Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 256/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 256/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 256/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 256/R
Ședința publică de la data de 06 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - V. C.
JUDECĂTOR - L. C.
JUDECĂTOR - L. M.
GREFIER - M. G.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - reprezentat de procuror A. E..
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de inculpații G. I., S. CORNELI și partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ I., împotriva sentinței penale nr. 522 din data de 12 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ /2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat G. I. personal și asistat de avocați aleși cu împuterniciri avocațiale emise de Baroul București – Cabinete individuale depuse la filele 30, 31 dosar și avocat G. M. desemnat din oficiu de Baroul București – Serviciul de Asistență Juridică cu delegație nr._/2013 depusă la fila 17 dosar, recurenta inculpată S. C. personal și asistată de avocat ales cu împuternicire avocațială emisă de Baroul Bucujrești – Cabinet individual depusă la fila 31 dosar și avocat C. E. desemnat din oficiu de Baroul București – Serviciul de Asistență Juridică cu delegație nr._/2013 depusă la fila 18 dosar, lipsă fiind recurenta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală I., și intimatele părți responsabile civilmente ., . Srl.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorii desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați solicită a se lua act că delegațiile lor au încetat prin prezentarea avocaților aleși și a se aprecia asupra acordării onorariului parțial pentru studiu dosarului.
Apărătorul recurentului inculpat G. I., solicită recalificarea căii de atac ca fiind apel, dat fiind faptul că dispozițiile procedurale au schimbat doar competența materială în primă instanță dar nu a modificat și căile de atac respectiv apelul și recursul prin care pot fi atacate hotărâri date pentru infracțiunile prev. de art.9 din Legea 241/2005 respectiv infracțiunea de evaziune fiscală., apreciind că este inadmisibilă să fie privat petentul de la o cale de atac.
Apărătorul recurentei inculpat S. C. și al recurentului inculpat G. I. formulează aceleași concluzii pentru cei doi clienți ai săi.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu se impune recalificarea căii de atac în apel având în vedere dispozițiile tranzitorii referitoare la această materie, respectiv art. 24 alin. 1 din Legea 202/2010 potrivit cărora hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de . legii 202/2010 rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, ori actele și lucrările dosarului se poate observa cu ușurință că sentința penală a fost pronunțată luna octombrie 2012, cu mult după . legii 202/2010. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și dispozițiile limitative ale art. 27 care reglementează competența Tribunalului și a art. 28/1 care reglementează competența Curții de Apel. Consideră că în mod legal s-a promovat recurs împotriva acestei sentințe pe care o consideră a fi susceptibilă de recurare nu și de apelare.
Apărătorul recurentului inculpat G. I. având cuvântul în replică arată că există o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat cu privire la acest aspect și dorește să facă mențiunea în speța de față privitor la dispozițiile tranzitorii la care face referire reprezentantului Ministerului Public că nu sunt aplicabile dat fiind faptul că noua lege, respectiv 202/2010, nu a eliminat calea de atac a apelului, acele dispoziții tranzitorii se referă doar la situația în care calea de atac a apelului a fost eliminată, iar pentru infracțiunea de evaziune fiscală această cale de atac subzistă. Mai mult, din interpretarea dispoz. art. 24, pct. 2 și 3, rezultă cu certitudine faptul că această hotărâre este supusă apelului, considerând că și competența teritorială ar fi a Tribunalului I. în măsura în care această cale este calea apelului.
Având pe rând ultimul cuvânt, recurenții inculpați achiesează la concluziile puse de către apărătorii lor.
CURTEA,
În majoritate, asupra cauzei penale de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința penală nr.522 din 12.10.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu s-au dispus următoarele:
A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de Ministerul Public, cu privire la faptele reținute în sarcina inculpaților G. I. și S. C., conform prevederilor art.334 C. pr. pen.
Pentru inculpatul G. I. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art.9 alin.1 lit.c și alin.3 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen.
Pentru inculpata S. C. s-a schimbat încadrarea juridică, din infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art.9 alin.1 lit.c și alin.3 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen.
În baza art.9 alin.1 lit.c și alin.3 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. a fost condamnat inculpatul G. I. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
S-a stabilit ca pedeapsa să se execute în regim de detenție, conform prevederilor art.57 C. pen.
În baza art.71 alin.2 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a desfășura activități comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii).
În baza art.65 alin.2 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a desfășura activități comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.9 alin.1 lit.c și alin.3 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. a fost condamnată inculpata S. C. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
S-a stabilit ca pedeapsa să se execute în regim de detenție, potrivit prevederilor art.57 C. pen.
În baza art.71 alin.2 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de administrator și de a desfășura activități comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii).
În baza art.65 alin.2 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a desfășura activități comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.14 alin.3 lit.b și art.346 C. pr. pen., coroborate cu art.998 și urm. C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de Statul român prin Ministerul Finanțelor publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Au fost obligați inculpații în solidar, ambii în solidar cu partea responsabilă civilmente .” SRL la plata către partea civilă de despăgubiri în cuantum de 1.122.314 euro (în lei la cursul BNR din zona plății), cu titlu de daune materiale.
A fost obligat inculpatul G. I. în solidar cu partea responsabilă civilmente . – prin lichidator judiciar M. I. M., la plata către partea civilă de despăgubiri în cuantum de 1.282.728 euro (în lei la cursul BNR în ziua plății) cu titlu de despăgubiri.
În baza art.357 alin.2 lit.c C. pr. pen. și art.11 din Legea nr.241/2005 cu referire la art.163 C. pr. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale părților responsabile civilmente .” SRL și . până la concurența sumelor datorate cu titlu de despăgubiri.
În baza art.14 alin.3 lit.a C. pr. pen. raportat la art.348 C. pr. pen. au fost desființate în totalitate înscrisurile falsificate purtând titulatura „borderou de achiziții2.
În baza art.12 din Legea nr.241/2005 s-a decăzut8/interzis dreptul inculpaților de a fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai societăților comerciale „K. M. Impex” SRL, respectiv „I. S.” SRL, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței.
Conform art.13 alin.1 din Legea nr.241/2005 și art.7 din Legea nr.26/1990, republicată, cu modificări și completări, s-a dispus înregistrarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului și comunicarea sentinței, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Inculpații au fost obligați, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, analizând probatoriile administrate atât în faza urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, următoarea situație de fapt:
În anul 2003, inculpatul G. I. a luat hotărârea infracțională de a înființa o societate comercială prin intermediul căreia să desfășoare activități de colectare și valorificare a deșeurilor feroase și neferoase, cu încălcarea unor dispoziții legale, în scopul obținerii de beneficii necuvenite, prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.
Inculpatul a înființat în acest scop . (încheierea nr.931/23.10.2003 a Tribunalului București) înmatriculată la Oficiul registrului Comerțului, cu sediul social în .. Societatea a avut Cod Unic de Înregistrare_/24.10.2003, și număr de ordine la registrul Comerțului J 23/1735/23.10.2003, fiind plătitoare de T.V.A.
La data de 30.10.2003, Prefectura Județului I. a emis autorizația . nr.103, în baza căreia . a fost abilitată să desfășoare activități de colectare a deșeurilor metalice, acumulatori auto uzați și textile exclusiv de la persoane fizice.
După ce au desfășurat activități comerciale prin intermediul acestei societăți, sustrăgându-se de la plata oricăror impozite și taxe, inculpatul și mama sa, S. C. au hotărât, din aceleași considerente, înființarea unei alte societăți comerciale. A fost creată în acest scop .” SRL (încheierea nr.948/06.06.2006 a Tribunalului București), cu sediul social tot în comuna Vidra, ., având ca principal obiect de activitate „comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor”. Asociat unic și administrator a fost desemnată inculpata S. C..
Noua societate a avut Cod Unic de Înregistrare nr._/06.06.2006 și număr de ordine la Registrul Comerțului J 23/1132/06.06.2006, fiind plătitoare de TVA.
Inculpata S. C. a deschis în numele societății două conturi bancare, la Bancpost SA – Sucursala M. și Raiffeisen Bank – Agenția Berceni, împuternicindu-l pe fiul său, inculpatul G. I. să facă operațiunile necesare.
În contul descris la Bancpost SA au fost efectuate operațiuni în perioada 24.10.2006-1.01.2007, iar în cel de-al doilea în intervalele 14.06.2006 – 27.12.2006 și 11.01.2007 – 30.04.2008.
La rândul său, inculpatul G. I. a deschis în numele . un singur cont bancar, la Raiffeisen Bank SA – Agenția V., prin care au fost derulate operațiuni financiare în perioada 14.06.2004 – 30.06.2008.
Făcând ample referiri la documentele contabile și concluziile expertizei financiare efectuate în cauză, instanța de fond a reținut că ambii inculpați, în contradicție cu activitățile comerciale reale desfășurate de cele două societăți comerciale și cu încălcarea dispozițiilor art.34 alin.1, art.35 alin.1, art.156 alin.2 și art.157 alin.1, toate din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, au depus la Direcția Generală a Finanțelor Publice I. documente incomplete, pentru scurte perioade de timp, însoțite de înscrisuri justificative în cea mai mare parte fictive, sustrăgându-se astfel de la plata unor sume importante datorate bugetului de stat cu titlu de impozite, taxe și TVA.
Astfel, s-a stabilit că evaziunea fiscală produsă în această manieră infracțională de către cei doi inculpați, prin intermediul .” SRL a fost de 1.122.315 euro.
Pe de altă parte, procedând identic, inculpatul G. I. a cauzat bugetului de stat, prin sustragerea de către . de la plata impozitelor, taxelor și a TVA, o pagubă de 1.282.728 euro.
Împotriva acestei sentințe cei doi inculpați și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală au declarat calea de atac intitulată „recurs” .
Inculpații nu și-au motivat cererea.
Prin recursul său, partea civilă a criticat sentința sub un singur aspect, și anume cel privind omisiunea instanței de fond de a lua în calcul prejudiciul dobânzilor, penalitățile și majorările de întârziere.
În ședința publică de la 06.02.2013, inculpații, prin avocat, aui solicitat recalificarea căii de atac ca fiind apel, iar nu recurs, cu motivarea că dispozițiile Legii nr.202/2010 nu au eliminat calea de atac a apelului în materia evaziunii fiscale. Au mai susținut că Tribunalului I. îi revine competența de a soluționa apelul.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii de recalificare a căii de atac, motivând că sentința atacată este ulterioară, iar nu anterioară intrării în vigoare a Legii nr.202/2010.
Examinând cu prioritate acest aspect, care premerge oricărei alte chestiuni deduse judecății, Curtea reține următoarele:
În prezenta cauză, judecata în fond la Judecătoria Cornetu a început anterior intrării în vigoare a reglementărilor cuprinse în Legea nr.202/2010 (primul termen a fost fixat la 11.12.2009).
Potrivit art.XVIII din acest act normativ, „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe, dispozițiile referitoare la competența instanțelor din Codul de procedură penală … precum și cele aduse prin prezenta lege aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după . prezentei legi”.
Așadar, în mod corect Judecătoria Cornetu a continuat soluționarea cauzei.
Faptul că sentința a fost pronunțată la data de 12.10.2012, adică după . Legii nr.202/2010, nu poate conduce la concluzia că prezenta cale de atac ar fi un recurs, deoarece noua reglementare nu a eliminat apelul în cauzele referitoare la infracțiunea de evaziune fiscală.
Or, privarea nelegală de un grad de jurisdicție, cu caracter devolutiv, ar reprezenta o încălcare importantă a prevederilor art.6 din CEDO.
Așa fiind, Curtea, în opinia majoritară, va proceda la recalificarea căii de atac declarate în cauză ca având natura juridică a unor apeluri, de competența Tribunalului I., în favoarea căreia își va declina competența, potrivit prevederilor art.42 C. pr. pen.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Califică drept apeluri căile de atac declarate de inculpații G. I., S. C. și de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – I., împotriva sentinței penale nr.522 din 12.10.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu.
Declină competența de soluționare a apelurilor în favoarea tribunalului I..
Onorariul parțial al avocatului din oficiu pentru inculpata S. C., în sumă de 75 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. C. L. C.
GREFIER,
M. G.
Red. C.V.
Dact. A.L. 2 ex./11.03.2013
Jud. Cornetu – jud.: C. N.M.
OPINIA SEPARATĂ A DOAMNEI JUDECĂTOR L. M.
În opinie separată, se apreciază ca nefondată cererea de calificare a căii de atac ca apel și de declinare a competenței în favoarea Tribunalului I., pentru următoarele considerente:
În ce privește aplicarea legii procesual penale în timp, regula este a imediatei aplicări, iar în cazul unor situații de modificare a legii, excepțiile sunt expres prevăzute prin normele tranzitorii.
Acesta este și cazul Legii nr.202/2010, intrată în vigoare la 25.11.2010 și care reglementează situațiile tranzitorii prin art.XXIV.
Conform art. XXIV alin.1 din legea de mai sus: „Hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de . prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.
Aceste dispoziții nu sunt însă aplicabile în speță pentru că hotărârea atacată a fost pronunțată la 25.05.2012, după . Legii nr.202/2010, iar în lipsa unor dispoziții tranzitorii este aplicabilă legea nouă, respectiv prevederile art.3851 alin.1 lit.a coroborat cu art.281 pct.3 C. pr. pen., potrivit cărora sentințele pronunțate de judecătorii sunt atacabile cu recurs, această cale de atac fiind dată în competența de soluționare a Curții de Apel.
D. urmare, deși prima instanță a fost sesizată înainte de . Legii nr.202/2010, cu toate că potrivit legii vechi, sentințele pronunțate în cauzele având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală puteau fi atacate cu apel și cu recurs, datorită principiului aplicării imediate a normei de procedură și în absența manifestării de voință a legiuitorului în sensul de a păstra în aceste situații calea de atac a apelului, sentințele pronunțate în asemenea cauze după . legii noi pot fi atacate numai cu recurs.
Împrejurarea că prin Legea nr.202/2010 s-a schimbat competența de soluționare în primă instanță a acestor cauze nu influențează calificarea căii de atac în speță, atâta vreme cât, așa cum s-a arătat, legiuitorul nu a înțeles să creeze o situație de excepție pentru cauzele referitoare la evaziune fiscală, a căror judecată a început sub legea veche dar au fost soluționate în primă instanță după . legii noi.
În această materie nu au fost pronunțate decizii în interesul legii sau decizii ale Curții Constituționale, așa încât practica judiciară invocată își păstrează valoarea de orientare, neavând caracter obligatoriu.
Mai mult, nu se poate susține că jurisprudența este unanimă în a statua soluția majoritară, câtă vreme chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a exprimat puncte de vedere contrare,mai precis, în situații identice cu cea din speță, a stabilit că sentințele pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel. Cu titlu de exemplu, trebuie amintite încheierea nr.37 din 16.01.2012 și încheierea nr.161 din 27.01.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unor conflicte negative de competență.
Red./tehn. L.M./12.03.2013
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1451/2013. Curtea... | Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 29/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
