Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1036/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1036/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 1036/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1036/A
Ședința publică din data de 22 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: N. S.
JUDECĂTOR: C. V. G.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de revizuientul D. R. împotriva Sentinței penale nr.596/F din data de 25 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul revizuient D. R., personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic de apărătorul ales, avocat C. R. D., în baza împuternicirii . nr._/2014 (atașată la fila 13 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.
Apărătorul ales al apelantului revizuient D. R. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de prima instanță, iar, în rejudecarea cauzei, admiterea în principiu a cererii de revizuire. Susține că instanța Curții de Apel București, cu ocazia judecării apelului pe fondul cauzei, fiind sesizată de procuror cu cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat având ca obiect bunuri din patrimoniul cultural, nesusținută de documente, a refuzat să dispună amânarea cauzei și să solicite Parchetului probe suplimentare, care să îi susțină cererea, rămânând în pronunțare și admițând apelul acestuia, în defavoarea inculpatului. Ulterior, apărarea a fost în măsură să prezinte un înscris nou, necunoscut la momentul pronunțării hotărârii definitive pe fondul cauzei, care emană de la Ministerul Educației, Culturii și Științei din Olanda, din care rezultă că tablourile la care se referă acea hotărâre nu fac obiectul unei protecții speciale, nefiind înregistrate în patrimoniul cultural al țării respective, astfel că nici în România nu sunt supuse unei protecții juridice specifice. Acest înscris probează o împrejurare nouă și este de natură să determine schimbarea temeiului juridic al condamnării definitive a revizuientului și, implicit, a pedepsei aplicate acestuia. În consecință, solicită să se constate admisibilă cererea de revizuire formulată în prezenta cauză, întrucât încadrarea juridică în raport cu care a fost pronunțată, în apel, condamnarea definitivă a revizuientului este lipsită de temei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de revizuient, ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe, ca legală și temeinică, întrucât, în speță, raportat la cazul de revizuire pe care se întemeiază cererea dedusă judecății, prevăzut de art.453 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală, nu se invocă fapte sau împrejurări apte să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, tinzându-se doar la schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea unei forme agravate a infracțiunii de furt calificat, care nu este posibilă pe calea revizuirii.
Apelantul revizuient D. R., personal, în ultimul cuvânt, arată că se raliază concluziilor formulate de apărătorul său ales.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.596/F din data de 25 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 3 București, în temeiul art.459 alin.5 din Codul de procedură penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr.1746/F/2013 a aceleiași instanțe (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.168/A/2014 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală), formulată de revizuientul D. R., iar, potrivit art.275 alin.2 din același cod, l-a obligat pe acesta la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, prin Sentința penală nr.1746/F din data de 26 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr._/301/2013, s-a dispus condamnarea inculpatului D. R., între altele, la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.a, g, i, alin.2 lit.a și alin.4 din vechiul Cod penal cu aplic. art.3201 din vechiul Cod de procedură penal. Sentința respectivă a rămas definitivă prin Decizia penală nr.168/A din data de 26 februarie 2014 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, conform căreia, admițându-se apelurile declarate de P. și de inculpatul respectiv, acesta din urmă a fost condamnat, între altele, la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1 - art.229 alin.1 lit.b, d și alin.2 lit.a din noul Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 din noul Cod de procedură penală.
Prin cererea de revizuire dedusă judecății, autorul acesteia a susținut că, potrivit unei adrese emise de Ministerul Educației, Culturii și Științei din Olanda la data de 28 mai 2014 (ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare), tablourile sustrase din muzeul Kunsthal nu fac parte din patrimoniul cultural al țării respective și, astfel, încadrarea juridică dată infracțiunii săvârșite de el, prin reținerea variantei agravate prevăzute de art.229 alin.2 lit.a din noul Cod penal, este greșită.
Prima instanță a constatat însă că această împrejurare, deși nouă, nu poate servi ca temei al revizuirii hotărârii definitive de condamnare, întrucât nu dovedește netemeinicia acelei hotărâri, conform cazului prevăzut de art.453 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală, neputând conduce la pronunțarea unei soluții diametral opuse, respectiv de achitare sau de încetare a procesului penal.
Împotriva sentinței penale anterior menționate, a declarat apel în termenul legal (la data de 01 iulie 2014, când a fost comunicată copie de pe minuta acesteia) revizuientul D. R. (printr-o cerere formulată, în numele său, de către apărătorul ales).
Cererea de apel a revizuientului a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 16 iulie 2014.
Prin motivele scrise de apel (atașate la filele 3-8 din dosar) și cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), revizuientul apelant, care a beneficiat de asistența juridică a apărătorului său ales, a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire, sens în care a reiterat, drept împrejurare nouă, aspectul ce rezultă din aceeași adresă a Ministerului Educației, Culturii și Științei din Olanda prezentată primei instanțe, și anume că tablourile sustrase din muzeul Kunsthal nu fac parte din patrimoniul cultural (național sau mondial) și, astfel, nu sunt supuse unei protecții juridice speciale nici pe teritoriul statului român și a susținut că această împrejurare constituie temei pentru revizuirea hotărârii definitive de condamnare, întrucât, prin hotărârea respectivă, în lipsa cunoașterii împrejurării anterior menționate și în condițiile inexistenței oricărei probe în sens contrar, s-a stabilit, pentru infracțiunea săvârșită de el, o încadrare juridică greșită, mai gravă și, implicit, o pedeapsă mai mare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul astfel invocat, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată că apelul cu judecarea căruia a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, prin care poate fi înfrântă, în mod excepțional, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive, numai în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.
Conform dispozițiilor art.453 alin.1 lit.a, alin.3 și alin.4 din Codul de procedură penală, incidente în speță în raport cu unicul motiv pe care se întemeiază cererea dedusă judecății, revizuirea unei hotărâri definitive, în favoarea persoanei condamnate, este admisibilă numai dacă împrejurarea nouă invocată de aceasta (pretins necunoscută la judecarea pe fond a cauzei) poate dovedi netemeinicia acelei hotărâri, ceea ce presupune că împrejurarea respectivă este aptă să determine o altă soluție decât condamnarea.
Or, în speță, astfel cum însuși revizuientul susține, împrejurarea nouă prezentată în susținerea cererii sale nu are o astfel de aptitudine, întrucât, prin invocarea acesteia, se urmărește numai schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul înlăturării unei variante agravate a infracțiunii de furt calificat și, implicit, stabilirea unei pedepse mai mici, iar nicidecum o soluție contrară celei de condamnare, a cărei autoritate de lucru judecat nu o poate astfel înfrânge.
În consecință, deoarece împrejurarea invocată nu conduce, în mod evident, la stabilirea existenței unui temei legal care să permită revizuirea hotărârii definitive de condamnare, nefiind îndeplinită astfel condiția de admisibilitate prevăzută de art.459 alin.3 lit.e din Codul de procedură penală, Curtea constată că prima instanță a respins, în mod corect, ca inadmisibilă, cererea revizuientului, potrivit dispozițiilor art.459 alin.5 din același cod.
Față de aceste considerente și întrucât, nici din oficiu, nu se constată motive de desființare a sentinței penale atacate, Curtea, în temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul D. R., care, aflându-se în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.275 alin.2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul D. R. împotriva Sentinței penale nr.596/F din data de 25 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr._ .
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe apelantul revizuient la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. S. C. V. G.
GREFIER,
D. S.
Red./Th.red.jud.C.V.G./gref.V.M.C.
Ex.2 / 07 octombrie 2014
J.S.3.București - jud.A.U.
| ← Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1035/2014.... → |
|---|
