Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 958/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 958/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2012 în dosarul nr. 958/2012
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 958
Ședința publică din data de 16 mai 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. B.
JUDECĂTOR: C. V.
JUDECĂTOR: DUMITRIȚA P.
GREFIER: L. A. P.
MINISTERUL PUBLIC P. de pe lângă Curtea de Apel București - este reprezentat de procuror L. I..
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-condamnat-contestator M. O. C. împotriva sentinței penale nr. 173 din data de 07.03.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-condamnat-contestator M. O. C. personal, în stare de arest, asistat de apărător din oficiu A. F., în baza împuterniciri avocațiale depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită atașarea dosarului nr._/3/2010, aflat la Înalta Curte de Casație și Justiție și a cărui minută se află la fila 10 dos fond, considerând că nu s-a pronunțat asupra reținerii prevederilor art. 3201 Cod de Procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu se impune atașarea dosarului de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de atașare a dosarului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul din oficiu pentru recurentul-condamnat-contestator M. O. C. solicită în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod de Procedură penală, raportat la art. 3859 pct. 17 Cod de Procedură penală, admiterea recursului formulat împotriva sentinței penale nr. 173 din data de 07.03.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr._, casarea sentinței și, rejudecând, solicită aplicarea art. 3201 Cod de Procedură penală, întrucât nu a fost aplicat prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a recursului formulat de inculpat ca nefondat, menținerea sentinței Tribunalului București ca fiind legală și temeinică, având în vedere și decizia Curții Constituționale, care prevede că art. 3201 Cod de Procedură penală nu poate fi invocat pe calea unei contestații la executare, întrucât acesta nu reprezintă o lege penală mai favorabilă, ci reprezintă norme de procedură.
Recurentul-condamnat-contestator M. O. C. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar pe fond solicită aplicarea art. 3201 Cod de Procedură penală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 173 din data de 07.03.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, a fost respinsă - ca neîntemeiată - contestația la executare formulată de către contestatorul condamnat M. O. C. (fiul lui F. și L., născut la data de 04.03.1984, deținut în Penitenciarul Rahova), cu obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că, prin cererea sa, petentul M. O. C. a formulat contestație la executare, solicitând reducerea cu o treime a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.833/30.11.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, cu motivarea că a fost condamnat la o pedeapsă de 20 ani și 7 luni închisoare prin sentința pe care o contestă, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.176 Cod penal.
La dosar s-a depus referatul întocmit de Biroul executări penale al acestei secții, copia sentinței penale mai sus menționată, copia minutei deciziei penale nr.159 A din 04.05.2011 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală și copia minutei deciziei penale nr._.01.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că petentul M. O. C. a fost condamnat prin sentința penală nr.833/30.11.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, la o pedeapsă de 20 ani și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.176 Cod penal.
S-a arătat că - potrivit art.461 C.pr.pen. - contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă;
b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c)când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d)când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Potrivit art.458 C.pr.pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 din Codul penal.
În raport cu motivele invocate de petent, Tribunalul a apreciat că în cauză nu este vorba nici de o cauză de micșorare a pedepsei și nici de o lege penală mai favorabilă, care să impună reducerea pedepsei aplicate printr-o hotărâre definitivă.
În ceea ce privește dispozițiile art.3201 C.pr.pen., Tribunalul a arătat că este vorba de dispoziții legale de imediată aplicare ce reglementează o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă.
Potrivit disp. art.15 Cod Penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.
Analizând aceste dispoziții legale, prin raportare la situația de fapt reținută, instanța a apreciat contestația la executare formulată ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Astfel, în cauză nu se justifică reducerea pedepsei condamnatului M. O. C. chiar și în cazul incidenței dispozițiilor art.320/1 Cod pr.pen., întrucât acesta a fost condamnat pentru două infracțiuni deosebit de grave, respectiv infracțiunea de omor deosebit de grav și lipsire de libertate în mod ilegal și - mai mult - condamnatul a săvârșit cele două fapte în stare de recidivă postcondamnatorie, astfel încât o reducere a pedepsei în aceste condiții nu poate fi justificată doar de acțiunea de recunoaștere a săvârșirii faptelor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul contestator M. O. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că în mod greșit nu i s-au aplicat prevederile art.3201 Cod procedură penală, introduse prin Legea nr.202/2010, referitor la „Judecata în cazul recunoașterii vinovăției” și, astfel, în raport de prevederile alin.7 al aceluiași articol, să beneficieze de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Curtea examinând recursul declarat, prin prisma criticii aduse, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.3856 alin. ultim din Codul de procedură penală, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, cu următoarea motivare:
Potrivit art.461 din Codul de procedură penală, Contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b)executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c)se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d)ori se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Așadar, pe calea contestației la executare, (care este un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale) nu pot fi puse în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat, cum ar fi, în cazul de față individualizarea judiciară a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Dispozițiile legale menționate, prevăzute de art. 320 ind. 1 Cod de procedură penală, sunt aplicabile numai în faza judecății, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 1470/2011, prin care s-a reținut că „Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat.
De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării. [...] Astfel, în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză, legea nouă, singura aplicabilă. Spre deosebire de situațiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi și la cauzele legale de modificare a acestor limite. Or, art. 320/1 din Codul de procedură penală nu dispune nimic cu privire la aspectele statuate de art. 14 și art. 15 din Codul penal referitoare la aplicarea obligatorie ori facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Prin urmare, numai în măsura în care dispozițiile legale criticate ar fi reglementat in terminis cu privire la intervenția unei pedepse mai ușoare care să impună reducerea sancțiunii aplicate până la maximul prevăzut de legea nouă s-ar fi putut pune problema înfrângerii legii penale mai favorabile din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituție reflectat în art. 14 sau, eventual, în art. 15 din Codul penal.”
Cât privește aplicabilitatea dispozițiilor prev. de art.3201 Cod procedură penală, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, cu o treime, textul vizează numai cauzele a căror cercetare judecătorească a început după . Legii nr.202/25.10.2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Din actele dosarului, rezultă că, la acea dată, pentru petentul condamnat se începuse deja cercetarea judecătorească, astfel cum se arată în sentința penală nr.833 din 30.11.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală (dosar nr._/_ ).
Pe de altă parte, acest act normativ nu cuprinde limite de pedeapsă mai ușoare decât cea aplicată sub imperiul legii anterioare, ci se referă la reducerea limitelor, minimă și maximă a pedepsei revăzute de text, în cauza dedusă judecății a art.174-175 lit.c – art.176 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, respectiv art.189 alin.1 și 2 Cod penal, pentru care, prin aplicarea circumstanțelor agravante prev.de art.75 lit.a Cp, petentul condamnat contestator are de executat o pedeapsă rezultantă 20 ani și 7 luni de închisoare (prin aplicarea art.83 Cod penal).
Aplicarea prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală în sensul reducerii cu 1/3 a pedepsei, ca urmare a recunoașterii în totalitate de către inculpat a faptei reținute prin actul de sesizare, se realizează de judecător cu ocazia judecării în fond a cauzei, respectiv până la rămânerea definitivă a hotărârii în situațiile tranzitorii, astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1470/2011, anterior menționată, în procesul de individualizare a pedepsei, dispozițiile legale menționate având semnificația unei circumstanțe atenuante legale obligatorii, a cărei incidență nu poate fi reținută pe parcursul executării pedepsei.
Așadar, în faza executării pedepsei, nu se poate realiza o reindividualizare a pedepsei prin aplicarea unor circumstanțe atenuante legale, datorită naturii juridice a contestației la executare, de mijloc procesual de rezolvare a incidentelor intervenite în cursul executării.
Așa fiind, în raport de cele invederate, Curtea – reținând că, în cauză nu-și află incidența dispozițiile legii mai favorabile – în baza art.38515 pct.1, lit.b din Codul de procedură penală, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de către petentul condamnat contestator M. O. C..
Constatând culpa procesuală a recurentului, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către petentul condamnat contestator M. O. C. împotriva sentinței penale nr. 173 din data de 07.03.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr._ .
Obligă pe petent la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorar avocat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. B. C. V. DUMITRIȚA P.
GREFIER,
L. A. P.
red.D.P.
dact.L.G.
ex.2
red.G.S.-T.B.-S.I.P.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1105/2013. Curtea... → |
|---|
