Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 363/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 363/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 363/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Decizia penală nr. 363/CO
Ședința publică din data de 11 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. C. A.
GREFIER: S. VICTORIȚA
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală a fost reprezentat de doamna procuror A. M.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul C. C. împotriva încheierii din 1212/16.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-condamnat C. C. personal, aflat în stare de arest și asistat de apărătorul din oficiu, avocat P. G. în baza delegației nr._/06.05.2014, aflată la fila 6 din dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu al contestatorului – condamnat C. C. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv un memoriu.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de contestatorul – condamnat, constatând-o administrată prin depunerea acestuia.
Contestatorul – condamnat C. C. învederează instanței că insistă în depunerea deciziei nr.1094 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care a fost condamnat, precizând că a fost judecat în data de 13.03 și nu i-a fost comunicată decizia.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu se impune atașarea deciziei menționate.
Curtea respinge cererea de suplimentare a probatoriului formulată de contestatorul-condamnat și nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Apărătorul din oficiu al contestatorului – condamnat C. C., avocat P. G., având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale pronunțate de Tribunalul București și rejudecând să se dispună admiterea contestației și să se facă aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnarea inculpatului, dispusă prin sentința penală nr.137/21.06.2013 de către Tribunalul Bihor.
Apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.396 alin.10 din noul Cod procedură penală, acestea reprezentând legea penală mai favorabilă, solicitând micșorarea pedepsei aplicate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulate de condamnat, învederând că pedeapsa aplicată se încadrează în limitele prevăzute de lege, apreciind că dispozițiile art.396 alin.10 Cod procedură penală nu reprezintă lege penală mai favorabilă.
Contestatorul – condamnat C. C., în ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și să fie luat în considerare memoriul depus la acest termen de judecată.
CURTEA
Asupra contestatiei de fata,
Prin incheierea penala din 1212/16.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr._, in baza art. 598 C. proc. pen., a fost respinsa ca neîntemeiată contestația la executare formulată de persoana condamnată C. C..
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 400 lei reprezentand cheltuielile judiciare avansate de stat.
Pentru a hotara astfel prima instanta a retinut ca, prin sentința penală nr. 137 din data de 21 iunie 2013 pronunțată de către Tribunalul Bihor, în baza art. 2 alineat 1 din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alineat 2, art. 42 Cod penal, cu aplicarea art. 320 indice 1 alineat 4 și 7 Cod procedură penală, art. 37 litera a Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului C. C., la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 litera a teza II și b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii continuate privind circulația drogurilor de risc, fără drept.
În baza art. 65 alineat 2, raportat la art. 64 litera a teza II și b și art. 66 Cod penal, i s-au interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 4 alineat 1 din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alineat 2, art. 42 Cod penal, cu aplicarea art. 320 indice 1 alineat 4 și 7 Cod procedură penală, art. 37 litera a Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului C. C., la o pedeapsă de 1 an închisoare cu aplicarea art. 71, 64 litera a teza II și b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii continuate privind deținerea drogurilor de risc pentru consum propriu, fără drept.
S-a constatat că prin sentința penală 548/2012 a Judecătoriei S. M. inculpatul a fost liberat condiționat din executarea pedepsei aplicate prin SP 211/06.06.2008 a Judecătoriei Oradea, definitivă, și s-a menținut beneficiul liberării condiționate, respectiv a restului de pedeapsă neexecutat de 719 zile închisoare.
În baza art. 33, art. 34 Cod penal, s-au contopit cele 2 pedepse aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare cu executare în detenție, cu aplicarea art. 71, 64 litera a teza II și litera b Cod penal.
În baza art. 35, art. 65 alineat 2, raportat la art. 64 litera a teza II și b și art. 66 Cod penal, i s-au interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani.
Prin decizia nr. 119/24.10.2013 a Curții de Apel Oradea s-a dispus descontopirea pedeapsei rezultante de 5 ani închisoare și a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. pe o durată de 4 ani în pedepsele componente de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. pe o durată de 4 ani și 1 an închisoare.
A fost redusa pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 37 lit. a C.pen. și art. 3201 C.pr.pen. de la 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. pe o durată de 4 ani la 2 ani 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. pe o durată de 2 ani.
S-a redus pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 37 lit. a C.pen. și art. 3201 C.pr.pen. de la 1an închisoare la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a C.pen., art. 34 lit. b C.pen. și art. 35 C.pen. s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. pe o durată de 2 ani.
S-a mentinut dispoziția de aplicare a pedepsei accesorii de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen.
Aceasta decizie a fost atacată cu recurs, calea de atac fiind însă respinsă de către ÎCCJ.
Potrivit art. 4 Legea 187/2012, „Pedeapsa aplicata pentru o infractiune printr-o hotarare ce a ramas definitiva sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depaseste maximul special prevazut de Codul penal, nu poate fi redusa in urma intrarii in vigoare a acestei legi.
Prima instanta a retinut că pentru infracțiunile pentru care detinutul a fost condamnat prin sentința penala menționata anterior, au fost aplicate pedepse cu închisoarea ale căror cuantumuri se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod Penal. Din acest punct de vedere precum si luand in calcul ca noua reglementare penala nu mai prevede posibilitatea aplicarii facultative a legii penale mai favorabile fata de o pedeapsa aplicata printr-o hotarare definitiva, s-a constatat ca nu se impune aplicarea art. 6 C.p. fata de pedepsele pe care le executa in prezent petentul.
În ceea ce privește aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. s-a apreciat că art. 396 alin. 10 C.p.p. este o normă de procedură cu consecințe pe planul dreptului material, fără a îndeplini însă condițiile pentru a fi considerată o lege penală mai favorabilă. Consecințele în planul dreptului material sunt condiționate de aplicarea procedurii prevăzute de art. 375 alin. 1 și 2 C.pr.pen., condiție care evident nu este îndeplinită în cazul cauzelor penale definitiv soluționate înainte de . noului cod de procedură penală.
Prin introducerea art. 396 alin. 10 C.pr.pen, care nu face altceva decât să reia dispozițiile art. 320¹ din fostul C.pr.pen. nu s-a produs o modificare a pedepsei prevăzute de Codul penal pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat petentul în sensul prevederii unor pedepse mai ușoare, pedeapsa pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea petentului rămânând tot închisoarea și avand aceleași limite speciale, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 C.pen.
Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat. De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării
Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenție, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza S. P. împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52). Așa cum s-a arătat mai sus, Curtea a arătat că legea supremă statuează cu privire la principiul aplicării legii penale mai favorabile. Fiind o construcție teoretică, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă. Aceasta din urmă este însă valabilă în anumite limite și, prin ea însăși, constituie cadrul și măsura aplicabilității sale.
Astfel, în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză, legea nouă, singura aplicabilă. Spre deosebire de situațiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi și la cauzele legale de modificare a acestor limite.
Curtea a arătat că art. 396 alin. 10 C.pr.pen nu dispune nimic cu privire la aspectele statuate de art. 4 și art. 6 din Codul penal referitoare la aplicarea obligatorie ori facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Prin urmare, numai în măsura în care dispozițiile legale criticate ar fi reglementat in terminis cu privire la intervenția unei pedepse mai ușoare care să impună reducerea sancțiunii aplicate până la maximul prevăzut de legea nouă s-ar fi putut pune problema înfrângerii legii penale mai favorabile din perspectiva art. 15 alin.(2) din Constituție reflectat în art. 6 din Codul penal.
Impotriva acestei sentinte a formulat contestatie petentul condamnat, motivele contestatiei fiind expuse in fata instantei de control judiciar de aparatorul din oficiu al acestuia, astfel cum au fost consemnate in practicaua prezentei decizii.
Analizând actele dosarului și sentința penală contestată, prin raportare la disp. art. 23 alin. 5 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală și art. 425 indice 1 c.p.p, Curtea constată că prezenta contestație este nefondată.
Curtea reține ca, in situatia in care pedeapsa pentru concursul de infractiuni a fost aplicata printr-o hotarare definitiva sub legea veche si apoi intra in vigoare noul cod penal, verificarea legii penale mai favorabile presupune o analiza in doua etape.
Mai intai se analizeaza fiecare dintre pedepsele aplicate pentru infractiunile concurente, procedandu-se la reducerea acestora doar daca ele depasesc maximul special prevazut de legea noua.
In a doua etapa se verifica daca pedeapsa rezultanta nu depaseste limita maxima la care se poate ajunge potrivit art. 39 din noul cod penal.
Curtea reține astfel că prima instanța a aplicat în mod corect dispozițiile legale care prevăd legea penală mai favorabilă.
Potrivit art. 6 alin.1 din Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Față de aceste dispoziții, Curtea constată că pentru infracțiunea de prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 37 lit. a C.pen. și art. 3201 C.pr.pen. detinutul C. C. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare, noua reglementare prevăzând un maxim special de 7 ani închisoare, iar pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 37 lit. a C.pen. și art. 3201 C.pr.pen. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, noua reglementare prevăzând un maxim special de 2 ani închisoare, astfel ca pedepsele aplicate nu pot fi reduse în urma intrării în vigoare a noului cod penal.
Instanta de fond a parcurs in mod legal si a doua etapa, neprocedand la reducerea pedeapsei rezultante de 2 ani 6 luni închisoare, avand in vedere faptul ca aceasta nu depaseste limita maxima la care se ajunge potrivit art. 39 din noul cod penal.
Față de aceste considerente, reținând că hotărârea contestata este legală, Curtea va respinge, in baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) C.p.p., contestația formulata de contestatorul C. C., ca nefondată.
Vazand si disp. art. 275 alin. 2 c.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. C. împotriva încheierii din 1212/16.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr._ .
Obligă contestatorul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se suportă din fondurile MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2014.
P.
G. C. A.
Grefier
Stanica V.
Red./tehnored. G.C.A.
Jud. prima instanta M.M.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
