Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 353/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 353/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 353/2014

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.353/C

Ședința publică din data de 11.06.2014

Curtea constituită din:

Președinte: D. D.

Grefier: S. I.-F.

Ministerul Public–P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror N. A.-M..

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de contestatorul-condamnat P. V. împotriva sentinței penale nr.309 din data de 10.04.2014, pronunțată de Tribunalul I.–Secția Penală în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul-condamnat P. V., personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător din oficiu, avocat P. C., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._ emisă de Baroul București la data de 10.06.2014, aflată la fila 5 din dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Cu permisiunea Curții, apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat ia legătura cu acesta.

Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat, având cuvântul, arată că acesta înțelege să își retragă contestația. Învederează că i-a adus la cunoștință contestatorului-condamnat prevederile Codului de procedură penală și împrejurarea că această contestație nu este în favoarea sa, neputând beneficia de o pedeapsă mai mică.

La interpelarea Curții, contestatorul-condamnat P. V., personal, având cuvântul, arată că i-au fost explicate prevederile Codului de procedură penală și dorește să își retragă contestația formulată.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de retragerea contestației formulate.

CURTEA,

Asupra contestației penale de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.309 din data de 10.04.2014, pronunțată de Tribunalul I.–Secția Penală în dosarul nr._ , a fost admisă, în parte, sesizarea și în baza art.6 alin.6 Noul Cod Penal i s-a aplicat condamnatului P. V. (fiul lui M. si M., născut la data de 24.01.1976, deținut in Penitenciarul Jilava, C.N.P._) pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b si d Noul Cod Penal pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale de 16 ani închisoare aplicata prin sentința penala nr.435/23.03.2005 a Tribunalului București – Secția a II-a Penala, rămasa definitivă prin decizia penala nr. 5589/04.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penala (ca urmare a reducerii duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a si b din vechiul Cod Penal, consecință a aplicării legii penale mai favorabile).

S-a dispus anularea MEPI nr. 516/17.10.2005 emis de Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala si emiterea unui nou mandat.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul P. V., fără a indica motivele pe care se sprijină.

La termenul de judecată de astăzi 11.06.2014, contestatorul-condamnat P. V. a declarat că își retrage contestația formulată în cauză.

Văzând manifestarea neechivocă de voință a contestatorului-condamnat în sensul că își retrage calea de atac formulată, Curtea, va lua act de retragerea contestației formulate de acesta împotriva sentinței penale nr.309/10.04.2014 pronunțată de Tribunalul I. - Secția Penală.

În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei, cheltuielile judiciare către stat din care suma de 100 lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea contestației formulate de condamnatul P. V. împotriva sentinței penale nr.309/10.04.2014 pronunțată de Tribunalul I. - Secția Penală.

În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei, cheltuielile judiciare către stat din care suma de 100 lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2014.

PREȘEDINTE,

D. D.

GREFIER,

S. I.-F.

Red.D.D./Th.red.C.V.M.-ex.2/18.06.2014

T.I. – jud.PR.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 353/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI