Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 580/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 580/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-08-2014 în dosarul nr. 580/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.580
Ședința publică din data de 12.08.2014
Curtea constituită din:
Președinte: N. M.
Grefier: V. E.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror V. M..
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei având ca obiect contestația formulată de condamnatul M. R. împotriva sentinței penale nr. 1699/10.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 05.08.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, Curtea stabilind data pronunțării la data de 07.08.2014 și amânând pronunțarea la datele de 11.08.2014 și 12.08.2014 când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra contestației formulate,constată următoarele:
Tribunalul București - Secția I Penală ,prin sentința penală nr. 1699/10.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ ,a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de petentul M. R., fiul lui Ș. și I., născut la 05.10.1983 deținut în Penitenciarul Rahova.
A obligat petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.05.2014 sub nr._ pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală petentul M. R. a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr.555/02.07.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, definitivă prin admiterea recursurilor prin decizia penală nr.444A/07.04.2012 de către Curtea de Apel București Secția a II-a Penală.
În motivare petentul a arătat că faptele pentru care este cercetat și care au determinat luarea măsurii arestării preventive sunt presupus a fi comise în perioada martie 2009 – septembrie 2010, văzând și data rămânerii definitive a sentinței penale nr.555/2013 a Tribunalului București Secția I Penală, respectiv 07.04.2014, conform dispozițiilor art.552 din noul Cod de pr.pen., petentul apreciază că se impune computarea duratei arestului preventiv.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.598 lit.d Cod pr.pen.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr.555/02.07.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, în temeiul disp. art. 6/1 din Legea 78/2000 a fost condamnat inculpatul M. R. la o pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, i-a fost aplicată inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei cu închisoarea.
S-a făcut aplic. art. 71 Cod penal și art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
S-a constatat că inculpatul este arestat într-o altă cauză.
Sentința penală a rămas definitivă prin admiterea recursurilor prin decizia penală nr.444A/07.04.2012 de către Curtea de Apel București Secția a II-a Penală și reducerea pedepsei la 3 ani și 6 luni închisoare.
S-a emis MEPÎ nr.899/07.04.2014 a Curții de Apel București Secția a II-a Penală.
Pe de altă parte s-a reținut că petentul mai este cercetat într-un alt dosar penal respectiv dosarul nr._/3/2011 casat cu trimitere spre rejudecare de către Curtea de Apel București la data de 14.02.2014 și reînregistrat pe rolul Tribunalului București la 09.04.2014 sub nr._/3/2011*, dosar în care inculpatul s-a aflat sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.31/31.01.2011 până la data de 07.05.2014 când prin încheierea de ședință judecătorul a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu controlul judiciar, măsură rămasă definitivă.
Verificând datele săvârșirii faptelor din dosarul în care petentul a suferit deja o condamnare definitivă dar și pe cea din dosarul în care și în prezent este cercetat Tribunalul a constatat că faptele sunt într-adevăr concurente așa cum susține și apărarea.
Cu privire la deducerea perioadei executate Tribunalul însă nu a împărtășit apărarea contestatorului considerând că disp. art.72 alin.1 Cod penal nu sunt operante în cauză.
Astfel, potrivit art.72 alin.1 Cod penal perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat în același timp, în mod separat pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
Analizând aceste dispoziții legale prin raportare la situația de fapt reținută Tribunalul a constatat că acestea nu-și găsesc aplicabilitate în speța de față, existența raportului de concurență dintre cele două fapte nefiind suficientă pentru a opera deducerea.
Textul de lege la care apărarea face trimitere are în vedere situația în care o persoană a fost urmărită sau judecată în același timp ori în mod separat pentru mai multe infracțiuni concurente dispunându-se alte soluții decât cele de condamnare.
Se va observa că față de norma de drept în materie din vechia reglementare există o oarecare diferență dar nu în sensul conținutului ci mai degrabă vine să expliciteze situațiile ce erau reglementate anterior în art.88 Cod penal.
Situația juridică a condamnatului nu este finalizată, la acest moment el fiind în executarea mandatului emis în baza sentinței penale nr.555/2013 a Tribunalului București urmând ca perioada de arest preventiv pe care a executat-o în dosarul nr._/3/2011* să fie supusă analizei și eventual dedusă la momentul rămânerii definitive a hotărârii, fie invocând dispozițiile art.72 alin.1 din Codul penal în cazul în care se pronunță o altă soluție decât condamnarea, fie invocând dispozițiile referitoare la contopirea pedepselor în situația unei noi condamnări.
Ca o ultimă observație s-a reținut că nu pot fi primite susținerile apărării relative la executarea de două ori a unei pedepse în condițiile în care nu ne aflăm în această ipoteză așa cum am arătat mai sus.
Pentru argumentele mai sus expuse, Tribunalul a respins ca neîntemeiată prezenta cererea și va obliga condamnatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație ,în termenul legal,condamnatul M. R. care a solicitat admiterea contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 1699/10.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală și,pe fond admiterea contestației la executare și deducerea din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 555/F/02.07.2013 a aceluiași tribunal perioada de detenție preventivă de la 03.02.2011 la 06.04.2014,executată în baza MAP nr.31/31.01.2011 pentru săvârșirea unei fapte concurente, arătând că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a textului de lege, precizând că există două instituții separate pe care aceasta le confundă, respectiv contestația la executare, cerere promovată de condamnat și înăuntrul căreia solicită computarea unui arest preventiv și instituția contopirii pedepselor rămase definitive,că instanța de fond a reținut în mod corect că faptele din cele două cauze sunt concurente, că există o durată de arest preventiv executată în dosarul care nu este finalizat și că textul art. 72 din Noul Cod penal nu mai este același cu cel al art. 88 din Codul penal de la 1969, iar cu toate acestea când a pronunțat soluția a avut în vedere prevederile vechiului text de lege, că durata arestului preventiv se scade din pedeapsa pronunțată, iar Codul penal și Codul de procedură penală folosesc noțiuni diferite când se referă la această scădere, și anume una se numește deducere (art. 404 C.p.p.), iar cealaltă se numește computare, dar care nu este aceeași cu deducerea, aceasta referindu-se la scăderea duratei arestului preventiv dintr-o altă cauză, că în situația unui proces penal soluționat definitiv ar fi avut posibilitatea formulării unei cereri de contopire și nu de computare a arestului preventiv, că la termenul de astăzi se împlinesc trei ani și jumătate de arest efectiv executat de condamnat, precum și că în cauza care se află pe rolul Tribunalului București pentru fapte concurente, condamnatul se prezumă a fi nevinovat.
De asemenea,în prezenta cauză a fost invocată de contestatorul condamnat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.72 alin.1 din Codul penal în raport cu dispozițiile art.16 alin.1 din Constituție,în măsura în care exclud de la aplicarea lor pe cei condamnați definitiv într-o cauză pentru o infracțiune concurentă cu altă infracțiune aflată în curs de judecată ,în altă cauză.
I.Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penală atacată ,în conformitate cu dispozițiile art.425ind.1 și urm. C.p.p.,Curtea constată că este nefondată contestația formulată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.72 alin.1 C.p. perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
Examinând actele și lucrările dosarului,Curtea constată că întradevăr infracțiunea pentru care contestatorul M. R. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr.555/02.07.2013 a Tribunalului București,Secția a-II-a Penală,definitivă prin decizia penală nr.444/A/07.04.2012 a Curții de Apel București,Secția a-II-a Penală și în executarea căreia se află din data de 09.04.2014 este concurentă cu infracțiunile pentru care condamnatul M. R. este judecat în fond, în prezent, în cauza ce formează obiectul dosarului nr._/3/2011* al Tribunalului București,Secția I Penală și în care a fost arestat preventiv de la data de 03.02.2011 la data de 07.04.2014.
În contextul celor arătate,Curtea constată însă că dispozițiile legale susmenționate nu sunt incidente în prezenta cauză ,întrucât din modul de redactare a acestui text de lege(a fost urmărit sau judecat) rezultă că prevederile art.72 alin.1 C.p. vizează numai situațiile în care cauzele, în care persoana respectivă a fost urmărită sau judecată pentru infracțiuni concurente, au fost definitiv soluționate.
Prin urmare,în situația contestatorului condamnat M. R., scăderea perioadei în care acesta a fost arestat preventiv, de la data de 03.02.2011 la data de 07.04.2014, din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.555/02.07.2013 a Tribunalului București,Secția a-II-a Penală,definitivă, nu se poate realiza la acest moment procesual în baza art.72 alin.1 C.p.,în condițiile în care cauza în care a fost arestat preventiv se află în prezent pe rolul Tribunalului București,Secția I Penală sub numărul_ * ,fiind în curs de judecată în fond.
În raport de dispozițiile legale în materie,contestatorul condamnat M. R. are posibilitatea de a solicita scăderea perioadei în care a fost arestată preventiv în cauza ce formează obiectul dosarului nr._/3/2011* al Tribunalului București,Secția I Penală din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, numai după soluționarea definitivă a acestei cauze ,fie pe calea unei cereri de contopire ,în situația condamnării,fie invocând dispozițiile art.72 alin.1 C.p.,în situația adoptării unei alte soluții decât condamnarea.
Ca atare,pentru considerentele arătate,Curtea, în baza art.425ind.1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p.,va respinge ,ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M. R. împotriva sentinței penale nr.1699 din data de 10.06.2014,pronunțată de Tribunalul București,Secția I Penală în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 C.p.p. va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,în cuantum de 25 lei,se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
II.Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale:
Potrivit art.29 din Legea nr.47/1992 Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.1,2 sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Analizând actele și lucrările dosarului ,Curtea constată că, în raport cu excepția de neconstituționalitate invocată de condamnatul M. R.,sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.29 alin.1,2,3 din Legea nr.47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.
Astfel, excepția de neconstituționalitate anterior menționată a fost ridicată în fața instanței de judecata de parte,respectiv de către condamnatul M. R. și vizeaza neconstitutionalitatea unor dispozitii legale în vigoare, ce nu au fost constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară a Curtii Constituționale.
De asemenea, în raport de textele de lege a căror neconstituționalitate se cere a fi constată,respectiv dispozițiile art.72 alin.1 C.p., Curtea constată ca este îndeplinită și condiția existentei legăturii cu soluționarea cauzei,aceste prevederi legale fiind cu precădere avute în vedere la pronunțarea soluțiilor în prezenta cauză.
În ceea ce privește punctele de vedere ale părților asupra excepției, se regăsesc în încheierea de ședință din data de 05.08.2014 și cererea depusă în scris de contestatorul condamnat,prin apărătorul ales.
Referitor la opinia instanței,Curtea apreciază prevederile art.72 alin.1 C.p. nu contravin dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituție, în condițiile în care o persoană condamnată definitiv ,după soluționarea definitivă a unei cauze având ca obiect infracțiuni concurente ,are posibilitatea de a solicita scăderea perioadei în care a fost arestată preventiv ,fie pe calea unei cereri de contopire ,în situația condamnării,fie invocând dispozițiile art.72 alin.1 C.p.,în situația adoptării unei alte soluții decât condamnarea.
Prin urmare,pentru aceste motive,Curtea, în baza art.29 din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare,va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.72 alin.1 din Codul penal, formulată de condamnatul M. R., prin apărătorul ales.
În baza art.29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare va dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.425ind.1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ,ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M. R. împotriva sentinței penale nr.1699 din data de 10.06.2014,pronunțată de Tribunalul București,Secția I Penală în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,în cuantum de 25 lei,se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.29 din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.72 alin.1 din Codul penal, formulată de condamnatul M. R., prin apărătorul ales.
În baza art.29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.08.2014.
PREȘEDINTE
M. NițăGREFIER
E. V.
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
