Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 67/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 67/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 67/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ nr. 67/A
Ședința publică din 11.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. C.
JUDECĂTOR - A. P. M.
GREFIER – T. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul S. M. împotriva sentinței penale nr. 761 din data de 02.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat, personal și asistat de avocat din oficiu C. A. în substituirea av. P. G. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2083 la fila 7 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, aduce la cunoștință inculpatului S. M. drepturile prevăzute de art. 83 C.p.p.
Apelantul inculpat, personal, arată că își menține declarațiile anterioare și nu are nimic nou de declarat.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat solicită instanței aplicarea legii mai favorabile și aplicarea unei pedepse reduse.
Curtea pune în discuția părților cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 Vechiul Cod penal și art. 3201 Vechiul Cod de procedură penală în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal și art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat arată că este de acord cu concluziile reprezentantului Ministerului Public.
Curtea pune în discuția părților, în sensul aplicării legii penale mai favorabile, înlăturarea prevederilor art. 41 Noul Cod penal referitoare la recidivă, raportate la termenul de reabilitare calculat potrivit noii legi.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere în sensul celor puse în vedere de instanță.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat arată că este de acord cu cele învederate de instanță.
Curtea urmează a se pronunța asupra schimbării încadrării juridice odată cu fondul, astfel încât, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat solicită instanței admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și stabilirea unei pedepse mai mici. În acest sens, arată că Legea 187/2012 prevede, pentru infracțiunea reglementată de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, pedepse mai mici. De asemenea, solicită instanței reducerea pedepse cu 1/3 potrivit art. 396 alin. 10 N.C.p.p. Învederează instanței circumstanțele atenuante ale inculpatului, în sensul că a cooperat cu organele de urmărire penală, are 2 copii minori în întreținere, iar instanța de fond a reținut circumstanțele atenuante, dar nu le-a dat eficiență. Totodată, drogurile depistate la percheziția domiciliară a inculpatului la data de 09.11.2013 nu erau pentru trafic, ci pentru consum propriu.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a apelului formulat de inculpat, în sensul schimbării încadrării juridice, astfel cum a fost pus în discuție anterior, cu reducerea pedepsei aplicate în raport de noile limite.
Apelantul inculpat S. M., la solicitarea Curții, arată că își exprimă acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.
Apelantul inculpat S. M., personal, având ultimul cuvânt, solicită instanței reducerea pedepsei, arătând că are 2 copii minori și își întreține și părinții.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată că:
Prin sentința penală nr. 761 din 02.10.2013, Tribunalul București – Secția I Penală a hotărât următoarele:
A fost condamnat inculpatul S. M. – fiul lui C. și F., născut la 06.07.1976 în București, domiciliat în București, . nr.18, sector 5, CNP_, cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație -, la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, art.3201 Cod procedură penală, art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârșită în data de 09.11.2011).
În baza art.71 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul S. M. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 17 alin. 1 din Legea 143/2000, raportat la art.118 lit.f Cod penal s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantității de 18,21 grame de pulbere ce conține heroină și cafeină rămasă din probă, depusă la Camera de Corpuri Delicte a IGPR – DCJSEO conform dovezii . nr._ din 07.12.2011
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul S. M. la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 2619/D/P/2011 din 03.07.2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului S. M., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal;
Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000.
În fapt, s-a reținut că inculpatul S. M., la data de 09.11.2011, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, a fost depistat că deținea fără drept, pentru consumul propriu, cantitatea de 18,31 grame pulbere ce conținea heroină și cofeină.
La data de 09.11.2011, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la adresa din București, . nr.18, sector 5, unde locuia inculpatul S. M., a fost găsit acesta împreună cu numitele R. C. și S. F., ocazie cu care i s-a solicitat inculpatului să predea toate obiectele, înscrisurile și valorile pe care le deținea fără drept.
Inculpatul a menționat că deținea în locuința sa 5 doze cu heroină, cu greutatea de aproximativ 4 grame fiecare, indicând lucrătorilor de poliție pachetul de țigări unde erau 5 punguțe din material plastic de culoare neagră ce conțineau o pulbere de culoare bej.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a reținut că potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-științifică nr._/15.11.2011, proba ridicată de la inculpatul S. M. era constituită din cantitatea de 18,31 grame pulbere ce conținea heroină și cafeină, prima fiind inclusă în tabelul anexă nr.I al Legii nr.143/2000.
Cantitatea de 18,21 grame de heroină și cofeină rămasă după analiza probelor de laborator a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a IGPR dovadă . nr._/07.12.2011”.
Audiat cu respectarea garanțiilor procesuale, în faza de urmărire penală, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art.3201 Cod procedură penală, arătând că recunoaște în totalitate faptele astfel cum sunt descrise în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le însușește.
Situația de fapt reținută și vinovăția inculpatului rezultă din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare din data de 09.11.2011;declarațiile martorilor asistenți B. I. și B. A.; raport de constatare tehnico – științifică nr._/15.11.2011; dovada . nr._/07.12.2011 și declarațiile inculpatului S. M..
În drept, fapta inculpatului S. M. care la data de 09.11.2011 a deținut, fără drept, droguri de mare risc pentru consum propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum, fără drept, prevăzută de art. 4 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal.
Vinovăția inculpatului a fost dovedită cu ajutorul mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei, el săvârșind fapta cu intenție directă, având reprezentarea urmărilor socialmente periculoase ale faptei și urmărind producerea acestora.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului S. M., instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, ținându-se seama de dispozițiile părții generale a Codului Penal, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite apreciat în raport de condițiile concrete în care a fost săvârșită (o singură dată), precum și de persoana și conduita procesuală a inculpatului care deși nu este la prima abatere de la legea penală, a recunoscut săvârșirea faptei și a cooperat cu organele de poliție. Totodată, instanța a avut în vedere că inculpatul are și un minor în întreținere.
Totodată au fost reținute și dispozițiile art.3201 alin.7 Cod procedură penală, care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege.
Având în vedere gravitatea infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, circumstanțele reale și personale, instanța a apreciat că se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia.
Ținând cont de elementele de individualizare mai sus indicate, instanța a considerat că scopul preventiv și coercitiv al pedepsei și reeducarea inculpatului se pot realiza prin aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege.
Din perspectiva modalității de executare, ținând cont de gravitatea concretă a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, de cuantumul pedepsei ce s-a aplicat, de persoana acestuia care a recunoscut săvârșirea faptei și a avut o conduită procesuală corectă, de faptul că inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie, instanța a dispus ca pedeapsa să fie executată efectiv.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit și S. și P. contra României, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal nu se va face automat, prin efectul legii, ci va fi apreciată în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal.
Având în vedere faptele săvârșite de inculpat, instanța a apreciat că acesta este nedemn să exercite dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal. Instanța a considerat însă că, natura și gravitatea faptelor nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a teza I Cod penal.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul S. M., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 02.12.2013, sub nr._ .
În susținerea apelului, inculpatul S. M., a criticat soluția primei instanțe sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând stabilirea unei pedepse mai mici, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv atitudinea de colaborare cu organele judiciare și existența a 2 copii minori în întreținere, dar și de gravitatea redusă a faptei, drogurile găsite la domiciliul inculpatului fiind destinate consumului propriu.
Ministerul Public a solicitat instanței schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 Vechiul Cod penal și art. 3201 Vechiul Cod de procedură penală în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, și art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală.
Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților înlăturării prevederilor legale referitoare la recidivă, raportate la termenul de reabilitare calculat potrivit noii legi.
Apelantul inculpat, prezent în fața instanței de apel, a arătat că își exprimă acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 471 alin. 2 C.p.p., apreciază apelul ca fiind fondat pentru considerentele următoare:
În examenul propriu asupra cauzei, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, probatoriul administrat în cauză demonstrând, fără echivoc, că inculpatul inculpatul S. M., la data de 09.11.2011, deținea fără drept, pentru consumul propriu, cantitatea de 18,31 grame pulbere ce conținea heroină și cafeină, fiind depistat în acest sens cu ocazia efectuării percheziției domiciliare.
Relevante în acest sens sunt concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr._/15.11.2011, proba ridicată de la inculpatul S. M. era constituită din cantitatea de 18,31 grame pulbere ce conținea heroină și cafeină, prima fiind inclusă în tabelul anexă nr. I al Legii nr.143/2000, dar și procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare din data de 09.11.2011, declarațiile martorilor asistenți B. I. și B. A., precum și declarațiile inculpatului S. M., de recunoaștere a faptei.
Inculpatul nu a contestat această situație de fapt, care a reieșit din probele administrate în faza de urmărire penală, pe care inculpatul și le-a însușit în totalitate prin declarația dată în fața primei instanțe, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201 C.proc.pen.
Prin urmare, prima instanță a reținut în mod corect că fapta există și a fost săvârșită de către inculpat, respectiv că fapta întrunește atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de prevăzută de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000, săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, deci cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului, Curtea constată că de la data săvârșirii faptei (09.11.2011) și până la data soluționării definitive a cauzei au intervenit mai multe legi penale succesive.
Astfel, la data de 01.04.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, publicată în M. Of. nr. 510/24.07.2009, care, prin art. 5 alin. 1 statuează că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Tot la data de 01.02.2014 au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 143/2000 prin Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr 286/2009 privind Codul penal, fiind modificate limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile incriminate în art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, respectiv:cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar dacă faptele menționate privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
În acest context, Curtea trebuie să determine legea penală mai favorabilă (mitior lex) aplicabilă în cauza de față, ținând cont și de faptul că a fost sesizată doar cu apelul declarat de inculpat, deci fiind incidente dispozițiile art. 418 C.p.p. privind neagravarea situației în propriul apel.
În determinarea legii penale mai favorabile, doctrina penală s-a oprit, de regulă, asupra a trei criterii: al condițiilor de incriminare, al condițiilor de tragere la răspundere penală, al sancțiunilor penale (pedepsei).
Astfel, pentru determinarea legii penale mai favorabile în cazul concret trebuie comparate legile penale succesive: cea din momentul săvârșirii faptei și cea din momentul judecării faptei, dar și cele intermediare, dacă există. Prin compararea legilor și determinarea celei mai favorabile, nu trebuie să se ajungă la combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile penale succesive, respectiv la așa numita lex tertia.
În doctrina și practica dezvoltate sub imperiul Codului penal anterior, era unanim acceptată teza potrivit căreia legea mai favorabilă, în întregul ei, trebuie aleasă pentru a fi aplicată inculpatului, dintre legile penale succesive, apreciindu-se că o combinare a dispozițiunilor favorabile din ambele legi este hibridă și duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia legi (lex tertia), ceea ce este inadmisibil, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu revine acestor organe. Unul dintre argumentele folosite a fost și acela al conținutului art. 13 din Codul penal din 1969 care prevede că dacă au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Curtea constată că art. 5 din Codul penal are aceeași formulare cu cea din art. 13 Codul penal din 1968, făcând referire la aplicarea legii penale mai favorabile.
În cauza de față, Curtea constată că art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 care incriminează infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu a fost modificat sub aspectul condițiilor de incriminare sau al condițiilor de tragere la răspundere penală, ci doar sub aspectul limitelor de pedeapsă. Astfel, dacă în reglementarea în vigoare la data săvârșirii faptei infracțiunea prev. de art. 4 alin. 1,2 din Legea nr. 143/2000 era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 5 ani, în forma actuală a Legii nr. 143/2000, limitele de pedeapsă s-au modificat, fiind de la 6 luni la 3 ani.
Prin urmare, limitele de pedeapsă prevăzute în legea nouă sunt mult mai mici, prezentând relevanță, însă, doar limita minimă, întrucât instanța de fond a luat în considerare limita minimă a pedepsei, iar Curtea este sesizată doar cu apelul inculpatului în prezenta cauză.
Totodată, instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. 7 Codul de procedură penală din 1968, privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, aceste dispoziții având, potrivit deciziilor Curții Constituționale nr. 1470/08.11.2011, respectiv nr. 1483/08.11.2011, și o natură substanțial penală, neprezentând relevanță introducerea lor în Codul de procedură penală, așa încât trebuie luate în considerare la stabilirea legii penale mai blânde.
Curtea constată că dispoziții similare celor prev. de art. 320 1 alin. 7 C.p.p. se regăsesc în art. 396 alin. 10 C.p.p., fiind prevăzută în mod expres reducerea cu o treime a limitelor pedepsei închisorii atunci când inculpatul apelează la procedura recunoașterii învinuirii.
Prin urmare, și sub imperiul legii noi, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului trebuie reduse cu o treime, ca urmare a dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.p.p., astfel încât limitele vor fi de la 4 luni la 2 ani închisoare.
Instanța de fond a mai reținut în sarcina inculpatului prevederile art. 37 alin. 1 lit. b Codul penal din 1968 privind recidiva postexecutorie raportat la existența condamnării definitive a inculpatului la pedeapsa închisorii de 3 ani prin sentința penală nr. 312/28.01.2005 a Judecătoriei sectorului 5, rămasă definitivă prin decizia nr. 370/01.04.2005 a Tribunalului București, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 21.11.2006, cu un rest rămas neexecutat de 332 zile.
Totodată, potrivit art. 38 alin. 2 Codul penal din 1968, nu atrag starea de recidivă condamnările în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.
De asemenea, conform art. 135 alin. 1 lit. a Codul penal din 1968, termenul de reabilitare judecătorească în cazul condamnării definitive la pedeapsa închisorii de 3 ani suferite de inculpatul S. M. era de 4 ani, la care se adăuga jumătate din durata pedepsei pronunțate, deci în final un termen de 5 ani și 6 luni, care se calculează de la data executării sau considerării ca executată pedepsei, adică în speța de față, de la data împlinirii restului de pedeapsă rămas neexecutat de 332 de zile.
În consecință, sub imperiul legii vechi, termenul de reabilitare judecătorească nu era împlinit la data de săvârșirii faptei din prezenta cauză, fiind corect reținute dispozițiile referitoare la recidiva postexecutorie.
Potrivit art. 41 alin. 1 C.pen. există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. Totodată, conform art. 166 alin. 1 lit. a C.pen., termenul de reabilitare judecătorească este de 4 ani în cazul condamnării la o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar potrivit art. 167 alin. 1 C.pen. data de la care curge acest termen este – ca și sub imperiul legii vechi – momentul la care a fost executată sau considerată ca executată pedeapsa.
În acest context, Curtea constată că prin raportare la dispozițiile noului cod penal, nu se mai poate reține starea de recidivă în sarcina inculpatului S. M., termenul de reabilitare de 4 ani împlinindu-se în octombrie 2011, iar fapta din prezenta cauză fiind comisă la 09.11.2011.
În concluzie, legea penală mai favorabilă în cauză este în mod evident legea nouă, stabilind o limită minimă de pedeapsă mult mai mică (de 4 luni, în virtutea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.p.p.), iar starea de recidivă nemaiputând fi reținută în sarcina inculpatului.
Este adevărat că instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 1 lit. a Codul penal din 1968 motivând că inculpatul a recunoscut faptele, a colaborat cu organele de poliție și are un copil minor în întreținere. Deși motivarea instanței de fond nu corespunde textului de lege la care s-a raportat, Curtea, fiind sesizată cu apelul inculpatului, va verifica dacă o astfel de circumstanță ar putea fi reținută și sub imperiul legii noi, având în vedere că instanța de apel a ajuns la concluzia că legea penală mai favorabilă în cauză este legea nouă. Analizând, însă, prevederile art. 75 C.pen., Curtea constată că nu se poate reține nicio circumstanță atenuantă în cauză, care să justifice reducerea cu încă o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, conform art. 76 C.pen.
Pe cale de consecință, instanța de apel, respectând principiul prevăzut de art. 418 C.p.p. și aplicând legea nouă ca lege penală mai favorabilă în temeiul art 5 C.pen., va admite apelul formulat de inculpatul S. M. împotriva sentinței penale nr. 761 din data de 02.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .
Va desființa, în parte, sentința penală nr. 761/02.10.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală și în fond, rejudecând:
În baza art. 386 al.1 C.p.p., va schimba încadrarea juridică a faptei, din infr. prev. de art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 143/200, cu aplic. art. 37 lit. b C.p. din 1969, în infr. prev. de art.4 al.1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif. cu aplic. art. 5 C.p.
În baza art. 4 al.1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif. cu aplic. art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p. va condamna pe inculpatul S. M. la pedeapsa de 6 luni închisoare, ținând cont și de proporția cu care s-a diminuat limita minimă a pedepsei potrivit modificărilor Legii nr. 143/2000 și intrate în vigoare pe 01.02.2014 față de limita minimă din reglementarea anterioară, dar și de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal și de prevederile art. 396 alin. 10 C.p.p.
Astfel, inculpatul, deși nu se află la primul conflict cu legea penală, s-a integrat în societate, are o familie și 2 copii în întreținere, iar fapta a constat în deținerea unei cantități reduse de heroină, pentru consum propriu, așa încât este justificată orientarea spre limita minimă, astfel cum a făcut și instanța de fond.
Totodată, Curtea constată că potrivit noilor reglementări, pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute în actuala reglementare în art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. nu poate fi aplicată decât dacă aceste drepturi au fost interzise și cu titlu de pedeapsă complementară, conform art. 65 alin. 1 C.pen.
Instanța de fond nu a aplicat în mod corect inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii acestor drepturi ( față de prev. art. 65 Codul penal din 1968), iar Curtea, în raport de noile reglementări și de împrejurarea că nu poate îngreuna situația inculpatului în propria cale de atac, nu va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor menționate, așa încât nu va putea aplica nici pedeapsa accesorie.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei, potrivit art. art. 91 alin. 1 C.p., instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
În cauza de față, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor, având în vedere că inculpatului i s-a stabilit o pedeapsă de 6 luni, nu a mai suferit condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de un an (întrucât în privința condamnării de 3 ani menționată anterior s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească, așa cum s-a arătat), și-a dat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de eforturile depuse de inculpat pentru a se integra în societate, de împrejurarea că are în întreținere copii minori, dintre care unul cu probleme medicale foarte grave, conform înscrisurilor de la filele 42-48 DUP, de atitudinea procesuală corectă adoptată, apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă de 2 ani, conform art. 92 C.pen.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Va impune inculpatului să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, la una din următoarele două entități (identificate de pe lista comunicată de către Serviciul de |Probațiune de pe lângă Tribunalul București): Administrația Domeniului Public – Sector 4 sau Administrația Domeniului Public – Sector 5, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 al. 2 C.p.p., va atrage atenția inculpatului că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de prevedere și obligația impusă de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
Onorariile apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, se vor avansa din fondurile Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de inculpatul S. M. împotriva sentinței penale nr. 761 din data de 02.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală nr. 761/02.10.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală și în fond, rejudecând:
În baza art. 386 al.1 C.p.p., schimbă încadrarea juridică a faptei, din infr. prev. de art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 143/200, cu aplic. art. 37 lit. b C.p. din 1969, în infr. prev. de art.4 al.1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif. cu aplic. art. 5 C.p.
În baza art.4 al.1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif. cu aplic. art. 5 C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul S. M. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 91 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Impune inculpatului să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, la una din următoarele două entități:
Administrația Domeniului Public – Sector 4 sau Administrația Domeniului Public – Sector 5, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 al. 2 C.p.p., atrage atenția inculpatului că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de prevedere și obligația impusă de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Onorariile apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, se avansează din fondurile Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. C. A. P. M.
GREFIER,
T. S.
Red.A.M./07.03.2014
Dact.EA-3ex/19.2.2014
T.B.S.I.P.-jud.C.C.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 144/2014. Curtea de... → |
|---|
