Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 223/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 223/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 223/2014

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 223/R

Ședința publică din data de 12.02.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: G. D.

JUDECĂTOR: S. L.

JUDECĂTOR: D. D.

Grefier: C. G.

Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror N. A..

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul O. P. împotriva încheierii de ședință din 31.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ 13.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat personal,în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu, av. M. G. în baza delegației de asistență judiciară obligatorie nr. 5095/11.02.2014, eliberată de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat faptul că dosarul este la primul termen de recurs.

Curtea acordă posibilitatea apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu recurentul-inculpat.

Nemaifiind cereri prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, având cuvântul solicită admiterea recursului declarat de partea pe care o asistă împotriva încheierii de ședință din 31.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ 13, prin care s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului.

Potrivit art. 206 N.C.p.p. solicită revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă – controlul judiciar.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate, apreciind că în mod corect instanța de fond a constatat că, se impune în continuare cercetarea în stare de arest a inculpatului cercetat pentru două fapte de tentativă la omor calificat și omor calificat.

Arată că, și în condițiile în care s-ar avea în vedere o schimbare a încadrării juridice potrivit legii penale mai favorabile, sunt îndeplinite condițiile de la art. 223 alin. 2 N.C.p.p., iar pedepsele sunt mai mari de 5 ani închisoare.

Apreciază că, apărările cu privire la legitima apărare sau provocare țin de fondul cauzei și vor fi avute în vedere de instanță o dată cu dezbaterea fondului.

Recurentul-inculpat O. P., având ultimul cuvânt, arată că, în anul 2012 a anunțat serviciul de urgență că doi indivizi au atentat la viața sa și a soției cu cuțite în stația de la Piața M. și de la Institutul Meteorologic. Apreciază că, nu este drept ca el să stea arestat, iar atacatorii să fie liberi. Precizează că, soția s-a este dispărută.

Solicită a fi judecat în stare de libertate pentru că fost în legitimă apărare, apărându-și viața sa, a soției și bunurile avute.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ 13 în baza art.3002 Cod procedură penală rap la art.160b alin.1,3 Cod pr.penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului O. P. și s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia.

Totodată, au fost respinsă, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpat.

Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut, în esență, că luarea măsurii arestării preventive este legală și temeinică, fiind îndeplinite condițiile prev.de art. 681 Cod pr.penală cu referire la art.143 Cod pr.penală rap la art. 148 lit.f Cod pr.penală.

Totodată, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat și nici nu s-au modificat și că acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că nu se mai mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, solicitând înlocuirea arestului cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă – controlul judiciar.

Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:

Inculpatul O. P. a fost arestat preventiv și ulterior trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 C.pen. rap. la art.174 - 175 lit.i Cod penal și omor calificat, prev. de art.174 - 175 lit. i Cod penal, cu aplic. art.33 lit.a C.pen., constând în aceea că la data de 07.01.2013 inculpatul l-a lovit în public cu un cuțit, în zona toracică, pe numitul P. T., leziunile conducând la decesul victimei, iar la data de 18.12.2012, același inculpat l-a lovit cu același cuțit pe numitul T. F., în zona lombară și toracică superioară, cauzându-i leziuni grave, ce i-au pus viața în pericol și au necesitat internarea și intervenția chirurgicală în regim de urgență într-o unitate sanitară de specialitate.

Curtea constată că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul au corespondent în noul Cod penal, reprezentând tentativă la omor simplu, prev. de art. 32 din noul Cod penal rap. la art. 188 din noul Cod penal, respectiv omor simplu, prev. de art. 188 din noul Cod penal.

Analizând măsura arestării preventive a inculpatului, prin prisma dispozițiilor art.3002 Cod procedură penală, prima instanță a constatat, în mod corect, legalitatea și temeinicia acestei măsuri.

Totodată, față de împrejurarea că temeiurile care au stat la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și impun în continuare privarea acestuia de libertate, s-a dispus justificat menținerea măsurii, în baza art.160b alin.3 Cod procedură penală.

Într-adevăr, sub aspectul dispozițiilor art.143 Cod procedură penală rap. la art.681 Cod procedură penală, Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că recurentul inculpat a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. În acest sens sunt procesele-verbale de cercetare la fața locului, procesul-verbal de recunoaștere, rapoarte de expertiză medico-legală, declarațiile părții vătămate T. F., raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, declarațiile martorilor B. R. și T. L., precum și declarațiile inculpatului care a recunoscut în principiu comiterea faptelor.

Cât privește dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală, Curtea constată că și acestea sunt întrunite, căci pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pendinte este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

Având în vedere rațiunile de fapt și de drept ce preced, Curtea apreciază, în acord cu prima instanță, că luarea unei alte măsuri alternative privării de libertate ar conduce la deturnarea scopului avut în vedere de legiuitor prin art.136 alin.1 Cod pr.penală.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O. P. iar în temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O. P. împotriva încheierii de ședință din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ 13 .

În baza art. 192 alin.2 Cod pr.penală obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 februarie 2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

D. G. L. S. D. D.

GREFIER,

G. C.

Red.D.G./Th.red.C.V.M.-ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 223/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI