Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 328/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 328/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 328/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR.328
Ședința publică de la 15 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – S. M.
JUDECĂTOR – F. D.
JUDECĂTOR – B. A. O.
GREFIER - A. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror N. N..
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpatul S. O. și a părții civile AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ IALOMIȚA împotriva sentinței penale nr.200/24.06.2011 pronunțată de Judecătoria Fetești și a deciziei penale nr.3/A/16.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul inculpat S. O. reprezentat de avocat din oficiu N. D. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară și recurenta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală Ialomița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursurilor.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând, redozarea pedepsei, în sensul coborârii acesteia sub limita rezultată în urma aplicării art.3201 C.p.p și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 – 76 C.p.. În acest sens, solicită a se observa că inculpatul a participat la săvârșirea infracțiunii pe o perioadă mai scurtă, nu a continuat activitatea infracțională după întocmirea primului dosar penal. Societatea a fost înființată în anul 1999, iar inculpații au lucrat împreună până în anul 2003. De asemenea, solicită a se constat că inculpatul nu era școlarizat și nu avea cunoștințe în domeniul evidenței contabile, deci nu putea exercita un control efectiv asupra societății, care, în fapt, era ținută de o persoană fără contract de muncă.
Totodată, solicită a se ține cont de faptul că inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, urmând a se avea în vedere și starea de sănătate a acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, apreciind că instanța a manifestat suficientă clemență în aplicarea pedepsei, reținând circumstanțe atenuante.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă, consideră că în mod corect instanța de fond a constatat că latura civilă a cauzei a fost soluționată pe cale comercială și nu a acordat despăgubiri în prezenta cauză.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de partea civilă, ca nefondat.
CURTEA
Cu privire la recursurile penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 200 din data de 24.06.2011 pronunțată de Judecătoria Fetești, în baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 11 lit. c din Legea nr.87/1994 cu aplic art. 41 alin. 2 și art. 37 din Legea 82/1991 rap. la art. 289 Cod penal, în art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, pentru inculpatul M. P. și în art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și art. 13 Cod penal, pentru inculpatul S. O..
În baza art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. P., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor, realizată în forma continuată, faptă comisă in perioada martie 1999-aprilie 2006.
În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 si 84 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza finală și lit. b Cod penal.
Conform. art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 C. pen., art. 13 C. pen. și art. 74,76 C. pen., prin aceeași sentință penală, a fost condamnat inculpatul S. O., la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, faptă comisă in perioada martie 1999-martie 2004.
În baza art. 83 Cod Penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 196/ 27.06.2003, pronunțată în dosarul nr. 159/2003 de Judecătoria Fetești, definitivă prin neapelare la data de 08.07.2003 și s-a dispus cumularea aritmetică a pedepsei menționate mai sus cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa de 1 an si 3 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 Cod penal și art. 3 Protocolul 1 CEDO, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza finală și lit. b Cod penal.
S-a luat act că latura civilă a fost soluționată prin sentința comercială nr. 40/F/01.02.2008 a Tribunalului Ialomița.
Au fost obligați inculpații la plata sumei de 2000 lei, reprezentând onorariu de expertiză către dl. R. I. și a sumei de 575 lei, reprezentând diferență neachitată din onorariul de expertiză către d-na. D. L., experți desemnați în cauză.
Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpații, în calitate de asociați și administratori ai societății comerciale S.C. PROD MICONF S.R.L. Fetești, nu s-au preocupat de ținerea unei evidențe contabile stricte și pe parcursul desfășurării activității nu au înregistrat integral veniturile obținute, în scopul sustragerii de la plata în totalitate a obligațiilor fiscale către stat. Societatea a fost înființată în anul 1999 și au lucrat împreună până în anul 2003. Din acest an, inculpatul S. O. s-a retras din societate, fără să mai efectueze niciun act. Societatea avea ca obiect de activitate colectarea și vânzarea deșeurilor metalice.
Neavând posibilități, inculpații nu aveau personal angajat cu toate că ei nu cunoșteau carte. Actele primare erau întocmite de șoferii ce transportau deșeurile și erau semnate de M. P. care avea ceva cunoștințe de carte (două clase primare).
Contabilitatea era ținută de numita C. M. care în raport de actele primare care i se dădeau de inculpați, întocmea actele contabile. Statul român, prin D.G.F.P., a verificat activitatea societății de două ori, deoarece din anul 1999 și până în luna iunie 2002- 2003, inculpații au fost asociați, apoi societatea a avut asociat doar pe inculpatul M. P., până la data de 31.12.2004. Întreaga activitate contabilă, până la 31.12.2004, a fost ținută de martora C. M..
Inculpații s-au apărat, în sensul că nu știau ce documente întocmea C. M., deoarece nu știau carte. Toată documentația societății era predată acesteia, pentru a întocmi acte contabile. Martora C. M. a arătat că ea a întocmit documentația contabilă pentru S.C. PROD MICONF S.R.L. Fetești. Aceasta nu a avut încheiat contract de muncă cu societatea și era plătită în raport de lucrările pe care le efectua.
Inculpații erau cei care îi aduceau actele primare (chitanțe, facturi, borderouri de achiziții). În raport de aceste acte, întocmea declarația de impozit și calcula TVA pentru decont. A mai arătat martora că nu poate să își dea seama cum, în urma efectuării expertizelor contabile, în cauză, s-a stabilit că societatea nu achitase TVA de aproximativ 1 miliard lei. Martora era aceea care întocmea balanțele și bilanțul societății. Bilanțul trebuia contrasemnat când cifra de afaceri era mare. Aceasta consideră că în perioada cât a lucrat cu inculpații la societate, nu s-au ridicat mai mulți bani decât cei pentru care erau întocmite acte.
Instanța fondului a concluzionat că fapta inculpaților - care, în calitate de administratori ai societății, fără a avea contabil angajat, s-au sustras de la plata în întregime a obligațiilor fiscale către stat prin omisiunea cu știință de a evidenția în contabilitate întreaga activitate desfășurată și toate veniturile obținute pe perioada martie 1999-martie 2004 pentru ambii inculpați și pe perioada ulterioară până în aprilie 2006 pentru M. P., cu consecința denaturării veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor financiare - constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.9 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.
Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracțiunea reținută se comite prin omisiune. Deși legea impune, agentul nu îndeplinește cerința dispoziției normative de a înregistra veniturile obținute inserând, prin aceasta, operațiuni fictive în actele contabile. Rezultatul socialmente periculos îl constituie prejudiciul creat bugetului de stat, legătura de cauzalitate reieșind din analiza raportului pagubă-element material (omisiunea de înregistrare a produs bugetului de stat un prejudiciu).
Inculpații au săvârșit faptele astfel reținute cu vinovăție sub forma intenției.
A mai arătat instanța de fond că un aspect esențial îl constituie determinarea existenței scopului evidențiat de legiuitor: sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Or, chiar în condițiile neștiinței de carte, rezultă „scopul” urmărit de inculpați prin comiterea faptei în contextul rulării prin bancă a unor sume de bani relativ mari.
Prin urmare, în baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 11 lit. c din Legea nr.87/1994 cu aplic art. 41 alin. 2 și art. 37 din Legea 82/1991 rap. la art. 289 cod penal în infracțiunea prev. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, pentru inculpatul M. P. și în art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și art. 13 Cod penal, pentru inculpatul S. O..
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate, instanța de fond a avut în vedere perioada lungă de timp scursă de la comiterea faptei și până la pronunțarea condamnării, precum și faptul că inculpații nu au o pregătire în domeniul evidenței contabile (ceea ce denotă faptul că aceștia nu s-au specializat în comiterea acestui gen de infracțiuni), s-a apreciat că scopul pedepsei se poate atinge și fără executarea acesteia în detenție.
Cu privire la inculpatul S. O., s-a reținut că acesta a participat la săvârșirea infracțiunii susmenționate pe o durată de timp mai scurtă (1999-2002) și nu a continuat activitatea infracțională după întocmirea primului dosar penal (spre deosebire de M. P.), ceea ce denotă că într-adevăr regretă comiterea faptei. De asemenea, s-a reținut că acesta a fost sincer pe întreg parcursul cercetării judecătorești și a arătat disponibilitate pentru a recupera prejudiciul creat.
În raport de circumstanțele reale în care s-a săvârșit fapta și circumstanțele personale ale acestuia, instanța de fond a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 74 -76 Cod penal.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Fetești, inculpatul S. O. și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspecte diferite.
Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, dar și în limita celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că recursurile cu care a fost sesizată sunt fondate, însă în limitele și în considerarea următoarelor argumente:
Astfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești întocmit la data de 28 noiembrie 2006 cu nr. 1782/P/2006 (înregistrat la Jud.Fetești sub nr._ ), inculpații M. P. și S. O. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și fals intelectual, fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 11 lit. c din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.41 alin. 2 și art. 13 din Legea nr.82/1991 raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
S-a reținut în sarcina acestora prin actul de sesizare că fiind asociați și administratori ai societății S.C. PROD MICONF S.R.L. Fetești, cu obiect principal colectarea și comercializarea deșeurilor metalice, că nu s-au preocupat de ținerea cu strictețe a contabilității la nivelul societății, că nu au evidențiat în actele de evidență perioada activității desfășurate și veniturile obținute.
Aceștia au avut ca și contabil fără acte de angajare la societate pe numita C. M..
D.G.F.P. Ialomița a efectuat o verificare contabilă pentru perioada 01.03.1999- până la 31.03.2004 la societate și s-a constatat că cei doi au creat un prejudiciu de 379.324,7623 lei (T.V.A., impozit pe venit și impozit pe profit).
La urmărirea penală, inculpații au fost scoși de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr.87/1994, art.290 Cod penal și art. 266 pct. 2 din Legea nr.31/1990, republicată deoarece nu rezultă cu certitudine săvârșirea acestor fapte.
Cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești sub nr._, la data de 03 ianuarie 2007, la termenul din data de 05.04.2007, instanța a dispus conexarea dosarului nr._ deoarece același inculpat, respectiv M. P. era trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești cu nr. 1823/P/2006 din 08.02.2007 pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 11 lit. c din Legea nr.87/1994 cu aplic art. 41 al. 2 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
Prin actul de sesizare întocmit la 08 februarie 2007, cu nr. 1823/P/2005 s-a reținut în sarcina inculpatului M. P. că, în calitate de asociat și administrator al societății S.C. PROD MICONF S.R.L. Fetești în perioada 01.07.2002 – 31.12.2004 s-a sustras de la plata unor obligații fiscale în valoare de 128.258, 1118 lei (TVA, impozit pe profit, impozit pe venit).
La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2008, instanța, din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților din infracțiunile prevăzute de art. 11 lit. c din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 13 din Codul penal și de art. 37 din Legea 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b din Legea nr.241/2005 cu art. 41 alin.2 Cod penal și art. 13 Cod penal.
Prin sentința penală nr. 110 din 29 aprilie 2008 a Judecătoriei Fetești, inculpatul M. P. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, dispunându-se față de acesta suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de 4 ani.
În baza art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 74-76 Cod penal, art. 41 alin.2 Cod penal și art. 13 Cod penal inculpatul S. O. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată dispunându-se față de acesta suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de 3 ani și 6 luni.
Inculpații au fost obligați în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. "PROD MICONF" S.R.L. Fetești la plata de despăgubiri civile către partea civilă, Statul Român reprezentat de A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Ialomița.
Prin Decizia penală nr. 117/A/25.07.2008, Tribunalul Ialomița a admis apelul declarat de partea civilă Statul Român reprezentat de A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Ialomița, desființând sentința penală nr. 110, pronunțată în cauză și a dispus rejudecarea cauzei de către aceiași instanță.
S-a apreciat că hotărârea nu a fost motivată sub aspectul laturii civile și nu s-a procedat la analiza tuturor probelor administrate pentru a justifica sumele de bani acordate apelantei. În acest mod, instanța nu și-a îndeplinit obligația de a-și motiva hotărârea.
Deși nu a analizat celălalt motiv de apel, respectiv că în mod eronat prima instanța a stabilit un prejudiciu mai mic decât cel solicitat, instanța de apel a precizat că instanța de fond urmează să îl aibă în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești cu numărul_ la data de 29.09.2008 și soluționată prin sentința penală nr.200 din 24 iunie 2011.
Deși – în motivele scrise - atât P., cât și inculpatul și partea civilă arată că formulează recurs, Curtea de Apel a constatat că se impune recalificarea căii de atac drept apel.
În acest sens, s-au avut în vedere obiectul cauzei, respectiv infracțiunea prev de art. 9 din Legea nr.241/2005, prevăzută cu două căi de atac, iar normele tranzitorii ale Legii nr.202/2010 nu au prevăzut expres o cale de atac. Potrivit art. 24 alin.1 din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de . legii rămân supuse căilor de atac, motivelor și temeiurilor prevăzute de legea sub care a început procesul. Deși această formulare se referă doar la hotărârile pronunțate anterior, la sfârșitul acestui text de lege se face vorbire de începutul procesului.
Așa fiind, prin decizia penală nr.1373 din data de 04.07.2012, C. –secția I a penală, în baza art.38515 pct.2 lit.c cod procedură penală, a admis recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Fetești, inculpatul S. O. și partea civilă DGFP Ialomița împotriva sentinței penale nr.200 din 24.06.2011 a Judecătoriei Fetești și a trimis cauza la Tribunalul Ialomița în vederea soluționării căii de atac a apelului.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Ialomița, sub nr._, din data de 21.09.2012.
Motivul de apel al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești vizează nelegalitatea sentinței penale nr. 200/24.06.2011 pronunțată de Judecătoria Fetești, în ce-l privește pe inculpatul M. P., pentru neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, ce era obligatorie în raport de dispozițiile art.65 cod penal și art.9 alin.1 din Legea nr.241/2005.
Inculpatul apelant S. O. prin apărător a solicitat aplicarea dispozițiilor art.3201 cod procedură penală având în vedere poziția sa procesuală, precum și reținerea prevederilor art.74-76 cod penal.
În apelul său, partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița pentru ANAF ca reprezentantă a Statului Român critică sentința penală pronunțată de Judecătoria Fetești în legătură cu modul de soluționare a acțiunii civile, în sensul că s-a luat act că „latura civilă a fost soluționată prin sentința comercială nr.40/F/01.12.2008 a Tribunalului Ialomița, prin care inculpații (pârâți) au fost obligați către Administrația Financiară Fetești la plata sumei de 2.016.251 lei cu titlu de despăgubiri, instituind sechestru asigurator asupra bunurilor susnumiților.
Ori, în raport de prevederile codului de procedură fiscală și OG nr.9/2000 pentru sumele datorate, bugetului statului se datorează și dobânzi și penalități până la achitarea debitului sau stingerea acestuia prin altă modalitate prevăzută de lege.
Tribunalul, examinând sentința ce formează obiectul apelurilor declarate în cauză, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele, de fapt și de drept, conform art.371 alin.2 cod procedură penală, constată următoarele:
Pe baza unei analize temeinice a probelor administrate în cauză, instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt și a dat faptelor o corespunzătoare încadrare juridică.
Din întregul material probator administrat în cauză, a reieșit că cei doi inculpați, în calitate de asociați și administratori ai . Fetești nu s-au preocupat de ținerea unei evidențe contabile stricte și corecte încât pe parcursul desfășurării activității nu au fost evidențiate integral veniturile obținute, în scopul sustragerii de la plata în totalitate a obligațiilor fiscale către stat.
Inculpații s-au implicat în această afacere deși nu aveau studii; inculpatul S. O. este neșcolarizat, iar inculpatul M. P. a absolvit 2 clase primare.
Actele erau întocmite de șoferii care transportau deșeurile metalice și semnate de inculpatul M. P.. Contabilitatea era ținută de o persoană fără contract de muncă, pe baza documentelor predate de inculpați.
În anul 2003, inculpatul S. O. s-a retras din societate, activitatea fiind continuată de inculpatul M. P., motiv pentru care, în sarcina acestuia s-au reținut mai multe acte materiale ce constituie infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată.
În legătură cu individualizarea pedepselor, tribunalul a constatat că, pe parcursul judecării cauzei la C., inculpații S. O. și M. P. au depus declarații autentificate prin care au recunoscut în totalitate faptele, și-au însușit toate probele administrate, solicitând aplicarea dispozițiilor art.3201 cod procedură penală ( a se vedea filele 89 și 90 în ds.C.).
Fiind o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, incidența prevederilor art. 3201 alin.1 și 7 cod procedură penală va avea consecință pentru ambii inculpați și va trebui să se regăsească și în dispozitivul hotărârii.
Așa fiind, conform art.373 cod procedură penală s-au extins extinde efectele apelului declarat de apelantul inculpat S. O. și asupra inculpatului M. P. care nu a declarat apel.
În rejudecare, la individualizarea judiciară a pedepselor, tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 cod penal, gradul concret de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările săvârșirii faptelor, urmările acestora și persoana inculpaților, încât să se realizeze eficient scopul pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 52 cod penal.
În ce-l privește pe apelantul inculpat S. O., având în vedere datele ce-l caracterizează favorabil reținute de instanța de fond, precum și faptul că apelul declarat de parchet nu l-a privit respectând principiul neagravării situației în propriul apel prevăzut de dispozițiile art.372 cod procedură penală, tribunalul a menținut aplicarea în favoarea acestuia a dispozițiilor art. 74 și 76 cod penal, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă legală specială rezultată prin aplicarea prevederilor art.3201 alin.7 cod procedură penală.
În legătură cu pedeapsa principală aplicată inculpatului M. P., ca efect al aplicării dispozițiilor art.3201 cod procedură penală, pedeapsa acestuia de 3 ani închisoare, va fi redusă cu 1/3, la 2 ani închisoare.
Făcând propriul examen al cauzei, prin prisma criticii din apelul parchetului, instanța de apel a reținut temeinicia acesteia, chiar în condițiile incidenței art.3201 cod procedură penală.
Condamnând pe inculpatul M. P. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal (ce se sancționează cu închisoarea de la 2 la 8 ani închisoare și interzicerea unor drepturi), Judecătoria Fetești a omis aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, sub acest aspect sentința penală fiind nelegală.
Potrivit art.65 alin.1 cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Aliniatele 2 și 3 ale art. 65 cod penal reglementează situațiile și condițiile în care aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie.
În cauză, față de inculpatul M. P., în raport de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei, de cuantumul pedepsei principale, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b și c cod penal, pe o durată corespunzătoare gravității faptei.
La individualizarea acestei pedepse, în raport de jurisprudența CEDO și de principiul proporționalității, nu i s-au interzis inculpatului M. P. exercițiul dreptului de a alege.
Apelul declarat de partea civilă nu este fondat.
În mod judicios a constatat instanța de fond că pentru prejudiciul cauzat bugetului statului, partea civilă a obținut titlul executoriu, respectiv sentința comercială nr.40/F/01.12.2008 a Tribunalului Ialomița prin care pârâții M. P. și S. O. au fost obligați la plata sumei de 2.016.251 lei.
Dobânzile și penalitățile pretinse de partea civilă au la bază răspunderea fiscală- art.114-120 din codul de procedură fiscală și OG nr.9/2000, ce nu poate fi grefată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art.998, 999 cod civil, în prezent art.1381 și urm. din Noul Cod Civil.
Aceste penalități calculate potrivit codului fiscal au ca subiect contribuabilul –persoana juridică, iar nu persoana fizică ce a săvârșit un delict.
Prin decizia penală nr.3/A din 16.11.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ , în baza art. 379pct.2 lit.a cod procedură penală, au fost admise apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Fetești și inculpatul S. O., împotriva sentinței penale nr.200/24.06.2011 pronunțată de Judecătoria Fetești și în baza art.373 cod procedură penală, extinde efectele apelului declarat de inculpat și asupra intimatului inculpat M. P..
A fost desființată sentința penală cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, neaplicarea pedepsei complementare inculpatului M. P., termenul de încercare al suspendării condiționate și pedeapsa rezultantă pe care inculpatul S. O. o are de executat și în fond, rejudecând:
În baza art. 334 C. pr. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 11 lit. c din Legea nr.87/1994 cu aplic art. 41 al. 2 și art. 37 din Legea 82/1991 rap. la art. 289 cod penal, în art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal, pentru inculpatul M. P. și în baza art. 9 alin.1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal și art. 13 cod penal pentru inculpatul S. O..
În baza art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal, cu referire la art.3201 alin.1 și 7 cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M. P., la pedeapsa de 2 ani și închisoare și un an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II a, b și c cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 71 alin.2 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II a și b cod penal.
Potrivit disp. art. 71 alin. 5 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art.83 și 84 cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 41 al.2 cod penal și art. 13 cod penal, cu referire la art. 3201 alin. 1 și 7 cod procedură penală și făcând aplicarea art 74,76 cod penal, a fost condamnat inculpatul S. O., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 196/27.06.2003, definitivă prin neapelare la data de 08.07.2003 și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul S. O. având de executat un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin.2 și 64 alin.1 lit.a teza a II a și b cod penal.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 379 pct.1 lit. b C. pr. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul parte civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița.
A fost obligat apelantul parte civilă la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile cu onorariul pentru avocați din oficiu în sumă totală de 600 lei au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpatul S. O. și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Inculpatul nu a motivat în scris recursul declarat și nici nu a înțeles să-l susțină oral în fața instanței, deși a fost legal citat, iar apărătorul desemnat din oficiu a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului prin reținerea și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 C. pen.
În motivarea recursului depus la dosar partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata dobânzilor și penalităților aferente debitului până la achitarea integrală a acestuia.
Curtea examinând hotărârile atacate pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de criticile formulate dar și din oficiu conform art.3859 alin.3 C. pr. pen. constată nefondate recursurile.
În raport de poziția procesuală adoptată în cauză de inculpatul S. O., instanța de apel a făcut o legală aplicare a dispozițiilor art.3201 C. pr. pen. și în raport de probatoriul administrat în cauză a dispus și condamnarea acestuia.
La stabilirea pedepsei s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C. pen., inclusiv și persoana inculpatului, în favoarea căreia s-au reținut în mod judicios și circumstanțele favorabile prev. de art.74 C. pen. cărora li s-a dat o eficiență juridică corespunzătoare prin reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special.
Ca urmare se reține că nu este întemeiată critica inculpatului, prin apărător desemnat din oficiu, pedeapsa aplicată a fost just individualizată și este, atât prin cuantum cât și modalitate de executare, de natură a realiza scopul pedepsei, așa cum acesta este circumscris în art.52 C. pen.
În ce privește critica formulată de partea civilă se reține că nu este întemeiată, pentru prejudiciul cauzat bugetului statului de către cei doi inculpați, partea ci vilă a obținut un titlu executoriu iar dobânzile și penalitățile solicitate în conformitate cu Codul fiscal nu pot privi o persoană fizică ce a săvârșit un delict.
Ca urmare se constată că nu sunt întemeiate criticile formulate în cauză, considerente față de care se vor respinge ca nefondate recursurile în baza art.38515 pct.1 lit.b C. pen.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 și Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurentul inculpat S. O. și recurenta parte civilă Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, împotriva sentinței penale nr.200/24.06.2011, pronunțată de Judecătoria Fetești și a deciziei penale nr.3/A din 16.11.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița.
Obligă pe recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului formulat de recurenta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală Ialomița rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 februarie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
S. MustațăFlorică D. B. A. O.
GREFIER,
A. M.
Red. D.F.
Dact. A.L. 2 ex./28.02.2013
T. Ialomița – jud.: B. M.; C. G.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 67/2012.... → |
|---|
