Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 15/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 15/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 15/C
Ședința publică de la 20 februarie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. C.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, se află soluționarea contestației formulată de contestatorul condamnat I. C. împotriva sentinței penale nr.650/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală în dosarul nr._ *.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul condamnat I. C. în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat V. I. și apărător din oficiu, avocat O. E. în baza împuternicirii avocațiale nr.4034 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat Curții că la dosar este depusă o cerere din partea contestatorului, prin care solicită recalificarea recursului drept contestație și trimiterea dosarului la un complet format dintr-un singur judecător pentru competentă soluționare.
Curtea recalifică prezenta cale de atac ca fiind contestație.
Apărătorul desemnat din oficiu solicită a se lua act că delegația a încetat prin prezentarea apărătorului ales și a se dispune asupra onorariului parțial.
Curtea ia act de încetarea împuternicirii avocațiale a apărătorului din oficiu al condamnatului, ca urmare a prezentării apărătorului ales, urmând să se pronunțe asupra onorariului parțial cuvenit.
Contestatorul condamnat arată că înțelege să își retragă contestația formulată în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul ales al contestatorului condamnat, având cuvântul pe rând, solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatului, în sensul retragerii căii de atac.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației de față, din actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.650/18.12.2013, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul I. C. F. [fiul M. și M., născut la data de 24.01.1989], împotriva sentinței penale nr.457 din 13.05.2011 a Tribunalului București - Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.4272 din 15.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul să plătească suma de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea sa, condamnatul I. C. F. Prin a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr.457 din 13.05.2011 a Tribunalului București - Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.4272 din 15.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentință prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, solicitând aplicarea dispozițiilor art.40 alin.1 Cod penal.
În motivare, petentul condamnat a arătat că prin sentința penală nr.457 din 13.05.2011 a Tribunalului București - Secția I Penală, în baza art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 alin.2 Cod penal, art.74 alin.1 lit.b Cod penal și art.3201 alin.7 Cod procedură penală, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.83 Cod penal, instanța a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei acordat inculpatului prin sentința penală nr.1439/29.10.2007 a Tribunalului București și a cumulat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin respectiva sentință cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare.
În concret, petentul condamnat a considerat că pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare aplicată prin sentința penală nr.1439/29.10.2007 a Tribunalului București și pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.457 din 13.05.2011 a Tribunalului București - Secția I Penală intră sub incidența dispozițiilor art.40 Cod penal, astfel încât instanța trebuia să facă aplicarea acestor prevederi legale cu privire la pedeapsa ce nu atrage starea de recidivă, ceea ce ar fi avut ca urmare aplicarea concursului – art. 33, 34 Cod penal.
S-a mai reținut că prin sentința penală nr.398 din 05.06.2013, Tribunalul G. a luat act de retragerea contestației la executare formulate de petentul condamnat I. C., iar prin decizia penală nr.1327 din 15.07.2013, Curtea de Apel București a admis recursul declarat de contestatorul I. C. F., a casat în întregime sentința penală și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de judecată, respectiv Tribunalul G., pe rolul căruia cauza a fost reînregistrată la data de 27.09.2013, cu numărul unic de înregistrare_ .
Tribunalul, analizând cererea de contestație la executare formulată de condamnatul I. C. F., a reținut că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.461 alin.1 Cod procedură penală, contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută s-au vreo împiedicare la executare, d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv, care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ, în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat.
De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă.
Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenție, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe, să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa.
Contestația la executare nu reprezintă o cale de atac, ci un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării, cazurile fiind expres și limitativ reglementate de art.461 Cod procedură penală.
Prin limitarea cazurilor în care se poate folosi contestația la executare, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale de atac prin care să poată fi reclamată nelegalitatea și/sau netemeinicia unei hotărâri penale definitive, ci doar nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
D. urmare, s-a apreciat că susținerile condamnatului în sensul înlăturării dispozițiilor de cumulare aritmetică a pedepselor de 3 ani și respectiv 3 ani și 6 luni închisoare și contopirea acestora, nu se încadrează în niciunul din cazurile expres și limitativ prev. de art. 461 Cod procedură penală și ca atare, această schimbare a tratamentului juridic nu poate fi valorificată printr-o contestație la executare.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal (la data de 24 decembrie 2013), a declarat recurs petentul condamnat I. C. F., fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.
Recursul condamnatului a fost înaintat de Tribunalul G. și înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția I Penală la data de 30 ianuarie 2014.
La termenul de judecată din data de 20 februarie 2014, ca urmare a intrării în vigoare la data de 01 fwbruarie 2014 a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, Curtea a procedat la recalificarea căii de atac deduse judecății ca fiind contestație întemeiată pe prevederile art.4251 din Noul Cod de procedură penală, procedând la soluționarea acesteia în conformitate cu reglementările legale prevăzute de textul normativ anterior enunțat.
La același termen de judecată, condamnatul contestator I. C., asistat juridic de către un apărător ales, a învederat judecătorului Curții de Apel că înțelege să își retragă xontestația formulată împotriva sentinței penale nr.650/18.12.2013, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.4251 alin.3 teza finală cu referire la art.415 alin.1 din Noul Cod de procedură penală, se reține că până la închiderea dezbaterilor la instanța învestită cu soluționarea contestației, oricare dintre părți își poate retrage contestația formulată, printr-o declarație personală.
În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și având în vedere declarația personală și neechivocă, a contestatorului condamnat I. C., Curtea urmează să ia act de manifestarea de voință a acestuia, în sensul retragerii contestației promovate în prezenta cauză.
Constatând culpa procesuală a contestatorului condamnat, Curtea va face aplicarea art.275 alin.3 din Noul Cod de procedură penală și îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
la act de retragerea contestației formulată de contestatorul condamnat I. C. împotriva sentinței penale nr. 650/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală în dosarul nr._ *.
În temeiul art.275 alin.2 NCPP, obliga pe contestatorul condamnat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2014.
PREȘEDINTE,
C. C.
GREFIER,
G. A. I.
Red.jud.C.C.
ex.3
red.jud.B.A.R.-Trib.G.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 149/2014. Curtea de Apel... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
