Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 540/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 540/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-08-2014 în dosarul nr. 540/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.540/C
Ședința publică din data de 01 august 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: G. M. E.
GREFIER: S. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror N. A..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul Ș. C.C. împotriva Sentinței penale nr.388/F din data de 07 mai 2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția penală în Dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul condamnat, personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic de apărătorul din oficiu, avocat A. F., în substituirea doamnei avocat D. R., în baza delegației nr._/2014 emisă de Baroul București și a delegației de substituire aferente (atașate la filele 6-7 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate, iar, potrivit art.6 din Codul penal, reducerea pedepsei definitiv aplicate condamnatului, respectiv cea de 18 ani închisoare, stabilită de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea contestației, desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât s-a avut în vedere, conform considerentelor hotărârii, o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare, iar conform dispozitivului aceleiași hotărâri, o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare, astfel că, apreciază că hotărârea contestată nu este motivată, conform actelor dosarului cauzei.
Pe fondul contestației, solicită admiterea acesteia numai în ceea ce privește noul conținut al pedepselor complementare și a pedepsei accesorii, conform noului Cod penal, întrucât pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare nu depășește maximul special prevăzut de lege nici în ceea ce privește infracțiunea de omor și nici în ceea ce privește concursul de infracțiuni care, calculat conform noului Cod penal ar însemna o pedeapsă rezultantă de 19 ani și 8 luni închisoare.
Contestatorul condamnat, personal, în ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Curtea constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 388/F /7.05.2014 Tribunalul I. a dispus în temeiul art. 23 alin. 1 și 8 din Legea 255/ 2013 rap. la art. 595 C. pr. pen., admiterea în parte a contestației la executare formulată de condamnatul S. C., fiul lui C. și A., născut la data de 01.12.1983 în loc. Brănești, jud. I., privind sentința penală nr. 872/ 28.06.2005 a Tribunalului București, Secția I Penală, MEPÎ nr. 1365 din 03.05.2006.
S-a constatat că, petentul - condamnat se află în executarea pedepsei rezultante de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală 872/ 28.06.2005 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 2498/ 17.04.2006 a ÎCCJ pe care o descontopește, repunând pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează:
- 20 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 C. pen. din 1968;
- 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și g C. pen. din 1968.
În baza art. 6 alin. 1 C. pen. s-a constatat că infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat la 20 ani închisoare are corespondent în prev. art. 188 C. pen., iar pedeapsa aplicată în baza legii vechi nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
În baza art. 6 alin. 1 C. pen. a fost redusă pedeapsa aplicată condamnatului S. C. prin sentința penală anterior menționată, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și g C. pen. din 1968 cu corespondent în prev. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b C. pen., de la 10 ani închisoare la 5 ani.
În temeiul art. 6 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. cu referire la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C. pen. din 1968 au fost contopite pedepsele anterior menționate, respectiv 20 ani închisoare și 5 ani închisoare în pedeapsa de 20 ani închisoare pe care condamnatul urmează a o executa în regim de detenție.
În baza art. 6 alin. 5 teza a II-a C. pen. s-a constatat că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a și lit. b C. pen. din 1968, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, are corespondent în art. 66 lit. a, b și d C. pen., urmând a se executa în acest conținut, pe o perioadă de 5 ani, în condițiile art. 68 C. pen.
De asemenea, s-a constatat că pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și lit. b C. pen. din 1968, are corespondent în art. 66 lit. a, b și d C. pen., urmând a se executa în acest conținut, în condițiile și pe durata prevăzute de art. 65 C. pen.
În baza art. 72 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată de la 29.10.2002 la zi.
A fost anulat MEPÎ nr. 1365 din 03.05.2006 emis de Tribunalul București, Secția I Penală și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei.
Pentru a adopta această soluție instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 872/ 28.06.2005 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală rămasă definitivă prin decizia penala nr. 2498/ 17.04.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul S. C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare compusă din: 18 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 C. pen. din 1969 și 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208- 209 lit. a și g C. pen. din 1969.
I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b C.pen. din 1969, pe o durată de 5 ani, în condițiile art. 65 C.pen. din 1969; totodată, s-a făcut aplicarea art. 71- 64 lit. a și b C. pen. din 1969
În temeiul art. 350 C.pr.pen. din 1969 a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive, din 29.10.2002 la zi, conform art. 88 C.pen. din 1969.
În baza sentinței penale nr. 872/ 28.06.2005 rămasă definitivă prin decizia penala nr. 2498/ 17.04.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul București, Secția I Penală, a emis în sarcina condamnatului S. C. mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1365 din 03.05.2006. Executarea pedepsei a început la data de 29.10.2002 și urmează să expire la data de 28.10.2020, ca urmare a deducerii duratei măsurilor preventive.
Potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr.187/2012 „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen. din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”
În ceea ce privește infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 Codul penal din 1969, instanța a constatat că această infracțiune continuă să subziste și după . noului Cod Penal, cu aceeași denumire, fiind preluată de dispozițiile art.188 alin. 1 C. pen.
Raportat la dispozițiile art. 188 alin.1 C.pen., instanța a apreciat că în privința numitului S. C. nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitive a cauzei; condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 18 ani închisoare, iar în contextul în care noua reglementare sancționează aceeași infracțiune cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani, referitor la această infracțiune pedeapsa nu trebuie redusă, pedeapsa aplicată nedepășind maximul special prevăzut de legea nouă.
În ceea ce privește infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și g C. pen. din 1969, instanța a constatat că această infracțiune continuă să subziste și după . noului Cod Penal, sub aceeași denumire, fiind incriminată de prev. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b C. pen.
Raportat la dispozițiile art.229 alin.1 lit. b C. pen., instanța a constatat că, în privința numitului S. C. sunt aplicabile dispozițiile art. 6 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitive a cauzei; condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 10 ani închisoare, iar în contextul în care noua reglementare sancționează aceeași infracțiune cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani, referitor la această infracțiune pedeapsa trebuie redusă,la maximul special prevăzut de legea nouă, respectiv la 5 ani.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul Ș. C., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Motivele contestației susținute oral în fața Curții au fost consemnate pe larg în practicaua prezentei decizii.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, s-au reținut următoarele:
Contestatorul Ș. C. a fost condamnat inițial la o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, potrivit sentinței penale nr. 872/28.06.2005 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală (fila 19). Ulterior, prin decizia Curții de Apel București nr. 768/12.10.2005 a fost menținută pedeapsa de 20 ani închisoare pentru infracțiunea de omor, însă prin decizia nr. 2498/ 17.04.2006 Înalta Curte de casație și Justiție a dispus modificarea acestei pedepse și reducerea ei la 18 ani închisoare (fila 26).
Prin urmare, potrivit acestei ultime decizii, condamnatul are de executat o pedeapsă rezultantă, în urma contopirii de 18 ani închisoare.
Așadar, în mod greșit prima instanță a reținut la stabilirea legii penale mai favorabile pedeapsa de 20 ani închisoare, fără să observe că aceasta a fost modificată prin intermediul căilor legale de atac.
Din acest punct de vedere contestația formulată apare ca fondată și în temeiul disp. art. 425 1 alin. 7 pct. 2 lit. a se va proceda la desființarea sentinței pronunțate de prima instanță.
Curtea nu va adopta soluția propusă de Ministerul Public în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare întrucât hotărârea este nemotivată, deoarece neconcordanța între considerente și dispozitiv, deși reală, nu afectează hotărârea atacată decât de o nulitate relativă conform art. 282 Cod proc. penală, care poate fi îndreptată pe calea prezentei contestații.
Astfel, în rejudecare, Curtea observă că pedeapsa rezultantă pe care condamnatul o execută în prezent potrivit sentinței penale nr. 872/28.06.2005 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penale nr. 2498/ 17.04.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se compune din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată în baza art. 174 Cod penal și pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată potrivit disp. art. 208-209 alin.-1 lit. a,g Cod penal. S-a constatat prin aceeași hotărâre că infracțiunile reținute sunt concurente, iar în urma aplicării concursului de infracțiuni, pedepsele aplicate au fost contopite și s-a stabilit că inculpatul are de executat o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi.
Este binecunoscut că prin decizia nr. 625 din data de 6 mai 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 5 din Codul penal, Curtea Constituțională a statuat că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În motivarea acestei decizii s-a stabilit că inculpații care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecați potrivit legii noi trebuie să aibă, în funcție de legea mai favorabilă, o situație juridică identică, ori cu cei condamnați anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârși infracțiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancționator ce combină dispoziții din ambele coduri.
Curtea observă că prin aplicarea în ansamblu a legii penale noi, condamnatul ar executa în total o pedeapsă rezultantă mai mare decât cea stabilită prin hotărârile penale citate mai sus, având în vedere că prevederile art. 38 rap. la 39 din noul Cod penal statuează că atunci când s-au stabilit pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Așadar, legea penală mai favorabilă în ansamblul ei este legea veche în cazul de față, având în vedere că s-a efectuat concursul de infracțiuni potrivit art. 33-34 din vechea legislație care stabilea cumulul juridic al pedepselor aplicate.
Cum însă, nu se pot reduce pedepsele potrivit limitelor de pedeapsă prevăzute de noua legislație și să se facă în mod corelativ concursul de infracțiuni potrivit legislației vechi, Curtea constată că cererea formulată de petent este neîntemeiată. Totodată, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond pedeapsa complementară pe care o execută condamnatul are corespondent în legislația nouă în art. 66 lit. a, b și d Cod penal, astfel încât nici cu privire la acest aspect nu poate fi admisă cererea de aplicare a art. 6 Cod penal.
În raport de aceste considerente, în baza art. 595 Cod proc. penală, în rejudecare va fi respinsă contestația formulată de petent pentru aplicarea legii penale mai favorabile.
Sub acest aspect nu se poate aprecia că s-a înrăutățit situația contestatorului în propria cale de atac, având în vedere că potrivit sentinței contestate, acesta urma să execute 20 ani închisoare, iar potrivit prezentei, acesta va executa condamnarea stabilită prin hotărârile pronunțate în baza legii vechi, respectiv o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi.
În raport de toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod proc. penală va admite contestația formulată în sensul celor de mai sus.
În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod proc. penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația formulată de contestatorul condamnat S. C. împotriva sentinței penale nr. 388/F din 7 mai 2014 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._ .
În baza disp. art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod proc. penală desființează hotărârea atacată și în rejudecare respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod proc. penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu contestatorului din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 august 2014.
Președinte,
M.-E. G.
Grefier,
D. S.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 580/2014.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
