Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 540/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 540/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-07-2014 în dosarul nr. 540/2014

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 540/Co/LPF

Ședința publică din 29.07.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – B. F. V.

GREFIER – T. S.

Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție– Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Centrală a fost reprezentat de procuror Carmeluș P..

Pe rol se află soluționarea contestației declarate de condamnatul M. M. C. împotriva sentinței penale nr. 242 din data de 17.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Penală, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat, aflat în stare de detenție și asistat de apărător din oficiu Ț. G., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._ la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul condamnat, personal, după ce i se permite să ia legătura cu apărătorul său, arată că își menține contestația.

Curtea, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul contestației.

Apărătorul din oficiu al constatatorului condamnat solicită instanței admiterea contestației formulate, în sensul aplicării legii penale mai favorabile și reducerii pedepsei de 7 ani la care a fost condamnat inculpatul. Mai arată că sesizarea instanței a fost făcută de către judecătorul delegat.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere în parte a contestației, în ce privește pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de furt. În acest sens, arată că, față de Decizia nr. 1 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se impune reducerea pedepsei pentru infracțiunea de furt de la 3 ani și 6 luni la 3 ani. De asemenea, solicită instanței menținerea pedepsei rezultante care nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă.

Contestatorul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că pedeapsa rezultantă se compune din 2 pedepse, solicitând admiterea cererii judecătorului delegat și reducerea pedepsei sub minimul special.

CURTEA,

Cu privire la cauza penală de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.242/17.03.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G., în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Noul Cod de Procedură Penală, a respins ca nefondată contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare constituită în baza H.G 836/2013 de pe lângă P. G. privind pe condamnatul M. M. C., fiul lui V. și I. N., născut la data de 22.08.1980, în prezent aflat în P. G., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 819 din 18.10.2013 a Tribunalului București secția I a penală, definitivă prin nerecurare la data de 05.11.2013.

În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod de Procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la data de 17.02.2014, pe rolul Tribunalului G. sub nr._, a fost înregistrată sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită în temeiul H.G. 836/2013 la nivelul Penitenciarului G., cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în beneficiul intimatului – condamnat M. M. C., în sensul reducerii pedepsei de 7 ani închisoare în a cărei executare se află deoarece este mai mare decât maximul legal prevăzut de legea nouă, așa cum a reieșit din cuprinsul fișei de evaluare depusă la dosar.

La dosarul cauzei s-au depus în xerocopie următoarele acte: mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1587/ 05.11.2013 emis de Tribunalul București secția I a penală, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 940/29.08.2007 emis de Judecătoria sectorului 6 București, sentința penală nr. 819/F din 18.10.2013 a Tribunalului București secția I a penală și sentința penală nr. 435/24.05.2007 a Judecătoriei sectorului 6 București.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 819/F din 18.10.2013 a Tribunalului București secția I a penală, definitivă prin nerecurare la data de 05.11.2013, intimatul M. M. C. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, în baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 41 alin 2 Cod penal și art. 320¹ alin. 7 Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și lit. b Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 41 alin 2 Cod penal și art. 320¹ alin. 7 Cod procedură penală, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu.

În baza art. 279 alin.1 și alin.3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 320¹ alin. 7 Cod procedură penală, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului M. M. C. prin sentința penală nr.912/29.06.2009 pronunțată de Judecătoria G., definitivă prin decizia nr.281/08.10.2009 a Tribunalului G., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează: 3 (trei) ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin.1 – art. 209 alin.1 lit. e Cod penal raportat la art. 37 alin.1 lit. a Cod penal, aplicată prin sentința penală nr.435/24.05.2007, pronunțată în dosarul nr._/303/2006 al Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă prin decizia nr.1229/23.08.2007 a Curții de Apel București; 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin.1 – art. 209 alin.1 lit. e Cod penal cu aplicarea 37 alin.1 lit. a și art. 74, art. 76 Cod penal, aplicată prin sentința penală nr. 308/25.06.2008, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., definitivă prin neapelare.

A constatat că sunt concurente infracțiunile judecate în prezenta cauză cu infracțiunile pentru care s-au aplicat pedepsele de 3 ani și 6 luni și de 6 luni închisoare mai sus repuse în individualitatea lor.

În baza art.36 alin.1 raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b Cod penal și art.35 alin.1 Cod penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului M. M. C. în prezenta cauză cu pedepsele de 3 (trei) ani și 6 luni închisoare și de 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin.1 Cod penal, a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv de la de 13.10.2003 la 21.11.2003, de la 12.09.2007 la 05.06..2012, și de la 09.09.2013 la zi.

S-a apreciat că infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal 1969, art. 41 alin 2 Cod penal 1969 și art. 320¹ alin. 7 Cod procedură penală 1969, are corespondent în art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Noul Cod Penal, art. 43 alin. 1 Noul Cod Penal și art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani, infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal 1969, art. 41 alin 2 Cod penal 1969 și art. 320¹ alin. 7 Cod procedură penală, are corespondent în art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Noul Cod Penal, art. 43 alin. 1 Noul Cod Penal și art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 279 alin.1 și alin.3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 320¹ alin. 7 Cod procedură penală are corespondent în art. 342 alin. 1 Noul Cod Penal, art. 43 alin. 1 Noul Cod Penal și art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani, infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1 – art. 209 alin.1 lit. e Cod penal raportat la art. 37 alin.1 lit. a Cod penal, are corespondent în art. 228 alin. 1 Noul Cod Penal, art. 43 alin. 1 Noul Cod Penal, pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă, infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. art. 208 alin.1 – art. 209 alin.1 lit. e Cod penal cu aplicarea 37 alin.1 lit. a și art. 74, art. 76 Cod penal, are corespondent în art. 228 alin. 1 Noul Cod Penal, art. 43 alin. 1 Noul Cod Penal, pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Potrivit art. 6 alin. 1 Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, tribunalul a analizat, în ordinea menționată, următoarele aspecte:

1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea penală nouă pentru infracțiunea săvârșită.

2. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni și recidiva postcondamnatorie.

Raportând toate aceste considerații teoretice la speța de față, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, aceasta se situează peste limita maximă prevăzută de Noul Cod penal (6 luni – 3 ani), sens în care s-ar impune reducerea acesteia.

În ceea ce privește însă pluralitatea de infracțiuni, tribunalul a reținut că nu se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispoziții din altă lege, fiindcă în acest fel s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit. De aceea, în art. 13 din Codul penal este folosită expresia legea mai favorabilă și nu dispozițiile mai favorabile ale unei legi.

În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni și recidiva postcondamnatorie, tribunalul a comparat pedeapsa aplicată inculpatului (pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare) cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal și art. 43 alin. (1) Cod penal.

Potrivit art. 39 alin.1 lit. b din Noul Cod penal, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) Cod penal, dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Urmând acest algoritm la nivel ipotetic, tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, în urma contopirii tuturor pedepselor stabilite, intimatul condamnat ar fi executat dacă era judecat potrivit dispozițiilor Noului Cod penal pedeapsa de 7 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea) la care s-ar fi adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, total ce este de 7 ani și 6 luni, rezultând astfel o pedeapsă mult mai mare decât pedeapsa pe care o execută în prezent intimatul condamnat și care este de 7 ani închisoare, în condițiile în care pe lângă concursul de infracțiuni s-au avut în vedere și dispozițiile art. 43 alin. 1 și 5 Noul Cod Penal .

De altfel, s-a apreciat că este de reținut că și în situația în care s-ar reduce pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, prin sentința penală nr. 435/24.05.2007 a Judecătoriei sectorului 6 București, incriminată în prezent de art. 228 alin. 1 Noul Cod penal, art. 43 alin. 1 Noul Cod Penal, la maximul prevăzut de noua incriminare ce este de 3 ani, pedeapsa rezultantă chiar și în condițiile aplicării art. 33 – 34 Cod penal 1969, ar rămâne neschimbată, fiind tot de 7 ani deoarece este dată de o pedeapsă de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 41 alin 2 Cod penal, faptă incriminată și în prezent de Legea nr. 143/200 așa cum a fost modificată la data de 01.02.2014, pedeapsă ce nu depășește maximul prevăzut în prezent de norma incriminatoare.

Împotriva acestei sentințe, a formulat contestație inculpatul M. M. C., care, prin reprezentantul său, a solicitat instanței admiterea contestației formulate, în sensul aplicării legii penale mai favorabile și reducerii pedepsei de 7 ani la care a fost condamnat, arătând, totodată, că sesizarea instanței a fost făcută de către judecătorul delegat.

De asemenea, inculpatul a arătat că pedeapsa rezultantă se compune din 2 pedepse, solicitând admiterea cererii judecătorului delegat și reducerea pedepsei sub minimul special.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază contestația formulată ca fiind fondată, pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 819/F din 18.10.2013 a Tribunalului București secția I a penală, definitivă prin nerecurare la data de 05.11.2013, contestatorul M. M. C. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, în baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 41 alin 2 Cod penal și art. 320¹ alin. 7 Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și lit. b Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 6 alin. (1) C. pen., intrat în vigoare la 01.02.2014, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Curtea constată că în mod corect prima instanță a stabilit că pedepsele aplicate inculpatului, în majoritate, nu depășesc maximul pedepselor prevăzute de noile texte legale.

Totuși, deși a constatat că pedeapsa aplicată pentru infracțiune de furt calificat, prevăzută de art.208 al.1-209 al.1 lit.a Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969, în cuantum de 3 ani și 6 luni închisoare, depășește maximul pedepsei prevăzute de actual text de lege ce incriminează fapta, respectiv art.228 al.1 Cod penal, ce prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, prima instanță nu a procedat la reducerea acesteia la noul maxim, apreciind că nu se pot combina dispoziții mai favorabile din două sau mai multe legi penale succesive; contestația petentului este fondată sub acest aspect.

Potrivit deciziei nr.1/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr.349/13.05.2014, în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale; în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal; în cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim; în caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.

Ca atare, în orice situație, pedepsele individuale ce sunt cuprinse într-o pedeapsă rezultantă sunt supuse verificării pentru a nu depăși maximul special prevăzut de legea nouă, urmând ca dacă una sau mai multe dintre pedepsele aplicate pentru infracțiuni concurente este supusă reducerii în temeiul art.6 Cod penal, să se parcurgă a doua etapă, aceea a verificării împrejurării dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit vechilor reglementări depășește pedeapsa rezultantă aplicabilă potrivit noului cod penal. În concluzie, în toate situațiile pedepsele individuale sunt supuse reducerii, chiar dacă pedeapsa rezultantă nu este redusă, pentru a se asigura corecta aplicarea a principiului prevăzut de art.6 Cod penal; operațiunea de reducere a pedepsei individuale nu este una formală, așa cum a considerat prima instanță, întrucât cuantumul pedepsei are importanță, spre exemplu, în situația intervenirii unor acte de clemență.

Totuși, în acord cu prima instanță, chiar și în urma reducerii pedepsei și pentru infracțiunea sus-menționată, Curtea constată că pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi (respectiv 7 ani închisoare) nu depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art.39 Cod penal, astfel încât contestatorul va executa în continuare pedeapsa rezultantă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare.

Pedepsele complementare nu sunt supuse reducerii, în baza art.6 al.5 Cod penal, deoarece nu depășesc termenul maxim de 5 ani pentru care se poate dispune în prezent interzicerea exercitării unor drepturi.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.4251 al.7 pct.2 lit.a Cpp, va admite contestația formulată de către contestatorul M. M. C. împotriva sentinței penale nr.242/17.03.2014 a Tribunalului G.-Secția Penală.

Va desființa sentința penală atacată și, rejudecând, va admite sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului G., formulată cu privire la condamnatul M. M.-C. și va proceda conform celor sus-menționate.

În baza art.72 C.pen. va deduce din pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare detenția de la data de 13.10.2003 la 21.11.2003, de la 12.09.2007 la 05.06.2012 și de la 09.09.2013 la zi.

Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1587/05.11.2013 emis de Tribunalul București, și emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei hotărâri.

În baza art.275 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art.272 al.1 Cpp, onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru contestator, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.4251 al.7 pct.2 lit.a Cpp, admite contestația formulată de către contestatorul M. M. C. împotriva sentinței penale nr.242/17.03.2014 a Tribunalului G.-Secția Penală.

Desființează sentința penală atacată și, rejudecând:

Admite sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului G., formulată cu privire la condamnatul M. M.-C..

Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată condamnatului M. M.-C. prin sentința penală nr.819/18.10.2013 a Tribunalului București – Secția a I penală, definitivă prin nerecurare la 05.11.2013, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

• 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) și lit.b) Cod penal din 1969 pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969, art.41 alin.2 Cod penal din 1969 și art.3201 al. 7 Cod de procedură penală din 1968, prin sentința penală nr.823/01.11.2010 a Tribunalului București-Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.2598/05.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția Penală;

• 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.4 alin. 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969, art.41 alin.2 Cod penal din 1969 și art.3201 al. 7 Cod de procedură penală din 1968, prin sentința penală nr.823/01.11.2010 a Tribunalului București-Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.2598/05.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția Penală;

• 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.279 al.1, al.3 lit.a Cod penal din 1969, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 și art.3201 al. 7 Cod de procedură penală din 1968, prin sentința penală nr.823/01.11.2010 a Tribunalului București-Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.2598/05.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția Penală;.

• 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 al.1-209 al.1 lit.e Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969, prin sentința penală nr.435/24.05.2007 a Judecătoriei Sector 6 București, definitivă prin decizia penală nr.1229/23.08.2007 a Curții de Apel București;

• 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 al.1-209 al.1 lit.e Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969, art.74 și art.76 Cod penal din 1969, prin sentința penală nr.308/25.06.2008 a Judecătoriei B., definitivă prin neapelare;

• 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1847/20.11.2003 a Judecătoriei Sector 6 București, definitivă prin neapelare.

În baza art.6 alin.1 Cod penal reduce pedeapsa aplicată condamnatului pentru infracțiunea prevăzută de art.208 al.1-209 al.1 lit.e Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969, prin sentința penală nr.435/24.05.2007 a Judecătoriei Sector 6 București, definitivă prin decizia penală nr.1229/23.08.2007 a Curții de Apel București, de la 3 ani și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.

Constată că pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi nu depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art.39 Cod penal.

Dispune ca deținutul – condamnat M. M.-C. să execute în continuare pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) și lit.b) Cod penal din 1969 pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale și pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit.a) și lit.b) Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.72 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare detenția de la data de 13.10.2003 la 21.11.2003, de la 12.09.2007 la 05.06.2012 și de la 09.09.2013 la zi.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1587/05.11.2013 emis de Tribunalul București, și emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei hotărâri.

În baza art.275 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art.272 al.1 Cpp, onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru contestator, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.07.2014.

PREȘEDINTE,

F. B. V.

GREFIER,

T. S.

Red.F.B.V.

Thred.V.D/ FBV./2 ex./02.09.2014

Tr.G.– jud.A.S.

← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP....		Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... →

Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 540/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 540/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI