Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 228/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 228/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 228/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.228/C
Ședința publică din data de 12 mai 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. V. G.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București este reprezentat de procuror M. M. C..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul S. R. T. împotriva Sentinței penale nr.250/F din data de 27 martie 2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul condamnat S. R. T., personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic de apărătorul ales, avocat V. B., în baza împuternicirii . nr._/2014 (atașată la fila 6 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La solicitarea președintelui completului de judecată, s-a procedat la atașarea la dosarul cauzei a unei copii a Deciziei penale nr.117/C din data de 08 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în Dosarul nr._ (1183/2014).
Apărătorul ales al contestatorului condamnat arată că, prin contestația formulată, se solicită, pe de o parte, să se constate că pedeapsa de 14 ani închisoare, definitiv aplicată acestuia este mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă, iar, pe de altă parte, să se facă aplicarea dispozițiilor art.3201 din vechiul Cod de procedură penală și, în raport cu aceste solicitări, apreciază că se impune amânarea judecării cauzei, în vederea atașării Dosarului nr._ al Tribunalului I. – Secția Penală, precum și a Dosarului nr._ al Tribunalului București – Secția a II-a Penală.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de atașare a celor două dosare anterior menționate, pe care o apreciază neutilă în raport cu obiectul contestației la executare formulate de condamnat și cu soluția pronunțată asupra acesteia de către prima instanță, în sensul respingerii ei, ca inadmisibilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației.
Apărătorul ales al contestatorului condamnat arată că, în opinia sa, contestația la executare formulată de acesta este admisibilă, întrucât, în cauza în care a fost pronunțată Sentința penală nr.121/2014 a Tribunalului I., a fost analizată o sesizare care se referea doar la pedeapsa complementară, pe când, în prezenta cauză, se solicită reducerea pedepsei principale în raport cu legea penală nouă, mai favorabilă, dar și aplicarea dispozițiilor art.3201 din vechiul Cod de procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public arată că motivele pe care se întemeiază contestația la executare formulată în prezenta cauză au fost analizate anterior într-o altă cauză, soluționată printr-o hotărâre definitivă, respectiv Decizia penală nr.117/C din data de 08 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în Dosarul nr._ . În consecință, consideră că, în mod corect, actuala contestație la executare a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către prima instanță, astfel că solicită respingerea contestației cu care a fost sesizată Curtea, ca nefondată.
Contestatorul condamnat, personal, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său ales.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.250/F din data de 27 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul I. – Secția Penală a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul S. R. T. (fiul lui R. și V., născut la data de 17 septembrie 1981, CNP_, deținut în Penitenciarul Jilava) și l-a obligat pe acesta, potrivit art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, la plata către stat a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că, prin contestația la executare formulată, condamnatul S. R. T., invocând dispozițiile art.6 din noul Cod penal, a solicitat reducerea pedepsei principale de 14 ani închisoare, stabilită, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din vechiul Cod penal, prin Sentința penală nr.375/2010 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală (rămasă definitivă prin Decizia nr.3304/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), prin aplicarea legii penale noi, care îi este mai favorabilă, întrucât prevede, pentru aceeași infracțiune, un maxim special mai mic decât pedeapsa respectivă.
Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Jilava a apreciat că, față de condamnatul S. R. T., sunt incidente dispozițiile art.6 din noul Cod penal numai în ceea ce privește pedeapsa complementară aplicată acestuia prin hotărârea definitivă de condamnare, în sensul reducerii duratei pedepsei respective de la 7 ani la 5 ani.
Prin Sentința penală nr.121/F din data de 25 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală în Dosarul nr._, a fost admisă sesizarea comisiei și s-a dispus în sensul anterior menționat.
În consecință, constatând că actuala contestație la executare se referă la același condamnat, are același obiect și este întemeiată pe aceleași motive, Tribunalul a apreciat că este inadmisibilă, respingând-o ca atare, întrucât autorul său a exercitat un drept procesual deja epuizat printr-o cale procesuală anterioară, similară.
Împotriva acestei sentințe (a cărei minută a fost comunicată, în copie, la data de 03 aprilie 2014), a formulat contestație în termenul legal (la aceeași dată) condamnatul S. R. T. (atât printr-o cerere formulată personal, depusă la administrația locului de detenție și înaintată apoi primei instanțe, cât și printr-o cerere formulată în numele acestuia de către apărătorul său ales).
Cererile respective (ambele nemotivate) au fost înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 16 aprilie 2014.
În dezbaterile de la termenul de astăzi, condamnatul contestator, care a beneficiat de asistența juridică a apărătorului ales, a susținut că este admisibilă contestația la executare formulată în prezenta cauză, întrucât, prin Sentința penală nr.121/2014 a Tribunalului I., a fost analizată o sesizare care se referea exclusiv la pedeapsa complementară, iar, prin contestația respectivă, se solicită reducerea duratei pedepsei principale în raport cu legea penală nouă, mai favorabilă, dar și aplicarea dispozițiilor art.3201 din vechiul Cod de procedură penală.
În vederea soluționării contestației adresate acestei instanțe, au fost atașate, în copie, Sentința penală nr.121/2014 a Tribunalului I. – Secția Penală și Decizia penală nr.117/C/2014 a Curții de Apel București – Secția I Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul anterior menționat, Curtea constată că, în speță, contestația cu judecarea căreia a fost sesizată este nefondată, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Contestatorul S. R. T. a fost condamnat, prin Sentința penală nr.375/F din data de 21 mai 2010 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală (modificată prin Decizia penală nr.29/A din data de 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală și rămasă definitivă prin Decizia nr.2304 din data de 28 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), la pedeapsa principală de 14 ani închisoare (a cărei executare a început în data de 04 octombrie 2008, urmând a se împlini, la termen, în data de 03 octombrie 2022) și la pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 7 ani, a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din vechiul Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din vechiul Cod penal.
Prin actuala contestație la executare, înregistrată pe rolul Tribunalului I. – Secția Penală în data de 06 februarie 2014 (filele 2-3, d.f.) și completată la data de 19 martie 2014 (fila 90, d.f.), condamnatul a solicitat reducerea duratei pedepsei principale, invocând, pe de o parte, potrivit art.6 alin.1 din noul Cod penal, aplicarea legii penale mai favorabile, cu motivarea că art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 modificată prevede, pentru aceeași infracțiune, un maxim special mai mic, de 12 ani închisoare, iar, pe de altă parte, solicitând să beneficieze de dispozițiile art.3201 din vechiul Cod de procedură penală.
În același timp, Tribunalul I. – Secția Penală a fost sesizat, la data de 07 februarie 2014, de către Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Jilava, exclusiv în vederea reducerii duratei pedepsei complementare.
Prin Sentința penală nr.121/F din data de 25 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul I. – Secția I. a admis acea sesizare și, în temeiul art.6 alin.6 din noul Cod penal, a redus durata pedepsei complementare de la 7 ani la 5 ani (maximul prevăzut de legea penală nouă, respectiv de art.66 alin.1 din noul Cod penal).
Sentința penală anterior menționată a fost atacată cu contestație de către condamnat, care, invocând dispozițiile art.595 din noul Cod de procedură penală rap. la art.6 alin.1 din noul Cod penal, a solicitat reducerea pedepsei principale de la 14 ani închisoare la 12 ani închisoare (maximul special prevăzut de legea penală nouă, respectiv de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 modificată).
Prin Decizia penală nr.117/C din data de 08 aprilie 2014 (definitivă), pronunțată în Dosarul nr._, Curtea de Apel București – Secția I Penală a respins, ca nefondată, contestația condamnatului, cu motivarea că legea penală nouă nu este mai favorabilă acestuia, întrucât, la maximul special prevăzut în norma de incriminare modificată, de 12 ani închisoare, trebuie adăugat, în considerarea formei continuate a infracțiunii, sporul de 3 ani închisoare, prevăzut de art.36 alin.1 din noul Cod penal, ajungându-se astfel la o limită maximă de 15 ani închisoare, care depășește durata pedepsei principale aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare, de 14 ani închisoare.
În consecință, Curtea constată că, asupra primului motiv pe care se întemeiază contestația la executare formulată de condamnat în prezenta cauză, s-a pronunțat deja o hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, astfel că, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, același motiv nu mai poate face obiectul unei alte judecăți.
Referitor la cel de-al doilea motiv invocat în susținerea contestației la executare, Curtea constată că nu poate fi examinat pe această cale, întrucât el nu se referă la un incident, dintre cele prevăzute în art.598 alin.1 din noul Cod de procedură penală, ivit în cursul executării pedepsei închisorii.
Astfel, hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 28 septembrie 2011, ulterior intrării în vigoare, la data de 25 noiembrie 2010, a Legii nr.202/2010, prin care au fost introduse, în vechiul Cod de procedură penală, dispozițiile art.3201. Prin urmare, aplicarea dispozițiilor respective, în sensul reducerii cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei închisorii, constituia un aspect al judecății pe fondul cauzei (în condițiile în care ambele căi ordinare de atac prevăzute de legea procesuală de la acel moment, apelul și recursul, au fost judecate după . Legii nr.202/2010), iar nicidecum nu reprezintă un incident ivit în cursul executării hotărârii definitive de condamnare, care să poată fi soluționat pe calea contestației la executare.
În același timp, Deciziile Curții Constituționale nr.1470 și nr.1483, ambele din data de 08 noiembrie 2011, invocate de apărare, au putere numai de la data publicării lor în Monitorul Oficial (02 decembrie 2011), potrivit art.147 alin.4 din Constituția României, astfel că nu produc efecte asupra hotărârii de condamnare a contestatorului, care a rămas definitivă anterior datei respective. Mai mult, potrivit deciziilor anterior menționate, dispozițiile art.3201 din vechiul Cod de procedură penală (în interpretarea constatată a fi constituțională) nu sunt aplicabile, ca lege penală mai favorabilă, în cazul pedepselor deja stabilite prin hotărâri definitive, astfel cum era, la data publicării lor, și hotărârea prin care s-a dispus condamnarea contestatorului.
Față de toate aceste considerente, Curtea constată că, prin prisma ambelor motive pe care se întemeiază, contestația la executare formulată în prezenta cauză este inadmisibilă, astfel că respingerea ei, ca atare, prin sentința penală contestată, este, contrar susținerii apărării, legală.
D. urmare, Curtea, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul S. R. T., care, aflându-se în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art.275 alin.2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul S. R. T. împotriva Sentinței penale nr.250/F din data de 27 martie 2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală în Dosarul nr._ .
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe contestatorul condamnat la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2014.
PREȘEDINTE,
C. V. G. GREFIER,
D. S.
Red.jud.C.V.G / Th.red.C.V.M.
Ex.2 / 07 iunie 2014
T.I. - jud.R.P.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
