Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 5/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 5/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
SENTINȚA PENALĂ NR. 5/F
Ședința din Camera de Consiliu din: 15.01.2014
Curtea constituită din:
Președinte: S. C.
Grefier: S. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, întemeiată pe disp. art. 153 si art. 154 din Legea nr. 302/2004, privind persoana transferabilă C. P..
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, Curtea în baza art. 391 alineat 1 Cod procedură penală, a stabilit termen de pronunțare astăzi, 15.01.2015.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2014, cu numărul_ (_ ), s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 153 alin. 1 teza finală din Legea nr. 302/2004 (republicată), recunoașterea hotărârilor pronunțate de autoritătile italiene fată de numitul C. P. si continuarea executării pedepsei de 7 ani si 2 luni închisoare aplicată acestuia într-un penitenciar din România.
La dosarul cauzei au fost depuse adresa Ministerului Justiției – Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală, prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art. 153 din Legea nr. 302/2004 (republicată), notificarea către persoana condamnată din data de 19.06.2014 (prin care i s-au transmis acesteia hotărârile de condamnare contopite si dispozițiile deciziei cadru nr. 2008/909/JAI), opinia exprimată de condamnat la data de 26.04.2014, ”Ordonanța pedepselor concurente” din data de 08.04.2014 a Parchetului Republicii de Minori din Napoli, trei certificate prevăzute de art. 4 din decizia cadru, referitoare la sentința din data de 03.04.2012 a Judecătorului pentru ședință preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli, sentința din data de 19.12.2013 Tribunalului de Minori din Napoli si sentința din data de 11.05.2012 a Judecătorului pentru ședință preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli, precum si hotărârile definitive anterior menționate.
Totodată, au fost înaintate informațiile obținute ca urmare a verificărilor prealabile efectuate de procuror.
Subsecvent înregistrării cauzei pe rolul prezentei instanțe, Curtea a solicitat autorității judiciare italiene, în mod succesiv, relații cu privire la perioada efectiv executată de către persoana condamnată C. P. si atașarea a două dintre cele trei hotărâri ce au făcut obiectul sesizării.
După transmiterea integrală, la data de 21.10.2014, a informațiilor si documentelor solicitate, Curtea a apreciat necesară inițierea consultării autorităților italiene, în condițiile prevăzute de art. 154 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, solicitând acestora să precizeze dacă si în ce condiții sunt de acord cu o eventuală recunoaștere parțială a hotărârilor pronunțate, precum si dacă înțeleg să își retragă vreunul din certificatele emise.
În răspunsul transmis Curții la data de 17.12.2014, autoritatea competentă italiană a precizat că acceptă recunoașterea parțială a sentințelor, fără alte mențiuni referitoare la condițiile dispunerii acesteia.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că sunt îndeplinite parțial condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea si executarea pedepselor aplicate condamnatului C. P., în limitele ce se vor arăta în continuare:
Punerea în executare a pedepselor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene si transferul condamnaților în vederea executării acestora pe teritoriul României constituie o procedură expres reglementată de dispozițiile art. 141 – 158 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013.
În situația în care persoana a fost condamnată pentru comiterea mai multor infracțiuni – cum este si cazul numitului C. P. – art. 154 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 impune ca verificarea condițiilor pentru recunoașterea si executarea hotărârii/hotărârilor străine (prevăzute expres de art. 155 din aceeași lege) să se realizeze etapizat, în raport de fiecare infracțiune. Numai în cazul în care sunt îndeplinite condițiile legale de recunoaștere pentru fiecare infracțiune în parte, autoritatea română de executare poate dispune recunoașterea integrală a hotărârilor, în caz contrar instanța având posibilitatea de a opta, cu acordul statutului de condamnare, pentru recunoașterea parțială a acestora.
În aceste coordonate de principiu, Curtea constată că recunoașterea si punerea în executare a celor trei sentințe pronunțate de autoritățile judiciare italiene fată de numitul C. P. presupune, sub un prim aspect, verificarea unei condiții generale ce tine de însăși esența procedurii si anume - existenta unor condamnări la pedepse sau măsuri privative de libertate, pentru fapte sancționate cu măsuri echivalente si de legea română, numai acestea din urmă fiind susceptibile a face obiectul procedurii, conform art. 154 alin. 3 din Legea nr. 302/2004.
În al doilea rând, recunoașterea si punerea în executare a hotărârilor este condiționată de îndeplinirea, în fiecare caz, a următoarelor cerințe speciale, prevăzute cumulativ de art. 155 alin. 1 lit. e) din lege:
-hotărârile să fie, fiecare, definitive si executorii;
- fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa să fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune si autorul să fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;
- persoana condamnată să aibă cetățenie română;
- persoana condamnată să fie de acord să execute pedeapsa în România; consimțământul nu este necesar atunci când condamnatul este cetățean român si trăiește pe teritoriul României;
- să nu fie incident vreunul dintre motivele de nerecunoaștere si neexecutare prevăzute de art. 151 din lege.
a) Curtea constată că aceste cerințe sunt cumulativ îndeplinite în cazul unei singure hotărâri dintre cele trei transmise de autoritățile italiene, respectiv sentința din data de 03.04.2012 pronunțată de Judecătorul pentru ședință preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli.
Astfel, prin hotărârea anterior menționată, s-a dispus condamnarea cetățeanului român C. P. la pedeapsa de 2 ani si 8 luni închisoare si 200 de euro amendă pentru comiterea infracțiunii de inducere, exploatare si favorizare a activității de proxenetism, cu circumstanța agravantă a existentei unei rudenii cu partea vătămată, în calitate de soț, frate, soră tată sau mamă adoptivi, tutore, prevăzută de art. 110 Cod penal italian, art. 3 si 4 nr. 3 din Legea 75/58.
În fapt, s-a reținut că, la data de 15.10.2011, în Napoli, lucrătorii de politie judiciară, în urma unui filaj si control în locurile în care se exercita activitatea de proxenetism, l-au arestat pe inculpatul C. P. pentru comiterea infracțiunii de inducere si favorizarea activității de proxenetism în dauna părții vătămate identificată ca fiind propria soție.
Toate cerințele pentru recunoașterea si punerea în executare a hotărârii, menționate anterior, sunt îndeplinite în raport de această condamnare.
Astfel, dispozițiile art. 213 alin. 1 din Codul penal român incriminează faptele de proxenetism de natura celei comise de numitul C. P. si prevăd limite speciale de pedeapsă cuprinse între 2 ani si 7 ani închisoare. Pedeapsa de 2 ani si 8 luni închisoare aplicată condamnatului este inferioară, așadar, maximului special prevăzut de legea română si poate face obiectul recunoașterii, fără a putea fi însă însoțită de pedeapsa amenzii, a cărei recunoaștere ar contraveni limitelor obiectului procedurii de fată, astfel cum sunt definite explicit de art. 154 alin. 3 teza finală din Legea nr. 302/2004.
Sentința analizată a rămas definitivă la data de 03.10.2012, fapta comisă de condamnat era incriminată de legea română ca infracțiune de proxenetism si la data comiterii ei, iar autorul era sancționabil, condamnatul este cetățean român si si-a exprimat consimțământul de a fi transferat (consimțământ ce nu este, de altfel necesar, în condițiile în care C. P. „trăiește pe teritoriul României” în înțelesul dat acestei noțiuni prin art. 2 lit. p) din lege, ultimul său act de identitate românesc fiind eliberat la data de 23.02.2011), iar din analiza actelor cauzei nu se constată existenta vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere expres prevăzute de lege.
b) Referitor la sentința din data de 19.12.2013 a Tribunalului de Minori din Napoli, definitivă la data de 11.02.2014, Curtea constată că nu este îndeplinită condiția generală detaliată în considerentele prezentei sentințe, deoarece condamnarea vizează o faptă ce nu este sancționată, potrivit legii române, cu opedeapsă ori o măsură privativă de libertate.
Astfel, prin această hotărâre s-a dispus condamnarea numitului C. P. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de leziuni corporale comise în circumstanțe agravante, întrucât a utilizat o armă sau instrumente în scopul vătămării victimei, prevăzută de art. 582 si 585 Cod penal italian.
În fapt, s-a reținut că, la data de 13.09.2008, în Napoli, inculpatul C. P. a lovit cu un baston în cap partea vătămată, provocându-i astfel leziuni corporale vindecabile în termen de 10 zile.
Deși, potrivit legii române, fapta astfel reținută constituia infracțiune la data comiterii ei, iar autorul – minor în vârstă de 16 ani – era sancționabil cu pedeapsa închisorii conform art. 180 alin. 2 C.pen. din 1969, Curtea constată că, subsecvent intrării în vigoare a noului Cod penal, faptele de lovire incriminate în prezent de art. 193 alin. 2 C.pen., ai căror autori erau minori la data săvârșirii, pot atrage exclusiv aplicarea unei măsuri educative neprivative de libertate, conform art. 114 si art. 134 alin. 1 C.pen.
În virtutea principiului legalității pedepselor, dar si a celui reglementat de art. 6 C.pen., în determinarea naturii si a duratei sancțiunii în sensul art. 154 alin. 6 lit. b din Legea nr. 302/2004, instanța română de executare învestită cu o cerere de recunoaștere trebuie să se raporteze, în principiu, la pedeapsa prevăzută de legea în vigoare la momentul soluționării cererii de transfer, având posibilitatea de a lua în considerare legea abrogată doar în mod excepțional, în măsura în care ea ar conduce la o situație mai favorabilă pentru condamnat.
Aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 C.pen. în cazul hotărârilor străine deja recunoscute de instanțele române a fost consacrată cu titlu de principiu prin decizia obligatorie nr. 13/05.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rațiuni identice, ce țin de principiul legalității pedepselor si de evitarea unor eventuale discriminări între cetățenii români ce execută pedepse pe teritoriul României - indiferent dacă ele au fost aplicate de instanțele statului de origine ori de instanțe străine -, impunând o aplicare similară a legii si în cauzele care au ca obiect tocmai recunoașterea condamnărilor pronunțate în străinătate.
Din perspectiva acestor considerente, Curtea concluzionează că pedepsei închisorii aplicate numitului C. P. prin sentința din 19.12.2013 îi corespunde, potrivit legii române, o măsură educativă neprivativă de libertate, ce nu se circumscrie sferei de aplicabilitate a Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI si nu poate face obiectul recunoașterii în procedura reglementată de art. 154 din Legea nr. 302/2004.
c) Referitor la sentința din data de 11.05.2012 a Judecătorului pentru ședință preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli, definitivă la data de 11.03.2013, Curtea constată că una dintre cele trei infracțiuni menționate în cuprinsul său nu este incriminată în legea română, iar o recunoaștere parțială nu este posibilă datorită imposibilității de identificare a pedepsei aplicabile exclusiv pentru celelalte două infracțiuni.
Astfel, prin hotărârea menționată s-a dispus condamnarea numitului C. P. la pedeapsa de 3 ani si 8 luni închisoare si 1200 de euro amendă pentru comiterea infracțiunilor de deținere ilicită de bunuri, evadare din domiciliul forțat și conducere fără carnet de conducere, prevăzute de art. 648 bis, art. 385 alin. 1, 3 Cod penal italian si, respectiv art. 116 din D.L. nr. 285/1992.
În fapt, s-a reținut că, la data de 27.02.2012, în Napoli, în urma unui control efectuat de către lucrători de politie, inculpatul C. P. a fost surprins la volanul unui autoturism fără a deține carnet de conducere; s-a mai constatat că autoturismul era provenit dintr-un furt si că numerele de înmatriculare cu care acesta rula aparțineau, de fapt, unui alt autoturism, si, în final, că inculpatul se sustrăsese măsurii preventive a arestării în propria locuință, la care era supus în urma unei alte cauze.
Curtea constată că fapta de ”evadare din domiciliul forțat” nu era incriminată de legea română la data comiterii ei si nu este sancționată nici în prezent de art. 285 C.pen., nefiind astfel îndeplinită una dintre condițiile speciale de recunoaștere, respectiv cea prevăzută de art. 155 alin. 1 lit. b din Legea nr. 302/2004.
Deși un atare impediment nu există în cazul celorlalte două infracțiuni menționate în hotărârea de condamnare (atât conducerea fără permis, cât si tăinuirea fiind incriminate de legile penale române succesive), o eventuală recunoaștere parțială sub acest aspect este obstaculată de imposibilitatea determinării pedepselor individuale aplicate pentru cele două infracțiuni si a verificării compatibilității lor cu legea română, potrivit art. 154 alin. 8 lit. b din Legea nr. 302/2004.
În contextul unor diferențe vădite între sistemele de drept ale celor două state implicate în actuala procedură si al particularităților legislației lor penale, se constată, că în cazul unui concurs de infracțiuni, determinarea pedepsei finale în statul de condamnare a urmat un mecanism diferit de cel existent în sistemul de drept românesc, mecanism ce nu a implicat determinarea prealabilă a unor pedepse individuale pentru fiecare infracțiune componentă a pluralității.
O astfel de stabilire a pedepselor individuale are însă, conform legislației române, caracter obligatoriu atât prealabil determinării pedepsei rezultante conform art. 39 C.pen., cât si în cazul recunoașterii hotărârilor pronunțate în străinătate, în această ultimă situație fiind absolut necesară cunoașterea pedepselor individuale pentru determinarea totalului lor si verificarea subsecventă a respectării exigentelor art. 154 alin. 8 lit. b din Legea nr. 302/2004.
Instanța română de executare nu s-ar putea substitui autorității italiene de condamnare pentru a determina, ea însăși, care ar fi pedepsele individuale aplicabile fiecăreia dintre cele două infracțiuni susceptibile de recunoaștere, un astfel de demers fiind contrar nu doar particularităților procedurii de fată, ci si autorității de lucru judecat a hotărârii străine.
Pe de altă parte, autoritatea română de executare nu ar putea recunoaște pedeapsa de 3 ani si 8 luni închisoare ca atare, deoarece, contrar art. 154 alin. 9 din Legea nr. 302/2004, ar agrava astfel situația condamnatului C. P., prin impunerea executării pedepsei în discuție corespunzător comiterii a două infracțiuni, desi, în realitate, ea a fost aplicată definitiv pentru trei astfel de fapte.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea concluzionează că se impune recunoașterea unei singure hotărâri transmise de autoritățile italiene, astfel încât, în baza art. 154 alin. 6 lit. a din Legea nr. 302/2004, va admite în parte sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, va recunoaște sentința din data de 03.04.2012 pronunțată de Judecătorul pentru ședință preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli, menținută prin sentința din data de 03.10.2012 a Curții de Apel din Napoli, definitivă la data de 03.10.2012, privind pe cetățeanul român C. P..
Va dispune executarea în România a pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin hotărârea străină astfel recunoscută.
Va deduce din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 15.10.2011 până la data de 27.02.2012.
Determinarea arestului preventiv s-a realizat pe baza evaluării coroborate a certificatului inițial și a informațiilor ulterioare transmise de autoritățile italiene.
În baza art. 154 alin. 6 lit. c din Legea nr. 302/2004 va respinge cererea de executare în România a pedepselor aplicate numitului C. P. prin sentința din data de 19.12.2013 a Tribunalului de Minori din Napoli, definitivă la data de 11.02.2014 și sentința din data de 11.05.2012 pronunțată de Judecătorul pentru ședință preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli, menținută prin sentința din data de 23.01.2013 a Curții de Apel din Napoli, definitivă la data de 11.03.2013.
În baza art. 148 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina sa, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
Recunoaște sentința din data de 03.04.2012 pronunțată de Judecătorul pentru ședință preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli, menținută prin sentința din data de 03.10.2012 a Curții de Apel din Napoli, definitivă la data de 03.10.2012, privind pe cetățeanul român C. P. (fiul lui T. și L., născut la data de 12.02.1992 în Călărași, domiciliat în Călărași, ., jud. Călărași)
Dispune executarea în România a pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin hotărârea străină astfel recunoscută.
Deduce din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 15.10.2011 până la data de 27.02.2012.
Respinge cererea de executare în România a pedepselor aplicate numitului C. P. prin sentința din data de 19.12.2013 a Tribunalului de Minori din Napoli, definitivă la data de 11.02.2014 și sentința din data de 11.05.2012 pronunțată de Judecătorul pentru ședință preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli, menținută prin sentința din data de 23.01.2013 a Curții de Apel din Napoli, definitivă la data de 11.03.2013.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2015.
Președinte Grefier
S. CîrnaruSilvia D.
Red./th.red. S.C
4 ex. – 22.01.2015
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 69/2015. Curtea de... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 141/2015. Curtea... → |
|---|
