Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1153/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1153/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 1153/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1153/A
Ședința publică din data de 06 octombrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. V. G.
JUDECĂTOR: V. B.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul R. S. împotriva Sentinței penale nr.608/F din data de 23 iulie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul inculpat R. S., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat E. A. C., în substituirea avocatului L. M., în baza delegației nr._/2014 emisă de Baroul București și a delegației de substituire nr.739/2014 (atașate la filele 19 și 20 din dosar), lipsă fiind intimatul persoană vătămată D. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru ca acesta să aibă posibilitatea să se împace cu persoana vătămată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată, întrucât împăcarea părților nu mai poate avea loc în calea de atac.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de apelantul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, ca fiind lipsită de efecte juridice în raport cu stadiul procesual al cauzei.
Fiind întrebat, apelantul inculpat precizează că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel, afirmând însă că își menține declarația din fața primei instanțe.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat solicită, în temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admiterea apelului, desființarea parțială a sentinței penale atacate, iar, în rejudecarea cauzei, reducerea pedepsei aplicate acestuia. Solicită să se aibă în vedere, în acest sens, conduita procesuală, sinceră și cooperantă, precum și datele personale ale inculpatului, care are în întreținere șapte copii minori.
Reprezentantul Ministerului Public susține că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește individualizarea pedepsei, care a fost în mod just realizată, avându-se în vedere perseverența infracțională a inculpatului, care nu se află la primul conflict cu legea penală. În consecință, solicită respingerea apelului declarat în cauză, ca nefondat.
Apelantul inculpat R. S., personal, în ultimul cuvânt, arată că nu a săvârșit o infracțiune cu violență și că, în aceste condiții, solicită reducerea pedepsei, cu cel puțin 6 luni. Precizează că are șapte copii minori în întreținere și o mamă foarte bolnavă, susținând că a săvârșit infracțiunea întrucât el și membrii familiei sale nu aveau ce mânca.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.608/F din data de 23 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 1 București a hotărât astfel:
În temeiul art.228 alin.1 - art.229 alin.1 lit.d cu aplic. art.41 alin.1 în ref. la art.43 alin.5 din Codul penal corob. cu art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpatul R. S. (fiul lui N. și V., născut la data de 27 iulie 1980 în municipiul București, CNP_) la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie.
În temeiul art.399 alin.1 din Codul de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art.72 alin.1 din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 06 mai 2014 până la zi.
În temeiul art.112 alin.1 lit.b din Codul penal, a confiscat de la inculpat foarfeca folosită la comiterea infracțiunii, depusă la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Secției 1 Poliție, conform dovezii . nr._ din data de 08 mai 2014.
În temeiul art.19 rap. la art.397 din Codul de procedură penală, a luat act că persoana vătămată D. M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul cauzat acesteia fiind recuperat.
În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 300 lei, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției, potrivit art.272 alin.1, 2 din același cod.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, sesizată prin Rechizitoriul nr.5300/P/2014 din data de 02 iunie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, a stabilit următoarea situație de fapt (recunoscută de inculpat, care a optat pentru procedura simplificată de judecată):
La data de 06 mai 2014, în jurul orei 1500, inculpatul R. S., prin efracție (care a presupus forțarea, cu o foarfecă, a geamului unei cabine de pază, situată în Parcul Axa Nord-Sud din București, sectorul 1), a sustras rucsacul aparținând persoanei vătămate D. M.. Acțiunea respectivă a fost observată de martorii oculari P. G. (coleg de muncă cu persoana vătămată) și F. D. N. (trecătoare prin zonă, care la atenționat pe cel dintâi), astfel că inculpatul a fost prins în imediata apropiere a locului săvârșirii faptei, având asupra sa bunul sustras.
Această situație de fapt a rezultat din următoarele mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală (necontestate de inculpat în procedura de cameră preliminară): declarațiile persoanei vătămate D. M. și ale martorilor oculari P. G. și F. D. N.; procesele-verbale de constatare a infracțiunii flagrante, de control corporal și de cercetare la fața locului.
În faza de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, în modalitatea anterior menționată.
Cu privire la încadrarea juridică, prima instanță a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1 - art.229 alin.1 lit.d din Codul penal.
Varianta agravată a fost reținută în raport cu împrejurarea că inculpatul a săvârșit fapta prin efracție (a forțat, cu o foarfecă, geamul cabinei de pază, îndepărtând astfel un obstacol care se afla între el și bunul pe care apoi l-a sustras).
În sarcina inculpatului, s-a constatat starea de recidivă postexecutorie, conform art.41 alin.1 din Codul penal, în raport cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.557/2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1478/2012 a Curții de Apel București), din executarea căreia acesta a fost liberat condiționat, la termen, în data de 23 aprilie 2014.
La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere, potrivit dispozițiilor art.74 alin.1 din Codul penal, gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, care au fost evaluate în raport cu criteriile prevăzute de aceleași dispoziții.
Astfel, s-a apreciat că infracțiunea săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social relativ ridicat, avându-se în vedere comiterea acesteia într-un loc public și prin efracție, manoperele întreprinse pentru aducerea la îndeplinire a rezoluției infracționale, importanța valorii sociale lezate, dar și faptul recuperării integrale a prejudiciului.
De asemenea, cu privire la persoana inculpatului, s-a reținut că acesta este recidivist, suferind în trecut numeroase condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură, astfel cum din fișa de cazier judiciar, apreciindu-se că această situație dovedește perseverență și chiar o specializare a acestuia în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului. Sub acest aspect, s-a evidențiat a fi deosebit de relevant faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății după numai două săptămâni de la eliberarea sa din penitenciar, făcând astfel din comiterea infracțiunilor de furt un adevărat mod de viață. D. urmare, prima instanță a considerat că inculpatul are posibilități reduse de reintegrare socială.
Referitor la conduita procesuală a inculpatului, prima instanță a reținut că a fost oscilantă, remarcând că, inițial, acesta a negat săvârșirea faptei, deși a fost prins în flagrant, însă, după trimiterea în judecată, a recunoscut-o.
În privința limitelor de pedeapsă, prima instanță a constatat că norma de incriminare prevede pentru infracțiunea săvârșită de inculpat închisoarea de la 1 an până la 5 ani. Întrucât inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată, în condițiile art.374 alin.4 și art.375 din Codul de procedură penală, s-a dat eficiență dispozițiilor art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă anterior menționate. Totodată, deoarece inculpatul a comis infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.43 alin.5 din Codul penal, astfel că limitele de pedeapsă obținute conform mecanismului anterior menționat au fost majorate cu jumătate, ajungând astfel la a fi cuprinse între 1 an și 5 ani închisoare.
Raportat la aceste limite și la criteriile deja evidențiate, prima instanță a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare este aptă să asigure realizarea scopului său punitiv, dar și a celui preventiv.
Ținând seama de natura infracțiunii săvârșite, de persoana inculpatului și de celelalte împrejurări ale cauzei, prima instanță a considerat că aplicarea de pedepse complementare și, implicit, accesorii nu este necesară.
Împotriva sentinței penale anterior menționate, a declarat apel în termenul legal inculpatul R. S. (la data de 31 iulie 2014, printr-o cerere formulată personal, nemotivată, depusă la administrația locului de deținere și transmisă apoi primei instanțe).
Cererea de apel a inculpatului a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 08 septembrie 2014.
Prin încheierea de la termenul intermediar din data de 19 septembrie 2014 (definitivă), Curtea, în temeiul art.362 alin.2 rap. la art.208 alin.3, 4 din Codul de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
La termenul de astăzi, stabilit pentru judecarea apelului, Curtea a respins cererea inculpatului de amânare a cauzei, în vederea împăcării cu persoana vătămată, întrucât, în condițiile unui act de sesizare întocmit ulterior datei de 01 februarie 2014, împăcarea părților ar fi înlăturat răspunderea penală a acestuia, potrivit art.159 alin.3 teza a II-a din Codul penal, numai dacă ar fi intervenit până la citirea acelui act, care s-a realizat în fața primei instanțe la termenul din data de 16 iulie 2014 (fila 119, d.f.).
Inculpatul, fiind în mod expres întrebat de către Curte, nu a dorit să dea declarație în fața instanței de apel, afirmând însă că își menține declarația din fața primei instanțe, când a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă în actul de sesizare (fila 112, d.f.).
În dezbaterile de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a criticat sentința penală apelată numai sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reducerea duratei acesteia spre limita minimă, în considerarea conduitei procesuale sincere și a situației familiale grave.
Cu ocazia judecării apelului, nu au fost solicitate și administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul invocat în susținerea căii de atac deduse judecății, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul cu judecarea căruia a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală, ce nu a fost contestat și recunoscută, ca atare, în fața sa, de către inculpat, care a optat pentru procedura simplificată de judecată, potrivit art.374 alin.4 și art.375 din Codul de procedură penală.
Inculpatul nu a contestat în apel situația de fapt pe care se întemeiază soluția de condamnare pronunțată de prima instanță, ci, fiind anume întrebat, a precizat că își menține declarația de recunoaștere a acesteia.
Astfel fiind, Curtea reține, la rândul său, ca fiind dovedită, în afara oricărui dubiu, fapta inculpatului care, la data de 06 mai 2014, pe timp de zi, prin efracție, a sustras, dintr-o cabină de pază situată în Parcul Axa Nord-Sud din București, un rucsac aparținând persoanei vătămate D. M., fiind prins în flagrant în posesia acelui bun, care a fost recuperat și restituit imediat persoanei respective.
De asemenea, Curtea, având în vedere săvârșirea faptei anterior menționate ulterior datei de 01 februarie 2014 și după executarea în întregime, la data de 23 aprilie 2014, a unei pedepse anterioare de 2 ani închisoare, aplicată pentru o infracțiune intenționată și, totodată, dând eficiență principiului activității legii penale, prevăzut de art.3 din Codul penal și dispozițiilor art.10 din Legea nr.187/2012, în privința pluralității de infracțiuni, constată că fapta respectivă a fost în mod corect încadrată juridic de către prima instanță în infracțiunea de furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.228 alin.1 - art.229 alin.1 lit.d cu aplic. art.41 alin.1 din Codul penal, aspect care, de altfel, nu a fost contestat nici el în calea de atac.
Cu privire la pedeapsa aplicată de prima instanță, a cărei individualizare a fost criticată de inculpat, Curtea constată, contrar susținerii apărării, că durata acesteia este nu doar legală, ci și just determinată, în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, evaluate prin prisma criteriilor prevăzute de art.74 alin.1 din Codul penal.
Astfel, în condițiile incidenței simultane a unei cauze speciale de reducere a pedepsei (reglementată de art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, ca efect al opțiunii inculpatului pentru procedura simplificată de judecată) și a unei cauze de majorare a pedepsei (prevăzută de art.43 alin.5 din Codul penal, ca urmare a săvârșirii infracțiunii în stare de recidivă postexecutorie), Curtea constată că, potrivit art.79 alin.3 din Codul penal, limitele speciale, minimă și maximă, ale pedepsei aplicabile inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia sunt de 1 an și respectiv de 5 ani închisoare.
Pornind de la această premisă, Curtea observă că pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală apelată, se situează sub mediul limitelor anterior menționate și, totodată, reflectă în mod adecvat atât gravitatea infracțiunii (comisă cu premeditare, în condițiile în care autorul său avea asupra lui un obiect apt să-i permită, la momentul oportun, pătrunderea prin efracție în spații închise, în vederea sustragerii de bunuri, chiar dacă acestea erau de mică valoare), cât și, mai ales, bogata antecedență penală a inculpatului, care, potrivit fișei de cazier judiciar (filele 58-60, d.u.p.), până la vârsta de 34 de ani (cât are în prezent), pe lângă aplicarea a două amenzi administrative, a fost condamnat, în mod definitiv, de nu mai puțin de 10 ori, doar pentru infracțiuni de furt calificat și a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, de aceeași natură, după numai 2 săptămâni de la eliberarea sa din executarea unei pedepse precedente, fără a da astfel vreun semn de îndreptare, ci, dimpotrivă, dovezi clare de perseverență și chiar specializare infracțională, astfel cum, în mod corect, a reținut și prima instanță.
Conduita procesuală a inculpatului a fost oscilantă, acesta negând, în faza de urmărire penală, săvârșirea faptei imputate, în pofida prinderii în flagrant și recunoscând-o abia după trimiterea lui în judecată, în condițiile în care a fost pus în fața unui probatoriu care îi dovedește în mod indubitabil vinovăția, cu consecința acordării deja a beneficiului prevăzut de art.396 alin.10 din Codul de procedură penală.
Situația familială invocată (întreținerea a șapte copii minori și a unei mame bolnave, cu toții lipsiți de mijloace de subzistență) nu a fost dovedită și, chiar fiind acceptată în sensul susținerilor inculpatului, nu poate justifica reducerea pedepsei spre minim, astfel cum a solicitat în dezbaterile asupra apelului său, întrucât aceasta nu s-a dovedit aptă, până în prezent, să-l determine să abandoneze activitatea infracțională, pe care, dimpotrivă, ani la rândul, a reluat-o la scurtă vreme după fiecare eliberare din penitenciar, fără a da importanță vieții de familie și responsabilităților ce decurg din ea și chiar fără a-și petrece mult timp în compania acesteia, la care, lipsit de scrupule, face referire doar în interes personal.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R. S..
Potrivit art.424 alin.3 din Codul de procedură penală, se va deduce din pedeapsa aplicată acestuia prin sentința penală apelată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 06 mai 2014 până la zi.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, inculpatul apelant, aflat în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
Conform art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, desemnat să asigure asistența juridică obligatorie a inculpatului apelant (judecat în stare de arest preventiv), va fi acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R. S. împotriva Sentinței penale nr.608/F din data de 23 iulie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._ .
În temeiul art.424 alin.3 din Codul de procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală apelată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 06 mai 2014 până la zi.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. V. G. V. B.
GREFIER,
D. S.
Red.jud.C.V.G./Th.red.jud.C.V.G./gref.C.V.M.
Ex.4 / 13 octombrie 2014
J.S.1.București - jud.A.P.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 337/2014. Curtea de... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
