Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 539/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 539/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-08-2014 în dosarul nr. 539/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.539/C
Ședința publică din data de 01 august 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: G. M. E.
GREFIER: S. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror N. A..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul G. I. împotriva Sentinței penale nr.385 din data de 07 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția penală - Cauze generale în Dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul condamnat, personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic de apărătorul din oficiu, avocat N. E., în baza delegației nr._/2014 emisă de Baroul București, atașată la fila 8 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat, având cuvântul, invocă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, apreciind că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Curtea Militară de Apel și nu Curtea de Apel București.
Pe fondul contestației, solicită admiterea acesteia, desființarea sentinței penale atacate, iar, potrivit art.6 din Codul penal, reducerea pedepsei definitiv aplicate condamnatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra excepției invocate, solicită respingerea acesteia, ca nefondată, față de împrejurarea că, cauzele care au fost soluționate de Tribunalul M. București, anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, sunt date în competența instanțelor civile.
Pe fondul contestației, solicită respingerea acesteia ca nefondată și menținerea sentinței primei instanțe, ca fiind legală și temeinică, în cauză nefiind incidente dispozițiile art.6 din noul Cod penal, în raport de faptul că pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, încadrată pe vechiul Cod penal, nu depășește limita maximă de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de art.188 alin.1 din noul Cod penal.
Contestatorul condamnat, personal, în ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, precizând totodată că a mai formulat o contestație și la Curtea Militară de Apel.
Curtea constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 385 din 7 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul G. s-a dispus respingerea ca nefondată a contestației la executare formulată de condamnatul G. I., privind aplicarea legii mai favorabile cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 97 din 03.06.2002 a Tribunalului M. Teritorial București, definitivă prin decizia penală nr. 5121 din 26.11.2002 a Curții Supreme de Justiție.
Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 97 din 03.06.2002 a Tribunalului M. Teritorial București, definitivă prin decizia penală nr. 5121 din 26.11.2002 a Curții Supreme de Justiție, în baza art. 174 Cod penal raportat la art. 175 lit. i Cod penal, contestatorul G. I., a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal și degradarea militară prevăzută de art. 67 Cod penal..
A făcut aplicarea art. 71- 64 Cod penal.
A menținut arestarea preventivă a inculpatului.
A dedus din pedeapsa aplicată perioada de la 07.01.2002 și până la zi.
Infracțiunea prevăzută de art. 174 Cod penal raportat la art. 175 lit. i Cod penal 1969, este incriminată în prezent de art. 188 alin. 1 Noul Cod Penal, și este pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 ani.
Potrivit art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Potrivit art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Raportând aceste dispoziții la speța de față, tribunalul a reținut că în ceea ce privește pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată contestatorului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 174 Cod penal raportat la art. 175 lit. i Cod penal 1969, aceasta nu se situează peste limita maximă ce este de 20 ani prevăzută în prezent de art. 188 alin. 1 Noul Cod Penal, motiv pentru care nu se impune reducerea acesteia.
Așa fiind, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, motiv pentru care, în baza art. 595 Noul Cod de Procedură Penală, a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul G. I., privind aplicarea legii mai favorabile cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 97 din 03.06.2002 a Tribunalului M. Teritorial București, definitivă prin decizia penală nr. 5121 din 26.11.2002 a Curții Supreme de Justiție.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul G. I., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Motivele contestației susținute oral în fața Curții au fost consemnate pe larg în practicaua prezentei decizii.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, s-au reținut următoarele:
Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței de fond, se observă că în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului cod de procedură penală, cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor se soluționează de instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Prin urmare, în raport de această competență specială prevăzută de textul de lege citat, Tribunalul G. a pronunțat hotărârea contestată cu respectarea competenței sale materiale prev. de art. 23 din Legea 255/2013.
Pe fond, în acord cu cele reținute de instanța de fond, Curtea constată că prin sentința de condamnare a petentului cu nr. 97/3.06.2002 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial București a fost stabilită o pedeapsă mai mică decât maximul prevăzut de noua legislație penală, astfel încât cererea de aplicare a legii penale mai favorabile este nefondată.
Este de principiu că, în aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din noul Cod penal și art. 4 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, o pedeapsă aplicată printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1968, care nu depășește maximul special prevăzut de noua reglementare, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a noii legi.
Revenind la situația juridică dedusă judecății, în mod just prima instanță, verificând limitele de pedeapsă, a observat că pentru infracțiunea de omor reținută în sarcina condamnatului, pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată nu depășește maximul special stabilit ca urmare a intrării în vigoare a noilor dispoziții penale.
Ca atare, corect s-a apreciat că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile privind legea penală mai favorabilă, aceeași fiind soluția și cu privire la pedepsele complementare și accesorii care sunt prevăzute și de noua legislație.
Această măsură se impune și datorită faptului că rațiunea disp. art. 6 Cod penal nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în situația în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, în sensul ca cel condamnat să nu execute o pedeapsă mai mare decât limita maximă prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite.
În raport de aceste considerente, în baza art. 595 Cod proc. penală va fi respinsă ca nefondată prezenta contestație, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.
În baza disp. art. 275 alin. 2 Cod proc. penală va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul condamnat G. I. împotriva sentinței penale nr. 385 din 7 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
În temeiul disp. art. 275 alin. 2 Cod proc. penală obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu contestatorului din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 august 2014.
Președinte,
M.-E. G.
Grefier,
D. S.
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1153/2014. Curtea de Apel... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
