Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 421/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 421/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 421/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 421/C/LPF
Ședința publică de la 20.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – C. S.
GREFIER – D. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D.I.I.C.O.T - STRUCTURA TERITORIALĂ BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror – G. C..
Pe rol, soluționarea contestației formulată de condamnatul D. M. I. împotriva sentinței penale nr.386 din data de 05.05.2014 pronunțată de TRIBUNALUL I.- SECȚIA PENALĂ, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat D. M. I. personal si asistat de avocat desemnat din oficiu C. A. cu delegație nr._/2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul contestatorului condamnat, având cuvântul, arată că dorește a i se încuviința administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere și a motivelor de contestație.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, nu se opune administrării probei cu înscrisuri.
Curtea, încuviințează depunerea de înscrisuri în circumstanțiere și constata proba administrată prin atașarea înscrisurilor la dosar.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul contestatorului condamnat, arata că s-a formulat contestație împotriva sentinței penale nr. 386 din data de 05.05.2014, pronunțată de TRIBUNALUL I.- SECȚIA PENALĂ, în dosarul nr._ pe care contestatorul o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală
Solicită a se constata că se poate diminua cuantumul pedepsei aplicată în raport de noile limite prevăzute de legea penală pentru infracțiunile comise.
În temeiul prev.art.595 NC.p.p rap. la art.23 al.1 lit. b din Legea 255/2013 solicită admiterea prezentei contestații și în baza art. 6 al.1 NC.p., solicită reducerea pedepsei principale de la 5 ani închisoare aplicată de Tribunalul București secția I penală, în raport de prevederile Legii 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal.
De asemenea, solicită anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1351 din 27.03.2013 emis de Tribunalul București și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 386 din data de 05.05.2014 pronunțată de TRIBUNALUL I.- SECȚIA PENALĂ, ca fiind nefondată și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Arată că limitele actuale pentru infr. prev. de art.2 al.1 din Legea 143/2000 se situează între 2 și 7 ani iar pedepsele aplicate contestatorului sunt de 5 ani și 3 ani și 6 luni închisoare, astfel că acestea nu depășesc maximul cerut impus lege.
Totodată solicită a se avea în vedere decizia nr.14 a ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în sensul că nu se ia în calcul cauza specială de reducere a pedepsei prev. de art.320/1 C.p.p
Contestatorul condamnat având ultimul cuvânt, este de acord cu cele susținute de avocatul său, solicită a se avea în vedere înscrisurile depuse și a i se reduce pedeapsa aplicată.
CURTEA,
Asupra contestației penale de față:
Prin sentința penală nr.386 din 05.05.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția penală, în baza art.23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 din noul Cod de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014), a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petentul condamnat D. M. I., fiul lui G. și V., născut la data de 08.01.1978 în București, CNP_, în prezent aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1351 / 2013 al Tribunalului București - Secția I – a penală .
În baza art. 275 alin. (2) NCPP a fost obligat petentul la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 09.04.2014, sub nr._, pe rolul Tribunalului I., petentul D. M. I. a formulat contestație la executare solicitând reducerea pedepsei ca urmare a aplicării Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, și, pe cale de consecință, anularea mandatului de executare nr. 1351/2013 al tribunalului București – Secția I Penală și emiterea unui nou mandat.
În motivarea cererii, contestatorul D. M. I. a arătat în esență că, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intervenit o lege penală mai favorabilă, respectiv Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, conform căreia limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de trafic de droguri s-au redus, astfel că este în drept să beneficieze de efectele acesteia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Constituția României, art. 81 din Legea nr.187/200 595 Cpp, 597-598 Cpp.
La dosarul cauzei s-a atașat, în fotocopie, următoarele înscrisuri: MEPI nr. 1351/2013, precum și fișa de evaluare întocmită de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza HG nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului J..
Instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată în cauză, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 6 alin. (1) NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Față de dispozițiile mai sus invocate, instanța constată că în ceea ce privește pedepsele de 5 ani de închisoare si respectiv de 3 ani de închisoare, aplicate pentru săvârșirea în concurs a 2 infracțiuni prev. de art. 2 alin.1 din legea 143/2000 cu aplic. art. 320 ind.1 din vechiul C. pr. pen. și a art. 37 lit.b) din vechiul Cod penal, ambele se situează sub limita maximă de 7 ani de închisoare prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000 (în vigoare de la 01.02.2014) cu aplic. art. 395 alin.10 din noul C. pr. pen. (ce impune reducerea cu o treime a maximului special) si cu aplicarea art. 43 alin.5 din noul Cod penal (ce impune majorarea cu jumătate a maximului special) - aceasta fiind noua încadrare juridică susceptibilă în speță. Prin urmare nu se impune reducerea niciuneia dintre cele două pedepse aplicate conform art. 6 NCP, deoarece pedepsele aplicate conform vechii reglementări penale nu depășesc maximul special prevăzut de noua lege penală, în vigoare de la 01.02.2014.
De asemenea, nici pedeapsa complementară aplicată conform vechii reglementări penale (interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale) nu depășește maximul special prevăzut de noua lege penală - limita maximă a oricărei pedepse complementare aplicate fiind de 5 ani, conform art. 66 alin.1 din noul Cod penal, în vigoare începând din data de 01.02.2014.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petentul condamnat D. M. I..
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul D. M. I. solicitând contestații, reducerea pedepsei principale, anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1351 din 27.03.2013 emis de Tribunalul București și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii și aplicarea legii penale mai favorabile.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței contestate, atât prin prisma motivelor invocate de contestator, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art. 23 din Legea nr. 255/2013, Curtea apreciază contestația ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 690/09.08.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1041/26.03.2013 a ÎCCJ, contestatorul din prezenta cauză a fost condamnat, în baza art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 cu referire la art. 320 ind. 1 al. 7 C.pr.pen. de la 1968 la pedeapsa principală de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale (fapta din 16/17.12.2011). În baza art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 și în referire la art. 320 ind. 1 al. 7 C.pr.pen. de la 1968 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.pen. de la 1969, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale (faptă din 10.05.2012). În baza art. 33 lit. a, b – 34 lit. b C.pen. de la 1969 s-a dispus contopirea pedepselor urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. de la 1969 pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C.pen. de la 1969 au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.pen.
În primul rând trebuie precizat că potrivit Deciziei nr. 1 din 14.04.2014 pronunțată de ÎCCJ privind mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni ”în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, în aplicarea legii penale mai favorabile, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale, iar în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal. Dacă pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, nu depășește pedeapsa rezultantă la care s-ar putea ajunge conform noului Cod penal înseamnă că pedeapsa rezultantă aplicată definitiv este cea legală și potrivit dispozițiilor legii noi, astfel că legea nouă nu își găsește aplicabilitatea, nefiind favorabilă”.
Potrivit art. 4 C.pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.
Conform art. 3 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.
Totodată, art. 6 C.pen. reglementează situațiile în care se impune aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Astfel, conform art. 6 alin. 1, 2 C.pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.
Potrivit art. 6 alin. 5 C.pen., când legea nouă este mai favorabilă în condițiile art. 6 alin. (1) - (4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta. Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Revenind la speța de față, se constată că în fișa individuală a deținutului Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului București J. a apreciat că în privința cuantumului pedepsei aplicate condamnatului nu operează dispozițiile art. 6 C.pen.
Fapta pentru care contestatorul a fost condamnat este prevăzută în actuala reglementare de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen., așa încât nu se pune problema incidenței în cauză a dispozițiilor art. 4 C.pen.
Totodată, săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 este sancționată cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 2 și 7 ani și interzicerea unor drepturi, limite de pedeapsă care potrivit art. 43 al. 5 C.pen. se majorează cu jumătate după care se reduc cu o treime conform dispozițiilor art. 396 al. 10 C.pr.pen.
Or, în cauza de față, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, așa încât este exclusă incidența art. 6 alin. 1 C.pen., pedeapsa aplicată acestuia nedepășind maximul prevăzut în prezent de lege.
În ceea ce privește art. 6 alin. 5 C.pen, se constată că nici aceste prevederi nu sunt aplicabile în cauză, întrucât pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1969 are corespondent în art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen., și nu depășește durata maximă care potrivit art. 66 alin. 1 C.pen. este de 5 ani.
Mai mult decât atât, așa cum a reținut și instanța de fond, raportat la dispozițiile imperative ale art. 39 NCpen conform cărora în cazul existenței unui concurs de infracțiuni este obligatorie adăugarea la pedeapsa cea mai grea a unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate inculpatului, conform dispozițiilor noului Cod penal, contestatorului ar trebui să i se aplice o pedeapsă rezultantă mult mai mare decât cea de 5 ani stabilită prin hotărârea de condamnare.
Față de cele reținute, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, așa încât, în baza art. 425 1 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p., va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul D. M. I. împotriva sentinței penale nr.386 din data de 05.05.2014 pronunțată de Tribunalul I. - Secția Penală, în dosarul nr._, cu obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei conform art. 275 al. 2 C.pr.pen. reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerul Justiției, în baza art. 82 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul D. M. I. împotriva sentinței penale nr.386 din data de 05.05.2014 pronunțată de Tribunalul I. - Secția Penală, în dosarul nr._ .
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 iunie 2014.
PREȘEDINTE,
C. S.
GREFIER,
D. P.
Red. S.C.16.07.2014
Dact. A.L. 5 ex./24.06.2014
T. I. – jud.: R. M.R.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 467/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 448/2014.... → |
|---|
