Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1695/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1695/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 1695/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1695
Ședința publică de la 19 septembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - D. G.
JUDECĂTOR - C.-B. I.-T.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul S. V. împotriva sentinței penale nr. 257 din 27 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat personal și asistat de apărător ales, avocat C. C. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Apărătorul desemnat din oficiu solicită a se lua act că delegația sa a încetat prin prezentarea apărătorului ales și a se dispune asupra onorariului parțial.
Curteaia act de încetarea împuternicirii avocațiale a apărătorului din oficiu al inculpatului, ca urmare a prezentării apărătorului ales, urmând să se pronunțe pe onorariul parțial cuvenit.
Apărătorul recurentului inculpat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri in circumstanțiere, respectiv adeverință de salariat și caracterizare de la locul de muncă.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune administrării probei.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba solicitată și o administrează, prin depunerea la dosar a înscrisurilor precizate.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând, a se dispune înlocuirea pedepsei aplicate cu amendă penală, reținându-se în favoarea inculpatului disp. art. 74 coroborat cu art. 76 lit. e Cod penal.
In subsidiar, solicită reducerea pedepsei până la minimul general.
In susținerea recursului, solicită a se avea in vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale recurentului, respectiv împrejurarea că în urma evenimentului rutier nu au existat urmări negative asupra participanților, limitele speciale de pedeapsă, datele ce caracterizează persoana recurentului. Acesta are loc de muncă stabil, este văduv, are in întreținere un copil minor și a avut o atitudine cooperantă în cursul procesului penal.
Față de aceste aspecte, apreciază că amenda penală este suficientă și de natură a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la individualizarea pedepsei, arată că la stabilirea și aplicarea acesteia s-au avut în vedere toate elementele, atât în favoarea cât și în defavoarea inculpatului, iar pedeapsa aplicată – egală cu minimul special, redus ca urmare a aplicării disp. art. 320/1 Cod procedură penală – este corect stabilită.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă și arată că are loc de muncă.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare .
CURTEA ,
Prin sentința penală nr. 257 din 27 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, s-a dispus:
În temeiul art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 40 C.pen. și art. 320 indice 1 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul S. V. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În temeiul art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 83 alin.1 C.pen. revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare, stabilită prin Sentința penală nr. 131/12.05.2009, pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._, definitivă prin neapelare și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în final inculpatul executând 10 (zece) luni de închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 5 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen. dispune executarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat a căror executare a fost suspendată de drept pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut:
Prin rechizitoriul din data de 08.08.2012, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul S. V. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care avea suspendat permisul de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că la data de 10.03.2011, în jurul orelor 00:15, inculpatul a condus pe drumurile publice (. marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, având permisul de conducere suspendat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. și aflându-se în posesia unei dovezi înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, în actul de sesizare al instanței s-a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendată exercitarea dreptului de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care avea suspendat permisul de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Apărarea inculpatului - în mod constant, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, arătând că regretă fapta sa.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (f. 6); proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 7); comunicare privind anularea dreptului de a conduce (f. 35); adresa nr._/SPC/30.08.2011 A Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (f.11); adresa Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița nr._/A din 07.09.2011și fișa electronică privind permisul de conducere al învinuitului S. V. (f.12-13, 34); referat nr. 383.158/A din 27.06.2011 al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița privind anularea permisului de conducere al învinuitului S. V. (f.31); raport de reținere al permisului de conducere al învinuitului S. V. (f. 33); sentința penală nr. 131/12.05.2009 a Judecătoriei Urziceni (f. 41-42); declarațiile învinuitului S. V. (f. 21, 22, 48) și declarația martorului I. A. (f. 9).
La termenul de judecată din ședința publică din data de 27.02.2013, inculpatul a arătat instanței că recunoaște săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței și că dorește să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 din Codul de procedură penală, fiind de acord să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care și le însușește.
Instanța a admis ca judecata cauzei să se desfășoare conform procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției a inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii reținute în rechizitoriu, prevăzută de dispozițiile art. 3201 din Codul de procedură penală, constatând că din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că faptele inculpatului au fost stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a fi stabilită o pedeapsă în sarcina acestuia. Pe cale de consecință, nu au mai fost administrate probe în etapa cercetării judecătorești, trecându-se direct la dezbateri.
La termenul de judecată din ședința publică din data de 27.02.2013, instanța a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, iar în baza art. 334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 86 alin 2 din O.U.G. nr. 195/2002 în infracțiunea prev. de art. 86 alin 2 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic art. 40 din Codul penal.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
La data de 10.03.2011, în jurul orelor 00:15, inculpatul S. V. a condus autovehiculul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ pe . București, având direcția de deplasare dinspre . . avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce, întrucât fusese condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, prin Sentința penală nr. 131/12.05.2009, pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ .
Astfel, din procesul-verbal de constatare a săvârșirii faptei din data de 10.03.2011 (f.7 d.u.p.), declarația martorului A. I. (f. 9 d.u.p.) și cazierul auto nr._/14.02.2013 (f. 47) reiese că inculpatul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . București la data de 10.03.2011, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
Aceste mijloace de probă se completează și cu declarațiile inculpatului, care a arătat că la data de 10.03.2011 a condus autoturismul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ pe . București, al cărui utilizator este. Totodată, inculpatul a mai precizat că a fost oprit de un echipaj de poliție, care i-a solicitat actele de identitate, certificatul de înmatriculare și permisul de conducere, pe care nu l-a putut prezenta deoarece fusese retras, arătând că i s-a suspendat dreptul de a conduce din anul 2009, printr-o sentință penală a Judecătoriei Urziceni (f. 21-22 d.u.p.).
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei penale reținute în sarcina sa și a arătat că regretă cele întâmplate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, precizând că a cunoscut faptul că nu mai avea dreptul să conducă vreun autovehicul pe drumurile publice.
În drept, instanța a reținut că fapta inculpatului S. V., care la data de 10.03.2011, în jurul orelor 00:15 a condus autovehiculul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ pe . București, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art.86 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Sub aspectul elementului material al laturii obiective al infracțiuni imputate inculpatului, prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, se reține că acesta constă în acțiunea inculpatului de conducere a autovehiculul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ pe . București în data de 10.03.2011, în jurul orelor 00:15, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Urmarea imediată a faptei reținute în sarcina inculpatului o reprezintă starea de pericol creată pentru desfășurarea în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic.
Legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptelor comise.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b din Codul penal, întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul a cunoscut că are permisul de conducere reținut, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice.
Din cazierul auto nr._/14.02.2013 al inculpatului (f. 47) și fișa sa de evidență auto (f. 13 d.u.p.) rezultă că acesta avea suspendat dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice încă din data de 24.05.2009 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, fiind condamnat prin Sentința penală nr. 131/12.05.2009, pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ (f. 13-14).
Potrivit dispozițiilor art. 111 din O.U.G. 195/2002 în momentul săvârșirii infracțiunii prevăzute art.87 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002 se reține permisul de conducere și se eliberează o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Astfel cum reiese din prevederile art.219 din Hotărârea Guvernului nr. 1391 din 4 octombrie 2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, restituirea permisului de conducere se dispune de către șeful serviciului poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta, la cererea titularului, în baza rezoluției procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale sau în baza hotărârii judecătorești rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contravenției a fost anulat ori ca urmare a încetării măsurii de siguranță prevăzute la art. 112 lit. c din Codul penal.
Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. 3 din O.U.G. 195/2002, perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare conform dispozițiilor art.96 al.2 lit. b din același act normativ, respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat.
Instanța a reținut că infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 a fost comisă de inculpat în stare de pluralitate intermediară, fiind aplicabile prevederile art. 40 alin. 1 din Codul penal, având în vedere că a fost săvârșită la data de 10.03.2011, respectiv după rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 131/12.05.2009, pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ și în timpul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Față de aceste considerente, instanța constatând că fapta penală există, constituie infracțiune și a fost comisă de către inculpat, a dispus condamnarea inculpatului S. V. pentru săvârșirea unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 86 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 40 din Codul penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate și a modalității ei de executare au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 din Codul penal, și anume: regulile generale de individualizare, limitele de pedeapsă stabilite de legea penală specială, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanța a constatat că inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege potrivit dispozițiilor art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, iar prin urmare limitele de pedeapsă stabilite de legea penală specială care vor fi avute în vedere la individualizarea pedepsei vor fi pedeapsa închisorii de la 4 luni la 2 ani, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută deart. 86 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Instanța a reținut că gradul de pericol social concret al faptei săvârșite este unul moderat, întrucât acțiunea culpabilă a inculpatului a condus la crearea unei starea de pericol pentru desfășurarea în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice a tuturor participanților la trafic.
În ceea ce-l privește pe inculpat, instanța a reținut că acesta avea vârsta de 46 de ani la data săvârșirii faptei, are ocupația de electromecanic la S.C. Metrorex S.A. din 10.05.1991, este văduv și cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Totodată, la individualizarea pedepsei, instanța a ținut seama de starea de pluralitate intermediară a inculpatului, precum și de atitudinea acestuia din fața instanței de judecată de recunoaștere a săvârșirii faptei, dar și în fața organelor de urmărire penală.
Prin urmare, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 4 (patru) luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule în stare de pluralitate intermediară, prevăzută deart. 86 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 40 C.pen., aceasta fiind aptă să răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal, urmând a conduce la reeducarea inculpatului S. V. și formarea de către acesta a unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, aplicarea acestora inculpatului trebuie să se realizeze atât în baza art. 71 alin. 2 și 3 raportate la art. 64 din Codul penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în special cauzele S. și P. contra României și Hirst contra Marii Britanii, care, în conformitate cu art.11 alin.2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România, prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o. În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă atât principiul proporționalității, cât și art. 3 din Protocolul adițional nr. 1.
Totodată, instanța a procedat și în conformitate cu decizia 74/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interes în legii care stabilește că pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza I, b și c din Codul penal nu se va face în mod automat prin efectul legii, ci se supun aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.
Prin urmare, instanța a reținut natura și gravitatea infracțiunii de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și starea de pericol produsă pentru circulația în siguranță pe drumurile publice, din vina inculpatului, duc la concluzia că există o nedemnitate în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzută de art. 64 litera a teza a II-a și litera b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora este interzis pe perioada executării pedepsei cu închisoare, ca pedeapsă accesorie.
În privința interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d și e din Codul penal, față de natura faptei, instanța a reținut că aceasta nu evidențiază un comportament nedemn sau incompatibil cu exercitarea drepturilor părintești sau a dreptului de a fi tutore sau curator sau care ar vătăma interesul superior al copilului.
Prin urmare, în temeiul art.71 din Codul penal, instanța a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia necesității interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a, b și c din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale.
Fiind comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate, în temeiul art. 83 alin. 1 din Codul penal, instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare, stabilită prin Sentința penală nr. 131/12.05.2009, pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._, definitivă prin neapelare, pedeapsă pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând să-i aplice inculpatului S. V. pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, fără a mai aplica sporul prevăzut de lege pentru starea de pluralitate intermediară.
Totodată, în temeiul art. 71 alin. 5 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen. a dispus executarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat a căror executare a fost suspendată de drept pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
Referitor la cheltuielile judiciare avansate de stat, instanța a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală și a obligat pe inculpat la plata sumei de 600 de lei către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, care a criticat hotărârea sub aspectul netemeiniciei, solicitând înlocuirea pedepsei aplicate cu amendă penală, reținându-se în favoarea inculpatului disp. art. 74 coroborat cu art. 76 lit. e Cod penal și în subsidiar, solicită reducerea pedepsei până la minimul general față de circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale recurentului, respectiv împrejurarea că în urma evenimentului rutier nu au existat urmări negative asupra participanților, limitele speciale de pedeapsă, datele ce caracterizează persoana recurentului.
Analizând actele dosarului și hotărârile atacate, atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în conformitate cu disp. art.3856 alin.1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, din coroborarea probelor administrate, respectiv procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, de consemnare a situației în care a fost depistat inculpatul în timp ce conducea autoturismul, proceselor verbale care atestă că inculpatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, din declarațiile inculpatului, ale martorilor rezultând că la data de 10.03.2011, în jurul orelor 00:15 inculpatul a condus autovehiculul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ pe . București, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art.86 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de inculpat în sensul aplicării amenzii respectiv în subsidiar, reducerii cuantumului pedepsei și reținerii de circumstanțe atenuante, Curtea apreciază că acesta este nefondat, inculpatul nefăcând nici o dovadă că poate beneficia nici de circumstanțe atenuante, nici de reducerea mai mult decât a făcut-o instanța de fond, a cuantumului pedepsei aplicate și, cu atât mai puțin de aplicarea unei amenzi penale.
D. recunoașterea săvârșirii infracțiunilor nu se poate constitui în sine într-o împrejurare care să impună reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de legiuitor. Persoana și conduita inculpatului reprezintă doar unul dintre criteriile avute în vedere la individualizarea pedepsei aplicate, iar în cauza de față, Curtea apreciază că fapta de conducere pe drumurile publice a unui autoturism deși dreptul de a conduce era suspendat este suficient de gravă, această infracțiune fiind una de pericol, nefiind necesar ca urmare a conducerii autoturismului în aceste condiții să se producă și vreo urmare concretizată într-un accident sau vătămare a vreunei persoane.
Referitor la conduita inculpatului, Curtea constată că acesta a recunoscut fapta, fiind dificil de adoptat o altă conduită față de circumstanțele în care a fost surprins de către organele de poliție, acesta fiind surprins în trafic la volanul autoturismului, astfel încât aceste recunoașteri în contextul împrejurărilor în care a fost surprins și al situației de fapt expuse nu poate fi apreciată, în raport de conduita ulterioară a inculpatului, decât ca o recunoaștere pur formală a faptei, în scopul de a beneficia de clemență.
Curtea apreciază în raport de cele arătate că pedeapsa aplicată de instanța de fond, este corect individualizată, instanța de fond ținând seama de toate criteriile de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, dând suficientă semnificație inclusiv criteriului relativ la persoana și conduita inculpatului în procesul penal, Curtea arătând că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea pedepsei de 4 luni închisoare, minimul la care s-a putut ajunge prin reținerea disp. de favoare prev. de art. 320indice 1 alin. 7 C. p.p., Curtea apreciind că nu se poate realiza o altă modalitate de executare în raport de antecedentele penale ale inculpatului, fiind doar o chestiune aleatorie că acesta nu este recidivist, față de cuantumul pedepsei la care a fost anterior condamnat, aspect care a determinat nereținerea stării de recidivă dar care nu a înlăturat în sine conduita infracțională persistentă a inculpatului.
Curtea apreciază că nu se impune în cauză nici reținerea de circumstanțe atenuante, atitudinea procesuală a inculpatului fiind valorificată odată cu analiza criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate, conform art. 72 din Codul penal, aspect care îndreptățește Curtea să considere că nu poate fi reținută conduita bună a acestuia anterior săvârșirii prezentelor fapte, cu atât mai mult cu cât condamnarea anterioară este pentru același gen de infracțiuni.
Or, analizând atitudinea și persoana inculpatului, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, consecințele pe care le-a avut, dar mai ales pe care le-ar fi putut avea, Curtea apreciază că pedeapsa finală aplicată, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare este în măsură să își îndeplinească funcțiile, Curtea apreciind că nu se impune reducerea acestora și nici reținerea de circumstanțe atenuante, care nu ar face decât să creeze inculpatului un sentiment de impunitate.
Curtea reamintește de altfel inculpatului că pedeapsa aplicată prin prezenta este situată la limita inferioară, la care s-a ajuns prin reținerea dispozițiilor de favoare prev. art. 320 indice 1 alin. 7 din Legea 202/2010, astfel încât Curtea apreciază că această pedeapsă, orientată la minimul special în contextul reținerii pluralității intermediare, este în măsură să satisfacă rolul preventiv educativ dar și funcțiile de exemplaritate și de eliminare ale pedepsei.
Curtea reamintește în acest context că textul Legii nr. 202/2010 invocat prevede doar că limitele de pedeapsă se reduc cu o treime în acele cazuri în care inculpatul care recunoaște săvârșirea faptelor este judecat după această procedură, ceea ce nu înseamnă însă că pedepsele care se vor stabili, chiar prin aplicarea procedurii, vor trebui reduse obligatoriu sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile pentru care este judecat inculpatul, ca în cazul reținerii de circumstanțe atenuante, când legiuitorul prevede obligația pentru instanță de a reduce pedeapsa sub acel minim special prevăzut, ci prevede doar reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, așadar, în cazul infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului.
În consecință, față de considerentele ce preced, Curtea apreciază că recursul inculpatului nu este fondat și îl va respinge conform art.38515 pct.1 lit. b Cod procedură penală, obligând inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat inculpatul S. V. împotriva sentinței penale nr. 257/27.03.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin .2 Cod procedură penală obligă recurentul la plata sumei de 450 de lei cheltuieli judiciare către stat, din care 50 de lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi,19 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
M. C. D. G. C.-B. I.-T.
GREFIER
G. A. I.
Red./Tehnored. – jud.M.C.
2 ex./02.09.2013
Judecătoria sectorului 2 București – jud.F.I.
| ← Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 238/2013. Curtea de... → |
|---|
