Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 892/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 892/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-08-2014 în dosarul nr. 892/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.892/A
Ședința publică din data de 01 august 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: G. M. E.
JUDECĂTOR: M. R.
GREFIER: S. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror N. A..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul C. STELICĂ împotriva Sentinței penale nr.477 din data de 30 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul inculpat C. Stelică, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul din oficiu C. M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2014 (atașată la fila 10 din dosar), intimatul parte vătămată C. F., personal (legitimat cu carte de identitate . nr._/24.08.2010, atașată la fila 26 din dosar), lipsă fiind intimatul parte vătămată S. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că potrivit încheierii de dezbateri care face parte integrantă din hotărârea apelată, persoana vătămată C. F. a solicitat să se împace cu inculpatul, astfel încât apreciază că, deși acest lucru a fost consemnat înainte de ultimul cuvânt acordat inculpatului, ar trebui ca intimatul parte vătămată, prezent la acest termen de judecată să fie întrebat dacă înțelege să se împace cu inculpatul.
Fiind întrebat de Curte, intimatul parte vătămată C. F. precizează că își menține susținerile formulate în fața Judecătoriei Slobozia în data de 23 aprilie 2014, în sensul că înțelege să se împace cu inculpatul C. Stelică.
Fiind întrebat de Curte, apelantul inculpat C. Stelică precizează că înțelege să se împace cu partea vătămată C. F..
De asemenea, apelantul inculpat precizează că nu dorește să dea o altă declarație în fața instanței de apel, specificând că își menține declarațiile date în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori alte probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat C. Stelică, având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și rejudecând cauza, aplicarea inculpatului a unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de furt calificat.
Cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat, având în vedere că persoana vătămată C. F. s-a împăcat cu inculpatul, solicită încetarea procesului penal în baza art.16 alin.(1) lit.g rap.la art.396 alin.(6) din noul Cod de procedură penală.
Referitor la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, solicită reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, cu consecința coborârii acesteia sub minimul special prevăzut de lege, aplicarea dispozițiilor art.75 și art.76 Cod penal, întrucât acesta a avut o atitudine procesuală sinceră, de reparare a prejudiciului și de colaborare cu organele judiciare.
Nu în ultimul rând, solicită a se avea în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art.74 din noul Cod penal, respectiv conduita inculpatului după săvârșirea faptelor, vârsta acestuia, precum și situația sa familială.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, iar în temeiul art.16 lit.g din Codul de procedură penală să se dispună încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art.32 rap.la art.228 alin.1-229 alin.1 lit.b) și d) noul Cod penal, având în vedere faptul că a intervenit împăcarea părților. Susține că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare nu se impune a fi micșorată, față de antecedența infracțională a inculpatului (conform fișei de cazier judiciar de la dosar), urmând ca aceasta să fie contopită cu restul de pedeapsă de 416 zile din pedeapsa anterioară rezultantă de 3 ani închisoare.
Apelantul inculpat C. Stelică, personal, în ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
Curtea constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 477/30.04.2014 s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. 2 NCpp rap. la art. 32 rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d NCp și alin. 2 lit. b NCp coroborat cu art. 232 NCp, cu aplic. art. 396 alin. 10 NCpp, cu aplic. art. 5 NCp condamnă pe inculpatul C. STELICĂ pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 396 alin. 2 NCpp rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d NCp, cu aplic. art. 396 alin. 10 NCpp, cu aplic. art. 5 NCp condamnă pe inculpatul C. STELICĂ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 1 an și șase luni închisoare.
Face aplicarea art. 38 alin. 1 NCp și, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b NCp, contopește pedepsele stabilite, astfel încât inculpatului i se aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și șase luni ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru tentativa la furt calificat, adică 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare.
Face aplicarea art. 41 alin. 1 NCp și, în baza art. 43 alin. 2 NCp,contopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare cu restul rămas neexecutat de 416 zile din pedeapsa stabilită prin SP 221/28.02.2012, definitivă prin DP 753 din 12.04.2012, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani 11 luni și 20 de zile închisoare.
În baza art. 399 alin. 1 NCpp menține starea de arest a inculpatului C. Stelică.
Dispune executarea pedepsei prin privare de libertate.
În baza art. 72 alin. 1 NCp deduce din durata pedepsei privative de libertate aplicată inculpatului C. Stelică perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 21.01.2014 la zi.
Ia act că persoanele vătămate C. F. și M. S. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 274 alin. 1 NCpp coroborat cu art. 275 alin. 1 lit. d NCpp obligă inculpatul C. Stelică la plata sumei de 800 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție instanța reține că, prin Rechizitoriul nr. 200/P/2014 din data de 17.02.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub numărul_, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C. STELICĂ, recidivist, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: tentativă la furt calificat prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod pen. și alin. 2 lit. b C.pen. coroborat cu art. 232 C.pen., cu aplicarea art. 41 Cod pen. și furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod pen. și art. 5 C.pen.
Prin actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că: la data de 19.01.2014, orele 17.00 – 17.30, inculpatul C. Stelică s-a deplasat pe raza comunei Albești și, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, a luat hotărârea infracțională de a sustrage atelajul hipo din curtea locuinței părții vătămate C. F., pe care l-a cunoscut prin intermediul tatălui său, întrucât au lucrat împreună ca zileri, persoana vătămată fiind cioban.
Inculpatul a profitat de faptul că locuința persoanei vătămate îi era cunoscută, întrucât în după amiaza zilei de 19.01.2014 consumase la domiciliul acesteia băuturi alcoolice, a pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate prin desprinderea sistemului de asigurare al porților principale de acces și a încercat să sustragă atelajul hipo.
Întrucât a fost auzit de bunica persoanei vătămate și de teamă să nu fie descoperit, inculpatul a abandonat atelajul hipo și a părăsit curtea, lăsând porțile larg deschise.
În realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul s-a deplasat, ulterior pe raza comunei Andrășești, care se învecinează cu localitatea Albești, și la intrare în . primei case din comună, unde se află locuința persoanei vătămate S. M. a sustras, în jurul orelor 20.00, una din cele două cabaline aflate la păscut, fără a pătrunde în curtea sau locuința părții vătămate, valoarea prejudiciului cauzat fiind estimată de partea vătămată la suma de 800 lei.
Pentru dovedirea situației de fapt, în cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile persoanelor vătămate, procesele verbale de cercetare la fata locului însotite de plasele fotografice anexă, declaratiile inculpatului, procele verbale de aducere la cunostintă a învinuirii si inculpării, declaratiile martorilor S. M. C., P. V. N., B. R. A., H. S., C. F., procesul verbal de predare-primire a bunului sustras persoanei vătămate S. M., proces verbal de examinare a cabalinei întocmit la data de 19.01.2014, procele verbale de conducere în teren însotite de plasele fotografice anexe, înscrisuri.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a manifestat un comportament sincer și a contribuit la recuperarea prejudiciului.
În fața instanței de judecată, la termenul din 23.04.2014, inainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a arătat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 374 alin. 4 rap. la art. 375 NCpp, declarând că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și le însușește în totalitate.
Analizând ansamblul materialului probator administrat pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 19.01.2014, lucrători operativi din cadrul Postului de Poliție Albești au fost sesizați prin serviciul de urgență 112 de numitul C. F. din . la faptul că în cursul zilei respective numitul C. Stelică din . fără drept în curtea locuinței sale încercând să îi sustragă atelajul hipo.
La data de 20.01.2014, numitul M. S. din . lucrători operativi din cadrul Postului de Poliție Albești despre faptul că în noaptea de 19/20.01.2014, persoane necunoscute i-au sustras din spatele locuinței o cabalină, faptă care i-a cauzat un prejudiciu de 800 de lei.
În aceeași seară, organele de poliție au fost sesizate telefonic de numitul S. M. C. din . la faptul că pe raza comunei Albești se află numitul C. Stelică, ce se afla călare pe un cal pe care l-a furat.
În urma sesizărilor, au fost efectuate activități de căutare a numitului C. Stelică pe raza . identificat pe . un cal. Fiind somat să se oprească, el nu a dat curs somației, fapt pentru care organele de poliție au efectuat două focuri de avertizare în plan vertical, moment în care inculpatul a abandonat calul și a fugit, fiind identificat la data de 21.01.2014 la locuința sa din .> Fiind audiată, persoana vătămată C. F. a declarat că în seara zilei de 19.01.2014, în jurul orei 17.30, în timp ce se afla la unchiul său, a fost contactat telefonic de martorul P. V. care i-a comunicat că porțile de la curtea locuinței sale sunt larg deschise, semn că cineva încercase să intre în curte. Ajuns acasă, persoana vătămată a constatat că persoane necunoscute au încercat să-i sustragă atelajul hipo care se afla în curtea locuinței sale, ale cărei porți deși le lăsase închise, le-a găsit larg deschise. Persoana vătămată a constatat că nu i s-a sustras niciun bun din curte, dar a declarat că își menține plângerea penală formulată împotriva inculpatului (filele 37-41 Dup).
Fiind, de asemenea, audiată, persoana vătămată S. M. a declarat că deține două cabaline iar în noaptea de 19.01.2014, i-a fost sustrasă una dintre cele două cabaline cauzându-i-se un prejudiciu de 800 de lei. În cursul urmăririi penale, persoana vătămată S. M. a declarat că și-a recuperat prejudiciul și că nu mai are pretenții față de inculpat, solicitând, însă, tragerea acestuia la răspundere penală (filele 29-36 Dup).
Instanța constată că declaratiile martorilor S. M. C., P. V. N., B. R. A., H. S., C. F. se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
În acest sens, martorul P. V. Nicușor a declarat că: ”în jurul orei 17.30, în timp ce mă aflam pe stradă, în apropierea locuinței mele, am observat o persoană ieșind pe porțile mari din curtea lui C. F....”.
Tot astfel, martora C. Floaria a declarat că: ” în jurul orei 17.30, în timp ce mă aflam la domiciliul meu, am auzit câinii lătrând, am ieșit din casă și am văzut o persoană de sex masculin fugind spre spatele curții, persoană pe care însă nu am recunoscut-o...”.
De asemenea, din declarațiile martorilor B. R. A., H. S. și S. M. C. reiese faptul că, în seara de 19.01.2014, în timp ce se aflau la locuința numitei Ș. V. din . și inculpatul C. Stelică, acesta aflându-se în stare de ebrietate și deplasându-se ”călare pe un cal”. Întrebat fiind de unde are calul, inculpatul a răspuns evaziv că este al tatălui său.
Instanța reține că, referitor la faptele pentru care este cercetat, în declarațiile date în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că a încercat să sustragă cu intenție atelajul hipo de la persoana vătămată C. F., profitând de faptul că avea cunoștință de interiorul locuinței acestuia. Totodată, inculpatul a mărturisit și faptul că în mod intenționat a sustras cabalina persoanei vătămate S. M., bunuri pe care intenționa să le ia și să le păstreze pentru sine. Cu ocazia audierii, inculpatul a descris în amănunt modalitatea comiterii faptelor, declarațiile sale coroborându-se cu declarațiile martorilor ți cu celelalte probe administrate în cauză (filele 44-52 Dup).
Situația de fapt expusă mai sus rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză. Astfel, procesele-verbale de cercetare la fața locului, de conducere în teren și de examinare a cabalinei se coroborează cu declarațiile inculpatului, cu declarațiile persoanelor vătămate și cu declarațiile martorilor.
În fața instanței, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, că nu dorește administrarea altor probe, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește.
Fiind audiat de instanță, în aplicarea prevederilor art. 374 alin. 4 rap. la art. 375 NCpp, inculpatul a recunoscut fapta săvârșita în modalitatea arătată mai sus.
În drept, faptele inculpatului C. Stelică care, la data de 19.01.2013 a încercat să sustragă de la persoana vătămată C. F. atelajul hipo și a sustras de la persoana vătămată S. M. o cabalină, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la furt calificat prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod pen. și alin. 2 lit. b C.pen. coroborat cu art. 232 C.pen., cu aplicarea art. 41 Cod pen. și furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod pen. și art. 5 C.pen.
Infracțiunile săvârșite atrag răspunderea penală a inculpatului conform art. 15 NCp.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, instanța, examinând dispozițiile celor două legi succesive, într-o interpretare globală, a apreciat că, față de limitele de pedeapsă mai reduse din noul cod penal, acesta este legea mai favorabilă, deși tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni și al recidivei este mai sever.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a ținut seama că acesta a avut o atitudine sinceră, de recunoștere a faptelor comise, condiții în care este, astfel, posibilă aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 NCpp (limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime).
De asemenea, instanța a avut în vedere criteriile generale și obligatorii prevăzute de art. 74 NCp.
Examinând aceste criterii legale, instanța a constatat că gravitatea infracțiunii săvârșite rezultă din modul de operare (pătrunderea prin desprinderea sistemului de asigurare al porților principale de la locuința persoanei vătămate, fără a exista temerea că persoana vătămată ar putea fi în locuință, cu premeditare, profitând de faptul că anterior peroana vătămată îl primise în curtea sa), din prejudiciul produs, chiar dacă a fost recuperat, din urmările produse și importanța relațiilor sociale lezate.
Referitor la personalitatea inculpatului și la periculozitatea acestuia, instanța a reținut că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea cu executare în regim penitenciar pentru săvârșirea de fapte de aceeași natură (violare de domiciliu, furt calificat), fără să dea semne de îndreptare ci, dimpotrivă, manifestând o reală stăruinâă pe calea infracțională.
Astfel, instanța a constatat că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, conform fișei de cazier judiciar (fila 115 Dup) acesta a fost condamnat la 1 an măsura libertății supravegheate pt. art. 208-209 Cp, la 3 ani închisoare pt. art. 208-209 Cp, plus de 3 ori câte 3 ani închisoare pt. art. 192 al. 2 Cp, plus 1 lună închisoare pt. art. 217 al. 1 Cp, plus 3 ani închisoare pt. art. 208-209 Cp, plus 6 luni închisoare pt. art. 23 pct. 11 lit. c, art. 6 pct. 2 lit h din Lg. 205/2004, plus de 2 ori câte 3 ani închisoare pt. art. 208-209 Cp, urmând să execute rezultanta de 3 ani închisoare prin SP 214/06.04.2010 a Jud. Slobozia, arestat la 11.11.2009, eliberat la 16.11.2011.
Inculpatul a mai fost, de asemenea, condamnat de 2 ori câte 2 ani și 6 luni pt. art. 192 al. 2 Cp, 37/a, plus 3 ani închisoare pt. art. 208-209 Cp, prin SP 221/28.02.2012, arestat la 03.01.2012, eliberat la 12.11.2013
În acest sens, instanța reține faptul că, față de numeroasele antecedente penale ale inculpatului, care a mai fost anterior condamnat pentru fapte penale de aceeași natură, se conturează prezumția că acesta nu a înțeles pericolul social și consecințele faptelor sale.
În ce privește săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, după reducerea la jumătate, conform art. 32 NCp, a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege (de la 2 la 7 ani potrivit art. 229 alin. 2 lit. b), instanța a dat eficiență disp. art. 396 alin. 10 NCpp, aplicând reducerea cu o treime la limitele de pedeapsă deja reduse, aplicând inculpatului o pedeapsă între 8 luni și 2 ani și 4 luni, orientată către mijlocul acestui interval, în concret 1 an închisoare.
Cât privește modalitatea de executare, în raport de criteriile anterior menționate, observând perseverența infracțională a inculpatului, precum și disprețul pe care acesta l-a arătat față de ordinea de drept ignorând avertismentul acordat în repetate rânduri, precum și beneficiul a două liberări condiționate, instanța a apreciat că scopul pedepsei va putea fi atins doar prin executarea pedepsei prin privare de libertate, modalitate de natură să asigure posibilitatea reeducării inculpatului, să-i poată forma acestuia respectul față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială și, în consecință, să-i formeze un comportament care să-l determine să se abțină de la a mai săvârși alte fapte antisociale.
In ceea ce privește latura civilă, instanța a luat act de faptul că persoanele vătămate C. F. și M. S. nu s-au constituit părți civile în cauză.
Împotriva sentinței penale a formulat apel inculpatul C. Stelică, solicitând aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de furt calificat, iar cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat, având în vedere că persoana vătămată C. F. s-a împăcat cu inculpatul, solicită încetarea procesului penal în baza art.16 alin.(1) lit.g rap.la art.396 alin.(6) din noul Cod de procedură penală.
Examinând sentința penală în raport de motivele de apel invocate și din oficiu sub toate aspectele conform art. 417 C.p.p., Curtea constată că apelul declarat de inculpat este fondat, însă numai sub aspectul împrejurării împăcării părților pentru infracțiunea de tentativă de furt calificat.
Astfel, la termenul din data de 01.08.2014 s-a prezentat persoana vătămată C. F. personal, legitimată, care a arătat că s-a împăcat cu inculpatul. Așa fiind, Curtea va lua act de manifestarea de voință a părților și va dispune încetarea procesului penal în baza art.16 alin.(1) lit.g rap.la art.396 alin.(6) din noul Cod de procedură penală pentru infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d NCp și alin. 2 lit. b NCp.
Relativ la cel de-al doilea motiv de apel, privind individualizarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de furt calificat, se constată că inculpatul s-a prevalat în fața primei instanțe de dispozițiile art. 396 al.10 C.p.p., recunoscând în totalitate faptele comise și renunțând la administrarea probelor. În consecință, temeiul pentru care poate exercita calea de atac a apelului este individualizarea pedepsei aplicate, iar nu existența vinovăției.
De altfel, inculpatul nu contestă situația de fapt stabilită de prima instanță și existența vinovăției, ci apreciază că modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate de prima instanță este prea severă față de circumstanțele sale personale și circumstanțele săvârșirii faptelor.
Curtea constată că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, raportat la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarația de recunoaștere a inculpatului.
Se constată că apelul este nefondat atât sub aspectul sancțiunii aplicate, a cuantumului pedepsei cât și din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile.
Astfel, inculpatul recunoaște comiterea infracțiunii, recunoaștere ce se coroborează cu declarațiile persoanei vătămate, ale martorilor audiați în cauză, cu procesul verbal de depistare a inculpatului, aspecte necontestate de inculpat în calea de atac.
Potrivit art. 396 al. 10 C.p.p., în cazul procedurii recunoașterii vinovăției, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Din punct de vedere al legalității, Curtea constată că pedeapsa stabilită de prima instanță respectă limitele prevăzute de art. 396 al. 10 C.p.p.
Astfel, pentru infracțiunea de prev. de art. 228 al.1, 229 al. 1 lit. b și d Cod penal, minimul special al pedepsei închisorii este de 1 an, iar maximul de 5 ani închisoare.
Reiese din coroborarea dispozițiilor legale că, în aplicarea art. 396 al. 10 C.p.p., instanța nu putea stabili pedepse mai mici de 8 luni închisoare și mai mari de 3 ani și 4 luni.
În consecință, pedeapsa aplicată inculpatului, de 1 an și 6 luni închisoare, respectă limitele prevăzute de lege.
Curtea constată totodată că reducerea pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanță, așa cum solicită inculpatul, nu este justificată.
Astfel, se reține că inculpatul a sustras cabaline din locuința unui consătean, infracțiune cu un grad de pericol concret ridicat, prin urmările produse.
În ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, acesta a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii, din fișa de cazier judiciar reieșind că a mai suferit trei condamnări pentru infracțiuni similare, cea mai mare pedeapsă fiind de 3 ani închisoare, astfel că reducerea pedepsei aplicate de prima instanță nu se justifică, din perspectiva antecedentelor penale ale inculpatului, care este recidivist.
Se constată totodată că solicitarea de reducere a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege nu are suport legal, în condițiile în care dispozițiile din noul cod penal, aplicabile ca lege penală mai favorabilă, nu mai prevăd această posibilitate.
Cât privește circumstanțele prevăzute de art. 75 al.2 C.p., se constată că nu este incidentă niciuna dintre situațiile menționate în acest text de lege.
Totodată, atitudinea sinceră a inculpatului a fost valorificată prin reducerea limitelor de pedeapsă conform art. 396 al.10 C.p.p.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Curtea constată că prima instanță a dispus în mod legal executarea pedepsei în regim de detenție, atâta vreme cât inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat în stare de recidivă postexecutorie.
Curtea constată totodată că prima instanță a aplicat deja dispozițiile art. 5 C.p. referitoare la legea penală mai favorabilă intervenită în cursul judecății, în raport de legea nouă.
În condițiile în care în apel a avut loc împăcarea părților pentru infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d NCp și alin. 2 lit. b NCp., se impune înlăturarea incidenței art. 39 lit. b C.p. referitoare la concursul de infracțiuni și în consecință înlăturarea sporului de 4 luni închisoare.
Se constată că prima instanță a aplicat legal dispozițiile art. 41 al.1 și art. 43 al.2 C.p. referitoare la tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii, cumulând restul de 416 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 221/28.02.2012 a Judecătoriei Slobozia cu pedeapsa aplicată prin prezenta, în final, urmare a înlăturării dispozițiilor art. 39 cod penal urmând ca inculpatul să execute 1 an și 6 luni închisoare - pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de furt calificat - la care se adaugă restul neexecutat de 416 zile închisoare din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. va admite apelul declarat de inculpatul C. Stelică împotriva sentinței penale nr. 477/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Va desființa în parte sentința penală apelată și rejudecând:
În baza art. 396 al.6 C.p.p. rap. la art. 16 lit. g C.p.p. va dispune încetarea procesului penal privind pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 32 rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d NCp și alin. 2 lit. b NCp coroborat cu art. 232 NCp, cu aplic. art. 396 alin. 10 NCpp, cu aplic. art. 5 NCp.
În baza art. 396 alin. 2 NCpp rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d NCp, cu aplic. art. 396 alin. 10 NCpp, cu aplic. art. 5 NCp va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 1 an și șase luni închisoare.
Va face aplicarea art. 41 alin. 1 NCp și, în baza art. 43 alin. 2 NCp, va adăuga la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare restul rămas neexecutat de 416 zile din pedeapsa stabilită prin SP 221/28.02.2012, definitivă prin DP 753 din 12.04.2012, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani 7 luni și 20 de zile închisoare.
În baza art. 424 al. 3 C.p.p. va deduce din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 21.01.2014 la zi.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul C. Stelică împotriva sentinței penale nr. 477/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând:
În baza art. 396 al.6 C.p.p. rap. la art. 16 lit. g C.p.p. încetează procesul penal privind pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 32 rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d NCp și alin. 2 lit. b NCp coroborat cu art. 232 NCp, cu aplic. art. 396 alin. 10 NCpp, cu aplic. art. 5 NCp.
În baza art. 396 alin. 2 NCpp rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b și d NCp, cu aplic. art. 396 alin. 10 NCpp, cu aplic. art. 5 NCp condamnă pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 1 an și șase luni închisoare.
Face aplicarea art. 41 alin. 1 NCp și, în baza art. 43 alin. 2 NCp, adaugă la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare restul rămas neexecutat de 416 zile din pedeapsa stabilită prin SP 221/28.02.2012, definitivă prin DP 753 din 12.04.2012, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani 7 luni și 20 de zile închisoare.
În baza art. 424 al. 3 C.p.p. deduce din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 21.01.2014 la zi.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.08.2014.
Președinte Judecător
M. G. R. M.
Grefier
D. S.
Red. RM/2 ex.
18.08.2014
Judecătoria Slobozia Jud. P. G.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 448/2014.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 902/2014. Curtea de... → |
|---|








