Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1787/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1787/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-09-2012 în dosarul nr. 1787/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR.1787
Ședința publică de la 21 septembrie 2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – S. C. C.
JUDECĂTOR – P. P.
JUDECĂTOR – F. B. V.
GREFIER - A. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. L..
Pe rol soluționarea recursului declarat de contestatorul M. F. împotriva sentinței penale nr.266/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul contestator M. F. în stare de arest și asistat de avocat din oficiu S. M., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului contestator, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând, admiterea contestației la executare și reducerea pedepsei cu 1/3.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației la executare, ca fiind inadmisibilă întrucât în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.3201 C.p.p. pe calea contestației la executare, aceste dispoziții având efect doar în cazul în care procesul se află în caz de judecată. În acest sens, a statuat și Curtea Constituțională, stabilind faptul că în contestația la executare nu pot fi invocate dispozițiile art.3201 C.p.p..
Recurentul contestator, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin să nr.266 din data de 20.06.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a contestației la executare formulată de petentul condamnat M. F., fiul lui C. și T., născut la data de 11.11.1975 – deținut în Penitenciarul G..
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, petentul condamnat M. F. a formulat contestație la executare cu privire la cuantumul pedepsei în a cărei executare se află, solicitând reducerea acesteia cu o treime, în temeiul art. 3201 Cod procedură penală.
La dosar a fost depus în copie mandatul de executare a pedepsei închisorii și s-a comunicat de către Penitenciarul G. că la data formulării prezentei cereri petentul se afla încarcerat în această unitate.
Analizând cererea formulată, Tribunalul a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală au fost introduse prin Legea nr. 202/2010 intrată în vigoare la 25.11.2010, fiind aplicabile cauzelor penale înregistrate pe rolul instanțelor începând cu această dată, având ca scop accelerarea judecării cauzelor.
Așadar, dispozițiile Legii nr.202/2010 și implicit ale art. 3201 Cod procedură penală se aplică pentru viitor, după . retroactiv, pentru că astfel nu s-ar mai realiza obiectivul de accelerare a judecății, din contră efectul ar fi acela de supraaglomerare a activității instanțelor.
Din actele aflate la dosar a rezultat că petentul a fost judecat anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală, dispoziții care nu îi sunt aplicabile, neexistând vreunul din cazurile de contestație la executare prev. de art. 461 alin. 1 lit.a – d Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul.
Analizând recursul declarat raportat la actele dosarului, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru următoarele motive:
Prin sentința penală nr.45/20.01.2010 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr.4292/30.11.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost condamnat petentul M. F. la pedeapsa de 16 ani închisoare.
Instanța reține că în cauză petentul a înțeles să formuleze contestație la executare motivând că la aplicarea pedepsei nu s-a făcut aplicarea art.3201 al.7 Cpp, dispoziție referitoare la scăderea limitelor de pedeapsă pentru inculpatul care își recunoaște vinovăția.
Analizând actele dosarului, instanța constată că M. F. a fost judecat în primă instanță, în fața Tribunalului București, înainte de . Legii nr.202/2010, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare nu a solicitat aplicarea beneficilor art.3201 Cpp (legea menționată intrând în vigoare la 25.11.2010).
Pe calea contestației la executare se soluționează numai incidentele ivite în momentul punerii în executare sau al executării unei hotărâri judecătorești iar motivele pentru care se poate exercita contestație la executare sunt expres și limitativ prevăzute de art.461 lit. a – d Cod penal.
În speță, Curtea constată că motivul învederat de către petentul M. F. nu constituie un incident ivit la momentul punerii în executare a hotărârii de condamnat ori în cursul executării pedepsei, ci reprezintă un aspect care privește procedura penală aplicată în cazul său, în urma desfășurării procedurii fiind definitiv condamnat.
Raportat la cele expuse mai sus, Curtea constată că motivul invocat de petent vizează o chestiune care nu constituie un incident ivit la punerea în executare a hotărârii de condamnare ori în cursul executării pedespei și nu se încadrează în nici unul din cazurile prev. de art. 461 C.p.p. în care se poate formula contestație la executare.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă recursul declarat de către condamnat, ca nefondat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică, și să oblige petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza art.189 al.1 Cpp, va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul M. F. împotriva sentinței penale nr.266/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul G..
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerul Justiției:
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. C. C. P. P. F. B. V.
GREFIER,
A. M.
Red.FBV
Th.red.BFV/EA-18.10.2012/2ex
T.G. – jud.Ghe P.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 532/2013.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
