Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1510/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1510/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-08-2013 în dosarul nr. 1510/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I A PENALĂ
DECIZIA PENALA NR. 1510
Ședința publică din data de 26 august 2013
Curtea constituită din:
Președinte:A. N.
Judecător:M. O.
Judecător:C. E. R.
Grefier:A. P.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel București, prin procuror L. I..
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de recurent – condamnat M. G. S. împotriva sentinței penale nr. 415/2013 din data de 12.06.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul – inculpat M. G. S., personal, aflat în stare de detenție, asistat juridic de apărător din oficiu, avocat V. O., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al recurentului – condamnat solicită admiterea recursului în temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală cu raportare la art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală, admiterea contestației la executare formulată în temeiul disp. art. 461 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, apreciind că suntem în prezența unei cauze de micșorare a pedepsei, în sensul aplicării disp. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Arată că prin decizia nr. 1470 a Curții Constituționale nu s-a limitat ci s-a extins aplicabilitatea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală și pentru hotărârile care nu erau definitive; astfel, pentru o corectă aplicabilitate a principiului aplicării legii penale mai favorabile apreciază că și în acest caz se poate aplica art. 320 ind. 1 Cod procedură penală prin reducerea pedepselor aplicate inculpatului cu 1/3 având în vedere atitudinea procesuală, de recunoaștere a faptei.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat; motivele reținute de instanța la momentul când a respins pe fondul cauzei contestația la executare sunt corecte.
Astfel, se arată foarte clar, potrivit deciziei Curții Constituționale, că în temeiul art. 461 lit. d Cod procedură penală, nu sunt aplicabile disp. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, nefiind vorba despre o lege penală mai favorabilă aplicabilă în baza acestui temei legal.
Recurentul – condamnat M. G. S., personal, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând, constată că prin sentința penală nr. 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul G. s-a respins ca inadmisibilă cererea de contestație la executare formulată de condamnatul M. G. S., privind pedeapsa de 18 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 507 din 05.11.2008 a Tribunalului V..
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat petentul condamnat să plătească statului suma de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, din care, 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu și se va avansa din fondurile alocate de Ministerul justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul – condamnat M. G. S. pentru motivele consemnate în partea introductivă.
Examinându-se legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate, Curtea constată ca nefondată contestația în anulare.
Astfel, se arată foarte clar, potrivit deciziei Curții Constituționale, că în temeiul art. 461 lit. d Cod procedură penală, nu sunt aplicabile disp. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, nefiind vorba despre o lege penală mai favorabilă aplicabilă în baza acestui temei legal.
În aceste condiții, Curtea apreciază că nu a intervenit vreo cauză de reducere sau micșorare a pedepsei sau vreun incident privitor la executare, cum a susținut petentul. Prin contestația la executare pot fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția, or aceasta ar fi consecința în ipoteza în care s-ar da curs cererii formulate de condamnatul M. G. S..
Având în vedere cele învederate mai sus și constatându-se că nu s-a demonstrat niciunul din cazurile prevăzute în mod limitativ de art. 461 Cod procedură penală, critica formulată de recurentul - condamnat este neîntemeiată, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge recursul, ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.p.p. raportat la art. 385 ind. 6 al. 3 C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator M. G. S., împotriva sentinței penale nr. 415/12.06.2013 a Trib. G..
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă recurentul la 200 lei, cheltuielile judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.08.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. N. M. O. C. E. R.
GREFIER
A. P.
Red. O.M.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. A. I. – Tribunalul G. – Secția Penală
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|








