Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi urmă. C.p.. Decizia nr. 254/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 254/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 254/2014

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 254

Ședința publică de la 6 MARTIE 2014

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE M. D. G.

JUDECĂTOR I.-T. C.-B.

GREFIER P. I.

Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat procuror R. R.

Pe rol, se află pronunțarea asupra apelului declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva Sentinței penale nr. 890 din data de 06.11.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosar nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de..27 februarie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când Curtea având în vedere disp. art. 391 Cod procedură penală, a stabilit termen de pronunțare, la data de astăzi, 06.03.2014, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, constată:

Prin sentința penală nr. 890 din data de 06.11.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, a fost admisă cererea de reabilitare formulată de petentul N. I..

S-a constatat că petentul N. I. [fiul lui R. și I., născut la data de 23.02.1972 în București, domiciliat în București, . nr.57, CNP_] este reabilitat pentru următoarele pedepse:

- de 5 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr.681/24.10.2000 a Tribunalul ui București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.4000/26.09.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală,

- de 4 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr.691/19.06.1992, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr.1405/02.11.1992 a Tribunalului București – Secția I Penală

După rămânerea definitivă a hotărârii se vor efectua cuvenitele mențiuni pe sentința de condamnare.

Cheltuielile judiciare, în sumă de 150 lei, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, la data de 24.10.2013, condamnatul N. I. a formulat o cerere prin care a solicitat reabilitarea judecătorească pentru condamnarea suferită, cu motivarea că se impune reabilitarea pentru pedeapsa de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr.681/24.10.2000 a Tribunalului București - Secția I Penală pentru săvârșirea infr. prev. de art.20 C.p. rap. la art.211 alin.2 lit.a,b,e C.p. cu aplic. art.37 lit.b C.p. și art.13 C.p. și pentru pedeapsa de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr.691/19.06.1992 a Judecătoriei Sectorului 3 București pentru săvârșirea infr. prev. de art.211 alin.2 C.p. cu aplic. art.75 lit.a și c C.p.

A mai arătat, petentul că de la data executării și până în prezent nu a mai suferit nicio condamnare, a avut o conduită bună în familie și societate și și-a achitat în întregime toate despăgubirile civile și cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat.

De asemenea, a mai arătat petentul că, veniturile pe care le-a obținut din diverse activități, sunt foarte mici și nu îi poate asigura, un trai decent copilului său minor pe care îl are în îngrijire, toate acestea neajunsuri fiind create de împrejurarea că a fost condamnat, iar din această cauză angajatorii au refuzat să-l angajeze.

În drept, cererea este întemeiată pe disp. art.135 și urm. C.p., art.494 și urm. C.p.p.

În dovedirea cererii au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copia deciziei penale nr.1405/02.11.1992 pronunțată de Tribunalul Municipiului București – Secția I Penală, copia sentinței penale nr.681/24.11.2000 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, minutele deciziilor penale nr.106/A/21.02.2001 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția II Penală și nr.4000/26.09.2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția Penală, copia CI aparținând petentului, certificat cazier judiciar, adresa nr._ din 21.10.2013 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale – Sector 3 București, din care rezultă că petentul N. I. nu figurează în evidențele compartimentului fiscal cu creanțe bugetare de plată către bugetul local.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de cererea formulată și dispozițiile legale, Tribunalul a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr.691/19.06.1992 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București inculpatul N. I. a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art.211 alin.2 C.p. cu aplic. art.75 lit.a C.p.

Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr.nr.1405/02.11.1992 a Tribunalului București.

Prin sentința penală nr.681/24.10.2000 a Tribunalului București - Secția I Penală inculpatul N. I. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor conform art.64 lit.a și b C.p., cu aplic. art.71 C.p.,- 64 C.p. pentru săvârșirea infr. prev. de art.20 C.p. rap. la art.211 alin.2 lit.a,b,e C.p. cu aplic. art.37 lit.b C.p. și art.13 C.p.

Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr.4000/26.09.2001 a Curții Supreme de Justiție.

Conform art.135 alin.1 lit.b C.p., condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate.

Potrivit art.136 C.p. termenul de reabilitare se socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris, astfel că, tribunalul, după un calcul simplu, constată că termenul de reabilitare pentru pedeapsa de 4 ani, la care a fost condamnat petentul, s-a împlinit în anul 2002, iar pentru pedeapsa de 5 ani în aprilie 2013.

Avându-se în vedere cele reținute mai sus, Tribunalul a constatat că petentul condamnat întrunește condițiile reabilitării judecătorești prev. de art.137 C.p., astfel că a admis cererea formulată, iar în baza art.502 C.p.p., a dispunând ca după rămânerea definitivă a hotărârii se vor efectua cuvenitele mențiuni pe sentința de condamnare.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul necompetenței materiale a instanței de fond de a judeca cererea de reabilitare.

Curtea apreciază apelul formulat de procuror drept fondat.

Condamnarea pentru care petentul solicită reabilitarea a fost pronunțată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.211 alin.1 și alin.2 Cod penal, competența revenind în prezent pentru soluționarea în primă instanță judecătoriei.

Având în vedere că petentul domiciliază pe raza de competență a Judecătoriei Sectorului 3 București, urmează a desființa sentința apelată și a înainta cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București declarat împotriva Sentinței penale nr. 890 din data de 06.11.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosar nr._ .

Desființează sentința penală apelată și trimite cauza spre competentă soluționare către Judecătoria Sectorului 3 București.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Onorariul parțial avocat oficiu în cuantum de 50 lei va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06 martie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. D. G. I.-T. C.-B.

GREFIER,

P. I.

red.M.D.G.

dact.L.G.

ex.5

red.M.M.C.-T.B.-S.I.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi urmă. C.p.. Decizia nr. 254/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI