Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 824/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 824/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 824/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.824/CO
Ședința publică de la 28.10.2014
P. - D. L.
GREFIER - S. N.
* * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – a fost reprezentat de procuror S. Ș..
Pe rol se află soluționarea contestației declarate de condamnatul A. A. M. J. împotriva sentinței penale nr.163/05.03.2014, pronunțate de Tribunalul G. – Secția penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul A. A. M. J., aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu R. M., cu delegație la dosar. Se prezintă și interpretul de limba persană Heidari Abdolreza, cu autorizație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației declarate de condamnat.
Apărătorul din oficiu al contestatorului A. A. M. J. solicită admiterea contestației declarate de acesta, desființarea hotărârii atacate și reducerea pedepsei principale de 13 ani închisoare la pedeapsa de 10 ani, având în vedere că acesta a beneficiat de prevederile art.3201 din vechiul Cod de procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, ca nefondată, și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că instanța de fond în mod legal nu a dispus reducerea pedepsei de 13 ani închisoare. Arată că în aplicarea art.6 Cod penal se au în vedere numai pedepsele care depășesc limita prevăzută de lege și nu se iau în considerare cazurile de reducere sau de majorare a pedepsei. Astfel, arată că instanța de fond, în mod corect a menținut pedeapsa de 13 ani închisoare la care a adăugat pedeapsa de 4 ani, conform art.37 lit.a Cod penal. Arată că deși în considerentele hotărârii atacate se face vorbire de pedeapsa complementară, respectiv că se reduce de la 7 ani la 5 ani, în dispozitivul hotărârii atacate se menționează reducerea de la 10 ani la 5 ani. Mai arată că, deși consecința juridică este aceiași, între considerente și dispozitiv trebuie să existe o concordanță.
Contestatorul A. A. M. J., în ultimul cuvânt, solicită a e avea în vedere dispozițiile noului Cod penal, precum și starea sa precară de sănătate.
CURTEA,
Asupra contestației penale de față:
La data de 17.02.2014, Comisia constituită pe lângă P. G. în baza H.G. nr. 836 din 30.10.2013 și O.U.G. nr.116/23.12.2013 a sesizat instanța cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnatul A. A. M. J., apreciind incidența dispozițiilor art. 396 din Noul de Procedură penală și reducerea pedepsei complementarei aplicate.
La dosar s-au depus în copie sentința penală nr. 230 din 18.03.2010 a Tribunalului București - Secția I-a penală și m.e.p.i nr. 582 din 22.12.2011, emis de instanța de executare.
Analizând cererea formulată și actele dosarului, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 230 din 18.03.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4341 din 21.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul A. A. M. J. a fost condamnat la:
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 37 lit. a Cod penal de la 1968 și art. 3201 C. pr. pen. de la 1968 și 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II și lit. din Codul penal de la 1968.
În baza art. 864 din același cod s-a dispus revocarea suspendării sub supravegherii a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 573 din 18.04.2005 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 6311 din 31.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.
- 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 din Codul penal anterior rap. la art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a din Codul penal anterior și art. 3201 C.p.p. și 7 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și lit. b din Codul penal anterior.
În baza art. 864 din același cod s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 573 din 18.04.2005 a Tribunalului București - Secția a I penală, definitivă prin decizia penală nr. 6311 din 31.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a, art.34, lit. b și art. 35 din Codul penal anterior au fost contopite pedepse aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare și 7 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b din Codul penal anterior.
Cu privire la pedepsele principale aplicate, instanța de fond a constatat că acestea nu depășesc maximul prevăzut de lege prin modificările aduse Legii nr. 143/2000 odată cu . noii legislații penale începând cu 01.02.2014.
Astfel pentru infracțiunea prev. de ar. 2 alin. 1 și 2 din această lege pedeapsa este de la 5 - 12 ani - inculpatul fiind condamnat la 10 ani închisoare, iar pentru infracțiunea prev. de art. 3 alin. 1 și 2, pedeapsa este de la 7 la 15 ani închisoare - inculpatul fiind condamnat la 13 ani închisoare.
Sesizarea formulată a fost admisă cu privire la pedeapsa complementară de 7 ani aplicată, întrucât, potrivit art. 66 alin. 1 din Noul Cod penal, perioada pentru care această pedeapsă se aplică este de la 1 la 5 ani.
Prin sentința penală nr.163 din 05.03.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția penală, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 595 Noul Cod de procedură penală, a fost admisă contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare constituită în baza H.G. nr.836/2013 de pe lângă P. G. privind pe condamnatul A. A. M. J., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa complementară de 10 ani dispusă prin sentința penală nr. 230 din 18.03.2010 a Tribunalului București - Secția I-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 4341 din 21.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 6 alin 5 Cod penal a fost redusă pedeapsa complementară de la 10 ani la maximul de 5 ani prevăzut de art. 66 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul A. A. M. J., solicitând admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și reducerea pedepsei principale de 13 ani închisoare la pedeapsa de 10 ani, având în vedere că a beneficiat de prevederile art.3201 din vechiul Cod de procedură penală.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor de contestație invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art.4251 C. pr. pen., Curtea apreciază contestația ca fiind nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Numitul M. J. A. A. a fost condamnat prin sentința penală nr.230/18.03.2010 a Tribunalului București – Secția I-a penală, definitivă conform deciziei penale nr.4341/21.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală la 10 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C. pen. de la 1968 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a C. pen. de la 1968, precum și art.3201 C. pr. pen. de la 1968. În baza art.26 C. pen. de la 1968 raportat la art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a C. pen. de la 1968, precum și art.3201 C. pr. pen. de la 1968 a fost condamnat la 13 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C. pen. de la 1968. În cazul ambelor infracțiuni, în temeiul art.864 C. pen. de la 1968 s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.573/2005 a Tribunalului București – Secția a II-a penală, definitivă conform deciziei penale nr.6311/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, pedeapsă ce a fost cumulată cu fiecare dintre pedepsele aplicate, iar în baza art.33 lit.a, art.34 lit.b și art.35 C. pen. de la 1968 au fost contopite pedepsele aplicate, stabilindu-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C. pen. de la 1968.
Art.6 alin.1 C. pen. prevede următoarele: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii (…) a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim”.
În speță aceste dispoziții nu sunt aplicabile întrucât, deși legea nouă (astfel cum a fost modificată prin Legea nr.187/2012) prevede limitele de pedeapsă mai reduse în cazul ambelor infracțiuni (respectiv de la 5 la 12 ani – în cazul infracțiunii prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 – și de la 7 la 15 ani în cazul infracțiunii prev. de art.3 alin.1 și 2 din aceeași lege), pedepsele aplicate de 10 ani închisoare (pentru prima infracțiune) și de 13 ani închisoare (pentru cea de-a doua infracțiune) nu depășesc aceste limite. În conformitate cu decizia nr.14/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la aplicarea dispozițiilor art.6 C. pen. atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art.3201 alin.7 C. pr. pen. de la 1968, reținută condamnatului și valorificată în pedeapsa concretă. Pe de altă parte, pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare nu depășește cuantumul pedepsei care ar putea fi stabilit conform noii reglementări, rezultat din aplicarea pedepsei celei mai grele la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă, conform art.39 alin.1 lit.b) C. pen.
În privința pedepsei complementare se constată că instanța de fond, în raport de dispozițiile art.6 alin.6 teza I raportat la art.66 alin.1 C. pen. a procedat corect reducând la 5 ani interdicțiile aplicate cu acest titlu, menționarea duratei inițiale pretinse în dispozitiv a fi de 10 ani fiind rezultatul unei erori materiale.
Față de considerentele expuse, în baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. A. M. J..
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Văzând și disp. art. 82 alin.1 din Legea nr. 51/1995, republicată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. A. M. J. împotriva sentinței penale nr.163/05.03.2014, pronunțate de Tribunalul G. – Secția penală, în dosarul nr._ .
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 100 lei, precum și onorariul pentru interpret (2 ore) se avansează din bugetul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2014.
PREȘEDINTE,
D. L.
GREFIER,
S. N.
Red. D.L.
Dact. A.L. 2 ex./20.11.2014
T. G. – jud.: P. Ghe.
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr.... | Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 1251/2014. Curtea de... → |
|---|
