Favorizarea infractorului. Art. 264 C.p.. Decizia nr. 2308/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2308/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 2308/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.2308/R
Ședința publică din data de 16 decembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: N. S.
JUDECĂTOR: V. B.
JUDECĂTOR: C. V. G.
GREFIER: A. L. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul G. T. împotriva Sentinței penale nr.893/F din data de 08 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat G. T., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat D. N., în baza delegației nr._/2013 emisă de Baroul București (atașată la fila 6 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul inculpat depune la dosar un memoriu.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea parțială a sentinței penale atacate și, pe fondul cauzei, reducerea pedepsei, prin acordarea de circumstanțe atenuante judiciare, conform art.74 din Codul penal, în raport cu împrejurările reale și datele personale ce rezultă din dosarul cauzei. Învederează că inculpatul are 3 copii minori în întreținere, este administratorul unei societăți comerciale și își câștigă în mod licit resursele financiare, astfel că prezintă șanse reale de reintegrare în societate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, arătând că prima instanță a făcut o individualizare justă a pedepsei aplicate acestuia, având în vedere inclusiv atitudinea lui procesuală sinceră, valorificată prin prisma dispozițiilor art.3201 din Codul de procedură penală. Mai arată că inculpatului nu îi pot fi acordate circumstanțe atenuante judiciare, întrucât, prin fapta sa, a încercat să zădărnicească tragerea la răspundere penală a autorilor unor infracțiuni de tâlhărie și nu se află la prima încălcare a legii penale, fiind condamnat anterior, între altele, pentru infracțiuni de furt calificat și proxenetism.
Recurentul inculpat G. T., personal, în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei la care a fost condamnat în primă instanță.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.893/F din data de 08 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 6 București a hotărât astfel:
În temeiul art.334 din Codul de procedură penală, a admis cererea reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.264 alin.1 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art.264 alin.1 cu aplic. art.37 alin.1 lit.b din același cod.
În temeiul art.264 alin.1 cu aplic. art.37 alin.1 lit.b din Codul penal rap. la art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpatul G. T. (fiul lui N. și E., născut la data de 24 decembrie 1970 în municipiul București, CNP_) la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din același cod.
În temeiul art.350 alin.1 din Codul de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art.88 din Codul penal, a dedus din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 24 septembrie 2013 până la zi.
În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.900 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a constatat că, potrivit actului de sesizare a instanței, inculpatul G. T. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului, în sarcina sa fiind reținută săvârșirea următoarei fapte: în perioada 31 august - 24 septembrie 2013, a acordat ajutor numiților Pyka Patryk Pawel, T. F. și Bătănași M. N., inculpați în dosarul de urmărire penală cu numărul unic_/P/2013 (dosarul de judecată cu numărul unic_/303/2013), pentru a zădărnici urmărirea penală și judecarea acestora.
În concret, în dosarul de urmărire penală mai sus menționat, părțile vătămate Vențer E. și Gebenel G. C. au reclamat faptul că, la data de 31 august 2013, în timp ce se aflau într-un autobuz de pe traseul liniei 178, inculpații anterior nominalizați i-au amenințat, agresat și deposedat de un telefon mobil și de suma de 170 lei. În urma plângerii celor două părți vătămate, față de persoanele reclamate de acestea s-au efectuat cercetări penale sub aspectul săvârșirii a câte două infracțiuni de tâlhărie. Ulterior, inculpatul G. T. le-a contactat pe părțile vătămate, prin intermediul numitei L. V. și le-a cerut să revină asupra declarațiilor date inițial în fața organelor de cercetare penală și să declare în mod mincinos că nu au fost tâlhărite în data de 31 august 2013, intervenția sa având succes. De asemenea, inculpatul G. T. a luat legătura cu numiții P. M. F., G. D. M. și P. V., audiați în calitate de martori în același dosar și le-a cerut să revină asupra declarațiilor date inițial și să arate că acestea nu erau conforme cu realitatea, fiind obținute în condițiile în care ar fi fost amenințați, bătuți și determinați ce anume să afirme de către lucrătorii de poliție, și această intervenție a sa fiind încununată de succes.
Această situație de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă, administrate în faza de urmărire penală: declarațiile inculpatului G. T.; interceptările convorbirilor sale telefonice și procesul-verbal de redare a acestora; declarațiile martorilor T. G., P. F. A., T. A. și Ș. L.; declarațiile învinuitelor L. V. și Vențer E.; înscrisurile care redau declarațiile inițiale, ce corespund adevărului, date de Vențer E., Gebenel G. C., P. M. F., P. V. și G. D. M. în dosarul de urmărire penală cu numărul unic_/P/2013; declarațiile mincinoase ale acelorași persoane.
După sesizarea instanței, la termenul din data de 08 noiembrie 2013, a fost audiat inculpatul G. T., care a recunoscut săvârșirea infracțiunii imputate, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, și-a însușit probele administrate pe parcursul urmăririi penale și a solicitat ca judecata să se desfășoare conform procedurii simplificate prevăzute de art.3201 din Codul de procedură penală, în cadrul căreia a solicitat și i s-a încuviințat administrarea de înscrisuri, în circumstanțiere.
Analizând materialul probator al cauzei, Judecătoria a stabilit următoarea situație de fapt:
În perioada 31 august - 24 septembrie 2013, inculpatul G. T. a acordat ajutor inculpaților Pyka Patryk Pawel, T. F. și Bătănași M. N., cercetați în dosarul de urmărire penală nr._/P/2013 (dosarul de judecată nr._/303/2013), pentru a zădărnici urmărirea penală și judecarea lor pentru săvârșirea unor infracțiuni, fără a fi stabilit cu ei o înțelegere înainte sau în timpul comiterii acelor infracțiuni. Ajutorul acordat a constat în intervenția sa, prin intermediul numitei L. V., pe lângă părțile vătămate Vențer E. și Gebenel G. C. și, în mod direct, pe lângă martorii P. M. F., G. D. M. și P. V., pentru a-i determina să își schimbe declarațiile date inițial în fața organelor de cercetare penală, în sensul de a susține că inculpații din dosarul anterior menționat nu au săvârșit infracțiunile pentru care erau cercetați, cu scopul eliminării probelor existente împotriva lor.
Această situație de fapt a rezultat din următoarele mijloace de probă:
Conform procesului-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză și declarațiilor luate tuturor persoanelor implicate, cărora li s-au adăugat cele ale învinuitei L. V. și martorei T. G., inculpatul G. T. este cel care a demarat și a organizat acțiunea de determinare a părților vătămate Vențer E. și Gebenel G. C., precum și a martorilor P. M. F., G. D. M. și P. V., audiați în dosarul de urmărire penală anterior menționat, să-și schimbe declarațiile inițiale, într-un sens favorabil inculpaților cercetați în acel dosar, astfel încât să nu mai existe probe care să îi incrimineze pe aceștia.
Astfel, din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul G. T., coroborat cu procesul-verbal prin care se atestă faptul că numărul de telefon cu privire la care s-au realizat interceptările îi aparține acestuia, rezultă că inculpatul este cel care i-a determinat martorii P. M. F., G. D. M. și P. V. să își schimbe declarațiile, în sensul arătat.
De asemenea, determinarea, prin intermediul învinuitei L. V., a părții vătămate Vențer E. să-și schimbe declarația, rezultă din coroborarea declarațiilor celor două persoane și din declarația martorei T. G., care a arătat că a fost sunată de către cea dintâi, care i-a spus că a aflat adresa părții vătămate și i-a solicitat să cumpere cafea și suc, pentru a i le oferi, cu scopul de a-și modifica declarația acuzatoare inițială.
În sfârșit, influențarea, în același scop, a părții vătămate Gebenel G. C. rezultă din chiar declarația inculpatului G. T., care a precizat că, la îndemnul său, ambelor părți vătămate li s-au dat, de către familiile inculpaților cercetați, bani și țigări, în cuantum de circa 50 lei pentru fiecare, coroborată cu procesul-verbal în care s-a consemnat că partea vătămată anterior nominalizată purta discuții amicale cu rudele și apropiații inculpaților respectivi, în curtea clădirii unde funcționează Secția 20 Poliție, deși nu fusese citată în ziua respectivă pentru audiere.
În cursul urmăririi penale, inculpatul G. T. a recunoscut fapta, susținând că el a crezut că inculpații cercetați în dosarul de urmărire penală nr._/P/2013 sunt nevinovați și că martorii P. M. F., G. D. M. și P. V. au dat declarații neadevărate împotriva lor, la presiunea organelor de poliție.
Cu privire la încadrarea juridică, Judecătoria a constatat că fapta reținută în sarcina inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art.264 alin.1 din Codul penal, săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, potrivit art.37 alin.1 lit.b din același cod (în raport cu pedeapsa anterioară de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.806/2005 a Tribunalului București, în executarea căreia a fost arestat la data de 16 septembrie 2004 și liberat condiționat la data de 11 septembrie 2007, cu un rest rămas neexecutat de 369 zile închisoare, care a expirat la data de 14 septembrie 2008, termenul de reabilitare urmând a se fi împlinit abia la data de 13 septembrie 2015.
La individualizarea pedepsei principale, Judecătoria a avut în vedere scopurile reglementate în art.52 din Codul penal și criteriile generale prevăzute de art.72 din același cod, respectiv limitele speciale din norma de incriminare (reduse cu o treime, potrivit art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală), gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite (apreciat a fi unul ridicat), modul concret de comitere, scopul urmărit (denaturarea probelor în favoarea autorilor unor infracțiuni de tâlhărie, cercetați în stare de arest preventiv), precum și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului (despre care a reținut, pe de o parte, că are trei copii minori, cel mic în vârstă de 1 an, soția lui este casnică, el fiind astfel singurul întreținător al familiei, la momentul reținerii avea un loc de muncă stabil, ocupând funcția de administrator al unei firme ce se ocupă cu comercializarea de obiecte electrice și este apreciat ca având un comportament civilizat în relațiile cu vecinii, iar, pe de altă parte, că a suferit mai multe condamnări la pedepse privative de libertate, de 2 ani și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 4 ani închisoare, pentru săvârșirea unor infracțiuni de proxenetism, furt calificat și conducere de autovehicul fără permis și, de asemenea, a fost sancționat cu amendă administrativă pentru comiterea unei fapte de furt calificat, iar, pe parcursul procesului, a adoptat o atitudine sinceră).
Referitor la pedeapsa accesorie, Judecătoria, evaluând natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, a apreciat că se impune a interzice acestuia drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, fiind justificată îndepărtarea sa de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul legal (la data de 20 noiembrie 2013) inculpatul G. T. (printr-o cerere formulată personal, nemotivată, care a fost transmisă primei instanțe de către administrația locului de detenție a acestuia – Penitenciarul Rahova).
Cererea de recurs a inculpatului a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 27 noiembrie 2013.
În dezbaterile de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii) și prin memoriul depus la dosar (atașat la fila 7), inculpatul recurent, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a criticat sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării pedepsei principale, atât în ceea ce privește durata, solicitând reducerea acesteia, prin acordarea de circumstanțe atenuante judiciare, conform art.74 din Codul penal, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare, solicitând suspendarea ei.
Cu ocazia judecării recursului, nu au fost solicitate și administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticii formulate de inculpatul recurent, precum și din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală, însușit, fără rezerve, de inculpatul recurent, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declarația luată în mod nemijlocit acestuia, care, optând pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate prevăzute de art.3201 din Codul de procedură penală, a declarat că recunoaște săvârșirea faptei imputate, în modalitatea descrisă în actul de sesizare (fila 23, d.f.).
Astfel, este în afara oricărui dubiu că, în perioada 31 august - 24 septembrie 2013, inculpatul recurent a inițiat și a efectuat demersuri pentru a influența, printr-un intermediar, declarațiile a două părți vătămate (Vențer E. și Gebenel G. C.), cărora, la îndemnul său, le-au fost oferite bunuri și bani și, în mod direct, declarațiile a trei martori (P. M. F., G. D. M. și P. V.), într-un sens favorabil inculpaților Pyka Patryk Pawel, T. F. și Bătănași M. N. (cercetați în dosarul de urmărire penală nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, sub aspectul săvârșirii a câte două infracțiuni de tâlhărie și, ulterior, trimiși în judecată în dosarul nr._/303/2013 al instanței respective, în care, între timp, au și fost condamnați, în primă instanță, la pedepse privative de libertate, prin Sentința penală nr.932/F din data de 19 noiembrie 2013), pentru a zădărnici tragerea la răspundere penală a acestora.
Raportat la fapta reținută în sarcina inculpatului recurent (necontestată prin calea de atac exercitată în cauză) și la împrejurarea săvârșirii ei după considerarea ca executată, la data de 15 septembrie 2008, a pedepsei anterioare, de 4 ani închisoare (pronunțată pentru o infracțiune de proxenetism), însă mai înainte de împlinirea, la data de 14 septembrie 2014, a termenului de reabilitare arătat în art.135 alin.1 lit.a din Codul penal, prima instanță a stabilit și o încadare juridică legală, fapta respectivă întrunind într-adevăr elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.264 alin.1 cu aplic. art.37 alin.1 lit.b din Codul penal.
Solicitarea inculpatului recurent, de reducere a pedepsei aplicate de prima instanță (2 ani închisoare), este nefondată, sens în care Curtea evidențiază, mai întâi, că acea pedeapsă, care se situează la un nivel mediu în raport cu limitele speciale, stabilite în condițiile art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală (de la 2 luni până la 4 ani și 8 luni închisoare), este proporțională cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu atingerea adusă valorii sociale lezate (înfăptuirea justiției într-o cauză penală privind două infracțiuni de tâlhărie, comise prin amenințare și violență fizică) și, de asemenea, reflectă în mod corespunzător antecedența lui penală.
În continuare, Curtea constată că acordarea de circumstanțe atenuante judiciare nu este justificată, în condițiile în care, pe de o parte, conform fișei de cazier judiciar (fila 56, d.u.p.), inculpatul recurent nu se află la prima încălcare a legii penale (ci, anterior, în perioada 1990-2005, a suferit trei condamnări definitive la pedepse privative de libertate, cea mai mare de 4 ani închisoare, pentru infracțiuni variate, respectiv furt calificat, proxenetism și privitoare la regimul circulației pe drumurile publice, iar, în anul 2011, i-a fost aplicată o sancțiune administrativă pentru o nouă faptă de furt calificat) și, pe de altă parte, conduita procesuală a acestuia, de recunoaștere a faptei săvârșite, a avut, în mod evident, un caracter formal, câtă vreme a pretins că acțiunile sale au fost determinate de convingerea că inculpații pe care i-a favorizat erau nevinovați și că probele strânse împotriva lor (pe care a încercat și a reușit să le influențeze, prin determinarea schimbării declarațiilor inițiale ale părților vătămate și martorilor) au fost obținute prin presiuni ale organelor de cercetare penală.
De asemenea, solicitarea inculpatului recurent, de suspendare a executării pedepsei, este nelegală, întrucât condamnarea lui anterioară la pedeapsa de 4 ani închisoare, în raport cu care s-a stabilit starea de recidivă postexecutorie, împiedică în mod absolut acordarea acestui beneficiu, potrivit art.81 alin.1 lit.b și respectiv art.861 alin.1 lit.b din Codul penal.
Față de toate considerentele anterior expuse, întrucât sentința penală atacată este legală și temeinică, neconstatându-se, nici din oficiu, motive de casare a acesteia, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G. T..
În temeiul art.38517 alin.4 rap. la art.383 alin.2 din Codul de procedură penală în ref. la art.88 alin.1 din Codul penal, din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală recurată se va deduce durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 24 septembrie 2013 până la zi.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, inculpatul recurent, aflat în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat să asigure asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției, potrivit art.189 alin.1 și 2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G. T. împotriva Sentinței penale nr.893/F din data de 08 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul nr._ .
În temeiul art.38517 alin.4 rap. la art.383 alin.2 din Codul de procedură penală în ref. la art.88 alin.1 din Codul penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală recurată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 24 septembrie 2013 până la zi.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. S. V. B. C. V. G.
GREFIER,
A. L. P.
Red. jud.C.V.G.
Ex.2 / 10 ianuarie 2014
L.P. - J.S.6.B.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 2/2014. Curtea de... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 2359/2013. Curtea... → |
|---|
