Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1315/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1315/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 1315/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1315
Ședința publică de la 11 iulie 2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR M. D. G.
JUDECĂTOR V. A. P.
GREFIER I. P.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat procuror M. C. .
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind recursul declarat de recurentul petent condamnat R. D. împotriva sentinței penale nr. 300 din data de 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul G. Secția Penală – Cauze – Generale în Dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul petent condamnat R. D., personal în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D. R., în baza Delegației nr._/08.07.2013, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul după care,
Părțile, întrebate fiind de către instanță, declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu al recurentului petent condamnat R. D., având cuvântul, invocă incidența art. 461 lit. d Cod procedură penală, subliniază că petentul condamnat dorește să-i fie aplicate dispozițiile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală . Pune concluzii de admitere a recursului, casare a hotărârii atacate și pe fond, rejudecând să fie admisă cererea de contestație la executare așa cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că nu este posibilă aplicarea prev. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală pedepselor aplicate prin hotărâri rămase definitive anterior modificării legislative și pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. În plus, arată că pentru nici una din faptele pentru care a fost judecat petentul condamnat, legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață astfel că nu ar fi putut fi aplicabile disp. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Recurentul condamnat având ultimul cuvânt solicită să-i fie admis recursul și să-i fie redus cuantumul pedepsei.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 300/24.04.2013, Tribunalul G. a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul R. D. și în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, reținând că prin sentința penală nr. 451/2011 petentul a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni printre care și cea prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 20 Cod penal raportat la art. 174-175 lit. a și i Cod penal raportat la art. 176 lit. b Cod penal și că potrivit dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, dispozițiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață. Or, pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 Cod penal, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, solicitând admiterea recursului și pe fond, admiterea contestației și reducerea pedepsei aplicate.
Analizând actele dosarului în raport de disp. art. 461 din Codul de procedură penală, față de caracterul de contestație le executare, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.461 lit. d) Cod procedură penală contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice incident ivit în cursul executării.
Curtea constată că în mod corect Tribunalul a apreciat că față de motivele invocate de petent, cererea sa este inadmisibilă, față de disp. explicite ale art. 320 indice 1 alin. 7, care prevăd imposibilitatea aplicării disp.. art. 320 indice 1 C.p.p. pentru infracțiunile care se pedepsesc cu detențiunea pe viață, așa cum este și cazul petentului.
Pe de altă parte, Curtea arată că și dacă nu ar fi fost incident art.320 indice 1 alin. 7, cererea petentului nu ar fi fost admisibilă deoarece reducerea cuantumului pedepsei nu se regăsește printre cazurile de contestație la executare reglementate de legiuitor în dispozițiile legale prev. de art. 461 al.1 lit. a) – d) Cod procedură penală, întrucât prin aceasta se tinde de fapt la reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea prevederilor art.3201 introduse prin Legea nr. 202/2010, iar reindividualizarea pedepsei nu se poate dispune pe calea contestației la executare, modificările dispozițiilor legale introduse prin Legea nr.202/2010 neputând fi considerate incidente care să fi intervenit pe parcursul executării pedepsei.
Curtea reamintește în acest context că reducerea cuantumului pedepsei aplicate nu poate fi cerută decât în exercitarea căilor de atac, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și nu poate fi asimilată cu cazul de contestație la executare prev. de art. 461 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală, respectiv cel care se referă, printre altele, la orice cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei căci această situație are în vedere doar acele cauze legale de reducere a pedepsei, adică prevăzute de legiuitor în cuprinsul unei legi intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii sau care derivă dintr-o altă hotărâre de condamnare a inculpatului, dar care nu a fost cunoscută și analizată de instanțele de fond, iar pe de altă parte, Curtea arată că aceste cauze de micșorare a pedepsei au în vedere strict cazurile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, fiind aspecte care devin incidente pe parcursul executării hotărârii, așadar, după parcurgerea fazei procesuale a judecății cauzei în mod definitiv, în faza de executare a pedepsei.
Este adevărat că Legea nr. 202/2010 a intervenit ulterior rămânerii definitive a condamnării petentului, însă această lege nu are o legătură nici măcar indirectă cu cauza de față, legea nouă interesând exclusiv cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată anterior apariției sale, aceasta nefiind o lege prin care să se facă vreo referire la pedepsele definitiv aplicate condamnaților, care se află deja în executarea pedepselor sau care să prevadă explicit sau implicit că infractorii condamnați definitiv care și-au recunoscut faptele beneficiază de drept de aceste dispoziții, astfel încât, Curtea arată că cererea petentului condamnat se sprijină doar formal pe noua lege, care în fapt nu este incidentă cauzei sale căci nu are în vedere vreo cauză de micșorare a pedepsei aplicate.
Față de cazurile de contestație la executare prevăzute și recunoscute de legiuitor, Curtea apreciază că cererea petentului S. M. nu îndeplinește niciuna din condițiile arătate la art.461 al.1 lit. a) – d) Cod procedură penală și în consecință, Curtea va respinge recursul exercitat de petent conform art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul contestator R. D. împotriva sentinței penale nr. 300/24.04.2013, pronunțată de Tribunalul G..
În baza art. 192 alin .2 Cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 400 de lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi,11.07.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. M. D. G. V. A. P.
GREFIER,
I. P.
red./tehnored.M.C.
ex.2
red.G.P.-Trib.G.
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1281/2013. Curtea de Apel... | Evadarea. Art. 269 C.p.. Decizia nr. 24/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
