Revocare măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 768/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 768/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 768/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.768
Ședința publică din data de 16 octombrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. D. G.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală este reprezentat de procuror A. M..
Pe rol, soluționarea contestației formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împotriva încheierii de ședință din 8.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns:
- intimatul-inculpat S. C. V., personal, în stare de libertate și asistat de apărător ales, av. O. Igor, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014 atașată la fila 13 din dosar;
- intimatul-inculpat I. I., personal, în stare de libertate și asistat de apărător ales, av. O. Igor în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 atașată la fila 13 din dosar;
- intimatul-inculpat I. F., personal, în stare de libertate și asistat de apărător ales, av. L. A. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 atașată la fila 15;
- intimatul-inculpat N. D., personal, în stare de libertate și asistat de apărător ales, av. C. L., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 atașată la fila 14.
S-a prezentat pentru intimatul-inculpat I. I. interpret de limbă bulgară Velciov L.-F..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul ales al intimatului-inculpat S. C. V., având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, precizând că acestea se regăsesc și la dosarul instanței de fond, dar nu poate preciza exact volumul și paginile.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri pentru intimatul-inculpat S. C. V..
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri pentru intimatul-inculpat S. C. V. și o administrează, filele 17-29.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat N. D., având cuvântul invocă excepția inadmisibilității contestației formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.
Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității contestației declarată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, excepție invocată de apărătorul ales al intimatului-inculpat N. D..
Apărătorul ales al intimatului-inculpat N. D., având cuvântul apreciază că prezenta contestație este inadmisibilă, având în vedere că art. 206 C.p.p. a fost interpretat din perspectiva art. 215 alin. 9 raportat la alin. 8 C.p.p.
În ceea ce-l privește pe clientul său, arată că instanța fondului a permis acestuia ca pentru o perioadă de 7 zile să depășească limita teritorială a României, măsura preventivă instituită nefiind modificată, impusă sau încetată.
Consideră că aceste dispoziții ale instanței de fond nu pot fi atacate pe calea contestației și că există în acest sens practică judiciară a Curții de Apel București.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat Ivanuș F., având cuvântul arată că partea pe care o asistă are o situație similară cu cea a intimatului-inculpat N. D., având în vedere că instanța de fond i-a încuviințat și clientului său să părăsească temporar România pe o perioadă de 7 zile, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 206 C.p.p.
Solicită respingerea contestației Parchetului ca inadmisibilă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că excepția de inadmisibilitate invocată de intimații-inculpați N. D. și I. F., prin apărători aleși, sunt nefondate, întrucât potrivit art. 206 alin. 1 C.p.p. împotriva încheierilor prin care instanța de fond dispune asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, ori în aceste condiții se poate observa că textul de lege reglementează o competență generală de admisibilitate a contestației împotriva măsurilor preventive, asupra tuturor aspectelor care privesc măsurile preventive și conținutul acestora.
În condițiile arătate apreciază ca fiind admisibilă contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.
Curtea urmează a se pronunța asupra excepției invocată o dată cu fondul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, se constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea în parte a încheierii din 8.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ 14 și respingerea cererilor formulate de către cei patru inculpați.
Arată că se impune menținerea obligațiilor impuse inculpaților S. C. V. și I. I. și respingerea cererilor de încuviințare a părăsirii teritoriului României formulate de inculpații I. F. și N. D..
Apreciază că prezentul dosar a beneficiat de o bună desfășurare a cercetării judecătorești datorită măsurilor preventive luate și menținute, conduita procesuală a inculpaților fiind una corespunzătoare, întrucât riscau înlocuirea cu o altă măsură preventivă mai gravă.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că inculpații S. C. V. și I. I. au solicitat în repetate rânduri revocarea măsurii controlului judiciar, aceștia dorind practic să nu mai fie supuși niciunei obligații de către instanță, raportat la ceea ce a reținut instanța de fond prin încheierea atacată.
Consideră că, în prezent nu există motive temeinice care să justifice ridicarea obligației de a depăși limita teritorială a țării, iar împrejurarea că fiica inculpatului S. C. V. locuiește în Spania nu reprezintă un motiv care să justifice ridicarea în totalitate a acestei obligații.
În ceea ce-l privește pe inculpatul I. I. arată că, deși familia acestuia locuiește în Bulgaria, situația era cunoscută înainte să se dispună luarea măsurii controlului judiciar față de acesta, întrucât este cetățean bulgar, împrejurarea nefiind una nouă și deosebită care să justifice ridicarea acestei obligații.
Față de cererile formulate de inculpații I. F. și N. D., apreciază că motivele invocate nu sunt susținute, fiind simple susțineri, nefiind dovedite și nereprezentând motive deosebite care să justifice admiterea cererilor.
Cu privire la cererea inculpatului N. D. de încuviințare a deplasării în Suedia, solicită a se observa că, acesta a depus la dosar înscrisuri netraduse, iar cererea inculpatului I. F. nu este susținută cu înscrisuri care să facă dovada necesității prezentării inculpatului la respectivul târg, invitația adresată acestuia nejustificând o legătură cu activitatea pe care acesta o desfășoară.
În concluzie, arată că ridicarea treptată a obligațiilor impuse în cadrul controlului judiciar lipsește de conținut, însăși măsura preventivă luată, care în continuare este necesară și justificată, având în vedere complexitatea cauzei, natura și gravitatea infracțiunilor imputate și stadiul procesual al cauzei.
Apărătorul ales al intimaților-inculpați S. C. V. și I. I., având cuvântul, arată că cele învederate de reprezentantul Ministerului Public nu pot constitui motive temeinice pentru care o instanță de judecată ar putea să discute de o admitere a contestației.
Subliniază faptul că, rațiunea unor motivații concludente pe această contestație ar trebui să se raporteze la demonstrarea împrejurării de ce măsura controlului judiciar modificată nu este aptă să asigure scopul inițial avut în vederea la luarea acesteia, să se arate care ar fi perturbarea concretă a bunului mers al procesului penal, care durează de 2 ani de zile, prin raportare și la nevoia inculpaților de a părăsi teritoriul României.
Solicită a se constata că, susținerile că toate temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii controlului judiciar subzistă, nu sunt de natură a demonstra netemeinicia încheierii contestate, ori în acest caz toate rațiunile instanței de fond cu privire la acest aspect ar fi neîntemeiate.
Pe fondul contestației solicită a se constată că, instanța fondului a admis în mod temeinic cererile intimaților-inculpați, a încuviințat mai multe cereri de acest fel prin încheieri care au fost contestate și menținute de instanța de control, inculpații respectând întocmai obligațiile procesuale de a se prezenta la fiecare termen de judecată, neputându-se vorbi că în acest moment măsura controlului judiciar ar fi lipsită de conținut.
Învederează faptul că, încuviințarea părăsirii temporare a teritoriului României nu echivalează cu înlăturarea obligației inculpaților de a se supune controlului judiciar, astfel cum s-a întâmplat de 2 ani de zile, în cauză neputându-se aduce reproșuri inculpaților.
De asemenea, arată că la acest moment procesual pe fondul cauzei se așteaptă efectuarea unei expertize, care nu a demarat, instanța de fond constatând la acest moment că obligația de a nu părăsi teritoriul României nu mai este necesară, raportându-se și la circumstanțele personale ale clienților săi, care și-au respectat obligațiile procesuale, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, instanța de fond neidentificând vreun argument care să ducă la concluzia că, urmărirea penală ar fi compromisă prin ridicarea acestei obligații.
Face referire și la comportamentul procesual al tuturor inculpaților din această cauză, care nu și-au încălcat obligațiile impuse de instanța de judecată, aspect care denotă un comportament procesual exemplar, apreciind că se impune efectuarea unui echilibru între buna desfășurare a procesului penal și drepturile fundamentale ale inculpaților.
În concluzie, solicită a se constata că această contestație este neîntemeiată, respingerea acestea ca atare și menținerea încheierii din 20.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ 14.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat Ivanuș F., având cuvântul arată că, în condițiile în care se va trece peste excepția inadmisibilității invocată la acest termen de judecată și se va constata că, prezenta contestație este admisibilă, solicită a se respinge ca nefondată contestația Parchetului în ceea ce-l privește pe clientul său.
Menționează faptul că, intimatului-inculpat I. F. i s-a încuviințat să părăsească temporar teritoriul României, iar pe lângă argumentele expuse, instanța de fond a făcut referire și la timpul scurs de la momentul luării măsurii preventive, stadiul procesual în care se află cauza, reținând faptul că buna desfășurare a procesului penal nu poate fi împiedicată.
Învederează că, după ce va părăsi teritoriul țării, clientul său va avea în continuare obligația de a se prezenta în fața organelor judiciare, nevăzând în ce măsură ar putea fi afectată buna desfășurare a procesului penal.
De asemenea, arată că inculpatul I. F. este o persoană bine integrată în societate, cu o familie organizată, neexistând vreo probă sau indiciu concret în sensul că acesta ar încerca în vreun fel să se sustragă cercetării judecătorești, activitatea desfășurată de clientul său fiind demonstrată de actul depus la dosar.
În concluzie, solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat N. D., având cuvântul, arată că, instanța fondului în mod corect a admis cererea clientului său, apreciind că reprezentantul Ministerului Public, prin motivele contestației ar fi trebuit să arate de ce încuviințarea părăsirii teritoriului României pentru o perioadă de 7 zile ar putea să influențeze bunul mers al judecății în continuare, ar putea să dea posibilitatea inculpatului să se sustragă sau să săvârșească noi infracțiuni, în condițiile în care obligațiile controlului judiciar rămân în vigoare.
De asemenea, arată faptul că legiuitorul a prevăzut și sancțiuni dure pentru cazul în care clientul său nu-și va respecta obligațiile impuse.
Apreciază că după aproximativ 2 ani de la începerea procesului penal se impunea o garantare a dreptului la viață privată prin încuviințarea părăsirii temporare a teritoriului României, existând la dosar înscrisuri justificative traduse.
Consideră că în mod corect instanța de fond a analizat drepturile pe care un inculpat le are, permițându-i acestuia să părăsească teritoriul României cu convingerea că nu va impieta în nici un fel buna desfășurare a procesului penal și nu va săvârși noi infracțiuni.
Intimatul-inculpat S. C. V., având ultimul cuvânt, arată că, teama Parchetului cu privire la permisiunea ce i s-a acordat pentru părăsirea temporară a țării este greșită, pentru că și din rechizitoriu rezultă faptul că a avut o atitudine procesuală sinceră și a dorit să se afle adevărul.
Susține în continuare că este nevinovat, iar probele ce se administrează în cauză vor demonstra acest aspect.
Referitor la faptul că i s-a ridicat temporar interdicția de a nu părăsi teritoriul României, arată că de la momentul eliberării sale – 01.02.2013 – a avut interdicția de a părăsi teritoriul țării și un program de control la poliție, să nu se întâlnească cu martorii și persoanele implicate în acest caz, iar ulterior instanța de fond i-a ridicat din aceste interdicții.
Mai arată că o dată cu . noului cod penal i s-au mai impus interdicții și anume interdicția de a-și exercita profesia, apreciind că aceasta ar fi o greșeală de dactilografiere, însă hotărârea a rămas definitivă.
Subliniază faptul că, datorită interdicției de a nu-și exercita profesia îi este foarte greu să-și găsească un alt loc de muncă, deși a făcut eforturi disperate în acest sens.
De asemenea, arată că la dosar se regăsesc dovezile existenței unor contracte din afară având în vedere că în trecut s-a ocupat de organizarea de târguri și expoziții, cereri care nu le-a putut onora.
În concluzie, arată că este de acord cu cele învederate de apărătorul său ales.
Intimatul-inculpat I. I., având ultimul cuvânt, prin intermediul interpretului de limbă bulgară arată că este de acord cu cele învederate de apărătorul său ales.
Intimatul-inculpat I. F., având ultimul cuvânt, arată că are oportunitatea de a aduce o firmă din Germania pentru a deschide o reprezentanță la București din dorința de a-și îmbunătăți situația materială precară creată de pe urma acestui proces penal.
Menționează faptul că i s-a mai aprobat în trecut de către instanța de fond permisiunea de a părăsi teritoriul României, dar în perioada în care i s-a dat voie să plece a știut că s-a făcut contestație, iar soluția Curții de Apel București s-a dat cu o zi înainte de expirarea termenului de permisiune.
Arată că are un cumnat în Germania care i-a facilitat întâlnirea cu aceste firme în cadrul târgului, solicitând a i se acorda posibilitatea să-și pună în executare planul de afacere.
Intimatul-inculpat N. D., având ultimul cuvânt arată că, este de acord cu cele spuse de apărătorul său ales.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației de față, constată:
Prin încheierea de ședință din data de 8 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a Penală (dosar nr._ 14), în baza art. 242 C.pr.pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de inculpatul S. C. V. de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar luate față de acesta prin încheierea din data de 12.02.2014 a Tribunalului București, Secția a I-a Penală, pronunțată în dosarul nr._ 14.
În baza art. 215 alin. 9 rap. la art. 215 alin. 8 C.pr.pen., a fost admisă cererea subsidiară formulată de inculpatul S. C. V. și, în consecință, s-a dispus ridicarea obligației impusă acestuia de a nu depăși limita teritorială fixată – teritoriul României din conținutul aceleași măsuri preventive.
Au fost menținute, ca neschimbate, celelalte obligații impuse inculpatului S. C. V..
În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale rap. la art. 1603 C.pr.pen. (1968), a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea calificată principală a inculpatului I. I. de ridicare (în tot) a controlului judiciar.
În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale rap. la art. 1603 C.pr.pen. (1968), a fost admisă cererea calificată subsidiară a inculpatului I. I. de ridicare (în parte) a controlului judiciar, și, în consecință, ridică obligația impusă acestuia de a nu depăși limita teritorială fixată - teritoriul României decât în condițiile stabilite de instanță.
Au fost menținute, ca neschimbate, celelalte obligații impuse inculpatului I. I..
A fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea inculpatului I. I. de încuviințare a depășirii limitei teritoriale fixate - teritoriul României, în perioada 09.10._14, pentru a se deplasa în Bulgaria.
În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale rap. la art. 1602 alin. 3 lit. a C.pr.pen. (1968), s-a încuviințat inculpatului I. F. părăsirea temporară a teritoriului României în perioada 23.11._14, pentru a se deplasa în Germania, cu obligația pentru inculpat de a reveni în țară în acest interval.
În baza art. 215 alin. 2 lit. a C.pr.pen., a fost admisă cererea precizată formulată de inculpatul N. D. de încuviințare a depășirii limitei teritoriale fixate-teritoriul României din conținutul măsurii preventive a controlului judiciar luate față de aceasta prin încheierea din data de 12.02.2014 a Tribunalului București, Secția a I-a Penală, pronunțată în dosarul nr._ 14.
S-a încuviințat inculpatului N. D. părăsirea temporară a teritoriului României în perioada 21.10._14, pentru a se deplasa în Suedia, cu obligația pentru inculpat de a reveni în țară în acest interval.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de petenta S.C. PRO WEST INVESTMENT S.R.L., prin reprezentant legal A. C., cu sediul în G., ., împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului asigurator luate asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei S.C. DUCTIL INVEST S.R.L., în vederea recuperării pagubei cauzate prin infracțiuni, a confiscării speciale și a confiscării extinse, prin ordonanța nr. 7/D/P din data de 23.07.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală (vol.203 dup, f.13-15), măsură pusă în aplicare și asupra stocului de marfă existent în depozitul din loc. C., lot 5-8, ., . (vol.207, f.18-20 și vol.291 dup, f.41).
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea petentului U. D. S. - expert recomandat de inculpații S. C. V., S.C. ROMAGRANA TRADING S.R.L. și S.C. ROMAGRIS 2000 S.R.L., de ridicare (parțială) a sechestrului asigurator institut prin ordonanța nr. 7/D/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.C.O.T.- Structura Centrală din data de 23.07.2012 asupra conturilor bancare (în lei) deținute de inculpata . la Banca Transilvania (RO 36 BTRL_ 69XX- Sucursala Lipscani și RO 84 BTRL_ 69XX- Agenția B.) și de disponibilizare a sumei necesare achitării onorariului expertului independent autorizat recomandat.
A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea petentei Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. de diminuare a prețului de valorificare a bunurilor, respectiv, de încuviințare a valorificării bunurilor la prețul de achiziție.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a arătat următoarele:
Referitor la măsurile preventive, s-a reținut că, prin încheierea din data de 12.02.2014 a Tribunalului București, Secția a I-a Penală, pronunțată în dosarul nr._ 14, definitivă prin decizia nr. 19/CO/24.12.2014 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală (dosar nr._ 14/a1), în baza art. 211 alin. 2 raportat la art. 214 alin. 1 N.C.pr.pen. (cu referire și la art. 16 alin. 3 din Legea nr. 255/2013), s-a luat (și) față de inculpații N. D. și S. C. V. măsura preventivă a controlului judiciar până la soluționarea definitivă a cauzei.
În baza art. 215 alin.1 N.C.pr.pen. s-a impus (și) inculpaților N. D. și S. C. V. respectarea următoarelor obligații, pe timpul controlului judiciar:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b) să informeze de îndată instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea- secția de poliție în a cărei rază teritorială își au locuința, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați.
În baza art. 215 alin.2 lit. a și j N.C.pr.pen., pe timpul controlului judiciar, s-a impus (și) inculpaților N. D. și S. C. V. să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată;
b) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
În baza art. 215 alin.2 lit. e N.C.pr.pen., pe timpul controlului judiciar, s-a impus (și) inculpatului S. C. V. să respecte următoarele obligații:
a) să nu exercite profesia, meseria, să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia se presupune că a săvârșit faptele.
- iar inculpatului N. D. să respecte următoarele obligații:
a) să nu se apropie de alți participanți la comiterea presupuselor infracțiuni (cu excepția inculpatului Saikaly N.), de martori și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
b) să nu exercite profesia, meseria, să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia se presupune că a săvârșit faptele.
Anterior,
Inculpații S. C. V. și N. D. au fost supuși măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, luate față de aceștia, în baza Codului de procedură penală din 1968, prin decizia nr. 200/R/01.02.2013 a Curții de Apel București, Secția I-a Penală (dosar nr._ /a1).
Astfel, contrar susținerilor primului inculpat menționat, prin aceeași decizie penală, nu s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive.
Ulterior, ultima dată, prin încheierea din data de 10.09.2014 a Tribunalului București, Secția a I-a Penală (dosar nr._ 14), definitivă prin decizia penală nr. 724 din data de 19.09.2014 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, s-a respins cererea inculpatului S. C. V. de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar. Totodată, în baza art. 215 alin. 2 lit. a C.pr.pen., s-a admis cererea inculpatului menționat și s-a încuviințat acestuia părăsirea teritoriului României în perioada 10.09._14, pentru a se deplasa în Spania, cu obligația pentru inculpat de a reveni în țară în acest interval.
A arătat tribunalul că, prin cererile formulate, susmenționații inculpați au solicitat instanței:
- inculpatul S. C. V. – în principal, revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, în subsidiar, ridicarea obligației impuse acestuia de a nu depăși limita teritorială fixată – teritoriul României din conținutul aceleași măsuri preventive, făcând referire la stadiul cauzei, conduita procesuală conformă (prezentarea la termenele de judecată), durata nerezonabilă a măsurii preventive (aproximativ 16 luni), circumstanțele personale favorabile (vârsta, lipsa antecedentelor penale, mediul stabil din care provine), dreptul la viață privată și de familie (fiica domiciliază în Spania), dar și dreptul la muncă de care se bucură (f.129-133 vol.59 ds._ 14);
- inculpatul N. D. – încuviințarea depășirii limitei teritoriale fixate-teritoriul României din conținutul măsurii preventive de mai sus, pentru o perioadă de 7 zile după termenul din data de 20.10.2014, pentru a se deplasa în Suedia, făcând referire la stadiul cauzei, conduita procesuală conformă (prezentarea la termenele de judecată), dreptul la viață privată și de familie (logodnica și membrii familiei celei din urmă domiciliază în Suedia) de care se bucură (f.139-140 vol.59 ds._ 14).
În drept, potrivit art. 242 C.pr.pen., măsura preventivă se revocă din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.
De asemenea, conform art. 215 alin. 9 rap. la art. 215 alin. 8 C.pr.pen., instanța de judecată poate dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta.
Cu referire la obligația de a nu depăși limita teritorială fixată, în aplicarea dispozițiilor legale precitate, restricția libertății de circulație la care s-a făcut referire nu este absolută, depășirea limitelor teritoriale putând fi încuviințată de către instanță pentru motive temeinice, în același sens fiind, de altfel, chiar prevederile art. 215 alin. 2 lit. a C.pr.pen.
S-a mai arătat că, prin decizia nr. 2177/R/13.11.2012 a Curții de Apel București, Secția I-a Penală (dosar nr._/3/2012), recursul declarat de recurentul-inculpat I. F. împotriva încheierii din data de 06.11.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a II- Penală, a fost admis, și, în baza art. 1602 C.pr.pen. (1968), a fost admisă cererea inculpatului și s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
În baza art. 1602 pct.3 C.pr.pen. (1968), pe durata liberării provizorii sub control judiciar, inculpatului i s-a impus, printre altele, următoarea obligație: să nu depășească limita teritorială a țării decât în condițiile stabilite de instanță.
Prin încheierea din data de 05.12.2012 a Tribunalului București, Secția I-a Penală (dosar nr._/3/2012), definitivă prin decizia nr.2389/R/11.12.2012 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, în baza art. 1602 C.pr.pen. (1968), a fost admisă cererea inculpatului I. I. și s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
În baza art. 1602 alin. 3 și 31 C.pr.pen. (1968), i s-a impus inculpatului I. I., pe durata liberării provizorii sub control judiciar, respectarea următoarelor obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a localității București, decât în condițiile fixate de instanță, limită care a fost extinsă la nivelul teritoriului țării prin încheierea din data de 03.06.2013 a Tribunalului București, Secția a I-a Penală, pronunțată în dosarul nr._ (f.222 vol.VII);
b) să se prezinte la organele de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliție din localitatea București conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
f) să nu ia legătura direct sau indirect și să nu se apropie de martori, de învinuiți și de ceilalți inculpați.
Ulterior, prin încheierea din data de 10.09.2014 a Tribunalului București, Secția a I-a Penală (dosar nr._ 14), definitivă prin decizia penală nr. 724 din data de 19.09.2014 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, în baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale rap. la art. 1602 alin. 3 lit. a C.pr.pen. (1968): s-a încuviințat inculpatului I. F. părăsirea temporară a teritoriului României în perioada 10.09._14, pentru a se deplasa în Germania, iar inculpatului I. I. părăsirea temporară a teritoriului României în aceeași perioadă, pentru a se deplasa în Bulgaria, cu obligația pentru inculpați de a reveni în țară în acest interval.
Spre deosebire de inculpatul I. I., potrivit propriilor susțineri, văzând și perioada pentru care s-a încuviințat depășirea limitei teritoriale fixate, urmare a contestației formulate de Ministerul Public, inculpatul I. F. nu a mai părăsit teritoriul României.
Prin aceeași încheiere, s-a respins cererea inculpatului I. I. de ridicare (în tot) a controlului judiciar.
S-a arătat de către Tribunal că, prin cererile deduse judecății, susmenționații inculpați au solicitat instanței:
- inculpatul I. I.- în principal, ridicarea (în totalitate) a controlului judiciar, în subsidiar, ridicarea (în parte) a controlului judiciar în sensul ridicării obligației impuse acestuia de a nu depăși limita teritorială fixată - teritoriul României decât în condițiile stabilite de instanță; încuviințarea părăsirii temporare a teritoriului României, în perioada 09.10._14, pentru a se deplasa în Bulgaria (unde locuiește familia sa), făcând referire la stadiul cauzei, conduita procesuală conformă (prezentarea la termenele de judecată), durata nerezonabilă a măsurii preventive (aproximativ 16 luni), circumstanțele personale favorabile (vârsta, lipsa antecedentelor penale, mediul stabil din care provine) (f. 134, 135-138 vol.59 ds._ 14);
- inculpatul I. F.- încuviințarea părăsirii temporare a teritoriului României, în perioada 23.11._14, pentru a se deplasa în Germania (Frankfurt, unde s-ar desfășura târgul EuroMold World Fair for Moldmaking and Tooling, Design and Application Development), făcând referire la stadiul cauzei, conduita procesuală conformă (prezentarea la termenele de judecată), colaborarea cu organele judiciare penale, durata nerezonabilă a măsurii preventive (f.106-108 vol. XVI ds._ 14);
În drept, Judecătorul a constatat că, după cum la termenele anterioare s-a arătat, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 515/14.08.2013) măsurile preventive aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noi continuă și se mențin pe durata pentru care au fost dispuse, în condițiile prevăzute de legea veche.
Așadar, în cazul situațiilor tranzitorii (procese penale începute sub imperiul Codului de procedură penală anterior și continuate sub imperiul Noului Cod de procedură penală), dispozițiile enunțate reprezintă regula în materia măsurilor preventive.
Singurele excepții au în vedere măsurile preventive prevăzute de art.145 și 1451 Cod de procedură penală anterior, respectiv, obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea de a nu părăsi țara, în privința cărora legiuitorul a prevăzut, prin art. 16 alin. 2 și 3 din același act normativ, că acestea se mențin pe durata pentru care au fost dispuse (în situația celor luate în cursul urmării penale, pe perioadă determinată, de maxim 30 de zile), respectiv, până la termenul de judecată acordat în cauză (în situația celor luate în cursul judecății, așadar, pe perioadă nedeterminată), când se poate lua oricare din măsurile preventive prevăzute de legea nouă.
Deoarece liberarea provizorie sub control judiciar nu se regăsește printre situațiile de excepție enunțate în paragraful ce precede, se aplică regula deopotrivă mai sus arătată.
De altfel, actele de procedură îndeplinite înainte de . Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.
Așadar, stabilind incidența legii vechi (Codul de procedură penală anterior), Tribunalul a mai constatat că potrivit dispozițiilor art.1603 C.pr.pen. (1968) controlul judiciar instituit de instanță poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.
Și sub imperiul vechii reglementări, cu referire la obligația de a nu depăși limita teritorială fixată, în aplicarea dispozițiilor legale precitate, restricția libertății de circulație la care s-a făcut referire nu este absolută, depășirea limitelor teritoriale putând fi încuviințată de către instanță pentru motive temeinice, în același sens fiind, de altfel, chiar prevederile art. 1602 alin. 3 lit. a C.pr.pen. (1968).
Cererile formulate de petenții inculpați, vizând măsura preventivă a liberării provizorii sub control judiciar, respectiv, controlului judiciar, au fost analizate împreună, conținutul celei din urmă măsuri preventive înglobând în bună măsură reglementarea anterioară (Codul de procedură penală din 1968) privitoare la liberarea provizorie.
Astfel, în privința cererilor de ridicare (în totalitate) a controlului judiciar, respectiv, de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, formulate de inculpații S. C. V. și I. I., Tribunalul a reținut că motivele invocate de petenții inculpați, astfel cum mai sus au fost prezentate, fie nu se circumscriu celor temeinice la care dispozițiile art. 1603 C.pr.pen. (1968) fac referire, fie nu sunt apte, la momentul analizat, a conduce la concluzia încetării temeiurilor care au stat la baza luării măsurii, neconstituind nici împrejurări noi (art. 242 alin. 1 C.pr.pen.).
Examinând, în mod individual, situația celor sus menționați, dar și a celorlalți petenți, profilul lor personal și situația familială, (CEDO, hotărârea din 2 februarie 2010, cauza Scundeanu contra României, parag. 81-89), Tribunalul a constatat că ceea ce îi caracterizează pe toți inculpații sunt următoarele: lipsa antecedentelor penale (cu excepția inculpatului I. F.), împrejurarea că sunt bine integrați din punct de vedere social (fiind căsătoriți, având copii (minori) (în întreținere), domicilii stabile, preocupări profesionale), conduita procesuală corespunzătoare (în sensul prezentării la termenele de judecată acordate în cauză, cu mențiunea că acestora le revenea și o obligație în acest sens, asupra lor planând, în caz de nerespectare cu rea credință a obligației, sancțiunea luării măsurii arestării preventive, și colaborării cu organele judiciare penale - toți inculpații fiind audiați, punând la dispoziția organelor judiciare penale documente financiar contabile, achitând onorariul provizoriu de expert pus în sarcina lor etc.).
Cu toate acestea, împrejurările de mai sus au fost cunoscute de instanța de judecată și valorificate, corespunzător, cu ocazia soluționării cererilor anterioare similare, când s-au avut în vedere gravitatea faptelor presupus comise (infracțiuni aparent pregătite minuțios, săvârșite într-un interval semnificativ de timp și care au produs un prejudiciu ridicat - în total,_,31 lei), rezonanța deosebit de negativă a infracțiunilor de evaziune fiscală (și nu numai), cu impact major asupra bugetului consolidat al statului, complexitatea ridicată a cauzei, precum și imperativele de ordin procesual, cum sunt cele de asigurare a bunei desfășurări a procesului penal și de menținere în continuare a inculpaților la dispoziția organelor judiciare, care ar putea reclama prezenta lor în orice moment în vederea efectuării unor acte de cercetare, apreciindu-se că lipsa oricărei forme de control asupra inculpaților nu este oportună.
S-a arătat că ceea ce poate fi readus în discuție este durata rezonabilă a măsurii preventive, care nici ea nu justifică, însă, admiterea cererilor prim analizate, în raport de complexitatea cauzei, autorităților judiciare neputându-le fi imputate perioade semnificative de inactivitate.
Referitor la cererile de ridicare (în parte) a controlului judiciar, respectiv, de încetare a unor obligații din conținutul controlului judiciar, formulate de aceeași inculpați, S. C. V. și I. I., cu referire la obligația impusă inculpaților:
- de a nu depăși limita teritorială a țării decât în condițiile stabilite de instanță, corelativ, de a nu depăși limita teritorială fixată - teritoriul României,
Tribunalul a constatat că menținerea restricției libertății de circulație (consacrate în art. 25 din Constituția României și art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului), cu consecințe și asupra drepturilor inculpaților de mai sus la muncă (garantat și el de art. 41 alin. 1 din Constituție, precum și de art. 23 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), dar și la viață privată și de familie (garantat de art. 26 din Constituția României și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), fiica primului inculpat domiciliind pe teritoriul Spaniei, iar întreaga familie a celui de-al doilea, cetățean bulgar, pe teritoriul Bulgariei, la aproape doi ani de la dispunerea ei (interval de timp în care s-au supus tuturor măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina lor) nu mai este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse, pierzându-și caracterul rezonabil.
Din același punct de vedere, s-a arătat că nu este de neglijat nici că aceeași inculpați au fost anterior supuși măsurii arestării preventive pentru o perioadă apropiată de cea maximă prevăzută de lege - art. 159 alin. 13 C.pr.pen. (1968) - 180 zile.
De altfel, aceeași restricție nu mai este nici necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea ei, respectiv, buna desfășurare a procesului penal, în raport de stadiul cauzei, petenții inculpații fiind audiați, acordându-li-se cuvântul și asupra probelor, în privința cărora instanța s-a pronunțat (încheierea din data de 16.07.2014, f.252-264 vol. XI ds._ 14).
Alături de acestea, prezintă relevanță deosebită natura infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați (economice, impunând un probatoriu bazat pe documente/înscrisuri aflate la dosarul cauzei, respectiv, expertiză financiar contabilă încuviințată în cauză prin aceeași încheiere a Tribunalului București, Secția a I-a Penală din data de 16.07.2014, cu termen de finalizare noiembrie 2014, în privința căruia însă constată lipsa debutului lucrărilor necesare efectuării expertizei).
Raportat la aceasta, Tribunalul a remarcat, în privința inculpatului S. C. V., acoperirea valorii probabile a pagubei (293.859 lei, potrivit precizării acțiunii civile f.159 vol.VII ds._ ), prin măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
Astfel, prin ordonanțele nr. 7/D/P/2012 din data de 23.07.2012, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, în vederea recuperării pagubei cauzate prin infracțiuni, a confiscării speciale și a confiscării extinse asupra sumelor de bani aflate în și cu care vor fi alimentate conturile bancare deținute de inculpații persoane fizice sau juridice (Anexele I și II ale rechizitoriului), printre care și inculpata S.C. ROMAGRIS 2000 S.R.L., în privința a două conturi bancare deținute la Banca Transilvania SA, nr._ (sumă deținută în cont 690 Euro) și nr._ (sumă deținută în cont 537.797 lei, în privința căruia, prin ordonanța nr. 7/D/P/2012 din data de 21.09.2012, s-a dispus ridicarea parțială a sechestrului pentru suma 7.909 lei). De asemenea, contul deținut de inculpata S.C. ROMAGRIS 2000 S.R.L. la Banca Transilvania-Sucursala Lipscani - nr. RO 36 BTRL_ 69XX a fost alimentat cu suma de 70.777,12 lei la data de 20.06.2013.
În privința justificării aceleași măsurii preventive, prin necesitatea de a împiedica petenții să se sustragă de la judecată, Tribunalul a subliniat că ambilor inculpați li s-a permis părăsirea temporară a teritoriului României, revenind, ceea ce denotă lipsa unui asemenea risc.
Nu în ultimul rând, s-a arătat că petenții rămân supuși obligației de a se prezenta în fața instanței de judecată, ori de câte ori sunt chemați, de natură a asigura realizarea scopului măsurilor preventive prevăzut de art. 202 alin. 1 C.pr.pen., asupra lor planând sancțiunea înlocuirii măsurii actuale cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în caz de încălcare, cu rea credință, a obligației în discuție.
De altfel, noua reglementare - art. 215 alin. 2 C.pr.pen., prevede caracterul facultativ al obligației de a nu depăși o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât în condițiile stabilite de instanță.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a formulat contestație de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei soluționări a cererilor formulate de inculpații I. F. și N. D..
Curtea apreciază în acord cu opinia reprezentantului Ministerului Public faptul că prezenta contestație formulată de procuror este admisibilă.
Temeiul de drept este reprezentat de disp. art.206 alin.1 Cod procedură penală, articolul susamintit nefăcând vreo distincție cu privire la conținutul încheierilor asupra măsurilor preventive, în funcție de care procurorul să nu poată promova contestație.
Trebuie pornit, de ase,menea, de la poziția procurorului în procesul penal și rolul acestuia în sistemul judiciar românesc, respectiv de apărător al drepturilor și intereselor generale ale societății.
Cu ușurință, se poate constata că prima instanță are oricând posibilitatea de a lipsi de conținut și de eficiență practică măsura controlului judiciar, respectiv prin înlăturarea majorității obligațiilor sau încuviințarea părăsirii teritoriului României, pentru largi perioade de timp.
Aceeași situație o putem întâlni și în cazul măsurii arestului la domiciliu, când prima instanță speculând dispozițiile legale ar putea încuviința părăsirea domiciliului, în fiecare zi, pentru o perioadă de 23 de ore, de exemplu, știind că hotărârea sa nu poate fi cenzurată și transformând măsura preventivă într-o formă fără fond.
Apare ca fiind legal, deci, ca procurorul să poată critica hotărârile primei instanțe și sub acest aspect.
O astfel de optică își dovedește utilitatea și în cazul de față, prima instanță dovedind o permisibilitate deosebită în ceea ce privește cererile formulate de inculpați, Curtea reamintind respectuos că aceștia se află sub puterea unor măsuri preventive, care prin natura lor creează printre altele și disconfort inculpaților, dar acest lucru nu înseamnă că limitările drepturilor ar trebui înlăturate sau micșorate.
Inculpatul I. I. a dovedit, în plus, față de ceilalți inculpați, o deosebită agresivitate din punct de vedere al atitudinii față de organele de urmărire penală, demonstrând că nu a înțeles nimic din importanța procesului penal.
Va admite, în aceste condiții, contestația procurorului și va respinge cererea formulată de inculpatul N. D., modificând încheierea contestată, în sensul celor menționate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității prezentei contestații invocate de inculpații Ivanuș F. și N. D..
Admite contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împotriva încheierii din 8.10.2014 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr._ 14.
Desființează în parte încheierea contestată și în fond, rejudecând:
Respinge cererea formulată de inculpatul S. C. V. de ridicare a obligației impuse de a nu depăși limita teritorială fixată – teritoriul României, ca nefondată.
Respinge cererea formulată de inculpatul I. I. de ridicare a obligației impuse de a nu depăși limita teritorială fixată – teritoriul României, ca nefondată.
Respinge cererea formulată de inculpatul Ivanuș F. de a părăsi temporar Teritoriul României în perioada 23.11._14, ca nefondată.
Respinge cererea formulată de inculpatul N. D. de a părăsi temporar Teritoriul României în perioada 21.10._14, ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor încheierii contestate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2014.
PREȘEDINTE,
M. D. G.
GREFIER,
D. T.
red.M.D.G.
dact.L.G.
ex.2
red.A.C.G.-T.B-S.I.P.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Luarea de mită. Art.289 NCP. Decizia nr. 1274/2014. Curtea de... → |
|---|
