Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 389/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 389/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-08-2013 în dosarul nr. 389/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.389/F
Ședința din camera de consiliu din data de 22.08.2013
Curtea constituită din:
Președinte: C. C.
Grefier: C. D. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B. ELIANA.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect sesizarea nr.1406/II-5/2013 formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței definitive nr.601 Hv.14/12b din 28.08.2012 pronunțată de Tribunalul Korneuburg coroborată cu decizia nr.19 Bs 16/13m din data de 12.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Viena, precum și a sentinței nr.081 Hv 146/12a din data de 06.02.2013 pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena, în conformitate cu dispozițiile art.157 sau art.158 din Legea nr.302/2004, modificată, ca urmare a cererii formulate de autoritățile judiciare din Republica Austria de transferare a condamnatului Ș. V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 14.08.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 22.08.2013, când în aceeași compunere, a dispus următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Rezoluția nr.1406/II/5/2012 din data de 15 iulie 2013, P. de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță, în temeiul dispozițiilor art.162 alin.4 și art.163 din Legea nr.302/2004 republicată, în vederea recunoașterii și punerii în executare a hotărârilor pronunțate în Republica Austria cu privire la condamnatul Ș. V. (cetățean român, fiul lui H. și V., născut la data de 22 martie 1977 în orașul M., județul Prahova, cu domiciliul în orașul M., ., județul Prahova, titular al cărții de identitate . nr._, CNP_), ca urmare a cererii înaintate de autoritatea competentă din țara respectivă, de transferare a acestuia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 4 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant.
Analizând sesizarea, pe baza documentelor și informațiilor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate (adoptată la Strasbourg în anul 1983 și ratificată de România prin Legea nr.76/1996), Curtea constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.601 Hv 14/12b din data de 28 august 2012 pronunțată de Tribunalul de Land Korneuburg, astfel cum a fost modificată prin decizia nr.19 Bs 16/13m din 12 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Viena, s-a dispus condamnarea inculpatului Ș. V., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav, în mod profesional, prin efracție, prev. de art.127, 128 alin.1 cifrele 2 și 4, art.129 alin.1 și art.130 varianta 4 din Codul penal austriac, din această pedeapsă fiind dedusă perioada arestului preventiv, începând cu data de 28 martie 2012.
În sarcina inculpatului, s-a reținut în fapt că, în noaptea de 16.04.2010 a sustras dintr-un loc public și prin efracție o cantitate de 80 litri de motorină și 18 anvelope aparținând a două părți vătămate, iar în perioada 23.12._12, împreună cu alte persoane, prin efracție și pe timp de noapte, a sustras prin mai multe acte materiale mai multe bunuri și sume de bani, producând părților vătămate un prejudiciu în valoare totală de 17.870 euro.
Faptele anterior menționate sunt incriminate și de legea penală română, întrunind elementele constitutive ale două infracțiuni concurente de furt calificat, prev. de art.208 alin.1 și 2 - art.209 alin.1 lit.e,g și i Cod penal, respectiv de art.208 alin.1 și 2 - art.209 alin.1 lit.a,,g și i Cod penal, cu aplic art.41 alin.2 din Codul penal român, pedepsite cu închisoarea de la 3 la 15 ani. fiind îndeplinită astfel condiția dublei incriminări, prevăzută de art.143 lit.e din Legea nr.302/2004 republicată, precum și de art.3 pct.1 lit.e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Prin Sentința penală nr.081S Hv 146/12a din data de 06 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena, s-a aplicat aceluiași inculpat o pedeapsă suplimentară de 12 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav, săvârșit în mod profesional, prin efracție, parțial în forma tentativei, prev. de art.127, 128 alin.1 cifra 4, art.129 cifrele 1, 2 și 3 și art.130 varianta 4 din Codul penal austriac.
La stabilirea acestei pedepse, instanța austriacă a avut în vedere și sentința penală anterior menționată, pronunțată față de inculpat de către Tribunalul de Land Korneuburg,
În sarcina inculpatului, s-a reținut în fapt că, în perioada 21.12.2011 – 01.02.2012, prin mai multe acte materiale (unele în forma tentativei), a sustras împreună cu o altă persoană, pe timp de noapte, și prin efracție, diverse obiecte și sume de bani.
Faptele anterior menționate sunt incriminate și de legea penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 alin.1 și 2 - art.209 alin.1 lit.a,,g și i Cod penal, cu aplic art.41 alin.2 din Codul penal român. pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, fiind îndeplinită astfel, și în acest caz, condiția dublei incriminări.
Potrivit informațiilor comunicate de către autoritățile judiciare austriece, pedepsele aplicate inculpatului prin sentințele anterior menționate sunt supuse executării una în continuarea celeilalte, acesta având de executat astfel o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, care, fiind calculată în raport cu data de 28 martie 2012 (când s-a dispus arestarea lui preventivă), se va împlini, la termen, în data de 28 martie 2016.
Felul și durata acestei pedepse rezultante de 4 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită spre executare în statul de condamnare, sunt compatibile cu legea penală română, conform normelor de incriminare deja evidențiate, dispozițiilor art.53 pct.1 lit.b din Codul penal și prevederilor art.34 alin.1 lit.b și alin.2 din același cod, în raport cu care inculpatului îi putea fi aplicată acea pedeapsă și în ordinea juridică internă, astfel că nu se ridică problema conversiunii condamnării.
Prin declarația din data de 15 martie 2013, consemnată în cuprinsul unui proces verbal, condamnatul Ș. V. a precizat că își dă consimțământul pentru a fi transferat în România, în vederea executării restului de pedeapsă.
În cursul judecării acestei cauze, condamnatul a fost legal citat la locul de deținere (Penitenciarul Graz – Karlau), fără a exprima vreo poziție din care să rezulte că ar avea obiecțiuni cu privire la procedura în desfășurare.
Pentru motivele mai sus arătate, Curtea concluzionează că sunt îndeplinite toate condițiile (prevăzute în art.143 din Legea nr.302/2004 republicată) pentru realizarea transferării condamnatului Ș. V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii, în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare austriece.
Astfel, faptele care au atras condamnarea acestuia sunt incriminate și de legea penală a statului român, hotărârile instanței străine sunt definitive și executorii, condamnatul este resortisant al statului român, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei închisorii și a consimțit în mod voit și conștient la realizarea transferării sale într-un penitenciar din România,
În consecință, Curtea, în temeiul art.162 raportat la art.158 din Legea nr.302/2004 republicată, va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, va recunoaște cele două hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele austriece și va dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 4 ani închisoare.
În temeiul art.88 alin.1 din Codul penal, va deduce din această pedeapsă rezultantă perioada deja executată de condamnat în regim de detenție, începând cu data de 28 martie 2012 până la zi.
În temeiul art.162 alin.6 din Legea nr.302/2004 republicată, va dispune emiterea unui mandat de executare, cu privire la pedeapsa rezultantă anterior menționată, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acestei cauze vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art.189 alin.1 și alin.2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a condamnatului (aflat în stare de deținere într-un penitenciar străin), va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
În temeiul art.162 rap. la art.158 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală - republicată, recunoaște următoarele hotărâri pronunțate de către autoritățile judiciare austriece:
- sentința penală nr.601 Hv 14/12b din data de 28 august 2012 pronunțată de Tribunalul de Land Korneuburg, astfel cum a fost modificată prin decizia nr.19 Bs 16/13m din 12 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Viena prin care s-a dispus condamnarea inculpatului Ș. V. la pedeapsa de 3 ani închisoare;
- sentința penală nr.081S Hv 146/12a din data de 06 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena prin care s-a aplicat aceluiași inculpat o pedeapsă de 12 luni închisoare.
Dispune transferarea condamnatului Ș. V. (cetățean român, fiul lui H. și V., născut la data de 22 martie 1977 în orașul M., județul Prahova, cu domiciliul în orașul M., ., județul Prahova, titular al cărții de identitate . nr._, CNP_), din penitenciarul din Republica Austria într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 4 ani închisoare, respectând felul și durata acesteia, astfel cum a fost stabilită spre executare de către autoritățile judiciare austriece.
Deduce din această pedeapsă rezultantă perioada deja executată de condamnat în regim de detenție, începând cu data de 28 martie 2012 până la zi.
Dispune emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale.
În temeiul art.192 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 august 2013.
PREȘEDINTE,
C. C.
GREFIER,
C. D. R.
Red.jud.C.C.
Ex.2/27.08.2013
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|








