P. M. și inculpatul T. A., rezultă cum acesta din urmă a fost înștiințat de inculpata P. M., în urma informațiilor primite de la G. I. M., în sensul că penitenciarul a fost dotat cu un aparat de depistare a drogurilor prin scanarea corpului uman, tocmai pentru ca acesta să-și reconfigureze modul de acțiune.
Din toate aceste dovezi reiese că inculpatul T. A. era implicat în activitatea infracțională, fiind cel care în modalitatea instigării, l-a determinat pe inculpatul G. I. M. să introducă droguri în penitenciar, modul său de acțiune printr-o neimplicare evidentă și directă de fiecare dată, este și consecința experienței dobândite de acest inculpat pentru acest mod de lucru, el fiind în executarea unei pedepse aplicate pentru o infracțiune comisă în aceeași modalitate, ceea ce arată o perseverență infracțională, „ajutat” și de implicarea unor funcționari publici ce-și desfășurau activitatea în penitenciar.
Astfel, vinovăția inculpatului T. A., este dovedită, urmând ca prin admiterea apelului formulat de parchet, potrivit art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală, să se desființeze în parte sentința și să se dispună condamnarea acestui inculpat.
La individualizarea pedepsei se au în vedere criteriile art. 72 Cod penal, natura, gravitatea și împrejurările comiterii, locul în care se traficau drogurile (penitenciar), starea de recidivă a inculpatului potrivit art. 37 lit. a Cod penal, astfel că o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, este de natură să asigure realizarea scopului pedepsei conform art. 52 Cod penal.
Cum fapta este comisă în luna septembrie 2010, ulterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 72/11.02.2009 – definitivă la 05.10.2009, vor fi incidente dispozițiile art. 39 alin. 2 Cod penal și se va contopi restul neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare, respectiv 805 zile, cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul executând o pedeapsă de10 ani închisoare, cu aplicarea pedepsei complementare și a celei accesorii, cu referire la exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. teza a II a și lit. B din Codul penal.
În ce privește apelul inculpatul G. I. M. se constată că acesta vizează numai individualizarea greșită a pedepsei aplicate, inculpatul solicitând aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Inculpatul în fața instanței de fond și-a recunoscut vinovăția solicitând și beneficiind de prevederile art. 3201 Cod procedură penală, cum și de cele ale art. 16 din Legea nr. 143/2000.
În apel, inculpatul susține că se impune și aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, fără însă ca la dosarul cauzei să existe un denunț în sensul acestui text și nici nu a facilitat tragerea la răspundere penală a altor persoane, în calitatea cerută de art. 19 rap. la art. 2 pct. 1 lit. a pct. 1 și 2 din Legea nr. 682/2002, astfel că nu poate fi aplicat acest text de lege.
Pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani și 4 luni închisoare este proporțională cu împrejurările comiterii – calitatea de funcționar public cu activitate desfășurată în penitenciar, loc de detenție suspus unor rigori și reglementări care să conducă la îndreptarea celor aflați în executarea pedepsei, iar nu să-și continue activitatea infracțională, poziția sinceră și cooperantă a inculpatului care a relatat modul de acțiune și sistemul relațional, cu natura și gravitatea faptei, dar și cu circumstanțele personale ale inculpatului, avute în vedere de instanța fondului. Solicitarea de reținere a circumstanțelor atenuante nu este justificată, poziția profesională a inculpatului cerea ca acesta să nu aibă antecedente penale, iar atitudinea avută după comiterea infracțiunii nu se rezumă numai la recunoașterea vinovăției, ci are în vedere și aspecte ce țin de determinarea acestui comportament. În cauză inculpatul era angrenat într-o activitate de introducere a drogurilor în penitenciar, a fost supravegheat și surprins imediat ce reușise să ascundă drogurile, despre care o anunțase pe inculpata P. M..
Astfel că atitudinea sa a fost determinată de evidența dovezilor, așa încât nu este justificată reținerea art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal.
Cât privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța s-a orientat justificat la regimul de detenție, o altă modalitate, fără privare de libertate nu ar fi în concordanță cu criteriile art. 72 Cod penal și nici cu scopul pedepsei.
Este vorba de o infracțiune gravă, comisă în penitenciar, iar faptul că și într-un asemenea loc este realizat traficul de droguri și chiar de persoane angajate ale penitenciarului, nu poate avea nicio justificare rezonabilă care să conducă la o altă modalitate de executare a pedepsei.
În ceea ce privește apelul inculpatei P. M., se constată, nu doar că susținerile sunt contradictorii, în motivarea apelului, dar chiar cu poziția procesuală avută la instanța de fond când și-a recunoscut vinovăția și a solicitat și a beneficiat de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală.
În apel, a susține nevinovăția pe baza acelorași dovezi avute în vedere la fond și când a solicitat și a beneficiat de prevederile art.320/1 Cod procedură penală, presupune a formula apărări pro cauza, fără suport faptic și probator, dar și contrar normelor procesual penale, iar solicitarea de achitare pe temeiul art. 10 lit. b Cod procedură penală, nici nu are legătură cu circumstanțele cauzei, inculpata comițând infracțiuni prevăzute de legea penală și care sunt dovedite în cauză, dar și recunoscute la fond.
Celelalte solicitări, cu privire la reindividualizarea pedepsei se constată a fi neîntemeiate, inculpatei fiindu-i aplicată o pedeapsă de 6 an și 8 luni închisoare, având în vedere nu doar împrejurările comiterii, natura și gravitatea faptelor, dar și gradul de implicare al inculpatei, care este major. Aceasta era cea care procura drogurile, la preda inculpatului G. I. M. pentru a le transporta în penitenciar și aici să ajungă la inculpatul T. A., dar și verifica permanent pe inculpatul G. I. M. cu privire la circuitul drogurilor, asigurându-se că acestea ajung la destinație.
De asemenea, este de observat că deși inculpata a beneficiat de art. 3201 Cod procedură penală, prin susținerile din apel arată o poziție procesuală oscilantă de natură să aibă consecințe, atât asupra propriei situații juridice, dar și să conducă la nereținerea implicării inculpatului T. A., care era concubinul inculpatei, contra dovezilor administrate.
Astfel, toate circumstanțele cauzei nu justifică aplicarea unei pedepse mai reduse, dar nici o suspendare condiționată a executării, această modalitate de executare fără privare de libertate neoferind garanți suficiente să asigure scopul pedepsei și îndreptarea inculpatei.
Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală vor fi respinse apelurile inculpaților G. I. M. și P. M. ca nefondate.
Urmează a constata că inculpatul T. A., este arestat în altă cauză.
Urmează a face aplicarea art.189, art.192 alin.1, 2 și 3 Cod procedură penală și a art. 69 din Legea nr. 51/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.379 pct.2 lit. a, Cod procedură penală
1.Admite apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Biroul Teritorial G., împotriva sentinței penale nr.612/11.12.2012 pronunțată de Tribunalul G., secția penală – cauze generale,
Desființează, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând în fond:
În temeiul art.8 din Legea nr.39/2003, în ref. la art.323 din Codul penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a, din Codul penal, condamnă pe inculpatul T. A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare,
În temeiul art.39 alin.2, din Codul penal, contopește restul de pedeapsă neexecutat de 805 zile, din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.72/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul G., modificată prin decizia penală nr.93/09.04.2010 a Curții de Apel București, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.3121/05.10.2009 pronunțată de ICCJ - Secția penală, cu pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 5 ani închisoare,
În temeiul art.25, din Codul penal, rap. la art.2 alin.1 și 2, din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.14 lit. c, din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a, din Codul penal, condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b, din Cod penal,
În temeiul art.39 alin.2, din Codul penal, contopește restul de pedeapsă neexecutat, de 805 zile, din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.72/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul G., modificată prin decizia penală nr.93/09.04.2010 a Curții de Apel București, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.3121/05.10.2009 pronunțată de ICCJ - Secția penală, cu pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b, din Codul penal,
În temeiul art.33 lit. a – art. 34 alin.1 lit. b și art.35 și art.65, din Codul penal, dispune ca inculpatul T. A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b, din Cod penal, ca pedeapsă complementară,
Face aplicarea art.71 și art.64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b, din Cod penal,
Constată că inculpatul T. A. este arestat în altă cauză,
Dispune anulare MEPI nr.80/2009 din data de 06.10.2009 emis de Tribunalul G. și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei potrivit prezentei decizii.
2.Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
3.În temeiul art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondate, apelurile declarate de inculpații G. I. M. și P. M., împotriva aceleiași sentințe penale,
În temeiul art.189 și art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare, în apelul parchetului, rămân în sarcina statului,
În temeiul art.189 și art.191 alin.1, din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul T. A., la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, pentru judecata în fond,
În temeiul art.189 și art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe apelantul inculpat G. I. M., la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpata P. M., o obligă la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 300 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției;.
Onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru inculpatul intimat T. A., de 300 lei, cum și onorariul parțial pentru avocatul din oficiu desemnat pentru inculpatul G. I. M., de 75 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției,
Cu recurs,
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. S. V. B.
GREFIER,
L. A. P.
Red. N.S.
Dact.G.P./10.12.2013
2 ex.
Red. G. P. – Tribunalul G. – Secția Penală
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Cerere de restituire a lucrurilor. Art.169 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|








