Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 85/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 85/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 85/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._ (_ )
Sentința penală nr. 85 F
Camera de consiliu din data de 10 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. B. V.
GREFIER: R. S.
Ministerul Public – Parchetul DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror M. V..
Pe rol, judecarea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind persoana condamnată S. F., în vederea recunoașterii și punerii în executare a hotărârii Tribunalului pentru minori din Napoli, din data de 22.11.2011 și a sentinței penale emisă de Judecătorul pentru anchete preliminare din Pescare din data de 03.06.2010, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a susnumitului pentru a continua executarea pedepsei, formulată de autoritățile judiciare din Republica Italiană.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu a lipsit persoana condamnată S. F., pentru care se prezintă avocat din oficiu D. C. cu împuternicire avocațială nr.980 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura de citare legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea cererii de transfer a persoanei condamnate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea sesizării, recunoașterea sentinței nr.337/08 pronunțată la 17.09.2008 de Tribunalul Pescara, irevocabilă la data de 03.06.2010, prin care S. F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, sentința penală nr.724/11 din 22.11.2011 a Tribunalului pentru Minori Napoli, prin care S. F. (alias Memet F.) a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, precum și Decizia de stabilire a pedepselor concurente emisă de Procuratura Republicii pentru Minori-Napoli-Oficiul Executări penale din 04.04.2012, prin care s-a stabilit ca S. F. să execute pedeapsa cumulativă de 3 ani și 4 luni închisoare, și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei la care a fost condamnat. Totodată, solicită deducerea perioadei de la 24.07.2007 la 01.10.2007 și de la 04.06.2012 la zi.
Avocatul din oficiu persoana transferabilă S. F. a arătat că este de acord cu concluziile reprezentantului Parchetului întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru a se dispune transferarea persoanei condamnate.
CURTEA,
Cu privire la cauza penală de față, constată următoarele:
Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2013 sub nr._ s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art.158 din Legea nr.302/2004, republicată, recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale din 22.11.2011, pronunțată de Tribunalul pentru minori din Napoli și a sentinței penale emisă de Judecătorul pentru anchete preliminare din Pescare, din data de 03.06.2010, față de numitul S. F. (fiul lui A. și M., născut la 06.11.1988 în Mun.Călărași, jud.Călărași, cu domiciliul în Mun.Călărași, ., ., ., jud.Călărași, titular al C.I. . nr._, eliberată la data de 09.07.2008, de către SPCLEP Călărași și are atribuit CNP:_), în vederea continuării executării pedepsei de 10 luni închisoare și amendă în cuantum de 150 euro, respectiv a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare și amendă în cuantum de 1000 euro.
Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prev.de art.6 pct.2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, respectiv: cererea de transfer transmisă de Ministerul Justiției al Republicii Italia, copiile autentificate ale sentințelor de condamnare, copia dispozițiilor legale aplicabile, stadiul executării pedepsei și procesul verbal prin care deținutul își exprimă acordul la transfer.
Examinând materialul cauzei, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele Legii nr.302/2004 republicată și ale Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate.
Sub acest aspect, Curtea apreciază că în speță sunt aplicabile prevederile Legii nr.302/2004 în forma în vigoare la data sesizării Curții de Apel București.
Astfel, conform art.III din Legea nr.300/2013, cererile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a dispozițiilor art. I rămân să fie soluționate de instanțele judecătorești competente, potrivit legii în vigoare la data sesizării lor. Interpretând gramatical textul de lege menționat, Curtea apreciază că norma tranzitorie se referă atât la competența instanței, care rămâne aceeași, precum și la toate celelalte norme ce reglementau transferul persoanelor condamnate pentru executarea pedepsei în România; Curtea are în vedere în acest sens prezența virgulei plasată după exprimarea „rămân să fie soluționate de instanțele judecătorești competente”, ceea ce conferă întregului text sensul menționat mai sus, respectiv că sintagma „potrivit legii în vigoare” se referă la toate dispozițiile aplicabil transferului persoanelor condamnare la data sesizării instanțelor judecătorești competente.
Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptate la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că S. F. a fost condamnat prin sentința penală pronunțată de Tribunalul pentru minori din Napoli, din data de 22.11.2011, la o pedeapsă de 10 luni închisoare și amendă în cuantum de 150 euro pentru infracțiunea de furt prevăzută de art.110, 624 și 625, nr.4, 5 și 6 Cod penal italian, precum și prin sentința penală emisă de Judecătorul pentru anchete preliminare din Pescare din data de 03.06.2010 la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și amendă în cuantum de 1000 euro, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.110, 628 alin.1 și 3 nr.1 Cod penal italian.
Prin decizia de stabilire a pedepselor concurente, emisă de Procuratura Republicii pentru Minori – Napoli – Oficiul Executări Penale din 04.04.2012, s-a stabilit pedeapsa cumulativă totală de 3 ani și 4 luni închisoare și amendă în cuantum de 1150 euro.
Sentința penală pronunțată de Tribunalul pentru minori din Napoli, din data de 22.11.2011 a rămas definitivă la 09.03.2012, iar sentința penală pronunțată de Judecătorul pentru anchete preliminare din Pescare din data de 03.06.2010 este definitivă din data de 03.06.2010, astfel că este îndeplinită condiția prev. de art.3 lit.b din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art.143 lit.b din Legea nr.302/2004 republicată.
Referitor la situația executării pedepsei transmisă de statul solicitant rezultă că numitul S. F. a avut de executat pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, din care s-a scăzut perioada de arest preventiv de 2 luni și 8 zile, acesta având de executat, în final, 3 ani, 1 lună și 22 zile, pedeapsă a cărei executare a început la data de 04.06.2012 și se termină la data de 26.07.2015.
În consecință, este îndeplinită condiția prev. de art.3 lit.c din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art.143 lit.c din Legea nr.302/2004 republicată.
În fapt, s-a reținut că la data de 24.08.2005, în urma unui control efectuat de către organele de poliție asupra numitului S. F., au fost găsite mai multe obiecte provenite din furtul săvârșit asupra părții vătămate Lesi Giuseppe. De asemenea, s-a mai reținut că la data de 23.07.2007, în gara din Pescara, S. F., împreună cu un alt individ, rămas neidentificat, au surprins-o pe partea vătămată Perez De L. Ronaldo, căreia i-au pus un cuțit la gât și au somat-o să le predea banii, o brățară și un colier de aur.
Faptele reținute în sarcina persoanei condamnate S. F. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a Cod penal și tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit.c și 2/1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, așa încât este îndeplinită condiția prevăzută de art.3 lit.d din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art.143 lit.d din Legea nr.302/2004 republicată.
În urma verificărilor efectuate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența persoanelor și Administrarea Bazelor de Date s-a constatat că numitul S. F. este fiul lui A. și M., născut la 06.11.1988 în Mun.Călărași, jud.Călărași, cu domiciliul în Mun.Călărași, ., ., ., jud.Călărași, titular al C.I. . nr._, eliberată la data de 09.07.2008, de către SPCLEP Călărași și are atribuit CNP:_
Din adresa nr._/10 din 11.07.2013 a Direcției Generale a Pașapoartelor a rezultat că numitul S. F. a fost identificat în evidențele Direcției Generale de Pașapoarte.
Prin urmare, este îndeplinită și condiția prev.de art.3 lit.a din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art.143 lit.a din Legea nr. 302/2004, republicată.
Persoana condamnată, S. F., a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România. Astfel, este îndeplinită și condiția prev.de art.3 lit.d din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 143 lit.d din Legea nr. 302/2004, republicată.
În prezent, persoana condamnată se află încarcerată în Penitenciarul Civitavecchia din Republica Italiană.
Pentru aceste considerente, Curtea, va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, va recunoaște sentința nr.337/08 pronunțată la 17.09.2008 de Tribunalul Pescara, irevocabilă la data de 03.06.2010, prin care S. F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și amendă de 1000 EUR, sentința penală nr.724/11 din 22.11.2011 a Tribunalului pentru Minori Napoli, prin care S. F. (alias Memet F.) a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare și 150 EUR amendă, precum și Decizia de stabilire a pedepselor concurente emisă de Procuratura Republicii pentru Minori-Napoli-Oficiul Executări penale din 04.04.2012, prin care s-a stabilit ca S. F. să execute pedeapsa cumulativă de 3 ani și 4 luni închisoare și amendă în cuantum de 1150 EUR.
În condițiile în care prin sentințele de condamnare emise de către instanțele italiene nu au fost aplicate persoanei transferabile pedepse accesorii ori complementare, Curtea apreciază că nici prin prezenta sentință nu se pot aplica astfel de pedepse.
Curtea va dispune transferarea condamnatului S. F., în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei închisorii de 3 ani și 4 luni închisoare și amendă în cuantum de 1150 EUR și va deduce, din pedeapsă, perioada executată de la 24.07.2007 la 01.10.2007 și de la 04.06.2012 la zi, onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 320 lei fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
Recunoaște sentința nr.337/08 pronunțată la 17.09.2008 de Tribunalul Pescara, irevocabilă la data de 03.06.2010, prin care S. F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și amendă de 1000 EUR, sentința penală nr.724/11 din 22.11.2011 a Tribunalului pentru Minori Napoli, prin care S. F. (alias Memet F.) a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare și 150 EUR amendă, precum și Decizia de stabilire a pedepselor concurente emisă de Procuratura Republicii pentru Minori-Napoli-Oficiul Executări penale din 04.04.2012, prin care s-a stabilit ca S. F. să execute pedeapsa cumulativă de 3 ani și 4 luni închisoare și amendă în cuantum de 1150 EUR.
Dispune transferarea condamnatului S. F., în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei închisorii de 3 ani și 4 luni închisoare și amendă în cuantum de 1150 EUR.
Deduce, din pedeapsă, perioada executată de la 24.07.2007 la 01.10.2007 și de la 04.06.2012 la zi.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 320 lei va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. B. V. R. S.
Red. V.B.F.
Dact. VBF/V.D. /2 ex./20.02.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 15/2014.... | Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... → |
|---|








