Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 206/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 206/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 206/2014

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 206 /C

Ședința publică din data de 08 05 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M. D. G.

GREFIER: I. P.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată este reprezentat de procuror A. M..

Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale ce are ca obiect contestația formulată de contestatorul condamnat C. N. A. C. împotriva Sentinței penale nr. 239 din data de 26.03.2014, pronunțată de Tribunalul I. - Secția Penală, în dosar nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24 aprilie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când Curtea având în vedere disp. art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, a stabilit termen de pronunțare pentru data de astăzi, 8 mai 2014, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra contestației de față, constată:

Prin Sentința penală nr. 239 din data de 26.03.2014, pronunțată de Tribunalul I. - Secția Penală, în baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 NCPP, a fost admisă contestația la executare ca urmare a sesizării formulate de „Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul București Jilava privind pe condamnatul C. A. C. [fiul lui N. și C., născut la data de 10.08.1971, CNP_, în prezent aflat în executarea M.E.P.I. cu nr. 1158/2012 a Tribunalului Bucuresti – Secția I penală].

În baza art. 6 al. 6 din NCP, s-a redus durata pedepsei complementare aplicate de la o durată de 6 ani la o durată de 5 ani.

S-a dispus anularea M.E.P.I. cu nr. 1158/2012 a Tribunalului Bucuresti – Secția I penală și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 275 alin. 3 NCPP, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza H.G. nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava, s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 575 din data de 10.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1069/09.04.2012, pronunțată de Î.C.C.J. – Secția Penală, în privința condamnatului C. A. C..

Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile a apreciat că față de condamnatul C. A. C. sunt incidente dispozițiile prev. de art. 6 NCp, în sensul reducerii pedepsei complementare aplicate condamnatului, respectiv de la 6 ani la 5 ani, conform fișei de evaluare întocmită de Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului București Jilava (fila 3 d.i.). De asemenea, Comisia a apreciat că în privința cuantumului pedepsei principale aplicate condamnatului nu operează dispozițiile art. 4 și 6 NCp.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 NCp și art. 23 din Legea nr.255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013.

La dosarul cauzei, s-au depus copii ale M.E.P.I cu nr. 1158 / 2012 a Tribunalului Bucuresti – Secția I penală, sentința penală nr. 575 din data de 10.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1069/09.04.2012 pronunțată de Î.C.C.J. – Secția Penală, fișa de cazier judiciar, precum și fișa de evaluare întocmită de comisie, în original.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a admis sesizarea formulată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 6 alin. 6 NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară – inclusiv o pedeapsă complementară - sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

În cauză, persoana condamnată urmează să execute o pedeapsă complementară de 6 ani, în baza sentinței mai sus amintite.

Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, în data de 01.02.2014, limita maximă a oricărei pedepse complementare aplicate este de 5 ani.

Astfel fiind, pedeapsa complementară aplicată în speță sub legea veche depășește maximul special din noua normă de incriminare și va fi redusă la acesta.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a formulat contestație condamnatul C. A. C., solicitând reducerea pedepsei aplicate.

Curtea apreciază contestația drept nefondată.

Petentul a fost condamnat la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000.

Cum această pedeapsă se încadrează în limitele speciale intervenite în urma intrării în vigoare a Noului Cod penal, urmează a respinge - ca nefondată - contestația formulată.

Va obliga contestatorul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat; onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, contestația formulată de condamnatul C. A. C. împotriva sentinței penale nr. 239 din data de 26 martie 2014 pronunțată de Tribunalul I., ca nefondată.

Obligă contestatorul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 mai 2014.

PREȘEDINTE,

M. D. G.

GREFIER,

I. P.

red.M.D.G.

dact.L.G.

ex.2

red.M.R.R.-Trib.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 206/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI