Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 337/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 337/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 337/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.337
Ședința publică din data de 5 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: I.-T. C. B.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București este reprezentat de procuror I. C..
Pe rol, se află cauza penală având ca obiect judecarea contestației formulată de condamnatul S. Z. L. împotriva Sentinței penale 1164 din data de 14.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit contestatorul-condamnat S. Z. L., pentru care a răspuns apărător desemnat din oficiu, avocat M. I., în baza delegației nr._/27.05.2014 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat S. Z. L. precizează că la data de 28 mai 2014 petentul a fost liberat condiționat, motiv pentru care apreciază că cererea a rămas fără obiect.
Astfel că, solicită respingerea contestației ca rămasă fără obiect.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază contestația ca fiind nefondată, nu rămasă fără obiect. Chiar dacă a fost liberat condiționat, reducerea pedepsei pe care o solicită condamnatul produce efecte în raport cu alte instituții de drept penal, motiv pentru care apreciază că este necesară analizarea pe fond a contestației.
Astfel că, solicită respingerea contestației, ca nefondată, având în vedere că susținerile sale conform cărora nu i s-ar fi aplicat dispozițiile art.320 ind.1 VCpp la judecarea pe fond a dosarului sunt nefondate.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației de față, constată:
Prin sentința penală nr. 1164 din data de 14.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, a fost respinsă - ca nefondată - contestația la executare formulată de petentul condamnat S. Z. L. [fiul lui D. și Zsuzsana, născut la 08.11.1984] formulată în temeiul art. 598 alin. 1 lit. d Cpp.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., a fost obligat petentul-condamnat la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță - examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate în cererea formulată – a reținut că petentul condamnat se află în executarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 404/16.05.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul_/3/2012.
Din considerentele sentinței menționate prima instanță a reținut că, fapta inculpatului S. Z.-L. - de a distribui la data de 13.03.2012 cantitatea de aproximativ 800 grame cannabis în vederea comercializării către inculpatul P. C. A. și de a încasa la data de 21.03.2012 suma de 2.700 euro, reprezentând contravaloarea a 400 grame cannabis - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzute de art.2 alin. 1 din Legea nr. 143 /2000 cu aplicarea art. 37 lit.b Cp.
S-a mai reținut că fapta inculpatului S. Z.-L. de a deține la data de 21.03.2012 în autoturismul marca Ford Explorer cu număr de înmatriculare_, aflat în folosința sa, cantitatea de 0,93 grame cannabis, destinată consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prevăzute de art.4 alin. 1 din Legea nr. 143 /2000 cu aplicarea art. 37 lit.b Cp. De asemenea, s-a reținut că fapta inculpatului S. Z.-L. de a conduce la data de 21.03.2012 pe drumurile publice, autoturismul marca Ford Explorer cu număr de înmatriculare_, fără a poseda permis de conducere, fiind depistat de organele de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzute de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.b Cp.
Conform sentinței penale nr. 404/16.05.2012, inculpatul S. Z.-L. a săvârșit faptele deduse judecății în stare de recidivă postexecutorie în raport cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 303/03.03.2005 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3543/07.06.2005 pronunțată de ÎCCJ, fiind arestat la data de 30.11.2004 și liberat condiționat la data de 11.03.2008, rămânând un rest de pedeapsă neexecutat de 627 zile închisoare.
Din analiza dispozitivului sentinței penale în executarea căreia se află în prezent contestatorul condamnat, rezultă că instanța a reținut dispozițiile art. 3201 C.p.p 1969, aplicând o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni. Din analiza încheierii de ședință pronunțate la termenul din data de 08.05.2012, rezultă că petentul condamnat a fost prezent personal în fața instanței de judecată, aflându-se în stare de arest preventiv, astfel încât susținerile sale privind judecarea în lipsă sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.
Potrivit art. 3201 alin. 1 Cpp 1969 (art. 396 alin. 10 NCpp) „pănă la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.”
Prin urmare, pentru aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, cauza trebuie să se afle în curs de judecată și să nu fi fost depășit momentul de începere a cercetării judecătorești. În măsura în care hotărârea a rămas definitivă, o astfel de procedură nu ar mai putea fi incidentă. Fiind vorba de o normă procesuală și nu de o normă de drept substanțial, în cauză este incident principiul aplicării imediate a legii noi. În consecință, aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală cauzelor soluționate în mod definitiv la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 ar reprezenta o formă de aplicare retroactivă a legii de procedură penală.
Desigur că în cauză petentul condamnat a făcut referire la prevederile art. 13 și 15 C.pen 1969 – art. 595 alin. 1 Cpp, însă cererea contestatorului nu poate fi primită.
Faptul că Legea nr. 202/2010 a introdus art. 3201 în Codul de procedură penală, prin care este reglementată posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime în cazul judecării în procedura de recunoaștere a vinovăției – ceea ce constituie o problemă de individualizare judiciară – nu înseamnă „o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară”, în sensul art. 595 alin. 1 Cpp și nici un „incident ivit în cursul executării”.
În speță, Tribunalul a arătat că nu este vorba despre un caz de aplicare a legii penale mai favorabile, în condițiile art. 4 și 6 C.pen, astfel încât contestația la executare a fost apreciată ca neîntemeiată.
Numai în măsura în care legiuitorul ar reglementa expres modificarea limitelor de pedeapsă prevăzute în legea specială, stabilind că pedeapsa maxim aplicabilă ar fi închisoarea în limite inferioare pedepsei aplicate, ar deveni incidente dispozițiile art. 595 Cpp referitoare la intervenirea unei legi penale noi. Posibilitatea reducerii pedepselor prevăzute de lege ca urmare a conduitei adoptate pe parcursul procesului penal era reglementată și la momentul pronunțării sentinței penale în baza căreia contestatorul a fost condamnat, instanța având posibilitatea reținerii de circumstanțe atenuante. Reținerea de circumstanțe atenuante în condițiile C.pen. 1969 sau reducerea cu o treime a limitelor pedepsei prevăzute de lege în condițiile art. 3201 alin. 7 Cpp, nu înseamnă că sunt modificate limitele pedepselor prevăzute de lege, o asemenea modificare fiind de competența exclusivă a legiuitorului.
Sintetizând, Tribunalul a arătat că numai apariția unor dispoziții legale mai favorabile privind pedepsele aplicabile, după rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești face admisibilă contestația la executare.
Prin lege penală mai favorabilă, în sensul textului constituțional, vor fi înțelese orice dispoziții cu caracter penal cuprinse în legi sau decrete, intervenită ulterior comiterii faptei și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor. Legiuitorul constituțional a recurs la o noțiune generică, circumscrisă mai multor categorii de legi, toate având numitor comun caracterul mai favorabil pentru infractor.
Excepția înscrisă în dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție se referă însă numai la legile penale de drept material, nu și la cele de procedură. Chiar dacă textul nu face o astfel de precizare, se impune a fi avut în vedere că excepția a fost introdusă tocmai pentru a nu bloca retroactivitatea legii substanțiale mai favorabile. Legea de procedură penală, potrivit unui principiu general acceptat, este supusă aplicării imediate a legii noi, neintrând sub incidența excepției înscrise în art. 15 alin. 2 din Constituție. În acest sens, este și jurisprudența Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional respingând o excepție de neconstituționalitate care privea aplicarea în timp a prevederilor referitoare la mandatul european de arestare, conform art. 108 alin. 1 din Legea numărul 302/2004. În motivarea acestei decizii s-a reținut că „aspectul că faptele pentru care sunt emise mandate europene de arestare pot fi anterioare intervenției noilor reglementări nu conferă normei criticate un caracter retroactiv, întrucât aceasta vizează acte și raporturi de drept procesual, domeniu în care legea nouă este de imediată aplicare”. (Curtea Constituțională, decizia nr. 445 din 10.05.2007 – M. Of. nr. 318 din 11 mai 2007.)
Cu referire la susținerile petentului condamnat, conform cu care a manifestat o poziție de recunoaștere a faptei în mod constant, Tribunalul a reținut că nu pot fi total excluse situațiile în care incidența art. 595 alin. 1 C. proc pen să fie determinate chiar de o modificare a tratamentului sancționator prevăzut pentru circumstanțele atenuante. Spre exemplu, dacă în legea veche se prevedea că în cazul reținerii de circumstanțe atenuante pedeapsa se coboară sub minimul special, iar legea nouă prevede că se aplică o pedeapsă de cel mult 1/3 din limita maximă, ar fi posibil ca pedeapsa concret aplicată în baza legii vechi să depășească limita stabilită de legea nouă.
Prima instanța a reținut însă că, în acest caz, aplicarea legii penale mai favorabile poate fi atrasă doar de modificarea tratamentului sancționator prevăzut pentru circumstanțele atenuante reținute de instanță în hotărârea de condamnare și nu de apariția unor noi circumstanțe atenuante. Faptul că legea nouă prevede o altă circumstanță atenuantă, neprevăzută în legea veche, dar care ar fi putut fi incidentă în speță, este lipsit de relevanță. Instanța care are competența de a face aplicarea art. 595 C.proc. pen nu poate reține și valorifica această circumstanță, deoarece în caz contrar ar fi încălcat principiul autorității de lucru judecat recunoscut hotărârilor definitive.
În cauză însă instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală, iar în prezent aceste dispoziții sunt prevăzute de art. 396 alin. 10 cpp, existând o continuitate de reglementare. Reținerea încă o dată a aceleiași împrejurări cu efect de atenuare a pedepsei și reducerea a doua oară a pedepsei aplicabile ar constitui o încălcare a principiului autorității de lucru judecat.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a formulat contestație condamnatul S. Z. L., fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.
Cu ocazia dezbaterilor orale, contestatorul condamnat – prin apărător desemnat de Curte din oficiu - precizează că, în data de 28 mai 2014, petentul a fost liberat condiționat, motiv pentru care apreciază că cererea a rămas fără obiect.
Examinând sentința penală atacată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că este nefondată contestația, pentru următoarele considerente:
Curtea constată contestația ca fiind nefondată, nu rămasă fără obiect, întrucât chiar dacă petentul condamnat a fost liberat condiționat, reducerea pedepsei pe care o solicită produce efecte în raport cu alte instituții de drept penal, motiv pentru care apreciază că este necesară analizarea pe fond a contestației.
Având în vedere că susținerile condamnatului, potrivit cărora nu i s-ar fi aplicat dispozițiile art.320 ind.1 VCpp, la judecarea pe fond a dosarului sunt nefondate.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, Curtea, va respinge contestația formulată de către contestatorul condamnat S. Z. L., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul S. Z. împotriva sentinței penale 1164/14.04.2014 a Tribunalului București Secția I Penală.
Obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Onorariul avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședința publică de la 05.06.2014.
PREȘEDINTE,
I.-T. C. B.
GREFIER,
D. T.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.2
red.R.A.N.-T.B.-S.I.P.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
