Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 231/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 231/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 231/2014

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.231/C

Ședința publică din data de 12 mai 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: C. V. G.

GREFIER: D. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul M. M. împotriva Sentinței penale nr.201/F din data de 13 martie 2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală în Dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul condamnat M. M., personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat A. Parciulea, în baza delegației nr._/2014 emisă de Baroul București (atașată la fila 8 din dosar).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat atașarea la dosar, în copie, a hotărârilor definitive de condamnare pronunțate în privința contestatorului, cu mențiuni privind data și modalitatea rămânerii definitive și situația executării pedepselor, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației.

Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat solicită admiterea contestației și aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art.595 din Codul de procedură penală rap. la art.6 alin.1 din Codul penal, în sensul stabilirii unei pedepse la nivelul maximului special de 10 ani închisoare, la care să fie adăugat sporul de 2 ani închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare. Totodată, solicită să se constate că pedeapsă rezultantă astfel determinată a fost deja executată și, pe cale de consecință, să se dispună punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat.

Reprezentantul Ministerului Public susține că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, sens în care face referire la dezlegarea dată problemei de drept incidente și în prezenta cauză prin Decizia nr.1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În consecință, solicită respingerea contestației, ca nefondată.

Contestatorul condamnat, personal, în ultimul cuvânt, arată că a executat deja 15 ani de închisoare și are 8 ani de muncă și solicită aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul de a fi redusă pedeapsa rezultantă de 23 ani închisoare la pedeapsa de 15 ani sau 16 ani închisoare.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr.201/F din data de 13 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul I. – Secția Penală a hotărât astfel:

În temeiul art.23 din Legea nr.255/2013 rap. la art.595 din Codul de procedură penală, a admis contestația la executare ca urmare a sesizării formulate de Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Jilava, privind pe condamnatul M. M. (fiul lui M. și B., născut la data de 22 octombrie 1965, aflat în executarea M.E.P.Î nr.722/2008, emis de Tribunalul București – Secția I Penală în baza Sentinței penale nr.567/2008).

În temeiul art.4 din Codul penal, a constatat că infracțiunea prevăzută de art.323 alin.1 și 2 din vechiul Cod penal (pentru care s-a aplicat o pedeapsă care constituie parte componentă din pedeapsa rezultantă de 23 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.567/2008 a Tribunalului București – Secția I Penală) a fost dezincriminată.

În temeiul art.6 alin.6 din Codul penal, a redus durata pedepsei complementare aplicate prin Sentința penală nr.567/2008 a Tribunalului București – Secția I Penală la 5 ani.

A dedus din pedeapsa închisorii perioada executată de condamnat, începând cu data de 05 august 1999 până la zi.

A menținut celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr.567/2008 a Tribunalului București – Secția I Penală (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.797/2008 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală).

A dispus anularea M.E.P.Î nr.722/2008 emis de Tribunalul București – Secția I Penală și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform hotărârii astfel pronunțate.

În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele aspecte:

Prin Sentința penală nr.567/2008 a Tribunalului București – Secția I Penală (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.797/2008 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală), a fost admisă cererea de contopire a pedepselor, formulată de condamnatul M. M..

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.362/2000 a Tribunalului Ialomița (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.911/2002 a Curții Supreme de Justiție), în pedepsele componente, astfel:

- o pedeapsă de 4 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.323 alin.1, 2 cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal;

- 4 pedepse de câte 6 ani închisoare fiecare, aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art.189 alin.2 cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal;

- o pedeapsă de 7 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, d cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.10/2001 a Tribunalului Călărași (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.276/2002 a Curții Supreme de Justiție), în pedepsele componente, astfel:

- o pedeapsă de 7 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, d cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal;

- o pedeapsă de 8 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, d cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal;

- 4 pedepse de câte 7 ani închisoare fiecare, aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art.189 alin.2 cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.87/2001 a Tribunalului Teleorman (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1805/2002 a Curții Supreme de Justiție), în pedepsele componente, astfel:

- o pedeapsă de 13 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a și g cu aplic. art.13 și art.37 lit.a din vechiul Cod penal;

- o pedeapsă de 17 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, c, d cu aplic. art.13 și art.37 lit.a din vechiul Cod penal;

- o pedeapsă de 6 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.20 rap. la art.211 alin.2 lit.a, c, d cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal;

- o pedeapsă de 20 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, c, d, f și alin.3 teza I cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal;

- o pedeapsă de 6 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.217 alin.1 cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.520/2002 a Tribunalului C. (rămasă definitivă prin neapelare), în pedepsele componente, astfel:

- 2 pedepse de câte 7 ani închisoare fiecare, aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art.211 alin.2 lit.a, d, f cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal;

- 2 pedepse de câte 6 ani închisoare fiecare, aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art.189 alin.2 cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.24/2003 a Judecătoriei Răcari (rămasă definitivă prin neapelare), în pedepsele componente, astfel:

- o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, d cu aplic. art.37 lit.a și art.13 din vechiul Cod penal;

- o pedeapsă de 5 ani și 2 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.189 alin.2 cu aplic. art.13 și art.37 lit.a din vechiul Cod penal.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.45/2003 a Tribunalului C. (rămasă definitivă prin neapelare), în pedepsele componente, astfel:

- o pedeapsă de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, d cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal;

- o pedeapsă de 8 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.189 alin.2 cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 11 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.409/2003 a Tribunalului B. (rămasă definitivă prin neapelare), în pedepsele componente, astfel:

- o pedeapsă de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, b, d și alin.21 lit.a cu aplic. art.37 lit.a și art.13 din vechiul Cod penal;

- o pedeapsă de 7 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.189 alin.2 cu aplic. art.37 lit.a și art.13 din vechiul Cod penal;

- sporul de 1 an și 6 luni închisoare.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.80/2004 a Tribunalului G. (rămasă definitivă prin neapelare), în pedepsele componente, astfel:

- o pedeapsă de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.1 și alin.2 lit.a, c, d cu aplic. art.41 alin.2, art.37 lit.a și art.13 din vechiul Cod penal;

- o pedeapsă de 5 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.189 alin.2 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.a din vechiul Cod penal;

- o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.290 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.a din vechiul Cod penal;

- sporul de 2 ani închisoare.

În temeiul art.36 alin.2 din vechiul Cod penal, au fost contopite toate pedepsele anterior menționate cu următoarele pedepse:

- o pedeapsă de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.113/2002 a Tribunalului G. (rămasă definitivă prin neapelare);

- o pedeapsă de 8 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.221/2002 a Tribunalului Tulcea (rămasă definitivă prin neapelare);

- o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală 2877/2001 a Judecătoriei Focșani (rămasă definitivă prin neapelare);

- o pedeapsă de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.99/2006 a Tribunalului București – Secția I Penală (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.191/2006 a Curții de Apel București – Secția I Penală).

A fost stabilită, spre executare, pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare (spor aplicat prin Sentința penală nr.80/2004 a Tribunalului G.), condamnatul având de executat astfel pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare.

În temeiul art.35 alin.3 din vechiul Cod penal, a fost aplicată condamnatului, pe lângă pedeapsa rezultantă anterior menționată, pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 8 ani, a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b din vechiul Cod penal (stabilită prin Sentința penală nr.87/2001 a Tribunalului Teleorman).

A fost menținută revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1086/1998 a Judecătoriei Sectorului 4 București (dispusă prin toate hotărârile de condamnare anterior menționate) și s-a dispus executarea acelei pedepse alături de pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare, condamnatul având de executat, în final, 23 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b din vechiul Cod penal.

S-a făcut aplicarea art.71 rap. la art.64 lit.a, b din vechiul Cod penal.

În temeiul art.36 alin.3 din vechiul Cod penal, s-a dedus din pedeapsa de 23 ani închisoare perioada executată de condamnat, începând cu data de 05 august 1999 până la zi.

În temeiul art.35 alin.4 din vechiul Cod penal, a fost cumulată măsura de siguranță prevăzută de art.118 lit.b din același cod (privind confiscarea unor bunuri), dispusă prin Sentința penală nr.80/2004 a Tribunalului G. cu măsura de siguranță prevăzută de art.116 din același cod (constând în interzicerea accesului pe raza municipiului București și a comunei Moara Vlăsiei pe o durată de 4 ani), aplicată prin Sentința penală nr.99/2006 a Tribunalului București – Secția I Penală.

Au fost anulate mandatele de executare a pedepselor închisorii emise în baza hotărârilor de condamnare anterior menționate și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare cu privire la pedeapsa de 23 ani închisoare.

În baza sentinței de contopire a pedepselor, Tribunalul București – Secția I Penală a emis, la data de 23 iunie 2008, MEPÎ nr.722/2008, conform căruia executarea pedepsei de 23 ani închisoare a început la data de 05 august 1999.

Potrivit art.4 din noul Cod penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute sub legea nouă.

Conform art.3 alin.1 din Legea nr.187/2012, dispozițiile art.4 din noul Cod penal sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

Interpretând istoric dispozițiile legale incidente, prima instanță a constatat că Legea nr.39/2003 incrimina grupul infracțional (în art.7) și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni (în art.8, care făcea trimitere la art.323 din vechiul Cod penal).

Prin Legea nr.187/2012, au fost abrogate art.7 și art.8 din Legea nr.39/2003, fiind preluat doar art.7 (grupul infracțional) din Legea 39/2003 în art.367 din noul Cod penal.

Prima instanță a apreciat, în urma interpretării literale, că infracțiunea prevăzută de art.367 din noul Cod penal, cu denumirea marginală „constituirea unui grup infracțional organizat”, nu este identică, sub aspectul elementelor constitutive, cu infracțiunea prevăzută de art.323 din vechiul Cod penal, care avea denumirea marginală „asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni”, intrând astfel sub incidența dispozițiilor art.3 alin.1 din Legea nr.187/2012.

În consecință, prima instanță a considerat că infracțiunea prevăzută de art.323 alin.1, 2 din vechiul Cod penal a fost dezincriminată.

Potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 din noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Raportat la aceste dispoziții, prima instanță a constatat că unele dintre pedepsele aplicate condamnatului pentru infracțiunile concurente anterior menționate se situează peste limitele maxime prevăzute de legea nouă, astfel că s-ar impune reducerea lor, conform art.6 alin.1 din noul Cod penal.

Dar, având în vedere dispozițiile art.38 rap. la art.39 din noul Cod penal, potrivit cărora, când s-au stabilit pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, prima instanță a constatat că, în baza legii noi, condamnatul ar trebui să execute o pedeapsă mai mare decât cea de 23 ani închisoare, pe care o execută în prezent, conform legii vechi.

În consecință, prima instanță nu a redus pedepsele pentru infracțiunile respective, apreciind că doar micșorarea acestora, fără a fi urmat algoritmul prevăzut de art.39 din noul Cod penal (care ar agrava situația condamnatului), este lipsită de efecte juridice asupra pedepsei rezultante supuse executării în prezent, în care au fost contopite și alte pedepse, care nu pot fi reduse.

Prima instanță a considerat că această soluție este impusă de însăși rațiunea art.6 alin.1 din noul Cod penal, care nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în situația în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul judecății, ci exclusiv aceea de a garanta respectarea principiului legalității, în sensul ca acesta să nu execute o pedeapsă mai mare decât limita maximă prevăzută de lege nouă pentru infracțiunile săvârșite.

În plus, prima instanță a arătat că, pentru reducerea pedepselor care se situează peste limita maximă prevăzută de legea nouă, ar trebui să procedeze, în prealabil, la o descontopire a pedepsei rezultante supuse executării, operațiune pentru care nu există vreo justificare, întrucât nu a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare pentru o altă infracțiune și nici nu s-a ivit un caz care să determine modificarea pedepsei rezultante anterior menționate.

De asemenea, prima instanță a menționat că nu se poate presupune că, în perioada următoare, condamnatul va săvârși noi infracțiuni care să atragă condamnarea sa ori că va fi reabilitat, astfel încât reducerea unora dintre pedepse să aibă importanță într-o viitoare cerere de contopire sau de reabilitare. Totuși, dacă acest lucru se va întâmpla, nimic nu împiedică descontopirea viitoare a pedepsei rezultante supuse în prezent executării și aplicarea, pe cale incidentală, a legii mai favorabile, pentru unele dintre pedepsele componente ori analizarea îndeplinirii condițiilor de reabilitare în raport cu limitele reduse ale acelor pedepse, atrase de constatarea intervenirii unei astfel de legi.

Potrivit art.66 din noul Cod penal, pedeapsa complementara constă în interzicerea exercitării unor drepturi, pe o perioadă de maximum 5 ani.

În consecință, prima instanță a apreciat că se impune reducerea duratei pedepsei complementare aplicate condamnatului, de la 8 ani la maximul prevăzut de legea nouă, respectiv la 5 ani.

Împotriva sentinței penale anterior menționate (a cărei minută a fost comunicată, în copie, la data de 18 martie 2014), a formulat contestație în termenul legal (la aceeași dată) condamnatul M. M. (printr-o cerere formulată personal, nemotivată, depusă la administrația locului de detenție și înaintată apoi primei instanțe).

Contestația condamnatului a fost înaintată de Tribunal și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 10 aprilie 2014.

La cererea Curții, au fost comunicate și atașate la dosar copii de pe hotărârile de condamnare a contestatorului, cu mențiuni privind data și modalitatea rămânerii definitive a fiecăreia și respectiv situația executării pedepselor aplicate prin acestea.

În dezbaterile de la termenul de astăzi, condamnatul contestator, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art.595 din Codul de procedură penală rap. la art.6 alin.1 din Codul penal, în sensul stabilirii unei pedepse rezultante la nivelul maximului special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea cea mai gravă, respectiv 10 ani închisoare, la care să fie adăugat sporul de 2 ani închisoare, cu consecința aplicării unei pedepse finale de 12 ani închisoare, constatării executării în întregime a acesteia și dispunerii punerii sale de îndată în libertate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul anterior menționat, Curtea constată că, în speță, contestația cu judecarea căreia a fost sesizată este nefondată, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Contestatorul M. M. se află, începând cu data de 05 august 1999 și până la data de 04 august 2022, în executarea unei pedepse rezultante de 23 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.567/2008 a Tribunalului București – Secția I Penală (rămasă definitivă la data de 18 iunie 2008) în urma contopirii, potrivit legii penale vechi (art.36 alin.2 în ref. la art.33 lit.a rap. la art.34 alin.1 lit.b din vechiul Cod penal), a pedepselor stabilite pentru 34 de infracțiuni concurente (cuprinse între 3 luni și 20 ani închisoare) și adăugării la pedeapsa determinată conform acestei operațiuni (care înglobează și un spor de 2 ani închisoare) a unei pedepse anterioare de 1 an închisoare (stabilită prin Sentința penală nr.1086/1998 a Judecătoriei Sectorului 4 București), reținută a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii, a cărei suspendare condiționată a fost revocată, conform aceleiași legi (art.83 alin.1 din vechiul Cod penal).

Dintre pedepsele stabilite pentru 33 dintre infracțiunile concurente (cu excepția celei constatată de prima instanță a fi fost dezincriminată, soluție pe care Curtea o apreciază eronată, fără a o putea însă reforma, în considerarea principiului neagravării situației contestatorului în propria cale de atac), numai 5 depășesc maximul special prevăzut de legea nouă, astfel:

- pedeapsa de 13 ani închisoare, stabilită prin Sentința penală nr.87/2001 a Tribunalului Teleorman pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a și g cu aplic. art.37 lit.a și art.13 din vechiul Cod penal, în privința căreia legea nouă (art.229 alin.1 lit.b din noul Cod penal) prevede un maxim special de 5 ani închisoare;

- pedeapsa de 17 ani închisoare, stabilită prin aceeași sentință pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, c, d cu aplic. art.37 lit.a și art.13 din vechiul Cod penal, în privința căreia legea nouă (art.234 alin.1 lit.c, d din noul Cod penal) prevede un maxim special de 10 ani închisoare;

- pedeapsă de 6 ani închisoare, stabilită prin aceeași sentință pentru infracțiunea de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art.20 rap. la art.211 alin.2 lit.a, c, d cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal, în privința căreia legea nouă (art.32 alin.1 rap. la art.234 alin.1 lit.c, d din noul Cod penal) prevede un maxim special de 5 ani închisoare;

- pedeapsa de 20 ani închisoare, stabilită prin aceeași sentință pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, c, d, f și alin.3 teza I cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal, în privința căreia legea nouă (art.234 alin.1 lit.c, d, e din noul Cod penal) prevede un maxim special de 10 ani închisoare;

- pedeapsa de 8 ani închisoare, stabilită prin Sentința penală nr.45/2003 a Tribunalului C. pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.189 alin.2 cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal, în privința căreia legea nouă (art.205 alin.1 din noul Cod penal) prevede un maxim special de 7 ani închisoare.

Prin Decizia nr.1 din data de 14 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr._ /HP/P, Înalta Curte de Casație și Justiție, dezlegând, în principiu, problema de drept referitoare la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, potrivit art.6 alin.1 din Codul penal, în cazul faptelor definitiv judecate, a statuat, pentru ipoteza concursului de infracțiuni, în sensul că numai dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, luând în considerare și sporurile prevăzute de această din urmă lege, pedeapsa respectivă va fi redusă la nivelul acelui maxim, în caz contrar pedeapsa rezultantă definitiv aplicată neputând fi modificată.

Decizia instanței supreme (deși încă nepublicată în Monitorul Oficial la data judecării prezentei contestații, pentru a produce efecte obligatorii, conform art.477 alin.3 din Codul de procedură penală) corespunde opiniei majoritare exprimate în doctrină și în jurisprudență, în sensul că, în cazul unei pedepse definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să permită repunerea în discuție a criteriilor de individualizare a acesteia, ci numai să înlăture de la executare acea parte din pedeapsa respectivă care depășește maximul special la care se poate ajunge conform legii noi, ivită în cursul executării acesteia, asigurându-se astfel respectarea, deopotrivă, atât a principiului legalității pedepsei, cât și a principiului autorității de lucru judecat a hotărârii definitive prin care a fost aplicată.

În consecință, scopul reglementării cuprinse în art.6 alin.1 din Codul penal, pe care se întemeiază și contestația la executare care face obiectul judecății în prezenta cauză, este exclusiv acela de a oferi suport legal pedepsei definitiv aplicate sub imperiul legii vechi, în raport cu legea nouă.

Altfel spus, dispozițiile art.6 alin.1 din Codul penal sunt incidente numai atunci când pedeapsa închisorii, definitiv aplicată potrivit legii vechi, nu ar putea fi aplicată, pentru aceleași infracțiuni, și sub imperiul legii noi, întrucât durata sa este mai mare decât maximul la care se poate ajunge conform acestei din urmă legi.

Pornind de la această premisă, Curtea reține că, potrivit legii noi (art.38 alin.1 rap. la art.39 alin.1 lit.b din noul Cod penal), în cazul concursului de infracțiuni pentru care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, precum în speță, condamnatului i se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

În speță, Curtea, având în vedere și aspectele anterior evidențiate cu privire la cele 5 infracțiuni pentru care normele de incriminare din legea nouă prevăd un maxim special mai mic decât durata pedepselor definitiv pronunțate, constată că, sub imperiul aceleiași legi, pedeapsa cea mai grea dintre cele care ar putea fi stabilite pentru toate cele 33 de infracțiuni concurente reținute în sarcina condamnatului (cu excepția celei constatată a fi dezincriminată) este de 10 ani închisoare (considerând-o astfel pe cea redusă de la 17 ani închisoare, stabilită prin Sentința penală nr.87/2001 a Tribunalului Teleorman), însă, la aceasta, trebuie adăugat, în mod obligatoriu, un spor de o treime din totalul celorlalte 32 de pedepse (care însumează 206 ani și 11 luni închisoare), astfel:

- 4 pedepse de câte 6 ani închisoare fiecare și o pedeapsă de 7 ani închisoare, stabilite prin Sentința penală nr.362/2000 a Tribunalului Ialomița;

- o pedeapsă de 7 ani închisoare, o pedeapsă de 8 ani închisoare și 4 pedepse de câte 7 ani închisoare fiecare, stabilite prin Sentința penală nr.10/2001 a Tribunalului Călărași;

- o pedeapsă de 5 ani închisoare (redusă de la 13 ani la maximul special prevăzut de legea nouă), o pedeapsă de 5 ani închisoare (redusă de la 6 ani la maximul special prevăzut de legea nouă), o pedeapsă de 10 ani închisoare (redusă de la 20 ani la maximul special prevăzut de legea nouă) și o pedeapsă de 6 luni închisoare, stabilite prin Sentința penală nr.87/2001 a Tribunalului Teleorman;

- 2 pedepse de câte 7 ani închisoare fiecare și 2 pedepse de câte 6 ani închisoare fiecare, stabilite prin Sentința penală nr.520/2002 a Tribunalului C.;

- o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare și o pedeapsă de 5 ani și 2 luni închisoare, stabilite prin Sentința penală nr.24/2003 a Judecătoriei Răcari;

- o pedeapsă de 10 ani închisoare și o pedeapsă de 7 ani închisoare (redusă de la 8 ani închisoare la maximul special prevăzut de legea nouă), stabilite prin Sentința penală nr.45/2003 a Tribunalului C.;

- o pedeapsă de 10 ani închisoare și o pedeapsă de 7 ani închisoare, stabilite prin Sentința penală nr.409/2003 a Tribunalului B.;

- o pedeapsă de 10 ani închisoare, o pedeapsă de 5 ani închisoare și o pedeapsă de 3 luni închisoare, stabilite prin Sentința penală nr.80/2004 a Tribunalului G.;

- o pedeapsă de 7 ani închisoare, stabilită prin Sentința penală nr.113/2002 a Tribunalului G.;

- o pedeapsă de 7 ani închisoare (pedeapsa de 1 an închisoare, adăugată la aceasta ca urmare a revocării suspendării ei condiționate, fiind luată în considerare separat), stabilită prin Sentința penală nr.221/2002 a Tribunalului Tulcea;

- o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin Sentința penală 2877/2001 a Judecătoriei Focșani;

- o pedeapsă de 9 ani închisoare (pedeapsa de 1 an închisoare, adăugată la aceasta ca urmare a revocării suspendării ei condiționate, fiind luată în considerare separat), stabilită prin Sentința penală nr.99/2006 a Tribunalului București – Secția I Penală.

Sporul de o treime din totalul de 206 ani și 11 luni închisoare este de 68 ani, 11 luni și 20 zile închisoare, care, adăugat la pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, atrage, potrivit legii noi, chiar fără luarea în considerare a pedepsei de 1 an închisoare, care ar trebui și ea cumulată, ca efect al revocării suspendării sale condiționate, aplicarea unei pedepse de 30 ani închisoare, care este maximul general prevăzut de legea respectivă (art.60 din noul Cod penal).

D. urmare, întrucât, în speță, pedeapsa rezultantă aplicată contestatorului prin hotărârea definitivă de condamnare ce se execută în prezent, de 23 ani închisoare, nu depășește maximul pedepsei rezultante care ar putea fi aplicată acestuia potrivit legii noi, în baza mecanismului anterior menționat, de 30 ani închisoare, Curtea constată, în acord cu Tribunalul și contrar susținerii contestatorului, că pedeapsa respectivă nu poate fi modificată, în sensul reducerii sale, prin aplicarea dispozițiilor art.6 alin.1 din Codul penal.

Față de considerentele anterior expuse, întrucât nu există motiv de desființare a sentinței penale atacate, prin prisma criticii aduse acesteia, Curtea, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M. M., care, aflându-se în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art.275 alin.2 din același cod.

În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, desemnat să asigure asistența juridică obligatorie a condamnatului contestator (aflat în stare de detenție), va fi acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M. M. împotriva Sentinței penale nr.201/F din data de 13 martie 2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală în Dosarul nr._ .

În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe contestatorul condamnat la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2014.

PREȘEDINTE,

C. V. G. GREFIER,

D. S.

Red.jud.C.V.G / Th.red.C.V.M.

Ex.2 / 08 iunie 2014

T.I. - jud.R.A.

← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013....  Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 645/2014. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 231/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI