Luarea de mită. Art.289 NCP. Decizia nr. 1274/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1274/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 1274/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1274/A
Ședința publică din data de 22.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. T.
JUDECĂTOR: G. C. A.
GREFIER: S. V.-V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B. E. Eliana.
Pe rol se află pronunțarea cu privire la apelul declarat de inculpatul M. M. împotriva sentinței penale nr. 1646/05.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 24.09.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a stabilit, inițial, termen pentru pronunțare la data de 08.10.2014 și, ulterior, la data de 22.10.2014 când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului de fata,
Prin sentinta penala nr. 1646 din 05.06.2014 pronunțata de Tribunalul Bucuresti, in dosarul nr._, in baza art. 254 al. 1 C.p. anterior rap. la art. 7 al. 1 din Legea nr. 78/2000, art.74 al. 1 lit. a C.p. anterior, art. 80 alin.2 C.p. anterior, cu aplicarea art.5 N.C.p. și art.374 alin.4 C.p.p. cu referire la art. 396 alin.10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. M. la 7 pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de luare de mită.
În baza art. 289 al. 1 C.p. anterior rap. la art. 17 lit. c și 18 al. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 74 lit. a C.p. anterior, art.80 alin.2 C.p. anterior, cu aplicarea art.5 N.C.p. și art.374 alin.4 C.p.p. cu referire la art. 396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat același inculpat la șase pedepse de câte 10 luni închisoare pentru săvârșirea a șase infracțiuni de fals intelectual în legătură directă cu infracțiunea de corupție.
În baza art.248 C.p. anterior raportat la art.132 din Legea nr. 78/2000, art.74 al. 1 lit. a C.p. anterior, art.80 alin.2 C.p. anterior, cu aplicarea art.5 N.C.p., art.374 alin.4 C.p.p. cu referire la art. 396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat același inculpat la patru pedepse de câte 2 ani pentru săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În baza art. 289 al. 1 C.p. anterior rap. la art. 17 lit. c și 18 al. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 74 lit. a C.p. anterior, art.80 alin.2 C.p. anterior, cu aplicarea art.5 N.C.p., art.374 alin.4 C.p.p. cu referire la art. 396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat același inculpat la patru pedepse de câte 10 luni închisoare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de fals intelectual.
În baza art.264 C.p. anterior, art.74 al. 1 lit. a C.p. anterior, art.80 alin.2 C.p. anterior, cu aplicarea art.5 N.C.p., art.374 alin.4 C.p.p. cu referire la art. 396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.
În baza art. 33 lit. a C.p. anterior s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 – 82 C.p. anterior a fost suspendata condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C.p. anterior si s-a facut aplicarea art. 71 al. 1, 5 – 64 lit. a teza I și b C.p. anterior
În baza art. 88 C.p. anterior s-a dedus prevenția de la 19.04 – 25.04.2013.
În baza art.404 alin.4 lit. c C.p.p. a fost mentinut sechestrul asigurător dispus prin ordonanța nr.4975/P/2012 din 21.06.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalului București și în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 N.C.p. s-a confiscat de la inculpat sumele de 1.320 lei și 100 euro.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 N.C.p. s-a restituit inculpatului restul sumei de 4930 lei, indisponibilizată prin ordonanța nr.4975/P/2012 din 21.06.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalului București.
A fost obligat inculpatul la 10.000 lei cheltuieli judiciare stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, in perioada 19 noiembrie 2012 – 21 februarie 2013, inculpatul M. M., în calitate de agent de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere, a primit de la martorii-denunțători G. B., C. C. L., P. D. V., V. I., Ș. V. și de la investigatorii sub acoperire Cenca D. F. și Vass Kevin A. diferite sume de bani pentru a nu își îndeplini îndatoririle de serviciu, respectiv pentru a nu le aplica acestora sancțiuni contravenționale, întocmind cu aceeași ocazie pe numele conducătorilor auto, cu excepția numitei C. C. L., procese-verbale de sancționare contravențională, acte ce nu reflectau adevărul.
De asemenea, în aceeași perioadă, inculpatul M. M. a oprit în trafic conducătorii auto D. M. D., O. M. A., C. L. și J. S. N. pentru săvârșirea unor contravenții grave, care se sancționau cu amenzi al căror cuantum era semnificativ precum și cu reținerea permisului de conducere auto, după care, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, le-a aplicat acestora sancțiuni mai blânde, întocmind în fals procese-verbale ce nu reflectau adevărul.
La data de 21 februarie 2013 inculpatul M. M. a oprit în trafic autoturismul condus de către numitul D. A. C., a constatat săvârșirea de către acesta a infracțiunii de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și sancționată de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată și nu i-a întocmit acestuia dosar penal.
Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat un mod de operare specific inculpatului ale cărui elemente esențiale se regăsesc în toate faptele comise de acesta, în funcție de specificul situației.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul, în calitate de agent de poliție în cadrul D.G.P.M.B. – Brigada Rutieră aveau ca atribuții, potrivit fișei postului, supravegherea, îndrumarea și controlarea circulației rutiere în zona în care își desfășurau activitatea, precum și luarea măsurilor sancționatorii prevăzute de lege pentru nerespectarea normelor rutiere, a ordinii și liniștii publice.
În momentul opririi în trafic a autoturismelor inculpatul stabilea normele încălcate și sancțiunea care în mod normal ar fi trebuit aplicată pentru respectiva contravenție. In continuare, aducea la cunoștința conducătorilor auto aceste aspecte și, folosind un limbaj sugestiv, insistând pe faptul că trebuie să rețină permisele de conducere, realiza impactul psihologic asupra persoanei vizate, care era în acest mod convinsă să ofere o sumă de bani pentru a scăpa de sancțiune.
În continuare, inculpatul întocmea procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, însă constata, în fals, o altă situație de fapt decât cea reală pentru a avea posibilitatea aplicării unei alte sancțiuni contravenționale pentru care nu se prevedea și aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o anumită perioadă și de asemenea a aplicării unei amenzi dintr-o clasă de sancțiuni inferioară, cauzându-se astfel o pagubă bugetului statului, mai exact bugetului local, având în vedere prevederile art. 109 al. 8 din OUG 195/2002.
Au existat și cazuri în care inculpatul a decis nesancționarea contravenienților ca urmare a primirii unor sume de bani sau din alte motive.
Ca urmare a instrumentării mai multor cauze penale având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către agenți de poliție (spre exemplu dosarul nr. 3948/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București în care prin rechizitoriul întocmit în data de 06.02.2012 s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 29 de agenți de poliție din cadrul secțiilor nr. 1 și 3 Poliție, pentru săvârșirea unui număr de 26 de infracțiuni de luare de mită în formă continuată (230 de acte materiale), 4 infracțiuni de luare de mită, 24 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (193 de acte materiale), 3 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, toate în legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpaților pe linia aplicării legislației rutiere, precum și alte infracțiuni grave), agenții de poliție cercetați în ultima perioadă în mai multe cauze penale înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cum ar fi cele cu nr. 1407/P/2012, 6709/P/2011, 4703/P/2012, 2507/P/2012, 6307/P72011, 632/P/2013, și-au adaptat modul de operare în activitatea infracțională în sensul că au renunțat la verificările în bazele de date (verificări ce rămâneau înregistrate în sistemul informatic) a autovehiculelor și a conducătorilor auto care se deplasau în trafic și la pretinderea în mod expres a mitei, adoptând o atitudine precaută, limbaj și comportament sugestiv care induceau conducătorilor auto convingerea că pot scăpa de aplicarea sancțiunii contravenționale prin mituirea agentului de poliție.
Convingerea conducătorilor auto era formată și ca urmare a schimbării atitudinii agentului de poliție de la una fermă la momentul opririi în trafic, la o atitudine tolerantă pe parcursul discuțiilor.
In fapt, din materialul probator administrat în cauză, prima instanta a retinut ca, la data de 19 noiembrie 2012, agentul principal de poliție M. M., acționând în același filtru cu agentul S. C., a oprit în trafic autoturismele cu numerele de înmatriculare_ și_, conduse de către G. B., respectiv J. S. N..
La data mai sus menționată în jurul orei 17:30, martorul-denunțător G. B. a fost oprit în trafic în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe Bld. Ș. cel M., de către inculpatul M. M..
După ce i-a comunicat numitului G. B. ce contravenții a săvârșit în calitate de conducător auto și anume nerespectarea culorii roșii a semaforului electric și neacordarea de prioritate pietonilor angajați în traversarea regulamentară a carosabilului și că îi va reține pentru acest motiv permisul de conducere, inculpatul M. M. a întocmit procesul-verbal . nr._ prin care a constatat și sancționat o contravenție fictivă, menționând în acest act că șoferul este sancționat pentru traversarea străzii prin loc nepermis, deși a fost oprit în timp ce conducea un autovehicul și nu în calitate de pieton.
Întrucât agentul de poliție i-a lăsat impresia conducătorului auto că dorește să îi fie dată o sumă de bani pentru a nu îi reține permisul de conducere, acesta din urmă i-a dat inculpatului M. M. suma de 100 de lei cu titlu de mită, astfel cum rezultă din denunțul și declarația numitului G. B..
Martorul-denunțător a introdus două bancnote având cupiura de 50 de lei în mapa pe care i-a înmânat-o agentul de poliție când i-a solicitat să semneze procesul-verbal mai sus menționat. În acel moment, agentul de poliție observând acțiunea martorului-denunțător de a introduce o sumă de bani în mapa sa, i-a spus acestuia că „speră să nu-l bage la pușcărie”.
La aceeași dată, în jurul orei 17:54, martora J. S. N. a fost oprită în trafic în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe Bld. Ș. cel M., de către inculpatul M. M..
Din declarația numitei J. S. N. a reieșit că inculpatul M. M. i-a comunicat că nu a respectat semnificația culorii galbene a semaforului electric după care a întocmit procesul-verbal . nr._ prin care a constatat o contravenție fictivă și i-a aplicat conducătoarei auto o sancțiune contravențională pentru traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure deși aceasta nu participa la trafic în calitate de pieton. Cu această ocazie inculpatul M. M. nu a primit pretins sau acceptat nici o sumă de bani sau alte foloase de la conducătoarea auto J. S. N..
Declarațiile numiților G. B. și J. S. N. s-au coroborat cu procesul-verbal întocmit de către lucrătorii din cadrul D.G.A. cu ocazia efectuării supravegherii operative a activității desfășurate de inculpatul M. M. la data de 19 noiembrie 2012.
La data de 13 februarie 2013, inculpatul M. M. a oprit în trafic autoturismele cu numerele de înmatriculare P-5465-AP și_ conduse de către numiții O. M. A., respectiv C. L..
Astfel, în jurul orei 15:15 martorul O. M.-A. a fost oprit în trafic în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare P-5465-. inculpatul M. M..
După ce i-a comunicat martorului O. M.-A. ce contravenție a săvârșit în calitate de conducător auto, respectiv depășirea prin partea stângă a refugiului stației de tramvai și că îi va reține pentru acest motiv permisul de conducere, agentul M. M. a întocmit procesul-verbal . nr._ prin care a constatat și sancționat o contravenție fictivă, menționând în acest act că șoferul este sancționat pentru oprirea voluntară a autoturismului cu numărul de înmatriculare P-5465-.. M. B. cu .-i reține permisul de conducere.
În jurul orei 15:20, martora C. L. a fost oprită în trafic în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe . inculpatul M. M..
După ce i-a comunicat martorei C. L. ce contravenție a săvârșit în calitate de conducător auto, respectiv depășirea prin partea stângă a refugiului stației de tramvai și că îi va reține pentru acest motiv permisul de conducere, inculpatul M. M. a întocmit procesul-verbal . nr._ prin care a constatat și sancționat o contravenție fictivă, menționând în acest act că șoferul este sancționat pentru traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure deși aceasta nu participa la trafic în calitate de pieton, evident fără a-i reține permisul de conducere.
Declarațiile numiților O. M.-A. și C. L. s-au coroborat cu procesul-verbal întocmit de către lucrătorii din cadrul D.G.A. cu ocazia efectuării supravegherii operative a activității desfășurate de inculpatul M. M. la data de 13 februarie 2013.
Tot la data de 13 februarie 2013, inculpatul M. M. a oprit în trafic autoturismul condus de către investigatorul sub acoperire având atribuită identitatea Cenca D. F..
Cu această ocazie agentul M. M. i-a adus la cunoștință investigatorului sub acoperire contravenția săvârșită precum și sancțiunea ce urmează a o aplica, respectiv amendă în cuantum de aproximativ 650 de lei și reținerea permisului de conducere pentru 30 de zile, după care a pretins o sumă de bani cu titlu de mită de la conducătorul auto și a primit suma de 300 de lei pentru a nu aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege.
La data de 20 februarie 2013 în jurul orei 10:00, agentul M. M. a oprit în trafic autoturismul cu număr de înmatriculare G-6463-DHF, condus de către martora denunțătoare C. C. L. pe Bld. B. V..
După ce i-a comunicat numitei C. C. L. ce contravenție a săvârșit în calitate de conducător auto, respectiv depășirea prin partea stângă a refugiului stației de tramvai și că îi va reține pentru acest motiv permisul de conducere, agentul M. M. nu a întocmit un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, însă a acceptat și a primit cu titlu de mită suma de 100 de euro de la respectivul conducător auto.
Astfel martora-denunțătoare C. C. L. a introdus suma de 100 de euro formată din cinci bancnote având cupiura de 20 de euro, într-unul din documentele pe care le-a înmânat inculpatului M. M., lucru pe care inculpatul l-a observat, spunându-i martorei denunțătoare: „o să merg la pușcărie cu tine”.
Inculpatul M. M. a luat documentul în care se afla suma de 100 de euro, s-a deplasat la autospeciala de poliție iar după aproximativ 2-3 minute a revenit lângă autoturismul oprit în trafic și i-a restituit martorei-denunțătoare toate documentele, inclusiv permisul de conducere. În momentul în care a primit documentele, martora-denunțătoare a observat că suma de 100 de euro nu se mai află printre ele.
La data de 26 februarie 2013, martora-denunțătoare C. C. L. l-a recunoscut din planșa fotografică pe inculpatul M. M. ca fiind agentul de poliție căruia i-a dat la data de 20 februarie 2013 suma de 100 de euro pentru a nu o sancționa contravențional.
Declarația martorei denunțătoare C. C. L. se coroborează cu procesul-verbal de supraveghere operativă.
La data de 21 februarie 2013, agentul M. M. a oprit în trafic autovehiculele cu numerele de înmatriculare_ ,_ ,_ și_, conduse de către numiții D. M. D., P. D. V., V. I., respectiv Ș. V..
Astfel, în jurul orei 10:00, inculpatul M. M. a oprit în trafic autoturismul cu număr de înmatriculare_, condus de către martorul D. M.-D. pe .> Din declarația numitului D. M. D. a reieșit că agentul M. M. i-a comunicat că nu a respectat semnificația culorii semaforului electric, i-a adus la cunoștință că urmează a îi reține permisul de conducere ca sancțiune contravențională însă a întocmit procesul-verbal . nr._ prin care a constatat o contravenție fictivă și i-a aplicat conducătorului auto o amendă contravențională pentru traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure deși l-a oprit în timp ce conducea un autovehicul și nu în calitate de pieton, fără a-i reține permisul de conducere.
În jurul orei 10:45, inculpatul M. M. a oprit în trafic autoturismul cu număr de înmatriculare_, condus de către martorul-denunțător P. D. V. pe .> Agentul de poliție i-a adus la cunoștință motivul opririi, respectiv neacordarea de prioritate pietonilor angajați în traversarea carosabilului precum și sancțiunea contravențională, respectiv amendă în cuantum de 1.000 de lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
Ulterior agentul M. M. a întocmit procesul-verbal . nr._ prin care a constatat o contravenție fictivă și i-a aplicat conducătorul auto o amendă pentru că a traversat . și fără să se asigure deși l-a oprit în timp ce conducea un autovehicul și nu în calitate de pieton, fără a-i reține permisul de conducere.
De menționat că în momentul în care martorul-denunțător s-a deplasat la autospeciala poliției a observat că inculpatul nu completează și rubricile referitoare la sancțiune a procesului-verbal.
Inculpatul i-a înmânat conducătorului auto procesul-verbal completat, spunându-i „my friend, ți-am dat amendă că ai traversat ca pieton prin loc nepermis și fără să te asiguri” iar acesta i-a mulțumit. Observând că reacția martorului-denunțător este doar de a-i mulțumi, inculpatul l-a întrebat pe acesta dacă „permisul său valorează doar un mulțumesc”, gesticulând în același timp cu degetele semnul de numărare a banilor.
Martorul-denunțător a scos sub privirile inculpatului suma de 100 de lei din portofel, motiv pentru care inculpatul a fost vizibil deranjat, amintindu-i că amenda era în cuantum de 1.000 de lei, sugerându-i că e o sumă prea mică.
Întrucât inculpatul a fost abordat de o altă persoană i-a lăsat martorului-denunțător clipboardul în care era atașat procesul-verbal și i-a făcut semn să introducă banii în respectivul clipboard, ceea ce conducătorul auto a făcut.
Ulterior inculpatul a luat clipboardul în care era introdusă suma de 100 de lei, fără a mai verifica cuantumul acesteia.
În jurul orei 10:58 inculpatul M. M. a oprit în trafic autoturismul cu număr de înmatriculare_, condus de către martorul-denunțător V. I. pe .> Agentul de poliție i-a adus la cunoștință motivul opririi, respectiv depășirea coloanei de autovehicule oprite la semafor precum și sancțiunea contravențională, respectiv amendă contravențională și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
Ulterior agentul M. M. a întocmit procesul-verbal . nr._ prin care a constatat o contravenție fictivă și i-a aplicat conducătorului auto o amendă pentru că a traversat . și fără să se asigure deși l-a oprit în timp ce conducea un autovehicul și nu în calitate de pieton, fără a-i reține permisul de conducere.
În timp ce completa procesul-verbal mai sus menționat, agentul de poliție M. M. a acceptat de la martorul-denunțător V. I. promisiunea unor foloase care nu i se cuvin, respectiv „un bidon de vin de la V.”. După ce i-a adus la cunoștință martorului-denunțător că l-a sancționat pentru că a traversat . și fără să se asigure, i-a spus acestuia ca „vinul pe care il va aduce să fie unul bun, să nu îl doară capu”, după care i-a dat numărul său de telefon conducătorului auto.
Cu privire la această faptă, inculpatul a declarat că nu a pretins de la conducătorul auto V. I. „un bidon de vin”, având cu acesta o discuție amiabilă, fără a urmări cu adevărat obținerea folosului respectiv.
În jurul orei 13:10, inculpatul M. M. a oprit în trafic autoturismul cu număr de înmatriculare_, condus de către martorul-denunțător Ș. V. pe .> Agentul de poliție i-a adus la cunoștință motivul opririi, respectiv nerespectarea semnificației culorii semaforului electric, precum și sancțiunea contravențională, respectiv amendă și reținerea permisului de conducere.
Ulterior agentul M. M. a întocmit procesul-verbal . nr._ prin care a constatat o contravenție fictivă și i-a aplicat conducătorului auto o amendă pentru că a traversat . și fără să se asigure deși l-a oprit în timp ce conducea un autovehicul și nu în calitate de pieton, fără a-i reține permisul de conducere.
Cu această ocazie, agentul de poliție M. M. a acceptat și a primit de la martorul denunțător suma de 20 de lei.
Faptele săvârșite de către inculpatul M. M. la data de 21 februarie 2013, a rezultat din denunțurile și declarațiile numiților D. M. D., P. D. V., V. I. și Ș. V., coroborate cu nota-raport întocmită de către lucrătorii din cadrul D.G.A. cu ocazia efectuării supravegherii operative a activității desfășurate de inculpatul M. M. la data de 21 februarie 2013.
In aceeași zi, în jurul orei 10:20, inculpatul M. M. a oprit în trafic autoturismul cu număr de înmatriculare B-_, condus de către numitul D. A. C. pe .> Cu această ocazie, agentul M. M. a constatat că autorizația provizorie de circulație a respectivului autoturism nu mai era valabilă de aproximativ două săptămâni, aducându-i la cunoștință această situație conducătorului auto.
De asemenea agentul M. M. i-a adus la cunoștință conducătorului auto D. A. C. că punerea în circulație a unui autovehicul care nu avea numerele de înmatriculare valabile constituie infracțiune și că îi va reține permisul de conducere și îi va întocmi dosar penal.
După ce agentul de poliție M. M. a aflat că respectivul conducător auto este angajat al S.C. Bardak Motors S.R.L. (societate care asigura servicii de reparații și întreținere pentru motocicletele folosite de către lucrătorii de poliție din cadrul D.G.P.M.B. – Brigada Rutieră), l-a contactat telefonic pe numitul Bardac R., administratorul respectivei societăți, pentru a-i confirma această situație.
Ulterior agentul M. M. i-a permis conducătorului auto D. A. C. să se deplaseze cu autovehiculul oprit, fără a-l sancționa contravențional și fără a întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și sancționată de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Declarația martorului D. A. C. s-a coroborat cu nota-raport privind rezultatul activității de supraveghere operativă și cu declarația martorului Bardac R.-C., care confirmă faptul că a fost sunat în acel moment de către inculpatul M. M. căruia i-a spus că îl cunoaște pe numitul D. A. C..
Tot la data de 21 februarie 2013, agentul M. M. a oprit în trafic autoturismul condus de către investigatorul sub acoperire având atribuită identitatea Vass Kevin A. pe .> Agentul M. M. i-a adus la cunoștință investigatorului sub acoperire contravenția săvârșită precum și sancțiunea ce urmează a o aplica, respectiv amendă în cuantum de aproximativ 1.300 de lei și reținerea permisului de conducere pentru 60 de zile, după care a acceptat și a primit de la investigatorul sub acoperire suma de 300 de lei.
Întrucât nu a fost mulțumit de cuantumul sumei de 300 de lei, agentul M. M. i-a cerut investigatorului sub acoperire să îi mai dea încă o sumă de bani cu titlu de mită, astfel că investigatorul sub acoperire i-a mai dat și suma de 500 de lei, bani pe care agentul de poliție i-a primit. Astfel agentul M. M. a primit în total de la investigatorul sub acoperire suma de 800 de lei cu titlu de mită.
Cu această ocazie agentul M. M. a întocmit pe numele investigatorului sub acoperire procesul-verbal . nr._ prin care a constatat o contravenție fictivă și i-a aplicat conducătorului auto o amendă pentru traversarea străzii prin loc nepermis, deși a fost oprit în timp ce conducea un autovehicul și nu în calitate de pieton, fără a-i reține permisul de conducere.
Aspectele mai sus menționate au rezultat din procesul verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental între inculpatul M. M. și investigatorul sub acoperire Vass Kevin A., mai jos fiind redate fragmente din respectiva discuție (procesul-verbal de redare integrală a discuției este atașat la dosarul cauzei).
Interceptarea și înregistrarea convorbirilor purtate în mediul ambiental între agentul M. M. și investigatorul Vass Kevin A. s-a efectuat în baza Autorizației nr. 120/A.I./12.02.2013 emisă de Tribunalul București.
Situația de fapt a fost retinuta de prima instanta in baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile inculpatului M. M.; declarația martorului Bardac R.-C.; declarația martorului D. A. C.; proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere de pe planșa fotografică de către martorul D. A. C.; declarațiile martorului-denunțător G. B., fișa postului inculpatului M. M.; declarația dată în calitate de martor, a investigatorului sub acoperire Vass Kevin A.; declarația dată în calitate de martor, a investigatorului sub acoperire Cenca D. F., Nota-raport a Direcției Generale Anticorupție, Direcția Anchete – Serviciul Operații, privind rezultatele supravegherii operative din data de 21.02.2013; Proces-verbal de redare integrală a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către investigatorul sub acoperire Vass Kevin A. cu inculpatul M. M. la data de 21.02.2013; procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._; declarațiile martorului-denunțător Ș. V.; copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._; declarațiile martorului-denunțător P. D. V.; copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._; proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere de pe planșa fotografică de către martorul-denunțător popa D. V.; declarațiile martorului-denunțător V. I.; proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere de pe planșa fotografică de către martorul-denunțător V. I.; copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._; declarațiile martorului D. M. D.; copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._; proces-verbal supraveghere operativă din data de 20.02.2013; declarațiile martorei C. C. L., Proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere de pe planșa fotografică de către martora C. C. L.; proces-verbal supraveghere operativă din data de 13.02.2013; proces-verbal de redare integrală a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către investigatorul sub acoperire Cenca D.-F. cu inculpatul M. M. la data de 13.02.2013; procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._; declarațiile martorului O. M. A.; copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._; proces-verbal supraveghere operativă din data de 19.11.2012; declarațiile martorei C. L.; copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._; copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._; declarația martorei J. S. N.; copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._; înregistrările audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către inculpatul M. M. cu investigatorii sub acoperire Cenca D. F. la data de 13.02.2013 și Vass Kevin A. la data de 21.02.2013; înregistrările efectuate cu ocazie supravegherii operative din data de 21.02.2013.
În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, prima instanta a apreciat, în raport de dispozițiile art.5 C.p., că legea mai favorabilă o reprezintă dispozițiile prevăzute în Codul penal din 1968 și în Legea nr.78/2000, nemodificată.
În considerarea acestei opinii, s-a avut in vedere împrejurarea că, deși limitele pedepselor pentru infracțiunile din prezenta cauză au fost reduse ca efect al modificărilor legislative în vigoare de la 01.02.2014, efectele aplicării dispozițiilor prevăzute pentru concursul de infracțiuni –potrivit art.39 alin.1 lit.b C.p. – nu ar îndeplini exigențele art.5 C.p.
Prima instanta a apreciat ca, in drept, faptele inculpatului M. M., care în perioada 19 noiembrie 2012 – 21 februarie 2013, în calitate de agent de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere, a primit de la martorii-denunțători G. B., C. C. L., P. D. V., V. I., Ș. V. și de la investigatorii sub acoperire Cenca D. F. și Vass Kevin A. diferite sume de bani pentru a nu își îndeplini îndatoririle de serviciu, întrunesc elementele constitutive a șapte infracțiuni de luare de mită, fapte prevăzute și sancționate de art. 254 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 7 alin. 1 din Legea 78/2000 (cu ocazia opririi în trafic a numiților G. B. la data de 19.11.2012, Cenca D. F. la data de 13.02.2013, C. C. L. la data de 20.02.2013, P. D. V., V. I., Ș. V. și Vass Kevin A., ultimele patru persoane la data de 21.02.2013).
S-a apreciat ca, faptele inculpatului M. M. de a nu le aplica persoanelor mai sus menționate, sancțiuni contravenționale, întocmind pe numele conducătorilor auto cu ocazia opririi în trafic, procese-verbale de sancționare contravențională, cu excepția numitei C. C. L., acte ce nu reflectau adevărul, întrunesc elementele constitutive a șase infracțiuni de fals intelectual, fapte prevăzute și sancționate de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 17, lit. c) și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (cu ocazia opririi în trafic a numiților G. B. la data de 19.11.2012, Cenca D. F. la data de 13.02.2013, P. D. V., V. I., Ș. V. și Vass Kevin A., ultimele patru persoane la data de 21.02.2013).
Instanta de fond a considerat ca, faptele inculpatului M. M. care în perioada 19 noiembrie 2012 – 21 februarie 2013 a oprit în trafic conducătorii auto D. M. D., O. M. A., C. L. și J. S. N. pentru săvârșirea unor contravenții grave, care se sancționau cu amenzi al căror cuantum era semnificativ precum și cu reținerea permisului de conducere auto, după care, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, le-a aplicat acestora sancțiuni mai blânde, întrunesc elementele constitutive a patru infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute și sancționate de art. 248 din C.pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (cu ocazia opririi în trafic a numiților D. M. D. la data de 21.02.2013, O. M. A. la data de 13.02.2013, C. L. la data de 13.02.2013 și J. S. N. la data de 19.11.2012).
De asemnea, s-a apreciat ca faptele inculpatului M. M. de a nu le aplica persoanelor mai sus menționate, sancțiunile contravenționale corespunzătoare, întocmind pe numele conducătorilor auto cu ocazia opririi în trafic, procese-verbale de sancționare contravențională ce nu reflectau adevărul, întrunesc elementele constitutive a patru infracțiuni de fals intelectual, fapte prevăzute și sancționate de art. 289 din Codul penal rap. la art. 17, lit. c) și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (cu ocazia opririi în trafic a numiților D. M. D. la data de 21.02.2013, O. M. A. la data de 13.02.2013, C. L. la data de 13.02.2013 și J. S. N. la data de 19.11.2012).
Fapta inculpatului Marinesc M. care la data de 21 februarie 2013 a oprit în trafic autoturismul condus de către numitul D. A. C., a constatat săvârșirea de către acesta a infracțiunii de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și sancționată de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată și de a nu îi întocmi acestuia dosar penal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii favorizarea infractorului, faptă prevăzută și sancționată de art. 264 din Codul penal.
S-a retinut ca, infracțiunile mai sus menționate au fost săvârșite de către inculpatul M. M. în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) din Codul penal si de asemnea ca, sunt incidente prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare întrucât infracțiunile de luare de mită s-au săvârșit de către o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor și în legătură cu atribuțiile acesteia.
De asemenea s-a retinut incidenta prevederilor art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice și a obținut în acest mod avantaje atât patrimoniale (diferența dintre cuantumul amenzii prevăzute de lege și cuantumul amenzii aplicate efectiv) cât și nepatrimoniale (nereținerea permisului de conducere) pentru contravenienți.
S-a retinut disp. art. 17 lit. c și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunile de fals intelectual în scopul de a ascunde comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu.
Deși inculpatul M. M. a săvârșit infracțiunile descrise mai sus folosind, în general, același mod de operare, în cauză nu s-a retinut existența unei infracțiuni unice continuate, prevăzută de art. 41 alin. 2 din C.pen. anterior
Astfel, inculpatul a hotărât să-și încalce principiile impuse de deontologia profesională și să comită fapte de corupție numai în momentul în care împrejurările îi erau favorabile.
Având în vedere cele expuse, a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea care să răspundă scopului acesteia definit prin art. 52 C.p. anterior. În aplicarea pedepsei, Tribunalul a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 C.p. anterior, și anume: limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal anterior și în Legea specială – respectiv Legea nr.78/2000, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor săvârșite, persoana inculpatului, atingerea adusă valorii sociale ocrotite.
Sub acest aspect, Tribunalul va avea în vedere recunoașterea vinovăției de către inculpat potrivit dispozițiilor art. 374 alin. 4C.p.p. cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime conform art. 396alin. 10 C.p.p.
Totodată, față de criteriile generale de individualizare a pedepsei enumerate, prima instanta a avut in vedere perioada de timp în care inculpatul a desfășurat activitatea infracțională, multitudinea infracțiunilor săvârșite, sumele de bani pretinse și încasate, încălcarea flagrantă și fără cenzură morală a normelor deontologice, atingerea gravă adusă prestigiului profesiei, cu consecințe ireversibile asupra încrederii populației în aplicarea și respectarea supremației legii de către organele de poliție.
De asemenea, în aplicarea dispozițiilor art.72 C.p. anterior, s-a avut in vedere conduita inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunilor, aspect reflectat în dispozițiile art.74 alin.1 lit.a C.p. anterior.
Astfel, din caracterul repetat al realizării activității infracționale prima instanta a apreciat că circumstanțele personale invocate de inculpat în apărare nu au relevanță în raport de modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor și în raport de atingerea adusă valorii sociale ocrotite și față de dispozițiile art. 76 C.p. anterior care prevăd reducerea pedepsei sub minimul special, motiv pentru care se va face aplicarea dispozițiilor art.80 alin.2 C.p. anterior.
În considerarea acestei soluții, s-au avut in vedere dispozițiile art. 425 alin. 2 C.p.p. cu referire la art. 3 din Legea nr. 255/2013, care dispun că „ Dacă hotărârea a fost desființată în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului sau în apelul persoanei vătămate, instanța care rejudecă poate agrava soluția dată de prima instanță”.
S-a apreciat ca aplicarea unor pedepse ușor mărite față de pedepsele inițiale (pentru infracțiunile de luare de mită) și reținerea dispozițiilor referitoare la concursul dintre cauzele de atenuare și cauzele de agravare a pedepsei, nu contravin dispoziției legale menționate în măsura în care hotărârea a fost desființată și în apelul procurorului pentru nesoluționarea fondului, aspect ce reprezintă apel declarat în defavoarea inculpatului.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate, prima instanta a apreciat ca scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea acestora în regim de detenție, iar suspendarea condiționată a pedepsei – potrivit art.81 C.p. anterior, în condițiile în care în prezent inculpatul este angajat și realizează venituri licite, reprezintă modalitatea concretă ce reflectă scopul pedepsei definit prin art.52 C.p. anterior. Termenul de încercare a fost stabilit în raport de dispozițiile art.82 C.p. anterior, respectiv de 2 ani, și care s-a adaugat la pedeapsa rezultantă.
În aplicarea acestor dispoziții, s-au avut în vedere efectele suspendării condiționate prevăzute în vechea reglementare, când intervine reabilitarea de drept, în raport de actualele prevederi când reabilitarea de drept intervine după trei ani de la rămânerea definitivă, astfel că legea penală mai favorabilă o reprezintă și sub acest aspect Codul penal din 1968.
Față de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, prima instanta a apreciat că se impune și aplicarea pedepselor accesorii astfel că, în baza art. 71 alin.1 raportat la art. 65 Cod penal anterior, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza I și b Cod penal anterior.
În stabilirea pedepsei accesorii, s-a avut in vedere Decizia nr. 74/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, precum și principiile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (S. și P. contra României, Hirst contra Marii Britanii), apreciind în concret necesitatea complinirii funcției de constrângere, specifică pedepsei închisorii cu necesitatea îndepărtării inculpaților de la activitățile care presupun încrederea publică ori exercițiul autorității de stat.
În raport de dispozițiile art.71 alin.5 C.p. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
Potrivit art.88 C.p. anterior s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 19.04.2013 la 25.04.2013.
În ceea ce privește măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale, prima instanta a apreciat că se impune menținerea sechestrului asigurător dispus prin ordonanța nr.4975/P/2012 din 21.06.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalului București și în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, nemodificată, cu aplicarea art.5 N.C.p. a confiscat de la inculpat sumele de 1.320 lei și 100 euro, întrucât provin din săvârșirea infracțiunilor de luare de mită de la numiții G. B. la data de 19.11.2012, Cenca D. F. la data de 13.02.2013, C. C. L. la data de 20.02.2013, P. D. V., V. I., Ș. V. și Vass Kevin A., ultimele patru persoane la data de 21.02.2013.
Cum prin aceeași ordonanță s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător și aplicarea sechestrului asigurător asupra sumei de 6.250 de lei ridicată de la inculpatul M. M. cu ocazia efectuării la data de 19.04.2013 a percheziției domiciliare la adresa din Popești Leordeni, ., ., iar pentru diferență în raport de suma confiscată nu există suport legal, prima instanta a dispus restituirea restului de 4930 lei.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel inculpatul M. M..
In motivarea apelului inculpatul a aratat in esenta ca se impune reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului astfel incat sa se dea o mai mare importanță circumstanțelor reale și personale ale inculpatului, dar și dispozițiilor art. 320 ind. 1 Vechiul Cod Penal.
S-a invocat faptul ca, din caracterizarea aflată la dosarul cauzei rezultă că inculpatul, în meseria pe care a exercitat-o, a fost un profesionist.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd disp. art. 417 alin. 2 cod pr. penală, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, în concordanță cu probele administrate in faza de urmarire penala si insusite de inculpat in conditiile prev. de art. 374 alin. 4 c.p.p., realizand si o corecta incadrare juridica faptelor reținute în sarcina inculpatului.
Curtea apreciaza drept neintemeiate criticile formulate de inculpat cu privire la individualizarea pedepsei aplicate de prima instanta.
În acest sens, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C.p., ținând seama de gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat, împrejurările concrete în care au fost comise faptele (multitudinea infracțiunilor săvârșite, sumele de bani pretinse și încasate, încălcarea flagrantă și fără cenzură morală a normelor deontologice), atingerea gravă adusă prestigiului profesiei, cu consecințe ireversibile asupra încrederii populației în aplicarea și respectarea supremației legii de către organele de poliție.
Avand in vedere caracterul repetat al realizării activității infracționale, in mod corect prima instanta a facut aplicarea dispozițiilor art. 80 alin. 2 C.p. anterior, referitoare la concursul dintre cauzele de atenuare și cauzele de agravare a pedepsei, acordand deci, o relevanta corespunzatoare dispozitiilor art. 74 lit. a C.p. anterior.
Se observă că adaptarea pedepsei concrete s-a realizat de către instanța de fond cu respectarea criteriilor de individualizare legală, pedeapsa rezultanta de 2 ani închisoare aplicată inculpatului asigurând realizarea funcțiilor și scopului pedepsei prev. de art. 52 cod penal.
Prin urmare, critica privind cuantumul pedepsei este neîntemeiată, o pedeapsă într-un cuantum diferit de cel stabilit de instanta de fond nefiind justificată, având în vedere faptele, modalitatea de săvârșire a acestora dar si circumstantele personale ale inculpatului.
In plus, prima instanta a acordat suficienta clementa inculpatului cand a facut aplicarea disp. art. 81 C.p. privind suspendarea conditionata a executării pedepsei, apreciind ca scopul pedepsei se poate realiza și fără privarea de libertate, doar pe considerentul ca inculpatul este angajat și realizează venituri licite.
Insa, modalitatea de individualizare a executarii pedepsei nu poate fi modificata de Curte, avand in vedere faptul ca a fost investita doar cu solutionarea apelului declarat de inculpat si pentru ca, potrivit art. 418 alin. 1 c.p.p., in apelul inculpatului nu se poate agrava situatia acestuia.
Avand in vedere cele mai sus expuse, criticile formulate de inculpat cu privire la individualizarea pedepsei nu sunt justificate, astfel incat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M. M. împotriva sentinței penale nr. 1646 din 05.06.2014 pronunțata de Tribunalul Bucuresti, in dosarul nr._ .
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M. M. împotriva sentinței penale nr. 1646 din 05.06.2014 pronunțata de Tribunalul Bucuresti, in dosarul nr._ .
Obliga apelantul inculpat la 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentand onorariul aparatorului din oficiu desemnat inculpatului, in faza judecatii apelului, se suporta din fondurile M.J.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica azi, 22.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. T. G. C. A.
GREFIER
S. V.-V.
Red./tehnored. G.C.A.
Judecator fond. T.D..
| ← Revocare măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








