Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 275/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 275/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 275/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
Decizia penală nr.275
Ședința publică din data de 26.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
GREFIER: C.-M. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Structura Centrală a fost reprezentat de procuror C. P..
Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect contestațiile formulate de P. de pe lângă Tribunalul București și de contestatorul C. M. împotriva sentinței penale nr.1015/F din data de 31.03.2014,pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.05.2014, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 23.05.2014, a amânat pronunțarea la data de 26.05.2014, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând asupra contestațiilor formulate,constată următoarele:
Tribunalul București Secția I Penală ,prin sentința penală nr.1015/F din data de 31.03.2014,pronunțată în dosarul nr._ ,a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de condamnatul C. M., fiul lui Abdul Cebbar și Gavez, născut la 24.01.1970, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Rahova.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen.,a obligat pe condamnat la plata sumei de 100 lei, cheltuielile judiciare rămân către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția I Penală la data de 21.03.2014 sub nr._, condamnatul C. M. a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa de 12 ani închisoare, în a cărei executare se află.
În motivarea cererii petentul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere limitele actuale de pedeapsă de la 5 la 12 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1 și 2 al Legii nr. 143/2000.
La dosar s-a depus referatul întocmit de Biroul executări penale, copia sentinței penale nr.333 din 11.04.2011 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, copia MEPI nr.845/02.05.2012 emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală, extras privind soluția dată asupra recursului condamnatului.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr.333 din 11.04.2011 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.347/08.12.2011 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr.1370/30.04.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost condamnat inculpatul C. M. la o pedeapsă de 12 ani închisoare și la o pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua și lit b C.pen, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
Pe durata prev. de art. 71 C.pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și lit b Cpen.
Tribunalul reține că prevederile Codului penal reglementează în mod expres care situațiile în care poate avea loc aplicarea legii penale mai favorabile.
În procesul de stabilire a dispozițiilor penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, procesul de individualizare nu poate avea decât un caracter unitar, urmărind ori legea veche, ori cea nouă, în urma aplicării instituțiilor de drept incidente ce nu pot fi combinate.
Potrivit dispozițiilor art.6 alin. 1 din noul Cod penal, doar în cazul în care sancțiunea aplicată inițial depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa se reduce la acest maxim.
Constatând că petentul – condamnat se află în executarea unei pedepse de 12 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, pedeapsă egală cu maximul prevăzut de legea nouă, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul C. M..
Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație P. de pe lângă Tribunalul București și condamnatul C. M..
Contestatorul condamnat C. M.,prin apărătorii aleși a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 alin.1 Cod penal și art.4 din legea de punere în aplicare nr.187/2012,arătând ,în esență,că se creează pentru inculpatul definitiv condamnat o situație discriminatorie față de inculpatul aflat în curs de judecată,situație care este determinată doar de intervenția unei hotărâri definitive de condamnare,iar nu de periculozitatea socială a inculpatului și de gravitatea socială,de pericolul social al faptei săvârșite, astfel încât este posibili ca persoane aflate în stadii diferite de judecată care au săvârșit aceeași faptă să primească pedepse diferite, întrucât instituția individualizării pedepsei, aplicarea ei este posibilă în condițiile art.5 Cod procedură penală ,iar art.6 C.p. limitează reducerea pedepsei în limitele noilor pedepse din Codul penal și legea de aplicare a acestuia limitează la pedeapsa maximă prevăzută în noua legislație ,că datorită celor două texte de lege a fost privat de o individualizare a pedepsei.
În ceea ce privește contestația formulată,a solicitat admiterea acesteia în temeiul art.597 alin.7,8 și 595 C.p.p.,desființarea în totalitate a hotărârii pronunțate și aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul aplicării unei pedepse în cuantumul prevăzut de legea nouă de la 5 la 12 ani,o pedeapsă individualizată păstrând criteriul de proporționalizare din decizia penală nr.347/A/8.12.2011 ,respectiv o pedeapsă în cuantum de 20% din pedeapsa prevăzută de lege, calculată cam la 6 ani și 5 luni.
P. de pe lângă Tribunalul București a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate,în ceea ce privește menținerea dispozițiilor privind aplicarea măsurii de siguranță a expulzării ,prevăzută de art.117 C.p. din anul 1969,în condițiile în care nu mai are corespondent în noul cod penal ca măsură de siguranță,iar noul cod penal prevede ca pedeapsă complementară în dispozițiile art.66 alin.1 lit.c expulzarea cetățeanului străin.
I.Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penală atacată,în conformitate cu dispozițiile art.425ind.1 și urm. C.p.p.,Curtea constată că sunt fondate contestațiile formulate pentru următoarele considerente:
Potrivit art.595 alin.1 C.p.p. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal.
Conform art.6 alin.1 C.p. Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea,potrivit art.4 din Legea nr.187/2012 pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Contestatorul condamnat C. M. a fost condamnat prin sentința penală nr.333 din data de 11.04.2011 a Tribunalului București,Secția a-II-a Penală,modificată prin decizia penală nr.347/08.12.2011 a Curții de Apel București,Secția I Penală ,definitivă prin decizia penală nr.1370/30.04.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la o pedeapsă principală de 12 ani închisoare și la o pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua și lit b C.pen, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
În conformitate cu dispozițiile art. 117 C.pen din anul 1969 ,prin aceeași hotărâre de condamnare susmenționată,s-a dispus expulzarea condamnatului C. M. după executarea pedepsei principale.
În prezent, ca urmare a modificării Legii nr.143/2000 prin Legea nr.187/2012,infracțiunea prevăzută de art.2 alin.1,2 din Legea nr.143/2000, pentru care a fost condamnat contestatorul, se pedepsește cu închisoarea de la 5 ani la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Curtea constată că în prezenta cauză pedeapsa aplicată condamnatului C. M. prin sentința penală nr.333 din data de 11.04.2011 a Tribunalului București,Secția a-II-a Penală,modificată prin decizia penală nr.347/08.12.2011 a Curții de Apel București,Secția I Penală ,definitivă prin decizia penală nr.1370/30.04.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2 alin.1,2 din Legea nr.143/2000,respectiv 12 ani închisoare, nu depășește maximul special prevăzut în prezent de prevederile art.2 alin.1,2 din Legea nr.143/2000.
Prin urmare,în raport de dispozițiile exprese ale art.6 alin.1 C.p. și ale art.4 din Legea nr.187/2012,este evident că nu se poate proceda pe calea prezentei cereri,conform art.595 alin.1 C.p.p., la o reducere a pedepsei stabilite prin hotărârea judecătorească sus menționată,pedeapsă care se situează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită de condamnatul C. M..
În ceea ce privește aplicarea ”principiul proporționalității” la care face referire contestatorul condamnat prin calea de atac exercitată,Curtea constată că prin dispozițiile art.6 C.p. și art.4 din Legea nr.187/2012 se prevede în mod expres obligativitatea reducerii pedepsei la maximul special prevăzut de noua lege,ne putând fi avute,prin urmare, în vedere nici-un fel cauze de reducere a pedepsei.
Rațiunea acestor prevederi legale este aceea ca o persoană condamnată sub imperiul Codului Penal din anul 1969 să nu execute o pedeapsă mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită,doar în situația în care se depășește acest maxim o astfel de pedeapsă putând fi redusă însă numai până la acest maxim.
Printr-o astfel de cerere, de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul persoanelor condamnate definitiv înainte de data de 01.02.2014,nu se poate proceda la o reducere a pedepselor aplicate și care nu sunt peste maximul special prevăzut de noua lege, întrucât practic aceasta ar însemna o reindividualizare a pedepselor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă ,prin aplicarea legii penale mai favorabile, ceea ce nu este de admis, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.
De asemenea,și în ceea privește pedeapsa complementară aplicată contestatorului condamnat, nu sunt incidente dispozițiile art.6 C.p.,în condițiile în care ca și natură,conținut și durată se regăsește în prevederile art.66 C.p.
Curtea constată sunt fondate contestațiile formulate de P. de pe lângă Tribunalul București și condamnatul C. M. numai cu privire la măsura de siguranță a expulzării.
Conform art.6 alin.6 C.p. dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Ca urmare a intrării în vigoare a noului cod penal la data de 01.02.2014,expulzarea străinilor nu mai este prevăzută în categoria măsurilor de siguranță,potrivit art.108 C.p.
Conform art.66 alin.1 lit.c din actualul Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României;
Prin urmare,având în vedere că măsura de siguranță a expulzării numai are corespondent în actualul cod penal și se lua pe termen nelimitat,Curtea constată că,în raport de prevederile art.66 alin.1 lit.c C.p.și art.6 alin.6 C.p.,legea penală mai favorabilă este codul penal în vigoare .
Ca atare,pentru considerentele arătate,Curtea, în baza art.425ind.1 alin.7 pct.2 lit.a C.p.p.,va admite contestațiile formulate P. de pe lângă Tribunalul București de condamnatul C. M. împotriva sentinței penale nr.1015/F din data de 31.03.2014,pronunțată de Tribunalul București,Secția I Penală în dosarul nr._ .
Va desființa sentința penală atacată și rejudecând,în fond:
Va înlătură măsura de siguranță a expulzării dispusă,în baza art.117 C.p. din anul 1969, față de condamnatul C. M..
In baza art.67 C.p.va interzice inculpatului dreptul prevăzut de art. 66 alin.1 lit.c C.p.,respectiv dreptul de a se afla pe teritoriul României pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul partial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,în cuantum de 25 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justitiei.
II. Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale:
Potrivit art.29 din Legea nr.47/1992 Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.1,2 sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Analizând actele și lucrările dosarului ,Curtea constată că, în raport cu excepția de neconstituționalitate invocată de condamnatul C. M.,sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.29 alin.1,2,3 din Legea nr.47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.
Astfel, excepția de neconstituționalitate anterior menționată a fost ridicată în fața instanței de judecata de parte,respectiv de către condamnatul C. M. și vizeaza neconstitutionalitatea unor dispozitii legale în vigoare, ce nu au fost constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
De asemenea, în raport de textele de lege a căror neconstituționalitate se cere a fi constată,respectiv dispozițiile art.6 alin.1 C.p. și art.4 din Legea nr.187/2012 , Curtea constată ca este îndeplinită și conditia existentei legăturii cu soluționarea cauzei,aceste prevederi legale fiind avute în vedere la pronunțarea cu privire la cererea formulată de condamnat de aplicare a legii penale mai favorabile.
În ceea ce privește punctele de vedere ale părților asupra excepției,acestea se regăsesc în încheiere de ședință din data 16.05.2014.
Referitor la opinia instanței,Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 alin.1 C.p. și ale art.4 din Legea nr.187/2012 este neîntemeiată,având în vedere considerentele anterior expuse și anume că rațiunea acestor prevederi legale este aceea ca o persoană condamnată sub imperiul Codului Penal din anul 1969 să nu execute o pedeapsă mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită,doar în situația în care se depășește acest maxim o astfel de pedeapsă putând fi redusă însă numai până la acest maxim.
Printr-o astfel de cerere, de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul persoanelor condamnate definitiv înainte de data de 01.02.2014,nu se poate proceda la o reducere a pedepselor aplicate și care sunt sub maximul special prevăzut de noua lege, întrucât practic aceasta ar însemna o reindividualizare a pedepselor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă ,prin aplicarea legii penale mai favorabile, astfel cum solicită condamnatul, ceea ce nu este de admis, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.
Prin urmare,pentru aceste motive,Curtea, în baza art.29 din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare,va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.4 din Legea nr. 187/2012 și ale art.6 din Codul penal, formulată de condamnatul C. M., prin apărătorul ales.
În baza art.29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare va dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.425ind.1 alin.7 pct.2 lit.a C.p.p. admite contestațiile formulate P. de pe lângă Tribunalul București de condamnatul C. M. împotriva sentinței penale nr.1015/F din data de 31.03.2014,pronunțată de Tribunalul București,Secția I Penală în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală atacată și rejudecând,în fond:
Înlătură măsura de siguranță a expulzării dispusă,în baza art.117 C.p. din anul 1969, față de condamnatul C. M..
In baza art.67 C.p. interzice inculpatului dreptul prevăzut de art. 66 alin.1 lit.c C.p.,respectiv dreptul de a se afla pe teritoriul României pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul partial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,în cuantum de 25 lei, se suportă din fondul Ministerului Justitiei.
În baza art.29 din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.4 din Legea nr. 187/2012 și ale art.6 din Codul penal, formulată de condamnatul C. M., prin apărătorul ales.
În baza art.29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER
M. N. C. M. S.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 228/2014.... | Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
