Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 564/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 564/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 564/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.564/A
Ședința publică din data de 28 aprilie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: N. S.
JUDECĂTOR: C. V. G.
GREFIER: I. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de inculpata M. E. și de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva Sentinței penale nr.674/F din data de 05 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelanta inculpată M. E., personal (legitimată cu C.I. . nr._), aflată în stare de libertate și asistată juridic de apărătorul ales, avocat I. V., în baza împuternicirii . nr._/2014 (atașată la fila 29 din dosar) și de apărătorul desemnat din oficiu, avocat G. B., în baza delegației nr._/2014 emisă de Baroului București (atașată la fila 27 din dosar) și apelanta parte civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, reprezentată prin consilier juridic, lipsă fiind intimata parte responsabilă civilmente . SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat depunerea la dosar, din partea apelantei inculpate, a motivelor scrise de apel.
Apărătorul din oficiu al apelantei inculpate solicită să se ia act de încetarea delegației sale, ca urmare a prezentării apărătorului ales al acesteia și să se dispună plata onorariului parțial cuvenit.
Fiind întrebată de Curte, apelanta inculpată M. E., personal, arată că își menține declarația dată în fața primei instanțe, de recunoaștere a faptei pentru care a fost trimisă în judecată.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de propus și administrat, Curtea, în temeiul art.420 alin.6 NCPP, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelurilor.
Apărătorul ales al apelantei inculpate M. E. solicită admiterea apelului declarat de aceasta, desființarea parțială a sentinței penale atacate, iar, pe fondul cauzei, stabilirea, pentru infracțiunea dedusă judecății, a pedepsei amenzii și amânarea aplicării sale. Arată că solicită stabilirea pedepsei amenzii, în locul pedepsei închisorii, deoarece, la data săvârșirii infracțiunii, norma de incriminare din Legea nr.241/2005 prevedea pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa închisorii. De asemenea, arată că, întrucât inculpata a recunoscut fapta imputată, se impune reducerea limitelor pedepsei amenzii cu o pătrime. Susține că inculpata nu a avut reprezentarea că, prin întârzierea plăților, săvârșește o faptă de natură penală. Cu privire la circumstanțele comiterii faptei, arată că inculpata a adus bani din fondurile proprii, pentru a plăti drepturile salariale ale angajaților și a amânat plata sumelor către bugetul de stat, până la momentul când, din activitatea profesională a societății, urma să obțină veniturile necesare achitării acelor taxe. În circumstanțierea inculpatei, arată că aceasta are 3 copii în întreținere, este absolventă de studii superioare și regretă săvârșirea faptei.
În final, precizează că inculpata va depune toate eforturile, pentru a plăti sumele datorate, care au fost stabilite în mod corect de prima instanță, motiv pentru care solicită respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de parte civilă.
Consilierul juridic al apelantei parte civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ consideră că prima instanță a realizat o justă individualizare a pedepsei, astfel că solicită respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpată.
În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă, solicită admiterea acestuia, desființarea, în parte, a sentinței penale atacate, numai în ceea ce privește latura civilă, iar, pe fondul cauzei, obligarea inculpatei, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei indicate în cererea precizatoare, precum și la plata obligațiilor fiscale accesorii. Precizează că toate obligațiile fiscale reținute în sarcina inculpatei au fost determinate pe baza declarațiilor depuse la organul fiscal competent.
Apărătorul ales al apelantei inculpate M. E., în replică, arată că partea civilă avea posibilitatea să formuleze obiecții, dacă înțelegea să conteste suma stabilită prin expertiză cu titlu de despăgubiri civile, însă nu a făcut acest lucru. Prin urmare, consideră că a fost corect stabilit cuantumul despăgubirilor civile, la care se adaugă, doar în ceea ce privește suma de 6.764 lei, penalități și dobânzi.
Reprezentantul Ministerului Public susține că nu se justifică aplicarea pedepsei amenzii, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, prin care a fost prejudiciat bugetul statului, perioada îndelungată în care s-a desfășurat activitatea infracțională, dar și amploarea pe care a cunoscut-o acest fenomen infracțional, astfel că solicită respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpată.
Totodată, arată că latura civilă a cauzei a fost just soluționată de prima instanță, astfel că, față de împrejurarea că se solicită despăgubiri și pentru o perioadă ce nu a fost reținută ca infracțională în prezenta cauză, se impune respingerea, ca nefondat, și a apelului declarat de partea civilă.
Apelanta inculpată M. E., personal, în ultimul cuvânt, arată că nu s-a ținut seama de faptul că, în acel magazin mic „de țară”, avea șapte angajați. Arată că Administrația Financiară nu a atenționat-o că trebuia să plătească respectivele taxe. Precizează că nu a plătit la timp taxele, deoarece a trecut printr-o perioadă foarte grea, cu grave probleme de sănătate și nu a mai dispus de sumele de bani necesare, însă va achita prejudiciul cauzat. Arată că, în prezent, are o grădină pe care o lucrează, pentru a se putea întreține.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.674/F din data de 05 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 4 București a hotărât astfel:
În temeiul art.396 alin.1, 4 și 10 NCPP rap. la art.83 NCP, a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru inculpata M. E. (fiica lui P. și G., născută la data de 12 mai 1964 în ., CNP_), cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.35 alin.1 NCP și art.5 alin.1 NCP (comisă în perioada septembrie 2009 - noiembrie 2010).
În temeiul art.83 alin.1 NCP, a amânat aplicarea pedepsei stabilite, pe un termen de supraveghere determinat în condițiile art.84 NCP, de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul art.85 alin.1 NCP, a impus inculpatei ca, pe durata termenului anterior menționat, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G., la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.85 alin.2 NCP, a impus inculpatei, pe durata aceluiași termen de supraveghere, obligația de a nu ocupa și de a nu exercita funcția de care s-a folosit pentru săvârșirii infracțiunii, respectiv aceea de administrator al unei societăți comerciale.
În temeiul art.404 alin.3 NCPP, a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligației impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
A constatat că prejudiciul cauzat părții civile Statul Român, Ministerul Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice București, în cuantum de 7.859 lei, a fost achitat parțial de inculpată, rămânând de plată suma de 6.764 lei.
În temeiul art.25 și art.397 NCPP rap. la art.119-120 din OG nr.92/2003, a admis, în parte, acțiunea formulată de partea civilă anterior menționată și a obligat pe inculpată, în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL, la plata către aceasta, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 6.764 lei, plus dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, până la achitarea integrală a debitului.
În temeiul art.274 alin.1 și 3 NCPP, a obligat pe inculpată, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata către stat a sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art.397 alin.2 NCPP și art.11 din Legea nr.241/2005 rap. la art.249 alin.5 NCPP, a instituit măsura sechestrului asigurător asupra apartamentului 34 situat în municipiul București, ., ., .(cu carte funciară_-C1-U49, București, sectorul 4, provenită din CF vechi_, având numărul cadastral vechi 499/34), deținut de inculpată, în coproprietate cu soțul său, M. I., până la concurența sumei de 9.764 lei.
În temeiul art.13 din Legea nr.241/2005, a dispus comunicarea către Oficiul Național al Registrului Comerțului a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, la data rămânerii definitive a acesteia.
Onorariul parțial al avocatului din oficiu, în cuantum de 50 lei, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului București.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a constatat că inculpata a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, prin Rechizitoriul nr.4119/P/2011 din data de 30 septembrie 2013 al Parchetului de pe lângă instanța respectivă, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 VCP, în sarcina acesteia reținându-se în fapt că, în calitate de administrator al . SRL, în perioada septembrie 2009 - noiembrie 2010, a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în termen de 30 de zile de la scadență, suma totală de 7.859 lei (compusă din 2.519 lei - impozite pe veniturile din salarii, 3.384 lei - contribuția individuală de asigurări sociale, 180 lei - contribuția individuală de asigurări de șomaj și 1.776 lei - contribuția pentru asigurări de sănătate).
Partea vătămată Statul Român, Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice București s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 16.796 lei, reprezentând obligații restante pentru impozitele cu reținere la sursă, aferente perioadei 01 septembrie 2009 - 31 decembrie 2011, iar ulterior, ca urmare a plății parțiale efectuate de inculpată, și-a micșorat cuantumul pretențiilor civile la suma de 15.701 lei, plus obligațiile fiscale accesorii.
La termenul din data de 14 ianuarie 2014, inculpata a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată, prevăzută de art.3201 VCPP (având corespondent, începând cu data de 01 februarie 2014, în art.374 alin.4 și art.375 NCPP), sens în care a precizat că recunoaște săvârșirea faptei imputate, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare și că nu solicită administrarea de probe noi.
La termenul din data de 25 februarie 2014, Judecătoria, în temeiul art.386 NCPP, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei din art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 VCP în art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.35 alin.1 NCP și art.5 alin.1 NCP.
Analizând probatoriul cauzei, Judecătoria a stabilit următoarea situație de fapt:
. SRL a fost înființată în anul 1995, având ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.
Inculpata a îndeplinit funcția de administrator al societății respective în perioada de referință septembrie 2009 - noiembrie 2010, fiind revocată din această funcție la data de 31 mai 2011.
În cursul anului 2011, societatea anterior menționată a făcut obiectul unei inspecții fiscale generale, realizată de către inspectori din cadrul D.G.F.P. București, Administrația Finanțelor Sector 4.
Conform adresei nr._ din data de 13 ianuarie 2011 a instituției anterior nominalizate, societatea administrată de inculpată înregistra următoarele impozite și contribuții cu reținere la sursă, ce au fost constituite și respectiv reținute de la salariați cu ocazia plății drepturilor salariale, dar nevirate la buget în termen de 30 de zile de la scadență: impozit pe venit din salarii - 3.274 lei; contribuție individuală de asigurări sociale, reținută de la asigurați - 4.988 lei; contribuție individuală de asigurări pentru șomaj, reținută de la asigurați - 275 lei; contribuție individuală de asigurări de sănătate, reținută de la asigurați - 2704 lei).
Totodată, organul fiscal a precizat că, la data de 13 ianuarie 2011, societatea administrată de inculpată figura cu debite neachitate către bugetul de stat, în cuantum de 59.932 lei.
În faza de urmărire penală, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză contabilă, ocazie cu care s-a stabilit că, în perioada septembrie 2009 - noiembrie 2010, societatea administrată de inculpată a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în termen de 30 de zile de la scadență, suma totală de 7.859 lei (compusă din 2.519 lei - impozite pe veniturile din salarii; 3.384 lei - contribuția individuală de asigurări sociale; 180 lei - contribuția individuală de asigurări de șomaj; 1.776 lei - contribuția pentru asigurări de sănătate). De asemenea, s-a constatat că, pentru perioada decembrie 2010 - decembrie 2011, nu s-au reținut impozite și contribuții la sursă, astfel că nu a existat obligația vărsării lor la bugetul consolidat al statului.
Cercetările efectuate au evidențiat că, în perioada de referință (septembrie 2009 - noiembrie 2010), societatea administrată de inculpată avea posibilități de achitare a obligațiilor scadente, reprezentând impozite și contribuții cu stopaj la sursă, însă disponibilul existent a fost orientat către plata salariilor nete, furnizorilor de mărfuri, pentru chirii, dobânzi bancare și restituiri parțiale ale împrumuturilor acordate de asociatul unic.
Judecătoria a constatat că impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă au fost reținute cu respectarea dispozițiilor legale, însă au existat sume care nu au fost virate către bugetul consolidat al statului, după cum urmează: 2.519 lei - impozite pe veniturile din salarii; 3.384 lei - contribuția individuală de asigurări sociale; 180 lei - contribuția individuală de asigurări de șomaj; 1.776 lei - contribuția pentru asigurări de sănătate (filele 451-464, d.u.p.).
Inculpata a recunoscut săvârșirea faptei, atitudinea sa fiind constantă din faza actelor premergătoare și până la finalizarea urmăririi penale. De asemenea, după trimiterea în judecată, inculpata a manifestat aceeași conduită procesuală, recunoscând atât fapta, cât și cuantumul prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului.
Cu privire la încadrarea juridică, Judecătoria a apreciat că fapta inculpatei, care în calitate de administrator al . SRL, în perioada septembrie 2009 - noiembrie 2010, prin mai multe acte de executare, săvârșite în baza unei rezoluții infracționale unice, a reținut, dar nu a virat contribuțiile și impozitele cu reținere la sursa (impozite pe salarii, contribuție pentru asigurări de sănătate asigurați, contribuție asigurări sociale asigurați, contribuție de asigurări pentru șomaj angajator, contribuție de asigurări pentru șomaj asigurați), creând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 7.859, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.35 alin.1 NCP și art.5 alin.1 NCP.
La individualizarea pedepsei stabilite, Judecătoria a ținut seama de conduita procesuală sinceră a inculpatei (evaluată prin prisma dispozițiilor art.396 alin.10 NCPP, care prevăd reducerea limitele speciale din norma de incriminare, cu o treime, în cazul pedepsei închisorii și respectiv, cu o pătrime, în cazul pedepsei amenzii), precum și de criteriile generale menționate în art.74 NCP, constatând că nu se justifică acordarea vreuneia dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art.75 NCP.
Apreciind că fapta inculpatei prezintă un pericol social ridicat și constatând că infracțiunea săvârșită de aceasta este una de prejudiciu (care poate avea implicații nefavorabile, în contextul economic actual, iar lipsa unei reacții ferme poate încuraja astfel de activități ilicite), Judecătoria a apreciat să se impune stabilirea unei pedepse cu închisoarea.
Pe de altă parte, Judecătoria a considerat că aplicarea imediată a pedepsei stabilite nu este necesară, sens în care a avut în vedere circumstanțele reale de comitere a faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatei, care prezintă garanții de reintegrare socială, în raport cu conduita în societate, comportamentul procesual și eforturile depuse pentru diminuarea consecințelor infracțiunii. În consecință, a amânat aplicarea pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art.84 NCP, pe durata căruia i-a impus inculpatei să respecte măsurile și obligația arătate în dispozitivul sentinței.
Pe latură civilă, Judecătoria a constatat că, potrivit raportului de expertiză contabilă, în perioada verificată de organele fiscale, societatea administrată de inculpată nu a efectuat plăți către bugetul consolidat al statului, reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, pentru perioada septembrie 2009 - noiembrie 2010, în cuantum total de 7.859 lei, în timp ce, pentru perioada decembrie 2010 - decembrie 2011, nu s-au reținut impozite și contribuții la sursă, astfel că nu a existat obligația de vărsare la bugetul consolidat al statului.
Mai mult, cu privire la presupusele acte materiale ale infracțiunii prevăzute de art.6 din Legea nr.241/2005, datând din perioada decembrie 2010 - decembrie 2011, prin rechizitoriu, s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale (împotriva căreia partea civilă avea posibilitatea de a formula plângere, fără a proceda însă în acest sens), astfel că obiectul sesizării instanței l-au constituit numai actele materiale din perioada septembrie 2009 - noiembrie 2010.
Deși inculpata a recunoscut pretențiile părții civile, astfel cum au fost precizate la termenul din data de 25 februarie 2014, în cuantum de 16.796 lei, Judecătoria, ținând seama de limitele sesizării sale, a apreciat că nu o poate obliga la plata sumelor de bani aferente actelor materiale care excedează dispoziției de trimitere în judecată, respectiv cele datând din perioada decembrie 2010 - decembrie 2011.
În consecință, Judecătoria a constatat că valoarea prejudiciului efectiv cauzat, prin fapta ilicită a inculpatei, în dauna părții civile, este în cuantum de 7.859 lei, sumă din care inculpata a efectuat plăți parțiale (filele 32-37, d.f.), rămânând de achitat suma de 6.764 lei.
Măsura sechestrului asigurător asupra imobilului deținut de inculpată, în coproprietate cu soțul său, a fost instituită de Judecătorie până la concurența sumei de 9.764 lei (compusă din cuantumul despăgubirilor civile stabilite în sarcina acesteia, de 6.764 lei și respectiv din valoarea cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligată către stat, de 3.000 lei).
Împotriva acestei sentințe (a cărei minută a fost comunicată la data de 11 martie 2014), au declarat apel în termenul legal inculpata M. E. (la data de 13 martie 2014, printr-o cerere inițial nemotivată, formulată personal) și partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (la data de 21 martie 2014, conform mențiunii din transmisiunea fax, printr-o cerere motivată).
Cererile de apel ale celor două părți au fost înaintate de Judecătorie și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 31 martie 2014.
La termenul de astăzi, stabilit pentru judecarea apelurilor, inculpata M. E., fiind în mod expres întrebată, a precizat că își menține declarația dată în fața primei instanțe, prin care a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimisă în judecată.
Cu ocazia judecării apelurilor, nu au fost solicitate și administrate probe noi.
Potrivit motivelor scrise de apel înregistrate la data de 25 aprilie 2014 (filele 22-26, d.a.) și susținerilor orale din dezbaterile de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpata, care a beneficiat de asistența juridică a apărătorului său ales, a criticat numai individualizarea pedepsei, solicitând să se stabilească, pentru infracțiunea dedusă judecății (săvârșită anterior modificării aduse art.6 din Legea nr.241/2005 prin Legea nr.50/2013), pedeapsa alternativă a amenzii, în locul pedepsei închisorii și să fie menținută, cu privire la pedeapsa astfel stabilită, dispoziția de amânare a aplicării acesteia.
Conform motivelor scrise de apel, inserate în cererea de declarare a căii de atac (filele 4-5, d.a.) și concluziilor orale din dezbaterile de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), partea civilă, care a fost reprezentată de un consilier juridic, a criticat doar modul de soluționare a acțiunii sale civile, solicitând admiterea în întregime a acesteia, astfel cum a fost precizată în fața primei instanțe și obligarea inculpatei la plata întregului debit rămas neacoperit, în sumă de 15.701 lei și a obligațiilor fiscale accesorii acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 NCPP, sub toate celelalte aspecte de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul inculpatei este fondat, în timp ce apelul părții civile este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Pe latură penală, cu privire la situația de fapt, Curtea constată că aceasta a fost în mod corect stabilită de către prima instanță, în raport cu obiectul judecății, fără a fi contestată.
În consecință, Curtea reține ca fiind probată, în afara oricărui dubiu, fapta inculpatei, care, în perioada 25 septembrie 2009 - 25 noiembrie 2010, acționând conform unei rezoluții unice, în calitate de administrator al . SRL, a reținut, dar nu a vărsat, cu intenție, în termenul legal, impozitele și contribuțiile datorate bugetului de stat, cu reținere la sursă, în sumă totală de 7.859 lei, astfel cum a fost determinată prin raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în faza de urmărire penală.
Referitor la încadrarea juridică, Curtea constată că aceasta a fost în mod legal stabilită de prima instanță, fapta reținută în sarcina inculpatei realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr.50/2013, mai favorabilă acesteia sub aspectul tratamentului sancționator), săvârșită în formă continuată (ale cărei condiții de existență, inclusiv sub aspectul unității de subiect pasiv, sunt îndeplinite și conform legii penale noi, în vigoare începând cu data de 01 februarie 2014, care prevede, în art.35 alin.1 rap. la art.36 alin.1 NCP, un tratament sancționator mai blând decât cel reglementat de legea penală veche, în art.41 alin.2 rap. la art.42 VCP, sub aspectul duratei sporului facultativ, în speță neaplicat însă de către prima instanță).
Cu privire la pedeapsa principală stabilită de prima instanță, Curtea constată fondată critica inculpatei, sens în care are în vedere următoarele argumente:
Infracțiunea continuată reținută în sarcina inculpatei a fost săvârșită în perioada 25 septembrie 2009 - 25 noiembrie 2010, când norma de incriminare, respectiv art.6 din Legea nr.241/2005 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr.50/2013), prevedea pentru aceasta pedeapsa închisorii de la 1 an până la 3 ani, alternativ cu pedeapsa amenzii.
În prezent, ca urmare a modificării aduse normei respective prin Legea nr.50/2013 (publicată în Monitorul Oficial la data de 19 martie 2013), aceeași infracțiune este pedepsită numai cu închisoare de la 1 an până la 6 ani.
În aplicarea dispozițiilor art.5 alin.1 NCP, se constată că legea penală mai favorabilă inculpatei este cea aflată în vigoare la momentul comiterii infracțiunii, întrucât prevedea pedeapsa închisorii având un maxim special mai mic, iar, alternativ cu aceasta, și pedeapsa amenzii.
În speță, Curtea, evaluând împrejurările de săvârșire a infracțiunii, consecințele produse, eforturile depuse de inculpată pentru diminuarea lor, conduita procesuală a acesteia și circumstanțele sale personale, constată, contrar primei instanțe, că pedeapsa justă este cea a amenzii, pedeapsa închisorii fiind exagerată și disproporționată în raport cu gravitatea concretă a faptei comise.
Astfel, Curtea reține că disponibilul cu care inculpata putea achita impozitele și contribuțiile datorate bugetului de stat (reținute, dar nevărsate) nu a primit o destinație ilicită, ci a fost folosit în interesul societății pe care aceasta o administra, respectiv pentru plata salariilor angajaților, a datoriilor către furnizori, a utilităților și a altor debite (chirii, dobânzi bancare, restituiri de împrumuturi).
De asemenea, Curtea reține că valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat este mică (7.859 lei), iar inculpata a întreprins deja demersuri voluntare pentru repararea parțială a acestuia (prin plata sumei de 1.095 lei), astfel că, în prezent, valoarea debitului principal este de numai 6.764 lei, iar, pentru garantarea plății acestuia, a fost instituit, prin sentința penală apelată (pronunțată la data de 05 martie 2014), sechestru asigurător asupra unui bun imobil aflat în coproprietatea inculpatei și a soțului său, pe care aceștia, dând dovadă de bună-credință, nu l-au înstrăinat în perioada ce a urmat începerii urmăririi penale (dispusă la data de 05 mai 2012).
Totodată, Curtea reține că inculpata a manifestat, în permanență, o conduită procesuală sinceră și cooperantă, recunoscând fapta imputată și prezentându-se în fața organelor judiciare, la fiecare chemare a acestora.
În sfârșit, Curtea reține că inculpata, în vârstă de 50 de ani, nu are antecedente penale de nicio natură, a absolvit studii superioare (Facultatea de Agronomie), este o persoană integrată social (fiind căsătorită și având 3 copii), iar, în prezent, își asigură existența prin mijloace oneste, astfel că este rezonabil a considera că infracțiunea săvârșită (care s-a epuizat în urmă cu peste 3 ani) a constituit doar un eveniment izolat, riscul de reiterare a unui comportament similar nefiind previzibil.
D. urmare, Curtea va stabili, în temeiul art.396 alin.1 și 4 NCPP rap. la art.83 NCP, pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatei, pedeapsa amenzii, care, potrivit legii penale în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii respective, constatată a fi mai favorabilă, este cea prevăzută de vechiul Cod penal (VCP) în art.63 alin.3 teza a III-a, având limitele cuprinse între 500 lei și 30.000 lei, care vor fi reduse cu o pătrime, în considerarea dispozițiilor art.396 alin.10 NCPP (a căror incidență este atrasă de recunoașterea învinuirii și exprimarea opțiunii de desfășurare a judecății conform procedurii simplificate), încadrându-se astfel între 375 lei și 22.500 lei.
La individualizarea pedepsei respective înăuntrul limitelor anterior menționate, Curtea va avea în vedere, îndeosebi, valoarea prejudiciului cauzat și faptul reparării parțiale a acestuia, apreciind că o amendă în sumă de 5.000 lei asigură o sancționare justă a inculpatei.
În temeiul art.83 alin.1 NCP, aplicarea pedepsei astfel stabilite va fi amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani, determinat potrivit art.84 alin.1 NCP, cu menținerea întocmai, pe durata termenului respectiv, a măsurilor de supraveghere și a obligației impuse prin sentința penală apelată, sub acest aspect Curtea păstrând dispoziția primei instanțe, pe care P. nu a contestat-o, înlăturarea acesteia nefiind posibilă în calea de atac a inculpatei (singura care se referă la latura penală a cauzei), pentru a nu i se agrava situația.
Pe latură civilă, Curtea constată nefondată critica părții civile, întrucât, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, obiectul judecății îl constituie numai fapta inculpatei datând din perioada septembrie 2009 - noiembrie 2010, iar valoarea prejudiciului cauzat prin fapta respectivă a fost determinată la suma de 7.859 lei (din care a fost achitată, între timp, suma de 1.095 lei, rămânând de plată suma de 6.764 lei, acordată drept despăgubiri, împreună cu obligațiile fiscale accesorii, prin sentința penală apelată), conform raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în faza de urmărire penală (filele 451-464, d.u.p.), care i-a fost comunicat părții civile (fila 495, d.u.p.), fără ca aceasta să formuleze vreodată obiecțiuni cu privire la concluziile acelui raport.
Pretențiile formulate de partea civilă, în sumă totală de 15.701 lei, astfel cum au fost precizate în cursul judecății în primă instanță (filele 41-42, d.f.), fiind reiterate ca atare și în motivele scrise de apel (filele 4-5, d.a.), se referă la un debit aferent unei perioade mai mari decât cea în legătură cu care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei, incluzând și perioada decembrie 2010 - decembrie 2011, însă, pentru fapta datând din acea perioadă, s-a dispus, prin rechizitoriu, o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de inculpată (pe motiv că, în perioada respectivă, nu au fost reținute impozite și contribuții la sursă și, astfel, nu a existat obligația de vărsare la bugetul de stat), pe care partea civilă nu a atacat-o cu plângere, în condițiile art.278 și urm. VCPP.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.421 pct.2 lit.a NCPP, va admite numai apelul declarat de inculpata M. E., va desființa, în parte, sentința penală atacată, în limitele deja precizate și, rejudecând cauza în fond, va hotărî în sensul celor anterior arătate, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii respective, în privința cărora nu se constată, nici din oficiu, motive de reformare.
În temeiul art.275 alin.3 NCPP, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului admis vor rămâne în sarcina statului, urmând ca onorariul parțial al avocatului din oficiu (desemnat pentru a asigura asistența juridică a inculpatei, în condițiile în care apărătorul ales al acesteia, fiind contactat telefonic la înregistrarea cauzei pe rolul Curții, nu a confirmat prezența la judecată) să fie acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției, potrivit art.272 alin.1, 2 NCPP rap. la art.6 din Protocolul nr._/2008, încheiat între UNBR și ministerul respectiv.
În schimb, în temeiul art.421 pct.1 lit.b NCPP, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, care, aflându-se în culpă procesuală, va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.275 alin.2 NCPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
I. În temeiul art.421 pct.2 lit.a NCPP, admite apelul declarat de inculpata M. E. împotriva Sentinței penale nr.674/F din data de 05 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:
În temeiul art.396 alin.1, alin.4 și alin.10 NCPP rap. la art.83 NCP și la art.63 alin.3 teza a III-a VCP, stabilește pentru inculpată pedeapsa de 5.000 lei amendă, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr.50/2013) cu aplic. art.35 alin.1 NCP în ref. la art.5 alin.1 NCP.
În temeiul art.83 alin.1 NCP, amână aplicarea pedepsei stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform art.84 alin.1 NCP.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.275 alin.3 NCPP, cheltuielile judiciare în apelul inculpatei rămân în sarcina statului.
În temeiul art.272 alin.1, 2 NCPP, onorariul parțial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
II. În temeiul art.421 pct.1 lit.b NCPP, respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul art.275 alin.2 NCPP, obligă pe apelanta parte civilă la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. S. C. V. G.
GREFIER,
I. P.
Red. jud.C.V.G.
Ex.2 / 27 mai 2014
F.M.P. - J.S.4.B.
| ← Îndreptare eroare materială. Art.194 şi urm. C.p.p.. Decizia... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
