Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 271/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 271/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-02-2012 în dosarul nr. 271/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
_
Decizia penală nr. 271/ R
Ședința publică de la 08.02.2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - V. C.
JUDECĂTOR - L. C.
JUDECĂTOR - A. A.
GREFIER - M. C.
MINISTERUL PUBLIC - P. de pe lângă CURTEA de APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat prin procuror E. B..
Pe rol, judecarea recursului declarat de petentul I. I. împotriva sentinței penale nr. 1103/15.11.2011 pronunțată de JUDECATORIA SECTOR 1 în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspunde recurentul petent I. I. și intimatul M. W. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, declarații suplimentare de făcut, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca inadmisibil, fiind formulat împotriva unei hotărâri date fără cale de atac.
CURTEA ,
Deliberând, asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1103/15.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în baza art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedură penală a respins plângerea formulată de petentul I. I., domiciliat în ., ., jud. Dâmbovița, ca neîntemeiată.
A menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr._/P/2006 din data de 11.04.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat petentul la plata sumei de 80 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că, la data de 22.09.2011, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 sub nr._/299/2011 plângerea formulată de petentul I. I. împotriva rezoluției nr._/P/2006 din data de 11.04.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 arătând că nu este temeinică și nu este motivată solicitând desființarea acesteia și începerea urmăririi penale. A apreciat petentul că organul de cercetare penală era obligat să înceapă urmărirea penală astfel cum s-a arătat în sentința penală nr. 782/2009, astfel că soluția dispusă este lovită de nulitate. Totodată, parchetul nu a efectuat actele de urmărire indicate de către instanța de judecată.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de urmărire penală nr._/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Analizând actele și lucrările cauzei s-au constatat următoarele:
La data de 31.08.2006 petentul I. I. a formulat plângere penală împotriva numitului M. W. din cadrul Companiei de B. România SA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289 Cod penal, art. 215 Cod penal, art. 221 Cod penal, art. 263 Cod penal, art. 264 Cod penal și art. 206 Cod penal.
În motivarea plângerii formulate, petentul a arătat că directorul companiei a indus în eroare Judecătoria Caracal cu prilejul încheierii procesului verbal din ședința publică din data de 09.09.2003. Cu privire la infracțiunea de tăinuire petentul a arătat că făptuitorul cunoștea că există un litigiu și totuși a procedat la acordarea premiului. Cu privire la infracțiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare a arătat petentul că făptuitorul a cunoscut că managerul R. L. a săvârșit o infracțiune și a omis sesizarea organelor judiciare, iar în ceea ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului, prin ajutorul dat inculpatului N. B..
Prin rezoluția nr._/P/2006 din data de 16.09.2006 P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a dispus, în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală neînceperea urmării penale față de numitul M. Woulte sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 Cod penal.
Prin rezoluția nr. 3109/II-2/2009 din data de 26.06.2009 prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a respins plângerea formulată de către petent ca neîntemeiată arătând că din cuprinsul materialului probator nu au rezultat date și indicii în legătură cu comiterea infracțiunilor sesizate.
Prin sentința penală nr. 782/16.12.2009 a Judecătoriei Sectorului 1, în baza art. 278 ind. 1 Cod procedură penală a fost admisă plângerea formulată de către petent și desființată rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, cauza fiind restituită la procuror. În motivarea soluției instanța a arătat că soluția este nelegală întrucât nu vizează toate infracțiunile cu care a fost sesizat organul de cercetare penală, motiv pentru care s-a dispus restituirea dosarului.
După restituirea dosarului, organul de cercetare penală a procedat la audierea petentului, declarația fiind atașată la dosarul de urmărire penală; la audierea martorului L. R.; a martorei A. A.; a martorei L. L.. Totodată, organul de cercetare penală a procedat la audierea numiților M. R. și N. O.-B..
Prin rezoluția nr._/P/2006 din data de 11.04.2011 P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a dispus, în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a, d și g Cod procedură penală neînceperea urmării penale față de numitul M. Woulte sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 263, art. 264, art. 289, art. 221, art. 215 și art. 206 Cod penal.
Analizând plângerea formulată de către petent prin prisma motivelor invocate instanța a respins-o ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
În primul rând instanța a atras atenția că nu este ținută să dezlege împrejurarea dacă petentul a găsit sau nu capacul câștigător și nici asupra faptului dacă capacul a fost sustras sau însușit de către numitul N. O.-B.. De altfel, prin sentința penală nr. 813/29.09.2003 pronunțată de Judecătoria Caracal rămasă definitivă prin decizia penală nr. 755/04.12.2003 a Tribunalului O., s-a dispus achitarea inculpatului N. B. O. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere.
Pornind de la această sentință penală ce se bucură de autoritate de lucru judecat, instanța a procedat la analiza motivelor invocate de către petent infracțiunilor reclamate a fi fost săvârșite de către intimat, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 263 Cod penal, respectiv omisiunea sesizării organelor judiciare instanța a constatat că în mod corect s-a reținut de către organul de cercetare penală că infracțiunea nu există. Astfel, pentru existența infracțiunii este necesar ca făptuitorul să fi avut cunoștințe certe despre săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul în cadrul căreia își îndeplinește sarcinile. Simpla afirmație a petentului că intimatul a avut cunoștințe că numitul R. L. a furnizat informații false instanței și celorlalte organe de urmărire penală nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale. Din actele și lucrările cauzei nu s-a putut reține cu certitudine în primul rând că numitul R. L. a săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală, dar mai ales nu s-a putut reține că intimatul a avut cunoștințe certe și directe că s-ar fi săvârșit vreo faptă penală în legătură cu serviciul în care își desfășura propria activitate.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 264 Cod penal respectiv favorizarea infractorului instanța a reținut în primul rând că latura obiectivă constă în ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura folosul sau produsul infracțiunii. A arătat petentul în motivarea plângerii sale că intimatul l-a favorizat pe inculpatul N. B. prin acordarea premiului numitei M. R.. Susținerile petentului nu pot fi sprijinite pe nici un mijloc de probă fiind lipsite de fundament întrucât compania potrivit regulamentului de organizare era obligată la înmânarea premiului către persoana care prezenta capacul câștigător. Totodată, a observat instanța că petentul nu dovedește în nici un fel legătura dintre inculpatul N. B. și numita M. R..
Cu privire la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 Cod penal s-a constatat că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăriri penale întrucât fapta nu există, instanța neidentificând în cuprinsul dosarului de urmărire penală înscrisul oficial care a fost falsificat cu prilejul întocmirii lui.
În ceea ce privește infracțiunea de tăinuire petentul a arătat că latura obiectivă a constatat în acordarea premiului deși se cunoștea că obținerea capacului a fost ilicită, prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Instanța a reamintit că prin sentința penală nr. 813/29.09.2003 pronunțată de Judecătoria Caracal s-a stabilit că fapta de însușire a capacului câștigător de către numitul N. B. nu există.
Prin urmare, infracțiunea de tăinuire fiind o infracțiune subsecventă, întotdeauna trebuie precedată de o infracțiune principală, condiție premisă ce nu este realizată în cauză.
Cu privire la infracțiunea de înșelăciune a arătat petentul că intimatul a indus în eroare instanța de judecată prin prezentarea ca adevărată a unei serii necorespunzătoare premiului. A atras atenția instanța că infracțiunea de înșelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane fizice, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate cu scopul de a obține un folos material și injust. Prin urmare, dacă acțiunea de inducere în eroare s-a realizat asupra membrilor completului de judecată, astfel cum a susținut petentul, nu sunt întrunite elementele infracțiunii de înșelăciune ci eventual a altor infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției. Pe de altă parte, este necesar pentru existența infracțiunii de înșelăciune și dovedirea existenței unei pagube ca urmare directă a acțiunii de inducere în eroare. Or, din susținerile petentului, instanța a constatat că imposibilitatea ridicării premiului s-a datorat lipsei capacului câștigător, și nu acțiunilor ulterioare ale directorului companiei.
În consecință, în mod corect s-a reținut în soluția dispusă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.
În ceea ce privește infracțiunea de calomnie, în mod corect s-a reținut intervenirea prescripției răspunderii penale. Potrivit textului incriminator, infracțiunea prevăzută de art. 206 Cod penal se pedepsește cu amendă. Termenul de prescripție al răspunderii penale în această situație este de 4 ani și jumătate, termen ce se calculează de la data săvârșirii infracțiunii. Întrucât a precizat petentul că infracțiunea a fost săvârșită prin intermediul ziarului Evenimentul Zilei din 7 august 2003, a rezultat că termenul prescripției răspunderii penale s-a împlinit la data de 06.02.2008.
Neîntemeiată a fost și critica petentului referitoare la neîndeplinirea obligațiilor impuse de instanță prin sentința penală nr. 782/2009 a Judecătoriei Sectorului 1, întrucât în urma restituirii dosarului s-a procedat la audierea persoanelor indicate în motivarea hotărârii și a obținerii relațiilor solicitate. Împrejurarea că nu a putut fi audiat numitul M. W. nu a atras nulitatea soluției și nici netemeinicia acesteia. Instanța reținând că intimatul din anul 2004 nu mai locuiește pe teritoriul României, iar dreptul de a petiționa exercitat de către petent nu trebuie să aducă atingere drepturilor legitime ale altor persoane. Chiar dacă s-ar fi început urmărirea penală împotriva acestuia, instanța a amintit că învinuitul sau inculpatul are doar dreptul de a da declarații în fața organului de cercetare penală sau a instanței de judecată și nu o obligație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul I. I..
Curtea, analizând actele și lucrările din dosarul cauzei, reține următoarele:
Petentul I. I. a înțeles să exercite calea de atac a recursului împotriva sentinței penale nr. 1103/15.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, prin care, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a din Codul de procedură penală, s-a respins plângerea formulată de acesta, ca neîntemeiată.
Or, potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 al aceluiași articol, este definitivă.
Conform art. 416 pct. 1 din Codul de procedură penală, hotărârea primei instanțe rămâne definitivă la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă apelului și nici recursului.
Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. a din Codul de procedură penală, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, recurentul petent va fi obligat la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul I. I. împotriva sentinței penale nr. 1103/15.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Obligă petentul la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. C. L. C. A. A.
GREFIER,
M. C.
Red. AA
Th. red. EA-20.02.2012/2ex
J.S.1.- jud. E. V.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 444/2013. Curtea de... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
