Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1216/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1216/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 1216/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ

Dosar nr._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 1216/A

Ședința publică din data de 15.10.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: L. C. C.

JUDECĂTOR: V. C.

GREFIER: E. L. N.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror B. E. Eliana.

Pe rol se află cauza penală având ca obiect soluționarea apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CORNETU și de inculpații N. F. și N. B. împotriva sentinței penale nr. 228 din data de 10.04.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții-inculpați N. F., în stare de arest și asistat de apărător ales T. C. și N. B., personal și asistat de apărător desemnat din oficiu avocat D. Nuți cu delegație la fila nr. 31 din dosar și de apărător ales avocat T. C. care depune împuternicirea avocațială în ședința publică, intimatul-inculpat N. S., personal și asistat de apărător desemnat din oficiu avocat S. T. cu delegație la fila nr. 28 din dosar și intimatul-parte vătămată . prin administrator D. A., lipsind intimatul-parte vătămată S.C. S. C. SRL prin Cineriu D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că au fost depuse la dosar motivele de apel formulate de inculpații N. B. și N. F. și un acord de mediere. A mai referat că pentru intimatul-parte vătămată S.C. S. C. SRL prin Cineriu D. a fost restituită citația cu mențiunea „firmă mutată de la adresă”.

Curtea procedează la identificarea numitului D. A., administrator al intimatului-parte vătămată ., care prezintă CI . nr._.

Apelanții-intimați N. F. și N. B. și intimatul-inculpat N. S., la interpelarea instanței, pe rând, arată că nu doresc să dea declarații în fața Curții de Apel București și că își mențin depozițiile anterioare.

Apărătorul desemnat din oficiu al apelantului-inculpat N. B. solicită să se ia act de încetarea delegației prin prezentarea apărătorului ales al acestuia.

Curtea constată încetată delegația apărătorului desemnat din oficiu al apelantului-inculpat N. B. prin prezentarea apărătorului ales urmând să dispună cu privire la onorariul parțial prin hotărâre.

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, precizează că apelul declarat de P. vizează un singur motiv de nelegalitate referitor la inculpatul N. S., având în vedere că după aplicarea art. 5 Cod penal, art. 396 alin. 1 și 5 Cod procedură penală în sensul schimbării încadrării juridice a faptei în dispozițiile art. 48 raportat la art. 228-229 alin. 1 lit. b Cod penal instanța, potrivit art. 16 lit. b Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului apreciind că acesta nu a participat la săvârșirea faptei cu vinovăție. Consideră că soluția de achitare este nelegală deoarece instanța nu a făcut o interpretare corectă a materialului probator. Solicită să fie avute în vedere, cu precădere, declarațiile date de ceilalți doi coinculpați, N. B. și N. F., din conținutul cărora rezultă că a fost o înțelegere prealabilă între inculpați privind sustragerea din noaptea de 28.02-01.03.2009 precum și celelalte probe. Consideră că aceste declarații se coroborează cu restul materialului probator și solicită să fie avute în vedere cu prioritate înregistrările video și declarația martorului B. V. din care rezultă că N. S. cunoștea proveniența bunurilor pe care le ascunsese conform înțelegerii avute înainte de săvârșirea faptei.

Apreciază întemeiat apelul și solicită admiterea acestuia, desființarea, în parte, a sentinței și pe fondul cauzei, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea care a făcut obiectul actului de inculpare și suspendarea sub supraveghere, urmând ca în condițiile în care își exprimă acordul, să fie stabilit și conținutul obligațiilor acestuia față de dispozițiile art. 93 Cod penal.

Apărătorul ales al apelanților-inculpați N. F. și N. B. solicită admiterea apelurilor declarate de aceștia și să fie avut în vedere faptul că, după ce a fost pusă în discuție, la momentul pronunțării în fond, legea penală mai favorabilă și s-a schimbat încadrarea conform dispozițiilor noului cod penal, între timp aceștia s-au împăcat cu reprezentantul părții vătămate D. A. conform acordurilor de mediere depuse la dosarul cauzei. Arată că D. A. a luat cunoștință de proces abia ca urmare a medierii deoarece a fost citat la o adresă greșită. Apreciază că medierea și împăcarea părților conform dispozițiilor art. 231 alin. 2 Noul Cod penal ar putea fi aplicabile și în acest moment procesual având în vedere că numitul Cinieru care a fost administrator avea mandat limitat. În anul 2009, conform fișei de la ONRC, era administrator, cel îndrituit să depună plângere și să dea declarațiile în cauză dar din anul 2011 acestuia i-a fost revocat mandatul de administrator. Din 2010 D. A. are calitatea de administrator cu puteri depline conform fișei de la ONRC din data de 10.10.2014.

În subsidiar, apreciază că pedepsele aplicate de instanța de fond sunt foarte mari având în vedere recunoașterea totală a inculpatului N. F. iar N. B. a recunoscut că a participat doar la transportul acelor piese pentru că urmărirea penală debutează nu în momentul sustragerii acelor piese ci la momentul în care acestea au fost preluate și duse spre valorificare.

Față de aceste considerente apreciază că pedepsele aplicate acestora sunt foarte mari și ar trebui reduse, cel puțin pentru N. B. care ar putea beneficia chiar de dispozițiile art. 91 Noul Cod penal.

În principal, solicită să se constate că părțile s-au împăcat și încetarea procesului penal având în vedere dispozițiile art. 17 pct. 2 și art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală, intervenind acordul de mediere și împăcarea părților.

Apărătorul intimatului-inculpat N. S. solicită respingerea apelului declarat de P. și consideră că instanța de fond a apreciat corect probele din dosar și le-a coroborat cu declarațiile celorlalte părți implicate, ale inculpaților precum și menținerea hotărârii instanței de fond.

Reprezentantul intimatului-parte vătămată ., D. A., arată că s-a împăcat cu inculpații și că nu mai are nimic de adăugat.

Apelantul-inculpat N. F., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul ales.

Apelantul-inculpat N. B., având ultimul cuvânt arată că s-au împăcat și că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul ales.

Intimatul-inculpat N. S., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul ales.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr.228 din 10.04.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, a fost admisă cererea formulată de către reprezentantul Ministerului Public cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților N. F., N. B. și N. S..

În baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina:

- inculpatului N. F. în actul de sesizare a instanței din infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a și g Cod penal din 1969 în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal;

- inculpatului N. B. în actul de sesizare a instanței din infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a și g Cod penal din 1969 în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal;

- inculpatului N. S. în actul de sesizare a instanței din infracțiunea de complicitate la furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a și g Cod penal din 1969 în infracțiunea de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal;

1. În baza art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul N. F., zis „S.“ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal din 1969 rap. la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 386/23.03.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 522/19.08.2010 a Tribunalului București – Secția I-a Penală.

S-a constatat că infracțiunea ce a făcut obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 386/23.03.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 522/19.08.2010 a Tribunalului București – Secția I-a Penală și sentința penală nr. 1349/19.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 8239/2012, definitivă prin decizia penală nr. 2012/24.10.2012 a Curții de Apel București – Secția I-a Penală.

În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal din 1969, cu referire la art. 33 lit. a și 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969 și aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, a fost contopită pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin prezenta, cu pedepsele de 1 an închisoare și 4 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 386/23.03.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 522/19.08.2010 a Tribunalului București – Secția I-a Penală și sentința penală nr. 1349/19.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 8239/2012, definitivă prin decizia penală nr. 2012/24.10.2012 a Curții de Apel București – Secția I-a Penală, rezultând pedeapsa cea mai grea, de 4 ani, sporită cu 1 an închisoare, în final inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. 1 Cod penal cu aplicarea la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal cu aplicarea la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

S-a luat act că inculpatul se află în executarea pedepsei dispuse prin sentința penală nr. 1349/19.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal și art. 40 alin. 3 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la data de 27.03.2009 la data de 24.04.2009 și pedeapsa executată de la data de 30.12.2009 la data de 23.03.2010 și de la data de 12.03.2012 la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1354/29.10.2010 emis pe numele inculpatului în baza sentinței penale nr. 1349/19.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București și s-a dispus emiterea unor noi formalități de executare, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul N. B. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la data de 04.03.2009 la data de 24.04.2009.

În baza art. 396 alin. 1 și 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b C. pr. pen. a fost achitat inculpatul N. S. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

S-a luat act că persoana vătămată ., prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariile avocaților din oficiu, Căliniță C., B. N. și C. E. G., în cuantum de 300 lei fiecare, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului I..

În baza art. 274 alin. 1 și 2 C. pr. pen. a fost obligat inculpații N. F. și N. B. la plata sumei de 3.500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 28.02./01.03.2009, inculpații N. F. și N. B., împreună cu numiții N. S., P. M. și o altă persoană rămasă neidentificată, au sustras o placă compactoare și o mașină de tăiat beton depozitate la punctul de lucru aparținând ., situat în localitatea M., județ I..

Pe parcursul procesului penal inculpatul N. F. a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, și a indicat, ca participanți la infracțiune, pe numiții N. S. și P. M.. Ulterior inculpatul a susținut că a comis singur infracțiunea, încercând astfel să zădărnicească aflarea adevărului și identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți autori.

La rândul său, inculpatul N. B. a încercat să-și formuleze o . apărări care vizau înlăturarea răspunderii sale penale, acreditând ideea că nu ar fi participat la săvârșirea infracțiunii, ci doar a intermediat vânzarea bunurile (placă compactoare și mașină de tăiat beton) la solicitarea vărului său, inculpatul N. F..

Prima instanță a apreciat că susținerile inculpaților N. F. și N. B. sunt contrazise categoric de către probele administrate în prezenta cauză (plângerea și declarațiile reprezentantului persoanei vătămate Cineriu D., procese-verbale de cercetare la fața locului, procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere însoțite de planșe fotografice, procese-verbale de conducere în teren însoțite de planșe fotografice, declarațiile martorilor P. A., B. V., O. I., C. L. D., L. C., T. S., S. A., N. S. și M. N.).

Astfel, reprezentantul persoanei vătămate și martorul L. C. au detaliat circumstanțele în care au fost comise faptele, numărul de participanți și natura bunurilor sustrase.

Ulterior, martorul L. C. l-a recunoscut pe inculpatul N. B. ca fiind unul din autorii infracțiunii.

Declarațiile persoanei vătămate și ale martorului se coroborează și cu declarațiile inițiale ale inculpatului N. F., care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, dar și cu procesele verbale întocmite de către organele de poliție.

Analizând declarațiile inculpaților N. F. și N. B., formulate după declanșarea procesului penal, instanța a constatat că acestea sunt contrazise de ansamblul probator administrat în cauză, astfel cum a fost redat mai sus, fiind totodată caracterizate de inconsecvență și contraziceri cu celelalte susțineri din cursul procesului penal, motiv pentru care a considerat că acestea sunt incapabile de a conduce la aflarea adevărului în cauză, urmând astfel a fi înlăturate.

În mod similar, instanța a înlăturat din materialul probator și declarațiile martorului L. C., date în fața instanței, pentru următoarele considerente:

În cursul urmăririi penale martorul a susținut că, în noaptea de 28.02./01.03.2009, în jurul orelor 01,00, se afla în serviciul de pază la punctul de lucru al . din localitatea M., județ I. și a auzit zgomote la ușa barăcii în care stătea, dându-și seama că inculpații îl blocaseră acolo. După ce a forțat ușa și a ieșit din încăpere a observat la o distanță de 10-15 metri o căruță în care se aflau 4-5 persoane.

Întrucât sistemul de iluminare de la societatea vecină era funcțional, a observat și a reținut semnalmentele a doi dintre autori, ambii de etnie rromă, pe care i-a descris organelor de poliție.

Ulterior, martorul L. C. a recunoscut și indicat, din fotografiile ce i-au fost puse la dispoziție de către organele de poliție, drept autori ai infracțiunii pe inculpatul N. B. și pe numitul N. S., fratele acestuia.

În fața instanței martorul și-a retractat propriile declarații, susținând că organele de poliție l-au forțat să consemneze depozițiile anterioare, pe care i le-au dictat. Rezumativ, martorul a negat că ar fi văzut în noaptea furtului pe vreunul dintre autorii infracțiunii.

Analizând declarațiile date de martor în faza judecății raportat la cele din faza urmăririi penale s-a reținut că nu există temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale persoanelor audiate, instanța fiind îndreptățită a le reține pe acelea care se coroborează cu celelalte probe și pe care le consideră că exprimă adevărul.

Simpla retractare, chiar și parțială, a declarațiilor anterioare fără nicio motivare verosimilă, nu conduce automat la înlăturarea acestora din ansamblul probator supus aprecierii instanței odată cu judecarea cauzei.

Referitor la acest aspect, instanța de fond a apreciat că declarațiile date de martorul L. C. în cursul urmăririi penale se coroborează între ele, dar și cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, condiții în care au fost reținute în ansamblul probator, fiind evident că declarațiile date în faza judecății nu sunt în măsură a reflecta adevărul.

În susținerea acestei constatări, instanța de fond a mai avut în vedere și faptul că, după ce reprezentantul Ministerului Public s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către martorul L. C. a infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 Cod penal, acesta din urmă a transmis prin poștă, la dosarul cauzei, un înscris olograf în care arată că și-a retractat propriile declarații din pricina fricii față de inculpați și rudele lor care erau prezenți în sala de judecată la data audierii sale.

În ceea ce-l privește pe inculpatul N. S., acesta a negat pe parcursul procesului penal săvârșirea infracțiunii și a susținut că a încărcat în autoutilitara Dacia, aparținând martorului B. V. o placă compactoare și o mașină de tăiat beton, fără însă a cunoaște proveniența bunurilor.

Procurorul a arătat în actul de sesizare a instanței că, la data de 04.03.2009, inculpatul N. S. i-a ajutat pe coinculpații N. B. și N. F. să comercializeze bunurile sustrase în noaptea de 28.02./01.03.2009, faptă care este de natură a fi încadrată în infracțiunea de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a și g Cod penal din 1969.

În susținerea actului de inculpare, procurorul a reținut că, la data de 04.03.2009 inculpatul N. S. l-a contactat telefonic pe martorul B. V. și i-a cerut să efectueze transportul bunurilor și a încărcat în vehiculul Dacia aparținând acestuia din urmă o placă compactoare și o mașină de tăiat beton, circumstanțe în care a fost identificat de către organele de poliție.

Potrivit art. 26 Cod penal din 1969 și art. 48 Cod penal, complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

În opinia primei instanțe, din situație de fapt reținută în rechizitoriu nu rezultă niciun moment că inculpatul N. S., cu intenție, ar fi înlesnit sau ajutat în orice mod la săvârșirea infracțiunii sau că, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, ar fi promis că va tăinui bunurile provenite din furt.

Singurul lucru care i se impută inculpatului N. S. este că, la câteva zile după săvârșirea infracțiunii, i-ar fi ajutat pe fiul și nepotul lui, coinculpații N. B. și N. F., să valorifice bunurile sustrase din incinta ..

În această situație nu se poate vorbi despre existența infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b Cod penal (fost art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a și g Cod penal din 1969), de vreme ce ajutorul pe care inculpatul N. S. l-a dat coinculpaților N. B. și N. F. nu a fost urmarea unei înțelegeri făcute înainte sau în timpul săvârșirii faptei.

Ca o eventualitate, s-ar fi putut pune în discuție dacă faptele inculpatului N. S. au fost susceptibile de a fi încadrate în infracțiunile de tăinuire, prev. de art. 270 Cod penal (art. 221 Cod penal din 1969) sau favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 Cod penal (art. 264 Cod penal din 1969), însă, în ambele situații, legiuitorul a a exclus din rândul subiecților activi ai acestor infracțiuni membri de familie. Or, inculpatul N. S. este tatăl, respectiv unchiul, autorilor infracțiunii de furt calificat, coinculpații N. B. și N. F., situație care face imposibilă reținerea în sarcina primul a vreuneia din ceste infracțiuni.

Cu privire la aplicarea legii mai favorabile, prima instanță a reținut că dispozițiile prevăzute de noul Cod penal sunt mai favorabile, motiv pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 Cod penal, și anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite – cu premeditare, în timpul nopții, de către mai multe persoane împreună; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită și care privește afectarea patrimoniului persoanei juridice; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii – apreciat la un nivel ridicat, pe fondul afectării semnificative a patrimoniului; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit – obținerea unor resurse financiare fără muncă, fapt care imprimă faptelor o gravitate sporită; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului – inculpatul N. F. este cunoscut cu antecedente infracționale fiind condamnat anterior pentru fapte similare celor deduse judecății și sancționat cu amenzi administrative pentru aceleași motive, iar inculpatul N. B. este cunoscut cu antecedente penale, fiind sancționat administrativ pentru săvârșirea unei infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal – inculpații au încercat să zădărnicească aflarea adevărului și identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți autori, au negat sau au recunoscut în parte faptele reținute în sarcina lor în scopul evitării răspunderii penale, nu au cooperat cu organele de urmărire penală, au încercat să-și formuleze apărări nereale, nu s-au prezentat în fața instanței la toate termenele de judecată și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială – inculpatul N. F. are vârsta de 23 de ani, studii 3 clase, nu are ocupație sau loc de muncă, se află în executarea unei pedepse privative de libertate, iar inculpatul N. B. are vârsta de 24 de ani, studii 8 clase și nu are ocupație sau loc de muncă.

Raportat la toate aceste criterii, instanța a apreciat necesitatea aplicării unor pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege în cazul inculpatului N. F. și spre minimul special în cazul inculpatului N. B..

Astfel, instanța a aplicat inculpatului N. F. o pedeapsă de 4 ani închisoare și a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 386/23.03.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 522/19.08.2010 a Tribunalului București – Secția I-a Penală.

Din fișa de cazier judiciar și relațiile comunicate, Judecătoria a constatat că infracțiunea ce a făcut obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 386/23.03.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 522/19.08.2010 a Tribunalului București – Secția I-a Penală și sentința penală nr. 1349/19.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 8239/2012, definitivă prin decizia penală nr. 2012/24.10.2012 a Curții de Apel București – Secția I-a Penală.

În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal din 1969, cu referire la art. 33 lit. a și 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969 și aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin prezenta, cu pedepsele de 1 an închisoare și 4 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 386/23.03.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 522/19.08.2010 a Tribunalului București – Secția I-a Penală și sentința penală nr. 1349/19.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 8239/2012, definitivă prin decizia penală nr. 2012/24.10.2012 a Curții de Apel București – Secția I-a Penală, rezultând pedeapsa cea mai grea, de 4 ani.

Raportat la pluralitatea de infracțiuni săvârșite instanța a apreciat că se impune aplicarea unui spor pentru infracțiunile concurente, de 1 an închisoare, urmând ca în final inculpatul N. F. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, inclusiv prin prisma perseverenței infracționale de care acesta a dat dovadă, în baza art. 67 alin. 1 Cod penal cu aplicarea la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul N. B. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pedeapsă ce s-a dispus să se execute în regim de detenție, având în vedere gravitatea infracțiunii pe care a săvârșit-o inculpatul, dând astfel acestuia posibilitatea să reflecteze asupra valorilor sociale pe care le-a încălcat prin săvârșirea faptelor și să-și adapteze comportamentul viitor la aceste valori.

În baza art. 396 alin. 1 și 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b instanța de fond a dispus achitarea inculpatului N. S. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a luat act că persoana vătămată ., prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, respectiv inculpații N. F. și N. B..

Critica parchetului a vizat netemeinicia sentinței în ceea ce privește achitarea inculpatului N. S. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b Cod penal.

Inculpații N. F. și N. B. au susținut că au încheiat un acord de mediere cu reprezentantul persoanei vătămate, împăcându-se cu acesta, astfel că se impune încetarea procesului penal, conform art. 16 alin. 1 lit. g din Codul de procedură penală. În subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepselor, iar în privința inculpatului N. B. aplicarea dispozițiilor art. 91 din Codul penal.

Curtea, verificând hotărârea atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen. –constată următoarele:

Materialul probator administrat în cauză a fost corect evaluat de către prima instanță, sub aspectul situației de fapt, încadrării juridice și al vinovăției inculpaților N. F. și N. B., rezultând indubitabil că aceștia au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, concluziile pertinente ale judecătorului fondului fiind pe larg expuse în considerentele sentinței, pe care Curtea și le însușește în întregime, nefiind astfel cazul de a le mai relua.

Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpaților N. F. și N. B., cu executare în regim de detenție, sunt apte să asigure formarea unei atitudini corecte a acestora față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială, având în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și datele ce caracterizează persoana inculpaților, astfel că nu se justifică aplicarea unui tratament sancționator mai blând.

Cu privire la acordul de mediere încheiat la data de 10.10.2014, având ca obiect împăcarea inculpaților cu persoana vătămată, Curtea consideră că, pentru a produce efectele prevăzute de lege, respectiv pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, acesta trebuia încheiat și depus la instanță până termenul din 13.02.2014, imediat următor datei când a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal(01.02.2014), având în vedere următoarele considerente:

Codul penal prevede, în mod expres, faptul că împăcarea părților produce efecte dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.

În cazul în care cercetarea judecătorească a debutat înainte de data 01.02.2014, când a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cum este cazul în speță, împăcarea trebuie să intervină până termenul imediat următor acestei date (o dispoziție legală care a comportat o abordare asemănătoare se regăsește în art.3201 alin.1 din C. proc. pen. 1969, Curtea Constituțională dând o dezlegare similară problemei prin Decizia nr.1483/8.11.2011).

Pe de altă parte, legea medierii prevede că în latura penală a procesului, dispozițiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

În acest context, Curtea constată că legea medierii nu prevede, în mod expres, un moment procesual până la care trebuie încheiat și depus la instanță acordul de mediere, în vederea producerii consecințelor juridice în vederea cărora a fost încheiat.

Prin urmare, se va proceda la analiza dispozițiilor legale incidente, pentru a putea concluziona cu privire la stabilirea momentului procesual sus-menționat.

În ceea ce privește natura sa juridică, Legea nr. 192/2006 este, potrivit art. 15 alin. 1 și 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, o lege specială în raport de Codul penal; așadar, ca orice prevedere legală specială, pentru a putea deroga de la dispozițiile generale, potrivit principiului „Specialia generalibus derogant”, trebuie să prevadă, în mod expres, orice aspect distinct de aspectul similar prevăzut de legea generală.

Prin urmare, având în vedere faptul că, pe de o parte, Legea nr. 192/2006 nu prevede momentul procesual până la care se poate încheia contractul de mediere, iar pe de altă parte, aceeași lege statuează în sensul că medierea se aplică numai în cauzele în care, potrivit legii, împăcarea părților înlătură răspunderea penală, rezultă, în mod indubitabil, faptul că, pentru a putea produce efectul de înlăturare a răspunderii penale și, implicit, de încetare a procesului penal, acordul de mediere trebuie, potrivit art. 67 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 rap. la art. 159 alin. 3 C.pen., încheiat și, implicit, depus la instanță, până la momentul procesual al citirii actului de sesizare a instanței, sau până termenul imediat următor datei când a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, în cazul în care cercetarea judecătorească a debutat înainte de această dată.

În același timp, Curtea constată că legea medierii este o normă juridică a cărei aplicabilitate este condiționată, în mod expres, potrivit art. 67 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, de respectarea cerințelor de procedibilitate prevăzute de Codul penal.

De altfel, având în vedere că Legea nr. 192/2006 nu prevede, sub nicio formă, momentul procesual până la care poate fi încheiat și, implicit, depus la instanță, acordul de mediere, rezultă că acest act normativ nu poate fi considerat, potrivit art. 15 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, republicată, ca fiind o lege derogatorie de la prevederile generale cuprinse în Codul penal.

Or, este evident faptul că art. 231 alin. 2 C.pen. – ce reprezintă o normă de drept penal material, substanțial, statuând faptul că împăcarea părților înlătură răspunderea penală – nu poate fi disociat, sub nicio formă, de art. 159 alin. 3 C.pen. și art. 16 alin. 1 lit. g C.pr.pen. care constituie norme de drept procesual ce reglementează instrumentul juridic utilizat și succesiunea momentelor ce trebuie parcurse în cadrul procesual în care se produc efectele juridice ale manifestării de voință exprimate de către inculpat și partea vătămată între care se încheie acordul de mediere.

Așadar, în prezenta cauză, acordul de mediere nu poate produce efectele juridice în vederea cărora a fost încheiat, în condițiile în care a intervenit după primul termen de judecată acordat de către instanța de apel, fiind irelevantă susținerea apărării constând în aceea că reprezentantul părții vătămate nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată sau că instanța de fond nu a adus la cunoștință inculpaților că au posibilitatea de a se împăca cu persoana vătămată.

Referitor la motivul de apel formulat de parchet, acesta este nefondat, din probele administrate nerezultând faptul că inculpatul N. S., cu intenție, ar fi înlesnit sau ajutat în orice mod la săvârșirea infracțiunii sau că, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, ar fi promis că va tăinui bunurile provenite din furt, astfel că în mod just instanța fondului a dispus achitarea acestui inculpat .

Față de considerentele ce preced, în temeiul art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen., Curtea va respinge apelurile declarate de P., respectiv de inculpații N. F. și N. B., ca nefondate.

În temeiul art.275 alin.2 C. pr. pen., va obliga pe apelanții inculpați la plata a câte 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariile parțiale ale avocaților din oficiu se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul N. S., în sumă de 300 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CORNETU și de inculpații N. F. și N. B. împotriva sentinței penale nr. 228 din data de 10.04.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu.

Obligă pe apelanții inculpați N. F. și N. B. la plata sumei de câte 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariile parțiale ale avocaților din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul N. S., în sumă de 300 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

L. C. ConstantinescuViorica C.

GREFIER,

E. L. N.

Red. L.C.C.

Dact. A.L. 2 ex.

Jud. Cornetu – jud.: C. M.N.

← Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 1251/2014. Curtea de...		Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 69/2015. Curtea de... →

Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1216/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1216/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI