Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 351/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 351/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 351/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-a PENALĂ
Sentința penală nr.351/F
Ședința publică din data de 27.X.2014
Curtea compusă din:
Președinte: D. P.
Grefier: L.-A. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea contestației în anulare, formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr.469/_ .2014 a Curții de Apel București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._ (1216/2014).
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul C. V., prin apărătorul din oficiu J. V., în baza delegației avocațiale nr._/9.X.2014, depusă la dosar.
Fără citare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul Ministerului Public solicită calificarea contestației în anulare ca fiind revizuire, întemeiată pe disp. art.453, alin.1, litera e din Codul de procedură penală, și, în consecință, declinarea competenței de judecare în favoarea Tribunalului București, cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Intimatul, prin apărător din oficiu, consideră, de asemenea, că este vorba despre un caz de revizuire, întemeiat pe dispozițiile art.453, alin.1, lit.e din Codul de procedură penală, și nu o contestație în anulare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.2.206/3.IX.2014, din Dosarul nr._/3/2014, Tribunalul București – Secția I-a penală:
a calificat cererea de revizuire formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr.291/18.II.2014 a Tribunalului București - Secția I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr.374/C/17.VI.2014 a Curții de Apel București – Secția I-a penală, și a Sentinței penale nr.533/4.III.2014 a Tribunalului București – Secția I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr.469/_ .2014 a Curții de Apel București – Secția I-a penală, întemeiată pe cazul prevăzut de art.453, alin.1, lit.e, Cod procedură penală, în contestație în anulare, întemeiată pe cazul prevăzut de art.426, alin.1, lit.i, Cod procedură penală,
a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, invocată din oficiu,
în temeiul art.50, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.429, alin.2, Cod procedură penală, a declinat competența de soluționare a contestației în anulare în favoarea Curții de Apel București,
a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București.
Instanța de fond a reținut, în esență, că, prin Sentința penală nr.286/11.IV.2013 a Tribunalului București – Secția I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr.2.937/1.X.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție:
în temeiul art.215, alin.1, alin.2, alin.3 și alin.5, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal, art.40, alin.1, Cod penal și art.320/1, Cod procedură penală, inculpatul C. V. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a II-a și lit.b, Cod penal,
în temeiul art.83, Cod penal, a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1.408/23.V.2011 a Judecătoriei G., definitivă, prin nerecurare, la data de 10.VI.2011, pe care a adăugat-o la pedeapsa închisorii aplicată în cauză, rezultând pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare,
în temeiul art.288, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal, art.40, alin.1, Cod penal și art.320/1, Cod procedură penală, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare,
în temeiul art.83, Cod penal, a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1.408/23.V.2011 a Judecătoriei G., definitivă, prin nerecurare, la data de 10.VI.2011, pe care a adăugat-o la pedeapsa închisorii aplicată în cauză, rezultând pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare,
în temeiul art.287, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal, art.40, alin.1, Cod penal și art.320/1, Cod procedură penală, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare,
în temeiul art.83, Cod penal, a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1.408/23.V.2011 a Judecătoriei G., definitivă, prin nerecurare, la data de 10.VI.2011, pe care a adăugat-o la pedeapsa închisorii aplicată în cauză, rezultând pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare,
în temeiul art.291, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal, art.40, alin.1, Cod penal și art.320/1, Cod procedură penală, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare,
în temeiul art.83, Cod penal, a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1.408/23.V.2011 a Judecătoriei G., definitivă, prin nerecurare, la data de 10.VI.2011, pe care a adăugat-o la pedeapsa închisorii aplicată în cauză, rezultând pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare,
în temeiul art.33, Cod penal, raportat la art.34, lit.a, Cod penal, art.35, Cod penal, i-a fost aplicată pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, cu 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a II-a și lit.b, Cod penal,
s-a făcut aplicarea art.71-art.64, lit.a, teza a II-a și lit.b, Cod penal.
Prin Sentința penală nr.291/18.II.2014 a Tribunalului București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._ , definitivă prin Decizia penală nr.374/C/17.VI.2014 a Curții de Apel București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._, s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul C. V. și, în consecință, în temeiul art.6, alin.1, Cod penal, au fost reduse pedepsele de 8 ani închisoare și de 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a II-a și lit.b din vechiul Cod penal, aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art.215, alin.1, alin.2, alin.3 și alin.5 din vechiul Cod penal, având corespondent în art.244, alin.1 și alin.2 din noul Cod penal, la pedepsele de 5 ani închisoare și de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66, literele a și b din noul Cod penal, s-a constatat că, prin Sentința penală nr.286/11.IV.2013 a Tribunalului București - Secția I-a penală, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1.408/23.V.2011 a Judecătoriei G., cu privire la care s-a dispus să fie cumulată cu pedeapsa închisorii aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.215, alin.1, alin.2, alin.3 și alin.5 din vechiul Cod penal, urmare a reducerii rezultând pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, apoi, în temeiul art.39, alin.1, lit.b din noul Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare cu celelalte pedepse ale închisorii aplicate prin Sentința penală nr.286/11.IV.2013 a Tribunalului București - Secția I-a penală, respectiv trei pedepse de câte 1 an și 6 luni închisoare, aplicate pentru infracțiunile prev. de art.288, alin.1 din vechiul Cod penal, de art.287, alin.1 din vechiul Cod penal și de art.291 din vechiul Cod penal, având corespondent în art.320, alin.1 din noul Cod penal, art.318 din noul Cod penal și art.323 din noul Cod penal, pentru care cuantumul pedepsei închisorii nu depășește maximul din legea penală nouă, condamnatul urmând să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adaugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea, respectiv 1 an și 6 luni închisoare, urmând să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66, literele a și b din noul Cod penal.
Prin Sentința penală nr.533/4.III.2014 a Tribunalului București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._ , definitivă prin Decizia penală nr.469/_ .2014 a Curții de Apel București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._, a fost admisă sesizarea Comisiei nr.1 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului București - Rahova, formulată în condițiile H.G. nr.836/2013, privind pe condamnatul C. V., și, în consecință, în temeiul art.23 din Ordonanța de Urgență nr.116/2013, s-a constatat incidența dispozițiilor art.6, alin.6 din noul Cod penal, cu privire la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64, alin.1, lit.a, teza a II-a și lit.b din vechiul Cod penal, pe o durată de 10 ani, aplicată pe lângă pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.215, alin.1, alin.2, alin.3 și alin.5 din vechiul Cod penal, prin Sentința penală nr.286/11.IV.2013 a Tribunalului București - Secția I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr.2.937/1.X.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care a redus-o, urmând ca persoana condamnată să execute, în continuare, pe lângă pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64, alin.1, lit.a, teza a II-a și lit.b din vechiul Cod penal, pe o durată de 5 ani, fiind menținută pedeapsa închisorii rezultantă inițială.
În motivare, după ce a citat din doctrină și a făcut referire la Decizia penală nr.45/25.II.2013 a Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a arătat, în esență, că prin cele două sentințe penale definitive ireconciliabile nu a fost rezolvat fondul cauzei, în sensul că nici una dintre acestea nu s-a pronunțat diferit asupra existenței faptei, a săvârșirii acesteia de către inculpat și a vinovăției inculpatului, ci fondul cauzei a fost soluționat, cu putere de lucru judecat, prin Sentința penală nr.286/11.IV.2013 a Tribunalului București – Secția I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr.2.937/1.X.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în timp ce sentințele penale nr.291/18.II.2014 a Tribunalului București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._, definitivă prin Decizia penală nr.374/C/17.VI.2014 a Curții de Apel București – Secția I, penală, și nr.533/4.III.2014 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr._, definitivă prin Decizia penală nr.469/_ .2014 a Curții de Apel București – Secția I-a penală, au soluționat o situație de drept, respectiv s-a realizat o apreciere cu privire la incidența legii penale mai favorabile, prin prisma dispozițiilor art.6 din noul Cod penal. În plus, a arătat că, potrivit art.460, alin.4, Cod procedură penală, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art.453, alin.1, lit.e, Cod procedură penală, cauzele se reunesc, în vederea rejudecării, ori, în acest caz, nu se poate proceda la reunirea celor două cauze și la o rejudecare împreună a acestora, deoarece se încălcă autoritatea de lucru judecat a primei sentințe penale rămasă definitivă, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, și nu există nici un motiv pentru care aceasta să fie desființată și să se realizeze o nouă rejudecare a incidenței legii penale mai favorabile, doar pentru că, ulterior, printr-o altă sentință penală definitivă, situația condamnatului a mai fost supusă unei alte analize a instanței de judecată. Ca argument suplimentar, a arătat că, în situația în care cea de-a doua instanță de judecată ar fi observat că pe rolul Tribunalului București se mai formulase o contestație la executare cu privire la același condamnat, soluția care se impunea era reglementată de art.599, alin.5 din Codul de procedură penală, potrivit căruia orice cerere ulterioară de contestație la executare este inadmisibilă, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări. De aceea, a arătat că nu poate accepta faptul că, în situația în care cea de-a doua instanță de judecată învestită cu cererea de aplicare a legii penale mai favorabile a aceluiași condamnat soluționează cauza, pronunțând o soluție care nu se conciliază cu soluția pronunțată de prima instanță de judecată învestită cu o cerere similară, cele două hotărâri judecătorești să fie supuse revizuirii, cu consecința desființării acestora și rejudecării împreună, în timp ce, în situația în care cea de-a doua instanță de judecată învestită cu cererea de aplicare a legii penale mai favorabile observă că această cerere a mai fost soluționată, să pronunțe o soluție de respingere, ca inadmisbilă, cu consecința păstrării autorității de lucru judecat a primei hotărâri judecătorești. Astfel, în această situație, singurul remediu procesual îl constituie anularea celei de-a doua hotărâri judecătorești, în baza cazului de contestație în anulare prevăzut de art.426, alin.1, lit.i, Cod procedură penală. Ca atare, având în vedere disp. art.429, alin.2, Cod procedură penală, conform cărora contestația în anulare pentru cazul prevăzut de art.426, alin.1, lit.i, Cod procedură penală, se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre judecătorească, a declinat competența materială în favoarea Curții de Apel București, unde a rămas definitivă Sentința penală nr.533/4.III.2014 a Tribunalului București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._, a cărei anulare s-ar impune.
La termenul de astăzi, la solicitarea Ministerului Public, a fost pusă în discuție calificarea contestației în anulare ca fiind revizuire, cu declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalului București și constatarea conflictului negativ de competență.
Curtea apreciază că sesizarea inițială, pe calea procesuală a revizuirii, este corectă, în vederea soluționării contradictorialității dintre cele două hotărâri judecătorești.
Astfel, constată că, față de același condamnat, au fost pronunțate două hotărâri judecătorești contradictorii în materia aplicării legii penale mai favorabile, după rămânerea definitivă a sentinței penale de condamnare, și anume Sentința penală nr.291/18.II.2014 a Tribunalului București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._ , definitivă prin Decizia penală nr.374/C/17.VI.2014 a Curții de Apel București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._ (672/2014), prin care au fost reduse atât pedeapsa principală a închisorii, cât și pedeapsa complementară a interdicției exercițiului unor drepturi, și Sentința penală nr.533/4.III.2014 a Tribunalului București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._ , definitivă prin Decizia penală nr.469/_ .2014 a Curții de Apel București – Secția I-a penală, din Dosarul nr._ (1216/2014), prin care a fost redusă doar pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi.
Curtea constată că motivul de revizuire prevăzut de art.453, alin.1, litera e din Codul de procedură penală se referă la existența a două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia, iar cazul de contestație în anulare reglementat de art.426, litera i din Codul de procedură penală privește existența a două hotărâri judecătorești definitive pronunțate împotriva aceleiași persoane și pentru aceeași faptă.
Ca atare, un prim criteriu de distincție între cele două motive extraordinare de atac rezultă din însăși modalitatea de redactare a normelor procedural penale, fiind evident faptul că motivul de contestație în anulare se referă exclusiv la două hotărâri judecătorești prin care a fost soluționat, în mod contradictoriu, fondul cauzei, atâta timp cât se face referire la faptă.
Totodată, instanța de fond a arătat că, în această situație a aplicării contradictorii a legii penale mai favorabile, trebuie desființată ultima decizie penală, întrucât prima hotărâre judecătorească intrase deja în puterea de lucru judecat. Această interpretare este eronată, prin absolutizarea puterii de lucru judecat doar în ceea ce privește prima hotărâre judecătorească, fără să se țină seama de faptul că persoana condamnată a beneficiat, în egală măsură, de o altă hotărâre judecătorească, care se afla în aceeași autoritate de lucru judecat, atunci când a fost formulată sesizarea pentru concilierea acestora. Împrejurarea că a doua instanță de executare nu a verificat existența unei cereri similare soluționată definitiv, pentru a o respinge, ca inadmisibilă, nu constituie un argument pentru alegerea contestației în anulare. De altfel, Curtea constată că cele două sesizări privind aplicarea legii penale mai favorabile au fost judecate aproape concomitent, întrucât prima sesizare a avut loc pe data de 5.II.2014, fiind formulată, pe calea contestației la executare, de către contestatorul C. V., iar cea de-a doua sesizare a fost înregistrată pe data de 11.II.2014, fiind formulată de către comisia de la locul de detenție, astfel că, practic, era destul de dificil ca a doua instanță de control judiciar să cunoască împrejurarea că, în urmă cu doar aproximativ două luni, fusese deja soluționată definitiv o cauză similară. În plus, condamnatul se bucură de două hotărâri judecătorești definitive, dintre care una îi este mai favorabilă. În acest caz, prima hotărâre judecătorească este în favoarea condamnatului, însă, în situația în care cea de-a doua sentință penală definitivă îi era cea favorabilă, aceasta ar fi trebuit desființată, potrivit logicii juricie a instanței de fond, întrucât prima hotărâre judecătorească a intrat, cu întâietate, în puterea de lucru judecat. Toate aceste speculații teoretice, care rezolvă într-o modalitate absolut inechitabilă situația juridică a condamnatului, sunt înfrânte prin aplicarea procedurii de revizuire. Potrivt art.462, alin.2 din Codul de procedură penală, după admiteea în principiu, instanța extraordinară anulează hotărârile judecătorești care nu se pot concilia și pronunță o nouă hotărâre judecătorească. Aceasta constiuie, de fapt, soluția echitabilă, care se încadrează întocmai în cazul de revizuire prevăzut de art.453, alin.1, litera e, Cod procedură penală.
În consecință, Curtea, urmează să califice, ca fiind revizuire, întemeiată pe disp. art.453, alin.1, litera e din Codul de procedură penală, contestația în anulare, formulată de condamnatul C. V., iar, în temeiul art.50, alin.1 și alin. ultim, Cod de procedură penală, cu aplicarea art.458, Cod de procedură penală, raportat la art.44, alin.1 din Codul de procedură penală, va declina competența de judecare a cererii de revizuire, formulată de revizuientul C. V., în favoarea Tribunalului București – Secția I-a penală, apoi, în temeiul art.51, alin.1, Cod de procedură penală, va trimite cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, pentru soluționarea conflictului negativ de competență, iar, în temeiul art.275, alin.3 din Codul de procedură penală, va constata că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, în timp ce suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Califică, ca fiind revizuire, întemeiată pe disp. art.453, alin.1, litera e din Codul de procedură penală, contestația în anulare, formulată de condamnatul C. V..
În temeiul art.50, alin.1 și alin. ultim, Cod de procedură penală, cu aplicarea art.458, Cod de procedură penală, raportat la art.44, alin.1 din Codul de procedură penală, declină competența de judecare a cererii de revizuire, formulată de revizuientul C. V., în favoarea Tribunalului București – Secția I-a penală.
În temeiul art.51, alin.1, Cod de procedură penală, trimite cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
În temeiul art.275, alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.X.2014.
Judecător,
D. P. Grefier,
L.-A. P.
Red. și dact.: jud. D.P.
Trib. București – Secția I-a penală: R.-N. O.
3 ex.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1299/2014.... | Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... → |
|---|
