Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1246/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1246/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 1246/2013

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 1246

Ședința publică din data de 27 iunie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - C. B. I. T.

JUDECĂTOR - R. G.

JUDECĂTOR- C. C.

GREFIER-I. P.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București – este reprezentat prin procuror L. I.

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de recurentul revizuient I. T., împotriva Deciziei penale nr. 7 din data de 18 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în Dosarul nr._/303/2012.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul revizuient I. T., personal, asistat de apărător ales – avocat G. C. și de apărător desemnat din oficiu, avocat M. C. în baza delegației nr._/ 24 mai 2013 depusă la dosar (fila 22).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Apărătorul desemnat din oficiu solicită să se constate că i-a încetat delegația, întrucât s-a prezenta apărătorul ales al inculpatului și, totodată, să-i fie acordat onorariul parțial.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act că atât instanța fondului, cât și cea de apel au apreciat că revizuirea este inadmisibilă.

Apărătorul ales al revizuientului consideră cererea de revizuire ca fiind admisibilă.

Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al recurentului inculpat, având cuvântul, critică atât hotărârea instanței de apel cât și hotărârea instanței de fond, ca fiind nelegale și netemeinice.

Audierea martorului propus, în prezent, reprezintă o probă nouă care va conduce la stabilirea unei noi situații de fapt.

Conchide că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, dezvoltă oral motivele de recurs depuse în scris, aflate la dosar (filele 7-12) și pune concluzii de admitere a recursului, casare a Deciziei penale nr. 7 A din data de 18 aprilie 2013 a Tribunalului București Secția II Penală și pe fond, să fie admisă cererea de revizuire și să se procedeze la audierea martorului propus.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat și de menținere ca legală și temeinică a încheierii atacate.

Recurentul revizuient, având ultimul cuvânt, solicită să fie admis recursul așa cum a fost motivat în scris.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 933/26.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București (dosar nr._/303/2012), s-a dispus, în baza art.403, alin.1 și 3, teza a doua C.pr.pen., raportat la art.394 C.pr.pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de condamnatul I. T., împotriva sentinței penale nr.146/07.02.2002 a Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr.2059/17.10.2002 a Curții de Apel București, Secția I Penală.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria a reținut că petentul susține că prin rechizitoriul nr.267/P/2000 întocmit de P. de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, s-a dispus și disjungerea în vederea lămuririi unor aspecte ale cauzei, măsură ce a limitat accesul instanței la cunoașterea tuturor faptelor semnificative și la un probatoriu complex, care ar fi condus la reținerea unei alte situații de fapt, astfel: -expertizele efectuate în cauză nu au reliefat beneficiarii finali ai sumelor obținute și modul de direcționare a acestora; -cercetările ulterioare din dosarele referitoare la FNI, FNA și Banca Agricolă S.A. au relevat împrejurări necunoscute de instanță, respectiv că acțiunile S.C. Industrialexport S.A. au fost ridicate pentru Sov Invest S.A., că salariații Băncii Agricole care au negociat prețul acțiunilor cu reprezentanții Sov Invest SA, iar contravaloarea lor a intrat în conturile acestei societăți prin trei ordine de plată; -expertizele financiare efectuate în dosarele FNI și FNA au constatat că seriile acțiunilor vândute de S.C. Asiadonna S.A. către Banca Agricolă S.A. sunt aceleași cu cele predate de emitenta . .>

De asemenea, prin Ordonanța nr.76/P/2005 din 2011, emisă de Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus, referitor exact la aceeași faptă, continuarea cercetărilor pentru presupuse infracțiuni de delapidare, spălare de bani și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, astfel că, dacă marfa este delapidată (furată), aceasta nu poate face obiectul unei tranzacții legale și impozabile.

Hotărârea de condamnare s-a fundamentat, în principal, pe declarația fostului director al S.C. Gelsor S.A., N. P., care nu a putut fi audiat în cursul judecății, neaflându-se în țară, iar faptul că a fost găsit reprezintă o împrejurare nouă ce impune audierea martorului în vederea lămuririi situației de fapt.

Există declarații ale martorilor (reprezentați ai Băncii Agricole S.A.), ulterioare judecării cauzei, despre care instanța nu a avut cunoștință, care au relatat că acțiunile la purtător vândute băncii au fost proprietatea S.C. Sovinvest S.A., .. fiind doar un intermediar. În acest sens, în dosarul nr.367/P/2001, martorul Tișler G. a dat o declarație ulterior judecării cauzei, cu totul diferită de prima declarație, iar decesul acestuia nu a împiedicat instanța, în cursul revizuirii, să constate contradicțiile din declarațiile date.

Există două hotărâri definitive care nu s-au putut concilia: cea a cărei revizuire o cere și sentința penală nr.423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București- Secția a II-a Penală în dosarul nr._, care arată că operațiunea făcută de condamnat este doar intermediere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.394 alin.1 lit.a, b și e C.pr.pen.

În dovedirea cererii de revizuire, condamnatul a depus, în copii: -sentința penală nr.146/07.02.2002 pronunțată de J.S.6. (filele 7-16); -raport de expertiză contabilă întocmit în dosarul penal nr._/2001 (filele 17-27); -ordonanță din 21.09.2011 emisă de P.ÎC.C.J. - D.N.A.- S.C.I.C.I.C. (filele 28-33); -extras din sentința penală nr.423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București- Secția a II-a Penală (filele 34-35); -declarații Tișler G. (filele 36-37, 38, 39-41, 42-44).

Prin concluziile întocmite, conform art.399 alin.5 C.pr.pen. (filele 3-12), procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, precum și disjungerea cazului de revizuire prevăzut de art.394, alin.1 lit.e C.pr.pen. și trimiterea spre competentă soluționare la Tribunalul București.

În motivare, după prezentarea cererii de revizuire, a soluției dispuse prin sentința penală nr.146/07.02.2002 și a situației de fapt reținută de instanța de fond, procurorul a învederat că o parte din motivele invocate de petent au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar celelalte au făcut obiectul unei alte cereri de revizuire soliționată definitiv, astfel:

-critica referitoare la disjungerea cauzei prin rechizitoriu a constituit motiv de recurs și a fost analizat deja de instanța de control judiciar prin decizia penală nr.2059/17.10.2002 a Curții de Apel București, prin care a fost respins ca nefondat recursul formulat de inculpatului I. T.;

-faptul că expertizele nu au reliefat beneficiarii finali ai sumelor de bani, nu vizează situația de fapt reținută de instanța de fond și, prin urmare, nu poate duce la modificarea acesteia;

-motivele de revizuire invocate au fost deja analizate în decizia penală nr. 2093/22.12.2005 a Curții de Apel București, prin care a fost admis recursul declarat de revizuient împotriva sentinței penale nr.735/28.03.2005 a Judecătoriei Sectorului 6 București și a fost admisă în principiu cererea de revizuire formulată de I. T.. Astfel, motivul referitor la mărturia mincinoasă a lui Tișler G. (art.394, lit.b C.pr.pen.) a fost analizat de instanța de control judiciar, arătându-se că încetarea urmăririi penale împotriva lui Tișler G. ca urmare a decesului, trebuie să privească o cauză în care respectiva persoană a fost cercetată pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, or prin rechizitoriul nr. 654/P/2003, s-a dispus încetarea pentru infracțiunea prevăzute de art.248 rap. la art.248¹ C.pen. Totodată, mărturia trebuie să fi avut o influență hotărâtoare asupra soluției adoptate prin hotărârea atacată, or, aspectele învederate de martorul Tișler G. au fost relevante pentru împrejurările ce urmau a fi lămurite ulterior (ce au făcut obiectul disjungerii);

-motivele prevăzute de art. 394 lit. a C.pr.pen. au fost deja analizate prin sentința penală nr. 670/14.03.2006 a Judecătoriei Sectorului 6 București, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de către revizuient, instanța reținând că actele depuse nu conduc la conturarea unei situații de fapt modificate față de cea reținută la pronunțarea sentinței penale nr.146/07.02.2002;

-continuarea cercetărilor dispuse prin ordonanța nr.76/P/2005 emisă de P.ÎC.C.J. - D.N.A.- S.C.I.C.I.C. vizează tot aspectele disjunse din actul de sesizare a instanței, neavând legătură cu situația de fapt reținută de instanța prin hotărârea de condamnare. De altfel, acest aspect a mai fost invocat anterior de revizuient și respins prin sentința penală nr.670/14.03.2006 a J.S.6.;

-împrejurarea că martorul N. P. a fost adus ulterior în România nu reprezintă un fapt probatoriu nou în accepțiunea art.394 lit.a C.pr.pen., instanța de fond făcând toate demersurile necesare audierii acestui martor, aspect consemnat și în cuprinsul hotărârii.

În final au fost învederate dispozițiile deciziei nr.XXXVI/2009 pronunțată de Î.C.C.J. în soluționarea recursului în interesul legii.

Prin încheierea de ședință din 19.11.2012, în baza art.38 C.pr.pen., instanța a dispus disjungerea cererii de revizuire, cu privire la motivul vizând existența a două hotărâri ce nu se pot concilia, iar prin sentința penală nr.933/20.11.2012 pronunțată în dosarul (nou format) nr._/303/212, a fost declinată competența de soluționare a cererii disjunse în favoarea Tribunalului București.

Examinând cererea de revizuire, concluziile procurorului, lucrările dosarului nr._/ 303/2010 al Judecătoriei Sectorului 6 București, precum și dosarele atașate (nr.6008/2004, 194/2005, 2736/2005, 2600/2005,_ ), instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr.146/07.02.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București (dosar nr.9337/2000), inculpatul I. T. (revizuient-condamnat în prezenta cauză) a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.11 și, respectiv art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.

S-a făcut aplicarea art.71-64 C.pen., iar în baza art. 65 C.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a și b C.pen. pe o perioadă de 5 ani.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Asiadonna Import Export S.A., la plata către partea civilă Statul Român a sumei de 18._ ROL și a majorărilor de întârziere aferente de la 25.10.1998 până la data plății, pe perioada 25.10._02 acestea fiind stabilite pentru suma de 49._ ROL.

Instanța de fond a reținut, în esență, că (filele 339-346 dosar nr.9337/200 al J.S.6.) S.C. Asiadonna Import Export S.R.L. a vândut către Banca Agricolă S.A. un număr_ acțiuni emise de S.C. Industrialexport S.A., pentru care a încasat suma de 50 miliarde lei, fără a înregistra în evidențele financiar-contabile achiziționarea acțiunilor și vânzarea acestora.

De asemenea, s-a reținut că: „inculpatul susține că s-ar fi realizat o operațiune de intermediere prin intermediul S.C. Asiadonna Import Export S.R.L. între Sov Invest S.A și Banca Agricolă. Inculpatul nu a putut proba afirmațiile sale că ar fi existat o înțelegere prealabilă între el și P. N. cu privire la efectuarea unei operațiuni de intermediere, fiind împuternicit în acest sens de acesta.”

Împotriva acestei sentințe, inculpatul I. T. a formulat apel, care a fost respins prin decizia penală nr. 873/24.05.2002 pronunțată de T.B.- S.II.P. (dosar nr.1509/2002).

Instanța de apel, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, a constatat că argumentele revizuientului sunt neîntemeiate, iar prima instanță a făcut o apreciere corectă a materialului probator administrat în cauză și o corectă individualizare a pedepsei.

Împotriva acestei decizii, inculpatul I. T. a formulat recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs (filele 11-27 dosar nr.1957/2002 al C.A.B.- S.II.P.), recurentul-inculpat a susținut, între altele (interesând numai motivele de recurs cu relevanță în soluționarea prezentei cereri de revizuire), că: - în mod eronat s-a procedat la disjungerea cauzei prin rechizitoriu, întrucât era necesar să se cunoască dacă veniturile realizate de .. erau legale sau nu, precum și să se clarifice proveniența acțiunilor la purtător; -S.C. Asiadonna Import Export S.R.L. nu a fost niciodată proprietara celor_ acțiuni la purtător, ci alte persoane s-au folosit de numele, conturile și bonitatea societății pentru a intermedia o tranzacție cu Banca Agricolă; - potrivit adresei nr._/04.02.2002 emisă de MAI- I.G.P.R.- D.C.P., inculpatul este cercetat pentru aceleași fapte, sub încadrarea infracțiunilor prevăzute de art.248, art.248¹ și art.26 raportat la art.215¹C.pen.

Prin decizia penală nr.2059/17.10.2002, pronunțată de C.A.B.- S.II.P (dosar nr.1957/2002) a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, reținându-se că faptele comise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și că, deși, inculpatul nu avea autorizarea legală de a efectua operațiuni comerciale cu valori mobiliare, nu era absolvit de obligația de a evidenția în documentele societății veniturile realizate.

Prin cererea de revizuire formulată de I. M. în numele soțului său, I. T., și înregistrată pe rolul P.J.S.6 sub nr.452/III/6/04 din 01.03.2004 (filele 11-13 dosar nr.6008/2004 al J.S.6), s-a solicitat revizuirea sentinței penale nr.146/07.02.2002 de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr.9337/2000.

În cererea de de revizuire, au fost invocate următoarele motive:

-prin rechizitoriul nr.267/P/2000 întocmit de P.C.S.J. s-a dispus și disjungerea cauzei în vederea lămuririi unor aspecte, iar această măsură a limitat accesul instanței la un probatoriu complex, care ar fi condus la reținerea unei alte situații de fapt, unei alte încadrări juridice și unei alte pedepse.

-prin rechizitoriul nr.654/2003 al P.Î.C.C.J. s-a dispus trimiterea în judecată a condamnatului I. T. pentru aceleași fapte, doar cu încadrare distinctă;

-din declarațiile martorilor și celorlalți inculpați, în special reprezentanții Băncii Agricole S.A., se reține că acțiunile la purtător vândute băncii au fost proprietatea S.C. Sovinvest S.A și tot această societate a dobândit contravaloarea lor, iar S.C. Asiadonna Impex S.R.L. a efectuat doar o operațiune de intermediere comercială.

De asemenea, prin cererea înregistrată pe rolul P.J.S.6 sub nr.721/VIII-1/04 din 03.05.2004 (fila 6 dosar nr.6008/2004 al J.S.6), I. M. a completat cererea de revizuire, invocând:

- că martorul Tișler G. și-a schimbat ulterior și radical declarațiile date în dosarul nr.9337/2000.

Cererea de revizuire completată a format obiectul dosarului nr.194/2005 al J.S.6 (cererea fiind, ințial, trimisă la P.J.S.6 pentru completarea cercetărilor- sentința penală nr.1957/10.08.2004, dosar nr.6008/2004).

Prin sentința penală nr.735/28.03.2005 (filele 24-26 dosar nr.194/2005 al J.S.6.), în baza art.403, alin.3 C.pr.pen., cererea de revizuire a fost respinsă ca neîntemeiată, soluția fiind menținută în apel (decizia penală nr.653A/23.06.2005, dosar nr.2736/2005 al T.B.- S.1.P.).

Prin decizia penală nr.2093/22.12.2005 pronunțată de C.A.B.- S.II.P. (dosar nr.2600/2005) a fost admis recursul formulat de revizuientul I. T., casată sentința penală nr.735/28.03.2005 și decizia din apel, admisă în principiu cererea de revizuire și trimisă cauza la J.S.6 pentru soluționarea conform art.405 C.pr.pen. (pe fond).

În motivare, instanța de recurs a arătat că susținerile revizuientului privind faptele și împrejurările noi (că acțiunile au aparținut S.C. Sov Invest S.A., că prețul acțiunilor a fost negociat de bancă cu reprezentanții acestei societăți, calitatea de simplu intermediar a .., că seriile acțiunilor vândute de .. către Banca Agricolă sunt aceleași cu cele predate anterior de S.C. Industrial Export Import S.A. către S.C. Sov Invest S.A.) se pot circumscrie cazului de revizuire prevăzut în art.394, alin.1 lit.a C.pr.pen.

Cu privire la mărturia mincinoasă presupus a fi săvârșită de martorul Tișler G., s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.394 alin.1 lit.b C.pr.pen. deoarece nu există o ordonanță a procurorului prin care să se fi dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art.260 C.pen., iar prin rechizitoriul nr.654/P/2003 s-a dispus încetarea urmăririi penale față de Tișler G., ca urmare a intervenirii decesului, pentru infracțiunea prevăzută de art.248 și 248¹ C.pen., iar nu pentru cea prevăzută de art.260 C.pen.

În rejudecare, cererea de revizuire completată a format obiectul dosarului nr._ al J.S.6.

Prin sentința penală nr.670/14.03.2006 (filele 44-46 dosar nr._ al J.S.6.), a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuientul I. T..

În motivare, instanța a apreciat că, din analiza înscrisurilor depuse, nu s-a conturat o situație de fapt diferită față de cea reținută prin sentința penală nr.146/07.02.2002 a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a analizat motivele invocate de către revizuient, respectiv că: prețul acțiunilor ar fi fost negociat cu reprezentanții S.C. Sovinvest S.A.; că S.C. Asiadonna Import Export S.R.L. ar fi avut calitatea de simplu intermediar în această operațiune; că din expertiza efectuată în dosarul de urmărire penală disjuns, ar fi rezultat că seriile acțiunilor vândute de S.C. Asiadonna Import Export S.R.L. către Banca Agricolă sunt aceleași cu cele predate de S.C. Industrial Export S.A. către S.C. Sovinvest S.A.; că mărturia lui Tișler G. ar fi total diferită de cea dată în dosarul nr. 9337/2000.

De asemenea, instanța a analizat și motivul că revizuientul este cercetat în dosarul nr.654/P/2003 pentru aceleași fapte ce au format obiectul hotărârii de condamnare, apreciind că, în măsura în care vor fi dovedite, aceste susțineri vor fi avute în vedere de instanța sesizată în al doilea rechizitoriu pentru o eventuală aplicare a dispozițiilor art.335, alin.2 C.pr.pen.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuientul I. T..

În dezvoltarea motivelor de apel (filele 24-26 dosar nr._ al T.B.- S.1.P.), apelantul-revizuient a arătat, între altele, că: -actele depuse și motivele de revizuire probează că acțiunile respective au fost proprietatea S.C. Sovinvest S.A, au devenit proprietatea .. prin simpla tradițiune potrivit Legii nr.31/1990, care le-a vândut tot prin simpla tradițiune către Banca Agricolă; -înscrisurile noi depuse și reținute de P. prin ordonanță, dovedesc faptul că seriile acțiunilor emitentului sunt identice cu cele ale acțiunilor cumpărate de ultima cumpărătoare, respectiv Banca Agricolă; -suma de 50 miliarde ROL a fost plătită către S.C. Sovinvest S.A.; -prin actele depuse la dosar, se infirmă depozițiile martorilor P. N. și Tișler G., care au negat proveniența acțiunilor la purtător de la S.C. Sovinvest S.A.

Prin decizia penală nr.766/A/07.09.2006 pronunțată de T.B.- S.I.P. (dosar nr.649/303/ 2006) a fost respins ca nefondat apelul formulat de revizuientul I. T. împotriva sentinței penale nt.670/14.03.2006 pronunțată de J.S.6.

Instanța de apel a constatat că situația de fapt reținută nu a fost modificată deoarece înscrisurile depuse în revizuire nu denotă „fapte și împrejurări noi”, în accepțiunea art.394, lit.a C.pr.pen., săvârșirea celor două fapte și încadrarea juridică fiind reținute în mod corect de instanțele de fond, apel și recurs.

De asemenea, s-a reținut că, pe parcursul cercetărilor judecătorești, inculpatul și-a formulat o . apărări, printre care și motivele pe care se întemeiază prezenta cerere de revizuire, apărări care au fost combătute motivat de instanțele de judecată: -susținerea conform căreia S.C. Asiadonna Import Export S.A. nu a deținut niciodată ca proprietar acțiunile a fost invocată atât la fond, cât și cu ocazia formulării cererii de revizuire (în apel); -instanțele au combătut temeinic și au motivat de ce activitatea desfășurată nu poate fi considerată o operațiune de intermediere comercială; -înscrisurile noi lămuresc tocmai aspectele pentru care s-a dispus disjungerea prin rechizitoriul nr.267/P/2000; -există o strânsă legătură între dosarul în care revizuientul a fost condamnat și dosarul nr. 654/P/2003, însă noile investigații nu au niciun fel de influență asupra condamnării dispuse prin sentința penală nr. 146/2002, vinovăția revizuientului fiind, în mod clar, stabilită.

În primul rând, instanța a avut în vedere că potrivit deciziei nr.XXXVI/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, obligatorie conform art.414⁵ alin.5 C.pr.pen.: „Cererile repetate de revizuire și, respectiv, contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate”.

Față de aceasta, s-a constatat că o parte din motivele și apărările menționate prezenta cerere (filele 3-6 dosar cercetări anexat prezentului dosar nr._/_), au fost invocate și prin cererea de revizuire ce a format obiectul dosarelor nr.194/2005 și nr._:

Este vorba de motivele și apărările constând în aceea că:

-salariații Băncii Agricole au fost cei care au negociat prețul cu reprezentanții Sovinvest S.A., iar contravaloarea acțiunilor a intrat în contul Sovinvest S.A.;

-seriile acțiunilor vândute de S.C. Asiadonna S.A. către Banca Agricolă S.A. sunt aceleași cu cele predate de emitenta S.C. Industrialexport S.A. către S.C. Sovinvest S.A.;

-.. nu a făcut decât să intermedieze vânzarea acțiunilor.

Aceste motive și apărări au fost invocate în cererea anterioară de revizuire (pct.I.4 din prezenta hotărâre), au fost analizate și respinse prin sentința penală nr.670/14.03.2006, precum și verificate, în apel, prin decizia penală nr.766/A/ 07.09.2006, așa cum s-a arătat pe larg la pct.I.6 și I.8 din prezenta hotărâre.

Aceleași motive și apărări au fost invocate și în motivele de apel formulate împotriva sentinței de respingere a revizuirii, așa cum s-a arătat pe larg la pct.I.7 din prezenta hotărâre.

Motivele și apărările constând în:

-greșita disjungere dispusă prin rechizitoriul nr.267/P/2000, ce a limitat accesul instanței la cunoașterea tuturor faptelor semnificative;

-faptul că prin Ordonanța nr.76/P/2005 s-a dispus continuarea cercetărilor pentru aceleași fapte, sub încadrarea juridică de delapidare, spălare de bani și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni; au fost invocate în cererea anterioară de revizuire (pct.I.4 din prezenta hotărâre), analizate și respinse decizia penală nr.766/A/07.09.2006, așa cum s-a arătat pe larg la pct.I.8 din prezenta hotărâre.

De altfel, chiar dacă s-ar considera că aceste două motive nu au mai fi fost invocate, analizate și respinse într-o revizuire anterioară, ele tot nu ar putea justifica admiterea în principiu a prezentei cereri de revizuire deoarece:

- greșita disjungere dispusă prin rechizitoriul nr.267/P/2000 a fost invocată de inculpat și în recursul împotriva hotărârii de condamnare (fila 12 dosar nr.1957/2002 al C.A.B.- S.II.P.), iar această apărare a fost cunoscută, verificată și respinsă deja de către instanța de recurs prin decizia penală nr.2059/17.10.2002 (pct. I.3 din prezenta hotărâre), astfel încât nu poate constitui o „împrejurare nouă” în accepțiunea art.394 lit.a C.pr.pen.;

-continuarea cercetărilor pentru aceleași fapte nici nu se circumscrie cazurilor prevăzute de art.394 C.pr.pen., ci, poate reprezenta, în eventualitatea în care s-ar dispune trimiterea în judecată pentru aceste infracțiuni, o aplicare a principiului non bis in idem, potrivit căruia o faptă săvârșită de către o persoană nu poate fi sancționată de două ori.

Motivul că martorul Tișler G. a dat, ulterior, declarații contradictorii cu cele date în cauza în care revizuientul a fost condamnat, a mai fost analizat decizia penală nr.2093/ 22.12.2005 pronunțată de C.A.B.- S.II.P. (dosar nr.2600/2005), în care s-a reținut că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art.394 alin.1 lit.b C.pr.pen. deoarece nu există o ordonanță a procurorului prin care să se fi dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art.260 C.pen., iar prin rechizitoriul nr.654/P/2003 s-a dispus încetarea urmăririi penale ca urmare a intervenirii decesului, pentru infracțiunea prevăzută de art.248 și 248¹ C.pen., iar nu pentru cea prevăzută de art.260 C.pen.

De asemenea, motivul a fost analizat și de către celelalte instanțe care au soluționat cerere de revizuire: sentința penală nr. 735/28.03.2005 a J.S.6. (prin care a fost respinsă cererea de revizuire); decizia penală nr. 653/A/23.06.2005 a T.B. (prin care a fost respins ca nefondat apelul revizuientului); sentința penală nr. 670/14.03.2006 a J.S.6. (prin care a fost respinsă în fond cererea de revizuire), așa cum s-a arătat la pct.I.5, I.6 din prezenta hotărâre.

Așadar, între cele două cereri de revizuire există identitate de persoane, de temei legal (art.394 alin.1 lit.a și b C.pr.pen.) și parțial de motive și apărări, motiv pentru care, în această limită, prezenta cerere este inadmisibilă, fără a mai fi necesară examinarea motivelor reiterate.

Pe cale de consecință, prezenta cerere de revizuire a fost analizată numai cu privire la motivele și apărările ce nu au fost invocate anterior, prin cererea de revizuire din dosarul nr._ , și anume:

- expertizele efectuate în cauză nu au reliefat beneficiarii finali ai sumelor de bani obținute și modul de direcționare a acestora;

- acțiunile S.C. Industrialexport SA au fost ridicate pentru S.C. Sovinvest S.A. de către Bârliga B.;

-a fost extrădat martorul N. P., care nu a mai putut fi audiat întrucât dispăruse din țară, reprezintă o împrejurare cu totul nouă.

În drept, revizuirea constituie o cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor judecătorești definitive, putând fi exercitată numai în cazurile și condițiile prevăzute limitativ în art.394 alin.1 C.pr.pen.

Motivele și apărările rămase de examinat au fost întemeiate de revizuient pe dispozițiile lit.a din art.394 alin.1 C.pr.pen., iar în motivare, acesta a făcut referire la „împrejurări” ce nu ar fi fost cunoscute de instanțe, la soluționarea cauzei.

Instanța a constatat că motivele invocate ar putea fi încadrate, formal, numai în prevederile art.394 alin.1 lit.a C.pr.pen.

Potrivit acestui text, revizuirea poate fi cerută când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”, iar conform alin.2: „Cazul de la lit.a constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.”

Din formularea textului a rezultat că, în revizuire, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar apărările cunoscute de instanță și verificate la soluționarea cauzei nu pot fi supuse din nou examinării.

Totodată, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Pe cale revizuirii nu se poate ajunge la readministrarea și reinterpretarea probatoriului deja efectuat și nici la suplimentarea probațiunii, pe aspecte de fapt avute în vedere de instanța sau instanțele care au judecat cauza.

Nu în ultimul rând, trebuie să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Făcând aplicarea acestor considerente în privința prezentei cereri de revizuire a sentinței penale nr.146/07.02.2002, pronunțată de J.S.6., instanța reține:

-Revizuientul a apreciat ca fiind împrejurări noi și esențiale pentru a dovedi netemeinicia hotărârii faptul că expertizele realizate nu au reliefat beneficiarii finali ai sumelor de bani obținute și modul de direcționare a acestora, precum și faptul că acțiunile S.C. Industrialexport S.A. au fost ridicate pentru S.C. Sovinvest SA de către Bârliga B..

Instanța a constatat, însă, că acest motiv nu vizează situația de fapt reținută de instanța de judecată în hotărârea de condamnare și, prin urmare, nu poate duce la modificarea acesteia. Cele două împrejurări se referă la aspectele ce urmau a fi lămurite ulterior, prin disjungerea cauzei sub aspectul destinației reale a sumei de 50 miliarde de lei virate de S.C. Asiadonna Import Export S.R.L. în contul S.C. Sovinvest S.A., și identificării persoanelor care și-au însușit această sumă și modul în care au făcut-o.

Așadar, împrejurările invocate nu pot constitui motiv de revizuire întrucât nu sunt de natură să schimbe hotărârea de condamnare, având în vedere că nu a vizat situația de fapt reținută de către instanța de judecată.

-Extrădarea și aducerea în România a martorului P. N. nu reprezintă o împrejurare nouă, deoarece pentru existența cazului de revizuire este necesar ca faptele probatorii să fie noi, și nu mijloacele de probă a unei fapte sau împrejurări cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei.

Or, în cauza în care a fost condamnat revizuientul, martorul P. N. a fost audiat în cursul urmăririi penale, iar împrejurările relatate de acesta au fost cunoscute și evaluate de instanța de judecată în sentința penală nr.146/07.02.2002.

În privința acestui martor a existat doar imposibilitatea obiectivă de a fi audiat în cursul judecății, întrucât martorul părăsise țara, deși s-au făcut toate demersurile necesare audierii.

Pentru această imposibilitate obiectivă s-a făcut aplicarea art.327, alin.3 C.pr.pen., ce impune instanței să dea citire declarației de la urmărirea penală, aceasta fiind avută la soluționarea cauzei.

Aceasta nu înseamnă, însă, că implicarea martorului în faptele cercetate și susținerile privind activitatea infracțională a inculpatului I. T. nu ar fi fost cunoscute de instanța de fond.

De asemenea, instanța a considerat că, la acest moment, nu există niciun indiciu cu privire la faptul că martorul P. N. ar prezenta o situație de fapt diferită de cea pe care a relatat-o la urmărirea penală și care a fost reținută în hotărârea de condamnare a revizuientului.

Așadar, simplul fapt că există posibilitatea fizică de audiere a martorului P. N. nu constituie o împrejurare nouă, având în vedere că declarațiile acestuia au fost cunoscute de instanță la data soluționării cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul I. T..

Se arată în motivele de apel că, prin Sentința Penală nr. 933 din 26.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sector 6 București - Secția Penală, în dosar nr._/303/2012, „în baza art. 403 alin. 1 și 3 teza a doua C.pr.pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire...".

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, împrejurările invocate în cerere nu pot constitui motiv de revizuire întrucât nu sunt de natură să schimbe hotărârea de condamnare, având în vedere că (în opinia instanței) nu au vizat situația de fapt reținută de către instanța de judecată.

Prin hotărârea atacată, s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Potrivit dispozițiilor art. 403 pct (31) C.pr.pen.: „cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și apărări. "

Prin cererea de revizuire formulată de petentul I. T. împotriva Sentinței Penale nr. 146 din 07.02.2002, pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr. 9337/2000, definitivă prin Decizia nr. 2059 din 17.10.2002, pronunțată de Curtea de Apel București, solicita revizuirea Sentinței Penale nr. 146, în temeiul dispozițiilor art. 394 lit. a,b și e C.pr.pen.

Invedereaza instanței de judecată faptul că, prin Rechizitoriul nr.267/P/2000, întocmit în 28.06.2000, de către P. de pe lângă Curtea Supremă de Justiție - Secția Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică, am fost trimis în judecată pentru infracțiunea de „ evaziune fiscală prev. de art. 11 și 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. Cod Penal" și condamnat definitiv. S-a reținut că s-a sustras de la plata impozitului datorat statului, prin neînregistrarea în contabilitate a operațiunii de vânzare către Banca Agricolă SA a 65.359 acțiuni la purtator Industrial Export SA pentru care s-au încasat 50 miliarde lei, sumă considerată profit; de aici a rezultat un impozit de 19 miliarde lei în sarcina S.C. Asiadonna Impex S.R.L., al cărei administrator era, căci s-a dispus „disjungerea cauzei, în vederea lămuririi următoarelor aspecte: Proveniența celor 65.359 acțiuni Industrial Export SA și modul în care inculpatul I. T. a intrat în posesia lor;

Care sunt persoanele din Banca Agricolă SA ce au cunoscut în concret detaliile acestei tranzacții și au dispus efectuarea ei;

Destinația reală a sumei de 50 miliarde lei, virată de . în contul ȘOVIN VEST, persoanele care și-au însușit această sumă și modul în care au făcut-o. "

Această disjungere a limitat accesul instanței la cunoașterea tuturor faptelor semnificative și la un probatoriu complex, care ar fi dus la o altă situație de fapt. Separarea artificială a dosarelor a condus la ignorarea legăturilor temporale și de cauzalitate, astfel încât cercetările s-au limitat la lămurirea parțială a circumstanțelor în care au fost comise faptele. Intre altele, expertizele realizate nu au reliefat beneficiarii finali ai sumelor de bani obținute și modul de direcționare a acestora, deși acest aspect era esența aflării adevărului. Cercetările ulterioare din dosarele referitoare la FNI, FNA și Banca Agricolă SA au arătat, prin expertize și declarații ale martorilor, împrejurări necunoscute de instanță, și anume că acțiunile Industrial Export SA au fost ridicate pentru SOVINVEST SA de către B. B., un salariat al Gelsor SA, că există salariați ai Băncii Agricole care au negociat prețul acestora cu reprezentanții SOVINVEST SA, iar contravaloarea lor a intrat în conturile acestei societăți prin trei ordine de plată, în valoare de 49.999.000 lei; de aici, suma a fost ridicată, dându-i-se diverse destinații. Expertizele juridice financiar-contabile, dispuse de P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în dosarele FNI și FNA, au constatat indubitabil că seriile acțiunilor vândute de către . SA sunt aceleași cu cele predate de emitenta . către . . nu a făcut altceva decât să intermedieze vânzarea acțiunilor. Această calitate de intermediar a . este recunoscută, de altfel, în Sentința Penală, rămasă definitivă, nr.423 din 20.03.2007, pronunțată Secția a II-a Penală a Tribunalului București, în dosarul nr. _/3/2006. Aceasta înseamnă că disjungerea făcută inițial a provocat neluarea în considerare a unor împrejurări esențiale pentru stabilirea corectă a adevărului.

De altfel, în anul 2011, Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție emite Ordonanța nr. 76/P/2005, prin care dispune, referitor la exact aceeași faptă, continuarea cercetărilor în ce il privește pe revizuient, pentru presupuse infracțiuni de delapidare, spălare de bani și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. In condițiile în care marfa (acțiunile .) este delapidată, adică furată, ea nu poate face obiectul unei tranzacții legale și impozabile. (Acesta este și motivul pentru care N. P. a refuzat să-i ofere acte de proveniență a mărfii, revizuientul crezând inițial că firma sa are doar rolul de a ascunde în oferta către Banca Agricolă SA adevăratul proprietar, . pentru care revizuientul a și acceptat tranzacția și comisionul primit).

Pe de altă parte, condamnarea revizuientului se fundamentează, în principal, pe declarația fostului director al S.C. Gelsor S.A., N. P., care, în anul 2000 nu recunoaște că i-a oferit acțiunile din proprietatea S.C. SOVINVEST S.A., spre a le vinde Băncii Agricole SA, neagă orice legătură pe care ar fi avut-o cu operațiunea respectivă, ceea ce face ca instanța să respingă posibilitatea ca fapta sa să fie considerată intermediere. Pe parcursul judecării dosarului sau, acesta n-a mai putut fi audiat, întrucât dispăruse din țară; găsirea și aducerea sa reprezintă o împrejurare cu totul nouă, care impune audierea în cauză, spre lămurirea, în fine, a faptelor.

În același timp, există declarații ale martorilor, în special reprezentanți ai Băncii Agricole SA, ulterioare judecării revizuientului, de care instanța nu a avut cunoștință, care atestă faptul că acțiunile la purtător vândute băncii au fost proprietatea . tot aceasta a obținut contravaloarea lor, . cea care a intermediat operațiunea. Se vorbește despre martorul Tișler G., care a dat o mărturie ulterioară judecării procesului (în dosarul 367/P/2001) cu totul diferită de prima. Această ultimă declarație confirmă că știa faptul că acțiunile aparțineau S.C. SOVINVEST S.A., că prețul acestora a fost negociat cu reprezentanții acestei societăți, precum și calitatea S.C. Asiadonna, de simplu intermediar în această operațiune. Faptul că, între timp, Tișler G. nu mai poate fi condamnat pentru mărturie mincinoasă, deoarece a decedat, nu poate împiedica instanța să constate, în cursul revizuirii, contradicțiile respective din declarațiile date. Trebuie să se țină cont, de asemenea, de faptul că și N. P. a declarat, în singura mărturie depusă înainte de fuga sa, că acțiunile respective nu au fost predate de el și nu au aparținut S.C. SOVINVEST S.A., argument hotărâtor pentru condamnarea revizuientului, care intră în opoziție și cu declarația lui Tișler G., dar și cu ceea ce au atestat expertizele efectuate.

Mai arată petentul că toate controversele în ceea ce privește sentința pe care a și executat-o deja nu se opresc aici, căci există și două hotărâri definitive care nu se pot concilia: cea din sentința a cărei revizuire o cere pene și cea din Sentința Penală nr. 423 din 20.03.2007, emisă de Secția a Il- a Penală a Tribunalului București, în dosarul nr. _/3/2006, care arată că operațiunea efectuată de mine este doar de intermediere.

Urmare a cererii de revizuire formulată de revizuient, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - formulează Referatul nr. 1676/III-6/2012 din 13.09.2012, prin care învederează faptul că: „prezenta cerere nu poate fi analizată de DNA, aceasta neavând competența de a efectua cercetările prevăzute de lege, pentru că:

„La data efectuării urmăririi penale, a trimiterii în judecată și a condamnării, prejudiciul reținut în sarcina inculpatului a fost de 18._ lei (ROL), ceea ce la data prezentului referat, respectând regula denominării și a cursului valutar leu/euro, înseamnă 420.000 euro, deci inferior sumei de peste 1.000.000 euro (echivalent în lei), care ar fi putut atrage competența DNA. " (pag. 5 alin. 3 și 4).

Concluziile Referatului mai sus menționat fiind: „cererea de revizuire formulată de condamnatul I. T. și primită de DNA prin „referatul P.J.S. 6 București" urmează să fie restituită unității de parchet menționată".

Precizează că, în chiar Sentința penală nr. 146, pag. 7, se afirmă că venitul impozabil de 50 miliarde lei este echivalent cu 6 milioane dolari SUA. Nu se poate înțelege sistemul de calcul al procurorului, căci, conform regulii de trei simplă, prejudiciul considerat de 19 miliarde lei este 2,28 milioane dolari, echivalentul a 1,68 milioane euro.

În ceea ce privește încheierea din Camera de Consiliu din 19.11.2012, Judecătoria Sector 6 București disjunge cererea de revizuire cu privire la motivul vizând existența a două hotărâri ce nu se pot concilia, având ca motivație art. 38 C.pr.pen. Dar acest articol face referire la „judecarea unora dintre infractori sau dintre infracțiuni", nicidecum la motivele unei cereri de revizuire.

Motivele invocate în cererea de revizuire alcătuiesc un tot unitar, având o unică finalitate, aceea de a pune la îndoială temeinicia Sentinței nr.146/2002; dacă doar unul dintre motive ar fi acceptabil, ar fi suficient ca instanța să admită cererea în principiu și să decidă rejudecarea. Conform legii, instanța învestită cu judecarea admiterii în principiu a cererii de revizuire este instanța care a judecat fondul cauzei respective. Cu privire la acest motiv al cererii de revizuire (art. 394 Iit. e C.pr.pen.), P. de pe lângă Judecătoria Sector 6 București, prin Referatul nr. 2604/III-6/2012, la pag. 9, apreciază „că acest motiv se circumscrie cererii de revizuire ".

In mod cu totul surprinzător, instanța „dispune formarea unui nou dosar cu nr. _/303/2012", fără posibilitatea unei căi de atac, termenul fiind în aceeași zi, 19.11.2012, în Camera de Consiliu, „fără citarea părților și fără participarea procurorului", dar la sugestia acestuia.

Consideră că disjungerea cauzei, declinarea de competență și trimiterea dosarului disjuns la TMB, pentru soluționarea admiterii în principiu, nu este corectă.

Privitor la Sentința Penală nr. 933 din 26.11.2012, prin care instanța fondului în mod greșit respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire, constatând:

I. Motivele revizuentului;

II. Concluziile Parchetului, conform Referatului nr. 2604/III-6/2012, sunt:

- Descrierea corectă a succesiunii faptelor (pag. 1- 5), ceea ce denotă o înțelegere clară a lucrurilor;

- Cu privire la faptul că ,,o . aceste motive au fost cunoscute", răspunsul există în Decizia Penală nr. 2093 a Curții de Apel București din 22.12.2005, rămasă definitivă, care arată, la pag. 5, că „necunoașterea faptelor sau împrejurărilor de către instanțe nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele și lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei, din lipsa posibilității dovedirii lor",

-„ Critica referitoare la disjungerea cauzei din actul de sesizare a instanței, aspect de natură a limita, în opinia revizuentului, accesul instanței la cunoașterea tuturor faptelor semnificative, a constituit totodată și motiv de recurs, analizat deja de instanța de control judiciar, prin Decizia Penală 2059/17.10.2002 a C., Secția a II-a Penală, prin care a fost respins recursul" - cu privire la acest aspect, se constata că decizia respectivă nu analizează nimic până la pag. 19 (de la pag. 1 la 19 se descriu faptele). La pag. 19, 20, 21, unde pretinde că va menționa motivele respingerii recursului („recursul formulat de inculpat nu este fondat, pentru considerentele care vor fi menționate în continuare"), nu face altceva decât să descrie încă o dată evenimentele și să înșire articole din legea care definește evaziunea fiscală; de unde „ rezultă, fără dubiu, că faptele comise de recurentul-inculpat I. T. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa" !?! Singurul aspect analizat pe larg, la pag. 21-22, este voit o confuzie între activitatea autorizată a societății și veniturile legal realizate de aceasta, supuse impozitării, pe când ceea ce solicitase de fapt la recurs era să se constate că, din cauza disjungerii, nu s-a mai putut afla modul în care . a intrat în posesia mărfii vândute la BAS A (este evident că o marfă furată nu poate fi vândută și să creeze venit impozabil legal datorat statului).

- Referitor la faptul că expertizele juridice financiar-contabile reliefează împrejurări necunoscute de instanță, poziția Parchetului este că „nu vizează situația de fapt reținută de instanță în hotărârea de condamnare ", ci faptele disjunse - fapte care, nici acum, după 15 ani de la săvârșirea lor, nu au fost lămurite. Aceasta disjungere este în mod eronat decisă, dacă se ține cont de prevederile art. 33 lit. b C.pr.pen. („două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite prin același act"), și tendențioasă în legătură cu „proveniența celor 65.359 acțiuni și modul în care inculpatul I. T. a intrat în posesia lor", dacă ține cont de faptul că Garda Financiară avea cunoștință de lipsa acestor acțiuni din patrimoniul FNI, cum rezultă din Adresa_/04.05.2001 (aceasta se referă la controlul efectuat de inspectori din Ministerul Finanțelor la . perioada mai - august 2000). Același lucru reiese și din Nota de constatare/01.06.2000, când a fost arestat, unde se consemnează „Primirea acțiunilor de la . în procesul-verbal nr. 25 din 18.09.1998, nu a fost înregistrată în evidența contabilă a .". De altfel proveniența acțiunilor e menționată și în Nota de constatare nr._ din 10.08.2000, a Ministerului Finanțelor Publice, pag. 18 a Rechizitoriului din 12.11.2003.

Cu toate acestea, Referatul de terminare a urmării penale, la pag. 4, propune disjungerea, datorită mărturiei mincinoase a lui P. N..

Procurorul reține că toate aceste motive de revizuire invocate prin prezenta cerere au mai fost analizate. Într-adevăr, prin Decizia penală nr.2093 a C., din 22.12.2005, definitivă, la pag. 5, se arată „actele depuse de recurent-revizuient confirmă și probează apărarea pe care acesta și-a formulat-o cu ocazia soluționării hotărârii ce a făcut obiectul cererii de revizuire... "... „Mai mult, apărarea făcută de condamnatul I. T. în calitatea sa de inculpat este reținută ca și situație de fapt în rechizitoriul întocmit ulterior, ca urmare a disjungerii din actul de sesizare".

Procurorul pretextează că Sentința Penală nr. 670 din 14.03.2006 a Judecătoriei Sector 6 ar lămuri aspectele ce reies din expertize, dar aceasta nu face decât să enumere faptele pe parcursul a 5 pagini, pentru ca în ultima pagină, analizând actele depuse, fără să motiveze, „apreciază că acestea nu duc la conturarea unei situații de fapt modificate" și respinge cererea ca neîntemeiată; iar în apel, Tribunalul, prin Decizia Penală 766/A din 07.09.2006, respinge apelul ca nefondat, considerând că toate lucrurile nou-invocate lămuresc doar aspecte din dosarul disjuns.

Este inacceptabil ca, într-un proces în care acuzația este de evaziune fiscală, unde esențială este recuperarea prejudiciului, procurorul să susțină că nu e importantă lămurirea „destinației reale a sumei de 50 miliarde lei..., identificarea persoanelor care și-au însușit această sumă și modul în care au făcut-o". In susținerea cererii de revizuire a anexat Raportul de expertiză contabilă din dosarul_/2001, întocmit de expertul P. N. în 26.11.2001, care răspunde la două obiective: 02 „împrejurările în care . a dobândit proprietatea acestor 65.359 acțiuni și care a fost suma achitată pentru contravaloarea acestora "; 03 „ modul în care a fost utilizată suma de 50 miliarde lei, virată de către BAS A în contul . ". Concluzia sa este că soldul rămas în favoarea Asiadonna este de 1 milion lei (pag. 18,19).

Referitor la motivul prevăzut de art. 394 lit. b C.pr.pen., mărturia lui Tișler G. - „față de aspectele învederate..." procurorul apreciază „ că nu s-ar putea produce o modificare a situației de fapt reținută de instanță în Sentința Penală nr.146 din 07.02.2002, declarațiile acestuia având relevanță asupra împrejurărilor ce urmau a fi lămurite ulterior, și care au făcut obiectul disjungerii". Prin aceasta abordare, procurorul contrazice Decizia Penală nr. 2093, definitivă, din 22.12.2005 a C., care a constatat, la pag. 5, că Tișler G. „și-a modificat radical declarațiile date anterior, care" au condus la „conturarea unei situații de fapt modificate față de cea reținută inițial de instanță", ca urmare, se poate constata mărturia mincinoasă în procedura de revizuire, ceea ce a omis cu desăvârșire să facă instanța, prin Sentința Penală nr. 670 din 14.03.2006.

Declarația lui Tișler G. din 02.06.2000: „pe numitul N. P. îl cunosc de pe vremea când lucra la Gelsor. In legătură cu tranzacționarea acestor acțiuni, eu nu am discutat nimic cu el personal. Cu acesta am făcut alte afaceri, dar nu legate de Industrial Export SA ";

Declarația lui Tișler G. din 25.01.2002: „numitul Vantu O. S. ne-a spus că oferta împreună cu toate actele necesare ne va fi trimisă prin inculpat P. N., director general la Gelsor SA, unul dintre apropiații lui"; de aici reiese că are loc o negociere cu SOVINVEST, că s-a făcut un schimb de oferte la prețuri diferite de tranzacția finală și tot de aici reies și numele celor care știau și pot să confirme aspectele acestei tranzacții: I. Ghe., N. C-tin, S. M. și salariații Serviciului de Portofoliu din Direcția Pieței de Capital; tot aici Tișler G. arată că I. L. A. aduce la cunoștință conducerii executive a băncii proprietarul real al acțiunilor, adică SOVINVEST SA; se observă, de asemenea, faptul că P. N. este indicat ca fiind direct implicat în tranzacție (evident, motiv de audiere);

Declarația lui Tișler G. din 26.03.2002: „nu am obiecțiuni față de expertiza din 11.03.2002, efectuată de expertul P. N." - de unde rezultă că își însușește concluziile expertului, care constată că metoda de calcul este identică pe anexa ofertei ștampilate de Asiadonna, cât și pe cea întocmită de BASA, autorul fiind chiar el (vezi pag. 11 din expertiză).

Deci se arată nu numai persoanele care au cunoscut tranzacția, dar și ofertantul și negociatorul real, diferit de cel reținut de instanță și, evident, beneficiarul banilor.

Privitor la susținerile Parchetului din Referatul nr.2604/III-6/2012 din 24.10.2012, conform cărora „ Toate aceste motive de revizuire au fost reluate de revizuent în cuprinsul cererii formulate în prezenta cauză" (pag. 8) formulez precizări:

In drept, motivele acestei revizuiri sunt conform art. 394 lit. a, b, e C.pr.pen. și nu separat, așa cum le vrea P., propunând o nouă disjungere; este evident că motivele pot să se suprapună, deoarece prin cererea de revizuire contest aceeași sentință, iar în final toate motivele coroborate vor conduce la concluzia că nu s-a produs un act de evaziune fiscală prin neînregistrarea în contabilitate.

Pentru admiterea în principiu a revizuirii ar fi suficient chiar și numai un singur motiv acceptat, iar procurorul admite că art. 394 lit. e C.pr.pen. „se circumscrie motivului de revizuire" (pag. 9);

Aducerea în țară a lui P. N. „ nu reprezintă un fapt probatoriu nou în accepțiunea art. 394 lit a C.pr.pen. " în opinia procurorului; dar din declarația lui Tișler G., din 25.01.2002, rezultă că acesta știa și a fost implicat în tranzacție, ceea ce contrazice declarația lui P. N. de la urmărirea penală. Consider mai mult decât necesară audierea lui P. N., a cărui declarație mincinoasă este la baza rechizitoriului. Audierea acestuia poate duce la lămurirea unor aspecte din concluziile expertului T. N., în Raportul de Expertiză din 24.01.2002, pe care s-a fundamentat Sentința Penală 146/07.02.2002. Acesta constată fără temei (pag. 5) că oferta din 17.09.1998 este și acceptată de BASA, deși în ofertă este stipulat că, la data perfectării tranzacției, se va încheia un contract de vânzare-cumpărare, în baza căruia ar urma să se efectueze plățile. Primirea răspunsului vine de-a dreptul, fără semnarea unui contract de vânzare-cumpărare, prin virarea banilor în contul . presupus că acceptul a fost dat direct către . ar putea lămuri P. N.. Tot la pag.5, consideră în mod eronat că . titluri FNI. Dar . avut niciun carnet FNI. P. N. este cel care poate lămuri și acest aspect: dacă nu cumva din banii virați au fost întocmite carnete de investitor deținute de . Obiectivul 1, pag. 7, expertul T. N. trage două concluzii greșite: că acțiunile au fost „primite cu titlu gratuit" și că „lipsa documentelor de achiziție a acțiunilor nu poate împiedica vânzarea lor". Deci expertul consideră că acțiunile pot fi, simultan, în patrimoniul BASA, cât și în patrimoniul FNI. Tot P. N. poate clarifica și această situație, în virtutea atribuțiilor din . erau în tezaur, în păstrarea sa). III. Descrierea situației de fapt:

1. Sentința Penală nr. 146 din 07.02.2002:

a) instanța a reținut că „inculpatul susține că s-ar fi realizat o operațiune de intermediere", arătând că „ar fii existat o înțelegere prealabilă între el și P. N., fiind împuternicit în acest sens de acesta ", dar că inculpatul nu a putut proba afirmațiile - tocmai ce încercăm să facem prin revizuire;

b) în ce privește patrimoniul . fond declară că nu este interesată de acest aspect (pag. 6): „instanța nu a cerut punctul de vedere al expertului";

c) din adresa nr._ din 04.02.2002 rezultă că DCP extinde cercetările, calificând ca intermediere activitatea, la înțelegere cu P. N. și persoane din BASA; din aceeași adresă rezultă fapta de delapidare a acțiunilor, iar despre evaziune fiscală se poate vorbi numai în ipoteza unui venit legal realizat - aceste aspecte sunt total ignorate și respinse, fără motivare (pag. 7).

2.Decizia Penală nr. 873/A din 24.05.2002: „Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept", pe parcursul a 14 pagini povestește faptele; pe ultima pagină, la sugestia că s-ar fi impus o nouă expertiză, o consideră neîntemeiată, deși ea era necesară, conform recomandărilor ulterioare ale CECAR din 02.04.2004.

3.Decizia penala nr. 2059 din 17.10.2002 dezvoltă în motivare o falsă problemă, adică faptul că Asiadonna nu era autorizată să tranzacționeze valori mobiliare, în loc de faptul că are loc o tranzacție cu o marfă pe care, prin adresa_/04.02.2002, MAI-IGPR-DCP o consideră posibil ilicită.

4. Cu privire la revizuirea anterioară: „ instanța a analizat";

5. ... „ instanțele au combătut temeinic și au motivat... ";

6. „ vinovăția revizuientului fiind în mod clar stabilită "",

7. Foarte des se afirmă că motivele apărării au fost invocate; analizate și respinse anterior. La acest aspect face, de fapt, referire Decizia Penală nr. 2093/22.12.2005 - definitivă, pag. 6: „aceleași împrejurări de fapt despre care instanțele aveau cunoștință pot fi considerate probe noi, în momentul la care acestea au devenit administrabile".

Greșita disjungere, continuarea cercetărilor nu sunt motivele invocate în cererea de revizuire. Acestea sunt acțiuni și fapte reale descrise în cerere, pentru o bună înțelegere și, în mod evident, unele motive și apărări se suprapun cu abordările anterioare. în realitate, expertizele noi, cât și declarațiile modificate ale lui Tișler G. și eventuala audiere a lui P. N. ar trebui să dovedească un fapt ce nu a putut fi reținut de instanța de fond, anume că este vorba de o intermediere între ., printr-o înțelegere prealabilă cu P. N.

Dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6, care trebuia să reprezinte rejudecare în urma admiterii în principiu a cererii de revizuire, este rezultatul Deciziei Penale nr. 2093 din 22.12.2005, care, în motivare, arată că „actele depuse de recurent,... împrejurările arătate ulterior de martorul Tișler G., care și-a modificat radical declarațiile date anterior, conduc la conturarea unei situații de fapt modificate față de cea reținută inițial de instanțe".

La punctul II lit. c din Sentința pe care o contest s-a dat o greșită interpretare Deciziei penale nr.2093/22.12.2005 în privința schimbării radicale a declarației lui Tișler G.. Faptul că martorul Tișler G. și-a schimbat radical declarația constituie motiv de revizuire în accepțiunea art. 394 lit. a, iar, prin rejudecare, mărturia mincinoasă se poate constata în procedura de revizuire. In dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6, de rejudecare, se putea pune în discuție declarația lui Tișler G., chiar dacă era decedat, având în vedere că ceilalți numiți în această declarație cunoșteau faptele și ar fi putut fi audiați. De altfel, nici măcar acum nu se ia în considerare, mai ales că în declarație este arătat și rolul jucat de P. N., care acum poate fi audiat, pentru a-și susține ,,declarația de la urmărirea penală... avută în vedere la soluționarea cauzei". Concluzia că declarațiile lui P. au fost cunoscute, iar instanța de fond a făcut toate eforturile ca să-1 audieze este hilară. „Simplul fapt că există posibilitatea fizică de audiere a martorului P. N. nu constituie împrejurare nouă"; dar nu constituie împrejurare nouă faptul că din expertize rezultă că el a fost direct implicat în achiziționarea acțiunilor pentru . numere de inventar identice cu cele predate de Asiadonna la BASA???

La punctul III, instanța remarcă: „ acțiunile . au fost ridicate pentru . către Bârliga B." și omite faptul că ele au fost predate în continuare de acesta lui P. N - ceea ce rezultă din Nota_/03.05.2001, pag. 35-36.

Dacă toate aceste „împrejurări invocate nu pot constitui motiv de revizuire, întrucât nu sunt de natură să schimbe hotărârea de condamnare", atunci cum se explică faptul că în Sentința nr. 423 din 20.03.2007 a Secției a II- a Penală a TMB se acceptă că tranzacția efectuată de Asiadonna este o intermediere, iar ulterior, în august 2011, prin Ordonanța Procurorului General al Parchetului de pe lângă ICCJ, se spune: „Prejudiciul calculat Asiadonna Import Export de către Garda Financiară (19 miliarde lei), rezultat din neînregistrarea în contabilitate a veniturilor încasate din cesiunea acțiunilor, este nerealist și tendențios, având în vedere că aceste venituri au avut ca obiect titluri de valoare în privința cărora nu s-a stabilit modul în care au intrat în patrimoniul Asiadonna Import Export - exemple: aport la capital adus în natură de către asociat, împrumut acordat de terți, contract de vânzare-cumpărare, însușire frauduloasă a unor bunuri asupra cărora nu deținea dreptul de a le valorifica ".

Prin decizia penală nr.401/R/04.03.2013, pronunțată în dosar nr._/303/2012 (nr.246/2013) al C.A.B.-Sectia I-a Penala, s-a calificat drept apel calea de atac exercitată de revizuientul I. T. împotriva Sentinței penale nr.933/F din data de 26 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul nr._/303/2012.

În temeiul art.42 alin.1 din Codul de procedură penală, a declinat competența de judecare a apelului astfel calificat în favoarea Tribunalului București.

S-a reținut în motivarea deciziei că prin Sentința penală nr.933/F din data de 26 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 6 București, în temeiul art.403 alin.1 și alin.3 teza a II-a rap. la art.394 din Codul de procedură penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul I. T. cu privire la Sentința penală nr. 146/2002 a aceleiași instanțe (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.2059/2002 a Curții de Apel București - Secția I Penală) și 1-a obligat pe acesta, conform art. 192 alin.2 din același cod, la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a constatat următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 146/2002, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul nr.9337/2000, inculpatul I. T. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a și b din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.ll și respectiv de art.13 din Legea nr.87/1994, ambele cu aplic. art.33 lit.a din Codul penal și, de asemenea, a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente . SA, la plata către partea civilă STATUL ROMÂN a sumei de 18._ ROL și a majorărilor de întârziere aferente, începând cu data de 25 octombrie 1998 până la data plății (pentru perioada 25 octombrie 1998 - 20 ianuarie 2002, acele majorări fiind stabilite la suma de 49._ ROL).

In fapt, s-a reținut că . SRL a vândut către Banca Agricolă 65.359 de acțiuni emise de . care a încasat suma de 50._ ROL, fără a înregistra în evidențele financiar-contabile achiziționarea acțiunilor și apoi vânzarea acestora. Instanța de condamnare a constatat că inculpatul nu a putut proba afirmația că ar fi existat o înțelegere prealabilă între el și numitul P. N., cu privire la efectuarea unei operațiuni de intermediere între . și Banca Agricolă, realizată de . SRL.

Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr.873/A din data de 24 mai 2002, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr. 1509/2002. Instanța de apel, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, a constatat că argumentele inculpatului sunt neîntemeiate și că prima instanță a făcut o apreciere corectă a materialului probator administrat în cauză și o individualizare justă a pedepsei.

Inculpatul a formulat recurs, iar, în susținerea acestuia, a arătat, între altele:

- în mod eronat, s-a procedat la disjungerea cauzei prin rechizitoriu, întrucât era necesar să se cunoască dacă veniturile realizate de . SRL erau legale sau nu, precum și să se clarifice proveniența acțiunilor la purtător;

- societatea respectivă nu a fost niciodată proprietara celor 65.359 de acțiuni la purtător, ci alte persoane s-au folosit de numele, conturile și bonitatea sa, pentru a intermedia o tranzacție cu Banca Agricolă;

- potrivit adresei nr._/04.02.2002, emisă de I.G.P.R.-D.C.P., inculpatul a fost cercetat pentru aceleași fapte, sub încadrarea juridică a infracțiunilor prevăzute de art.248, art.248¹ și art.26 rap. la art.215¹ din Codul penal.

Prin Decizia penală nr.2059/R din data de 17 octombrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1957/2002, Curtea de Apel București - Secția a Ii-a Penală a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, reținând că faptele comise de acesta întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și că, deși, inculpatul nu avea autorizarea legală de a efectua operațiuni comerciale cu valori mobiliare, nu era absolvit de obligația de a evidenția în documentele societății veniturile realizate.

II. Prin cererea înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București sub nr.452/III/6/04 din data de 01 martie 2004, s-a solicitat revizuirea hotărârii definitive de condamnare, invocându-se următoarele motive:

-prin Rechizitoriul nr.267/P/2000 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, s-a dispus și disjungerea cauzei, în vederea lămuririi unor aspecte, iar această măsură a limitat accesul instanței la un probatoriu complex, care ar fi condus la reținerea unei alte situații de fapt, la stabilirea unei alte încadrări juridice și la aplicarea unei alte pedepse;

- prin Rechizitoriul nr.654/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru aceleași fapte, doar cu o încadrare juridică distinctă;

- din declarațiile martorilor și ale celorlalți inculpați, în special reprezentanții Băncii Agricole, rezultă că acțiunile la purtător vândute băncii respective au fost proprietatea S.C. SOV INVEST S.A. și că tot această societate a dobândit contravaloarea lor, iar S.C. ASIADONNA IMPORT EXPORT S.R.L. a efectuat doar o operațiune de intermediere comercială.

Prin cererea înregistrată la același parchet sub nr.721 /VIII-1/04 din data de 03 mai 2004, cererea inițială de revizuire a fost completată, invocându-se și faptul că martorul Tișler G. și-a schimbat ulterior, în mod radical, declarațiile date în Dosarul nr.9337/2000.

Cererea de revizuire completată a format obiectul Dosarului nr.194/2005 al Judecătoriei Sectorului 6 București, în care, prin Sentința penală nr.735/F din data de 28 martie 2005, în temeiul art.403 alin.3 din Codul de procedură penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, soluția respectivă fiind menținută în apel, prin Decizia penală nr.653/A din data de 23 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr.2736/2005. Ulterior, prin Decizia penală nr.2093/R din data de 22 decembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr.2600/2005, Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală a admis recursul formulat de revizuient, a casat atât sentința primei instanțe, cât și decizia instanței de apel, a admis în principiu cererea de revizuire și a trimis cauza la Judecătoria Sectorului 6 București, pentru soluționarea pe fond a cererii respective, conform art.405 din Codul de procedură penală. Instanța de recurs a arătat că susținerile revizuientului, privind faptele și împrejurările noi (acțiunile au aparținut .; prețul acțiunilor a fost negociat de bancă cu reprezentanții acestei societăți; . SRL a avut calitatea de simplu intermediar; seriile acțiunilor vândute de această societate către Banca Agricolă sunt aceleași cu cele ale acțiunilor predate anterior de . SA către .), se pot circumscrie cazului de revizuire prevăzut în art.394 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală. Cu privire la infracțiunea de mărturie mincinoasă, presupus săvârșită de martorul Tișler G., instanța de recurs a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.394 alin.1 lit.b din Codul de procedură penală, deoarece nu există o ordonanță a procurorului prin care să se fi dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art.260 din Codul penal, prin Rechizitoriul nr.654/P/2003 dispunându-se încetarea urmăririi penale față de acea persoană, ca urmare a decesului, pentru o altă infracțiune, respectiv cea prevăzută de art.248 rap. la art.248¹ din Codul penal.

În rejudecare, cererea de revizuire completată a format obiectul Dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București, în care, prin Sentința penală nr.670/F din data de 14 martie 2006, a fost respinsă, ca neîntemeiată. Instanța a constatat că înscrisurile depuse nu au conturat o situație de fapt diferită de cea reținută prin hotărârea definitivă de condamnare. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a analizat următoarele motive invocate de revizuient:

- prețul acțiunilor a fost negociat cu reprezentanții .;

- . SRL a avut calitatea de simplu intermediar;

- din expertiza efectuată în dosarul de urmărire penală disjuns, a rezultat că seriile acțiunilor vândute de . SRL către Banca Agricolă sunt aceleași cu cele ale acțiunilor predate de . către .;

- mărturia ulterioară a lui Tișler G. a fost total diferită de cea dată în Dosarul nr.9337/2000;

- revizuientul este cercetat în Dosarul nr.654/P/2003 pentru aceleași fapte care au format obiectul hotărârii definitive de condamnare (în raport cu acest motiv, s-a apreciat că, în măsura în care va fi dovedit, el va fi avut în vedere de instanța sesizată cu al doilea rechizitoriu, pentru o eventuală aplicare a dispozițiilor art.335 alin.2 din Codul de procedură penală).

Împotriva acestei sentințe, revizuientul a formulat apel, în susținerea căruia a arătat, între altele, următoarele:

-actele depuse și motivele de revizuire probează că acțiunile au fost proprietatea . și au devenit proprietatea . SRL (prin simpla tradițiune, potrivit Legii nr.31/1990), iar cea din urmă societate le-a vândut, tot prin simpla tradițiune, către Banca Agricolă;

- înscrisurile noi depuse dovedesc că seriile acțiunilor emitentului sunt identice cu cele ale acțiunilor cumpărate de ultima cumpărătoare, respectiv Banca Agricolă;

- suma de 50._ ROL a fost plătită către .;

- prin actele depuse la dosar, se infirmă declarațiile martorilor P. N. și Tișler G., care au negat proveniența acțiunilor la purtător de la ..

Prin Decizia penală nr.766/A din data de 07 septembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul București - Secția I Penală a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuient. Instanța de apel a constatat că situația de fapt nu s-a modificat, deoarece înscrisurile depuse în revizuire nu relevă fapte și împrejurări noi, în accepțiunea art.394 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală, săvârșirea celor două fapte și încadrarea juridică a acestora fiind reținute în mod corect de către instanțele de fond, apel și recurs. De asemenea, a constatat că, pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a formulat o . apărări, printre care se regăsesc și motivele pe care se întemeiază cererea de revizuire, acele apărări fiind înlăturate motivat de către instanțele de judecată, astfel:

- susținerea conform căreia . SA nu a deținut niciodată, ca proprietar, acțiunile a fost invocată atât în fondul cauzei, cât și cu ocazia judecării cererii de revizuire (în apel);

- instanțele au combătut temeinic și au motivat de ce activitatea desfășurată nu poate fi considerată o operațiune de intermediere comercială;

- înscrisurile noi lămuresc tocmai aspectele pentru care s-a dispus disjungerea cauzei prin Rechizitoriul nr.267/P/2000;

- există o strânsă legătură între dosarul în care revizuientul a fost condamnat și Dosarul nr.654/P/2003, însă noile investigații nu au niciun fel de influență asupra condamnării dispuse prin Sentința penală nr. 146/2002, vinovăția acestuia fiind, în mod clar stabilită.

Revenind la prezenta cerere de revizuire, Judecătoria a constatat că o parte din motivele și apărările menționate în această cerere au fost invocate și prin cererea anterioară de revizuire, ce a format obiectul Dosarelor nr.194/2005 și respectiv nr._ . în consecință, a reținut că, între cele două cereri de revizuire, există identitate de persoane, de temei legal (art.394 alin.1 lit.a și b din Codul de procedură penală) și, parțial, de motive și apărări, situație în care, în această limită, noua cerere dedusă judecății este inadmisibilă, fără a mai fi necesară examinarea motivelor reiterate.

Referitor la motivele noi invocate, Judecătoria a constatat că acestea privesc următoarele aspecte:

-expertizele efectuate în cauză nu au reliefat beneficiarii finali ai sumelor de bani obținute și modul de direcționare a acestora;

- acțiunile S.C. INDUSTRIALEXPORT S.A. au fost ridicate pentru S.C. SOV INVEST S.A. de către numitul Bârliga B.;

-a fost extrădat martorul P. N., care inițial nu a putut fi audiat, întrucât dispăruse din țară.

În privința acestor motive, Judecătoria a apreciat că ele ar putea fi încadrate, formal, numai în prevederile art.394 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală.

Analizându-le punctual, Judecătoria a constatat că primele două motive nu se referă la situația de fapt reținută în hotărârea definitivă de condamnare și, prin urmare, nu pot duce la modificarea acesteia. Astfel, cele două împrejurări invocate privesc aspecte ce urmau a fi lămurite în cauza disjunsă, cu referire la destinația reală a sumei de 50._ ROL (virată de . SRL în contul .), la identificarea persoanelor care și-au însușit acea sumă de bani și la modul în care au facut-o. Așadar, împrejurările invocate nu pot constitui motiv de revizuire, întrucât nu sunt de natură să schimbe hotărârea definitivă de condamnare.

Referitor la cel de-al treilea motiv, Judecătoria a constatat că extrădarea și aducerea în România a martorului P. N. nu reprezintă o împrejurare nouă, deoarece, pentru existența cazului de revizuire invocat, este necesar ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unei fapte sau împrejurări deja cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei. Or, în cauza în care revizuientul a fost condamnat, martorul P. N. a fost audiat, în cursul urmăririi penale, iar împrejurările relatate de acesta au fost cunoscute și evaluate de către instanța de judecată în Sentința penală nr. 146/2002. în privința acestui martor, a existat doar imposibilitatea obiectivă de a fi audiat în cursul judecății, întrucât părăsise țara, situație în care, făcându-se aplicarea dispozițiilor art.327 alin.3 din Codul de procedură penală, s-a dat citire declarației sale din faza de urmărire penală, care a fost avută în vedere la soluționarea cauzei. Aceasta nu înseamnă că implicarea martorului în faptele cercetate și susținerile sale privind activitatea infracțională a inculpatului revizuient nu ar fi fost cunoscute de către instanța de fond. De asemenea, Judecătoria a considerat că nu există niciun indiciu cu privire la faptul că martorul respectiv ar prezenta o situație de fapt diferită de cea pe care a relatat-o în cursul urmăririi penale, reținută în hotărârea definitivă de condamnare. Așadar, simplul fapt că, în prezent, există posibilitatea fizică de audiere a martorului nu constituie o împrejurare nouă, întrucât declarațiile acestuia au fost cunoscute de instanță la momentul judecării pe fond a cauzei.

Sentința penală anterior menționată a fost atacată de revizuient, calea de atac exercitată de acesta la data de 06 decembrie 2012, fiind calificată de prima instanță drept recurs și înaintată, spre competentă soluționare, acestei Curți, pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 21 ianuarie 2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că această prezenta cale de atac reprezintă, în realitate, apel, a cărui competență de judecare nu aparține acestei instanțe, ci Tribunalului București.

În acest sens, Curtea a constatat că revizuientul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de evaziune fiscală, prevăzute de art.ll și respectiv de art.13 din Legea nr.87/1994, prin Sentința penală nr.l46/F din data de 07 februarie 2002 a Judecătoriei Sectorului 6 București, rămasă definitivă, fără modificări, prin Decizia penală nr.2059/R din data de 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, în condițiile în care ambele căi ordinare de atac (apel și recurs) au fost respinse, ca nefondate.

Conținutul normativ al articolelor anterior menționate a fost preluat, ca urmare a abrogării Legii nr.87/1994, în art.9 din Legea nr.241/2005, astfel că faptele reținute în sarcina revizuientului prin hotărârea definitivă de condamnare constituie, în prezent, infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de această nouă normă de incriminare.

Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr.XXX/2006, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță (în speță, judecătoria), chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță (situație incidență și în speță, întrucât, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr.202/2010, această competență aparține, în raport cu infracțiunile anterior menționate, tribunalului).

Potrivit art.407 din Codul de procedură penală, sentința pronunțată cu privire la o cerere de revizuire pe temeiul art.403 alin.3 din același cod (astfel cum este și cea în prezent atacată) este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea, care, în speță, astfel cum s-a evidențiat și de către prima instanță, a parcurs ambele căi ordinare de atac (apel și recurs).

În același timp, în speță, ținând seama tocmai de natura infracțiunilor la care se referă hotărârea definitivă a cărei revizuire se cere, nu se poate susține, în raport cu principiul aplicării imediate a normelor de procedură, că sentința atacată ar fi supusă numai recursului, pe motiv că, în prezent, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr.202/2010, sentințele pronunțate de judecătorii nu mai pot fi atacate cu apel, conform art.361 alin.l lit.a din Codul de procedură penală.

În acest sens, Curtea a evidențiat că trimiterea în judecată a inculpatului (în prezent revizuient) și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a acestuia s-au produs mai înainte de . data de 25 noiembrie 2010, a Legii nr.202/2010, prin care, în urma modificării dispozițiilor art.27 pct.l lit.e¹ din Codul de procedură penală, infracțiunile de evaziune fiscală, în toate variantele incriminate de art.9 din Legea nr.241/2005, au fost trecute din competența de judecată, în primă instanță, a judecătoriei în competența de judecată, în primă instanță, a tribunalului. Atât înainte de . Legii nr.202/2010 (când infracțiunea era dată în competența de judecată, în primă instanță, a judecătoriei), cât și după . legii respective (când infracțiunea a fost dată în competența de judecată, în primă instanță, a tribunalului), sentințele pronunțate în cauzele având ca obiect aceste infracțiuni au fost și au rămas supuse ambelor căi ordinare de atac (apel și recurs), conform art.361 alin.l lit.a și art.385¹ alin.l lit.a din Codul de procedură penală (în reglementările corespunzătoare înainte și după . legii anterior menționate). Prin urmare, nici înainte de . Legii nr.202/2010, nici ulterior acestui moment, sentințele pronunțate în cauzele având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art.9 din Legea nr.241/2005 nu au fost și nu sunt supuse unei singure căi de atac (recursul), ci ambelor căi ordinare de atac (apelul și recursul), indiferent dacă instanța care le pronunță este judecătoria sau tribunalul.

În acest context, Curtea a constatat și faptul că normele tranzitorii inserate în art.XXIV din Legea nr.202/2010, cu privire la dispozițiile modificate ale Codului de procedură penală, nu cuprind nicio mențiune în sensul limitării numărului căilor de atac în cauzele având ca obiect infracțiunile în discuție. In aceste condiții, norma tranzitorie din art.XXIV alin.l, în sensul că numai hotărârile pronunțate înainte de . Legii nr.202/2010 rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea veche, sub care a început procesul, iar hotărârile pronunțate ulterior sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea nouă, nu este incidență în asemenea cauze, întrucât, pentru acestea, atât legea veche, cât și legea nouă prevăd aceleași căi ordinare de atac (apel și recurs). Altfel spus, întrucât, chiar prin definiție, norma tranzitorie se referă la o situație modificată, iar nu la o situație nemodificată, în lipsa modificării numărului căilor de atac în cauzele privind infracțiunile analizate, sentințele pronunțate în aceste cauze nu cad sub incidența normei tranzitorii reglementate în art.XXIV alin.l din Legea nr.202/2010, indiferent de data lor (anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a legii respective), astfel că, în ambele cazuri, ele rămân supuse celor două căi ordinare de atac (apel și recurs).

În mod corespunzător, având în vedere dispozițiile art.407 din Codul de procedură penală (anterior citate), și sentințele asupra cererilor de revizuire formulate în cauzele privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art.9 din Legea nr.241/2005, sunt supuse ambelor căi ordinare de atac (apel și recurs), indiferent de instanța care le pronunță (judecătorie sau tribunal).

În ceea ce privește competența de judecare a acestor căi ordinare de atac, Curtea a constatat că, prin norma tranzitorie reglementată în art.XXIV alin.2 din Legea nr.202/2010, se prevede, în mod explicit, că noile norme de competență, instituite prin legea respectivă, se aplică numai în cauzele în care sesizarea instanțelor s-a realizat după . acesteia.

În speță, întrucât sesizarea instanței, pe fondul cauzei, s-a realizat înainte de . Legii nr.202/2010, Curtea a apreciat, printr-o interpretare per a contrario a dispoziției tranzitorii analizate, că normele de competență incidente, inclusiv în ceea ce privește calea extraordinară de atac a revizuirii, sunt cele prevăzute de legea veche (în concret de art.27 pct.2 din Codul de procedură penală, în reglementarea anterioară abrogării sale prin legea respectivă), potrivit căreia competența de judecare a apelurilor declarate împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii în primă instanță aparținea Tribunalului, astfel cum s-a întâmplat, în speță, și în ceea ce privește sentința pronunțată pe fondul cauzei, a cărei revizuire se solicită în prezent.

Curtea a evidențiat și faptul că, în același sens, a opinat, cu privire la ambele aspecte anterior analizate (calea de atac și competența de judecare a acesteia), cu referire la sentințele pronunțate pe fond în cauzele privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art.9 din Legea nr.241/2005, și Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cuprinsul notei cuprinzând punctul de vedere al acesteia, astfel cum a fost stabilit în ședința din data de 26 aprilie 2012.

Față de toate aceste considerente, Curtea, făcând aplicarea tuturor dispozițiilor legale anterior analizate, a calificat drept apel calea de atac exercitată în cauză și, drept consecință, a dispus, în temeiul art.42 alin.l din Codul de procedură penală, declinarea competenței de judecare a apelului astfel calificat în favoarea Tribunalului București.

D. urmare, pe rolul Tribunalului București-Secția a II-a Penală cauza a fost înregistrată la data de 18.03.2013, sub nr._ .

Analizând motivele de apel sub toate aspectele de fapt și de drept, în considerarea disp.art.371 alin.2 C.p.p., având în vedere și considerentele deciziei Curții de Apel București, Tribunalul, prin decizia penală nr.7/A/18 aprilie 2013 - în temeiul disp.art.379 alin.1 pct.1 lit.b C.p.p. - a respins, ca nefondat apelul declarat de condamnatul I. T., împotriva sentinței penale nr. 933/26.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosar nr._/303/2012, cu obligarea apelantului la 150 lei cheltuieli judiciare statului,

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Față de criticile formulate de apelantul I. T. împotriva sentinței penale nr.933 F/26.11.2012 a Judecătoriei Sectorului 6 București, Tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o analiză completă, complexă și judicioasă a materialului probator aferent cauzei, în ordinea în care s-au pronunțat sentințele instanței de fond și cele din căile de atac, analiză coroborată cu dispozițiile legale incidente cauzei și cu decizia nr.XXXVI/2009, pronunțată de Î.C.C.J. în interesul legii.

Prima instanță a constatat corect că o parte din motivele și apărările menționate în cererea de revizuire ce face obiectul dosarului apelat au fost invocate și prin cererea de revizuire ce a format obiectul dosarelor nr.194/2005 și nr._ ale Judecătoriei Sectorului 6 București, respectiv cele referitoare la împrejurarea că: salariații Băncii Agricole au fost cei care au negociat prețul cu reprezentanții „Sovinvest” SA, iar contravaloarea acțiunilor a intrat în contul „Sovinvest” SA.

-seriile acțiunilor vândute de . Banca Agricolă SA sunt aceleași cu cele predate de emiterea . .>

-. a făcut decât să intermedieze vânzarea acțiunilor;

-greșita disjungere dispusă prin rechizitoriul nr.267/P/2000, ce a limitat accesul instanței la cunoașterea tuturor faptelor semnificative (apărare care a fost cunoscută, verificată și respinsă de instanța de recurs prin decizia penală nr.2059/17.10.2002 și care nu poate fi considerată „împrejurare nouă” în accepțiunea disp.art. 394 lit.a C.p.p.;

- împrejurarea că prin Ordonanța nr.76/P/2006 s-a dispus continuarea cercetărilor pentru aceleași fapte sub încadrarea juridică de delapidare, spălare de bani și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni (aspecte ce au fost invocate în cererea anterioară de revizuire analizate și respinse prin decizia penală nr.766/A/07.09.2006);

- motivul că martorul Tisler G. a dat, ulterior, declarații contradictorii cu cele date în cauza în care revizuientul a fost condamnat (aspect analizat deja prin decizia penala nr.2093/22.12.2005, pronunțată de C.-Sectia a II-a Penala (dosar nr.2600/2005), în care s-a reținut că nu este incident cazul de revizuire prev. de art. 394 lit.b C.p.p..

Toate aceste motive au fost analizate de celelalte instanțe care au soluționat cererea de revizuire formulată anterior – sentința penală nr.735/28.03.2005 a Judecătoriei Sectorului 6 București prin care a fost respinsă cererea de revizuire, decizia penală nr.653/A/23.06.2005 a Tribunalului București care a fost respins ca nefondat apelul revizuientului, sentința penală nr.670/14.03.2006 a Judecătoriei Sectorului 6 București prin care a fost respinsă în fond cererea de revizuire astfel că, în considerarea deciziei ICCJ- XXXVI/2009 există identitate de persoane, de temei legal, motive și apărări cu cererea de revizuire soluționată prin sentința penală ce a făcut obiectul dosarului.

Critica referitoare la faptul că expertizele juridice financiar-contabile care, în opinia apelantului, au reliefat împrejurări necunoscute de instanță, în sensul că nu s-au reliefat beneficiarii finali ai sumelor de bani obținute și modul de direcționare a acestora, motiv ce nu a fost invocat anterior de revizuient, prima instanță, în mod corect a reținut că acest aspect nu vizează situația de fapt reținută de instanța de fond care a pronunțat hotărârea de condamnare si ca atare nu poate duce la o modificare a sentinței pronunțate.

Aceste aspecte trebuie lămurite de organele judiciare în drept și cu privire la aspectele destinației reale a sumei de 50 miliarde de lei, virate de . SRL în contul . și a identificării persoanelor ce au însușit această sumă, cât și împrejurarea ridicării acestor sume pentru . către Barlige B..

Cu privire la critica referitoare la audierea martorului N. P., ca împrejurare nouă ce nu a fost avută în vedere de instanța fondului, în opinia revizuientului, Tribunalul a arătat că prima instanță a concluzionat corect că extrădarea și aducerea în România a martorului P. N. nu reprezintă o împrejurare nouă.

În cauza în care revizuientul a fost condamnat, martorul N. P. a fost audiat în faza de urmărire penală, astfel că declarația acestuia a fost evaluată de instanța care a pronunțat sentința de condamnare nr.146/07.02.2002.

În cursul cercetării judecătorești, pentru că martorul părăsise țara, instanța a făcut aplicarea disp.art. 327 alin.3 C.p.p., a dat citire declarației dată în faza de urmărire penală, astfel că susținerile cu privire la activitatea infracțională a revizuientului au fost cunoscute de instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare.

Simpla posibilitate de audiere a martorului nu înseamnă că există o situație de fapt diferită de cea relatată anterior, la urmărirea penală, în declarațiile date, neexistând indicii în acest sens si nu reprezintă o împrejurare nouă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul legal, revizuientul I. T., prin intermediul apărătorului său ales.

Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi (consemnate înpracticaua deciziei), revizuientul, care a beneficiat de asistența juridică a unui apărător ales, a solicitat să se constate admisibilitatea în principiu a cererii sale de revizuire, susținând că ceea ce a învederat instanței de fond relevă o împrejurare nouă, necunoscută la momentul judecării cauzei, care dovedește netemeinicia hotărârii de condamnare și impune achitarea sa.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul astfel invocat, precum și din oficiu, potrivit art.385⁶ alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Potrivit art.394 alin.1 din Codul de procedură penală, pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire trebuie să existe ori să se invedereze unul din cele cinci cazuri de revizuire, prevăzute la literele a-e din norma mai sus citată, respectiv: când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; în situația în care un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză, dacă un înscris care aservit ca temei a hotărârii în discuție a fost declarat fals, dacă un membru al completului care a judecat cauza, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza și când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.

Prin urmare, aceste cazuri de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege.

În cauza dedusă judecății, petentul critică - în fapt - soluția fondului de condamnare pe motiv că, în timpul cercetării, al urmăririi penale și al cercetării judecătorești, autoritățile statului au efectuat și au aplicat - în mod greșit – actele de procedură și cele procesuale.

Însă cererea de revizuire – în mod corect – a fost respinsă ca inadmisibilă întrucât, prin aceasta se susține, în fapt, neaudierea martorului P. N..

În baza motivelor cererii de revizuire, având în vedere și deciziile nr.XVII/2007 și LX (60) pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursuri în interesul legii, Curtea constată că aceste motive nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prev. de art. 394 C.p.p. În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru admiterea în principiu a cererii, motivele invocate de revizuient neîncadrându-se în categoria celor prevăzute expres și limitativ de lege, respectiv nefiind întrunite cerințele legale pentru a se prevala de aceste motive de reformare a hotărârii de condamnare, în temeiul art. 403 al. 1 C.p.p. rap. la art. 394 C.p.p., prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuient.

Curtea apreciază că soluția fondului este legală și temeinică, aspectul invocat excede cazurilor de revizuire și, în consecință, în baza art.385¹⁵ pct.1, lit.b din Codul de procedură penală urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de către condamnatul revizuient I. T..

Constatând culpa procesuală a recurentului, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuientul condamnat I. T. împotriva sentinței penale nr. 933/26.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sector 6 București și deciziei penale nr. 7/A/18.04.2013 a Tribunalului București.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul revizuient condamnat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului din oficiu (onorariu parțial) în cuantum de 50 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.06.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C.-B. I.-T. R. G. C. C.

GREFIER,

I. P.

red.C.B.I.T.

dact.L.G.

ex.2

red.A.O.B.-T.B.S.II.P.

G.C.

← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 1225/2013....		Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 79/2013. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 4/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 1171/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 65/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 1225/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 79/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 176/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Trafic de minori. Legea 678/2001, art. 13. Decizia nr. 157/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1201/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI