Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1073/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1073/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 1073/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1073
Ședința publică din data de 25 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. D. G.
JUDECĂTOR: I.-T. C. B.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. M..
Pe rol, se află pronunțarea asupra apelurilor formulate de asigurătorul . Sibiu și partea civilă A. D. Ș. împotriva sentinței penale nr.129 din data de 5.06.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2014 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, în temeiul art.391 alin.1 NCPP, a stabilit data pronunțării astăzi, 25 septembrie 2014, când, în aceeași compunere, a decis astfel:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.129 din data de 5.06.2014, pronunțată de Judecătoria Urziceni, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului D. V. din infracțiunea prev. de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul penal din 1969 în infracțiunea prev. de art. 196 alin. 2 și 3 din Codul penal din 2009 rap. la art. 194 alin. 1 lit. a și e C.pen. din 2009, art. 193 alin. 2 C.pen. din 2009 și art. 5 C.pen. din 2009.
În baza art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen. din 2009, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul D. V. [CNP_, fiul lui V. S. și A., născut la data de 29.12.1983, în municipiul Iași, județul Iași, domiciliat în municipiul Ploiești, . nr. 228 A, ., de cetățenie română, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, studii superioare, inginer, posesor al C.I. . nr._, fără antecedente penale], la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 71 C.pen. din 2009, a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. din 2009, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni, stabilit în conformitate cu disp. art. 82 C.pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și art. 84 C.pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de părțile civile A. V., A. G., P. D. și P. A., cu domiciliul procesual ales în municipiul București, .. 53 A, .. 2, ., sector 6.
În baza art. 19 C.proc.pen., art. 397 C.proc.pen., rap. la art. 1349 Cod civil, art. 1357 Cod civil, art. 1381 Cod civil, art. 1385 Cod civil, art. 1386 Cod civil, art. 1391 Cod civil, art. 1392 Cod civil, a fost admisă - în parte - acțiunea civilă formulată de către partea civilă A. D. - Ș., domiciliată în municipiul Urziceni, ., județul Ialomița.
A fost obligat inculpatul D. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente .. (cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova), la plata către partea civilă A. D. - Ș. a sumei de 1.100 EURO - echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând daune materiale, precum și la plata sumei de 15.000 EURO - echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând daune morale.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 19 C.proc.pen., art. 397 C.proc.pen., rap. la art. 1349 Cod civil, art. 1357 Cod civil, art. 1381 Cod civil, art. 1385 Cod civil, art. 1386 Cod civil, art. 1392 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de S. U. de Urgență București, cu sediul în municipiul București, .. 169, sector 5 și a fost obligat inculpatul D. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente .., la plata către S. U. de Urgență București a sumei de 11.454,20 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 19 C.proc.pen., art. 397 C.proc.pen., rap. la art. 1349 Cod civil, art. 1357 Cod civil, art. 1381 Cod civil, art. 1385 Cod civil, art. 1386 Cod civil, art. 1392 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de S. Județean de Ambulanță Ialomița, cu sediul în municipiul Slobozia, ., județul Ialomița și a fost obligat inculpatul D. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente .., la plata către S. Județean de Ambulanță Ialomița a sumei de 303,64 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
S-a luat act că S. M. Urziceni, cu sediul în municipiul Urziceni, ., județul Ialomița, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a menționat că sentința este opozabilă asigurătorului de răspundere civilă S.C. C. Asigurări S.A. (cu sediul social în municipiul Sibiu, .. 2, Centrul de Afaceri, Turnul A, . Sibiu, prin sucursala Slobozia), prin Sucursala Slobozia (cu sediul în municipiul Slobozia, . A, județul Ialomița), sub aspectul obligării inculpatului D. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente .., la plata despăgubirilor civile către părțile civile A. D. - Ș., S. U. de Urgență București și S. Județean de Ambulanță Ialomița.
În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente .., la plata către stat a sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 18 septembrie 2012, în jurul orei 16:05, inculpatul D. V., în timp ce conducea autoutilitara marca Citroen Jumper, cu numărul de înmatriculare_, pe DN 2, în afara localității Coșereni, pe sensul de mers dinspre municipiul București către municipiul Urziceni, pe fondul nerespectării regulilor de circulație rutieră, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Skoda O. cu numărul de înmatriculare_, producând un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a numitei A. D. - Ș., leziunile produse necesitând pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale, punându-i în primejdie viața și determinând producerea unei infirmități permanente ca urmare a splenectomiei.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza mijloacelor de probă administrate la urmărirea penală, probe pe care inculpatul și le-a însușit și a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată, iar instanța de fond le-a individualizat și analizat pe larg.
În ședința publică din data de 22 mai 2014, în conformitate cu art. 377 alin. 4 C.proc.pen. coroborat cu art. 386 alin. 1 C.proc.pen. și art. 5 C.pen. din 2009, s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu cu aplicarea legii penale mai favorabile din infracțiunea prev. de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul penal din 1969 în infracțiunea prev. de art. 196 alin. 2 și 3 din Codul penal din 2009 rap. la art. 194 alin. 1 lit. a și e C.pen. din 2009, art. 193 alin. 2 C.pen. din 2009 și art. 5 C.pen. din 2009.
Judecătorul fondului a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în rechizitoriu, cu următoarea motivare:
Potrivit art. 5 alin. 1 din actualul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Având în vedere că la data săvârșirii faptei (18.09.2012) era în vigoare Codul penal din 1969, iar la data de 01.02.2014, înainte de judecarea cauzei, a intrat în vigoare Codul penal din 2009, instanței îi incumbă obligația de a face aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin decizia nr. 265 din 06 mai 2014, definitivă și general obligatorie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Având în vedere această decizie, în privința aplicării art. 5 Cod penal, respectiv determinarea legii penale mai favorabile, instanța de fond a reținut că legea penală mai favorabilă se determină prin alegerea uneia dintre legile penale succesive și aplicarea aceleia care, în ansamblu, apare ca fiind mai favorabilă inculpatului, iar nu prin alegerea din legile penale succesive a celor mai favorabile dispoziții și combinarea lor. Dacă s-ar aplica teoria determinării legii penale mai favorabile folosind criteriul așa-numitelor instituții autonome (ce nu sunt definite clar nici în doctrină, nici în jurisprudență și nici în lege), judecătorul s-ar afla în situația de a crea lex terția, fără niciun temei legal, încălcând principiul constituțional al separației puterilor în stat, puterea judecătorească asumându-și atribute ce aparțin exclusiv puterii legislative.
În continuare, instanța de fond a procedat la determinarea legii penale mai favorabile în raport cu diferite criterii pe care le-a apreciat ca fiind relevante.
Analizând comparativ textele de lege relevante în cauză, instanța de fond a apreciat că este mai favorabilă legea penală în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, respectiv dispozițiile 184 alin. 2 și 4 și art. 81 din Codul penal din 1969, având în vedere următoarele aspecte:
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. din 1969, era închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Articolul 196 alin. 2 și 3 din actualul Cod penal prevede pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, astfel încât dispozițiile legii noi ar apărea ca fiind mai favorabile sub acest aspect. Totuși, ținând seama de faptul că independent de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, instanța trebuie să aibă în vedere și alte criterii, cum ar fi modalitatea de executare, se constată că acest criteriu nu este singurul relevant în privința determinării legii penale mai favorabile. Mai mult, limitele pentru pedeapsa închisorii sunt aceleași. Este adevărat că Noul Cod prevede și posibilitatea aplicării amenzii, însă nu numai că instanța nu a apreciat oportună și suficientă aplicarea unei amenzi penale, dar însuși inculpatul, prin apărător, a solicitat să i se aplice pedeapsa cu închisoarea, neavând mijloacele financiare necesare în vederea plății amenzii.
Sub aspectul modalității de executare a pedepsei închisorii, dispozițiile art. 81 din Codul penal din 1969 sunt favorabile raportat la dispozițiile art. 83 din Codul penal în vigoare, având în vedere că reglementarea anterioară nu prevedea nicio obligație în sarcina condamnatului în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei.
Reglementarea art. 81 și următoarele C.pen. din 1969 este mai favorabilă în primul rând prin prisma condițiilor de acordare: neexistând limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicate pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, iar obligațiile de pe durata termenului de încercare sunt mai puține. Singurul element prin prisma căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este durata termenului de încercare. Instanța apreciază însă că acest element este insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă. La această concluzie se ajunge și din lecturarea art. 15 alin. 1 din Legea de punere în aplicare a Codului penal, potrivit căruia măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . legii noi. Prin urmare, legiuitorul prezumă că vechea modalitate de individualizare este mai favorabilă, nefiind necesară modificarea acesteia ca efect al intrării în vigoare a dispozițiilor privind amânarea. Pe de altă parte, art. 16 alin. 2 din același act normativ prevede că pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanța de fond a avut în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere. Deși textul se referă la suspendarea sub supraveghere, instanța apreciază că principiul instituit – prevalența conținutului față de durata termenului de încercare – se aplică și ipotezei analizate mai sus.
Judecătorul fondului a concluzionat că – în drept - fapta inculpatului D. V. - care la data de 18.09.2012, în jurul orelor 16:05, în timp ce conducea autoutilitara marca Citroen Jumper cu numărul de înmatriculare_ pe DN 2, în afara localității Coșereni, pe sensul de mers dinspre municipiul București către municipiul Urziceni, pe fondul nerespectării regulilor de circulație rutieră, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Skoda O. cu numărul de înmatriculare_, producând un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate A. D. - Ș., leziunile produse necesitând pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale, punându-i în primejdie viața și determinând producerea unei infirmități permanente ca urmare a splenectomiei - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. din 1969.
La stabilirea și individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, judecătorul fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În acest sens, instanța de fond a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, după cum rezultă din fișa de cazier.
De asemenea, s-a reținut și atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii, rezultând din comportarea sinceră în cursul procesului, având o conduită constant sinceră, inculpatul fiind vizibil marcat de acest eveniment. Au fost avute în vedere și înscrisurile în circumstanțiere depuse (fila 281), din care rezultă că inculpatul nu a creat niciodată probleme în comunitate, este o persoană care s-a remarcat prin respect, onestitate și comportament decent.
Față de aceste criterii, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 10 luni închisoare este de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, precum și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, motiv pentru care va condamna pe inculpat la pedeapsa cu închisoarea în acest cuantum.
S-a arătat că poziția de recunoaștere a faptei, valorificată de inculpat prin prisma dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen., în raport cu dispozițiile art. 74 C.pen., nu justifică reținerea vreuneia dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 C.pen. și nici reducerea pedepsei, astfel cum au fost solicitate de către apărare. Chiar dacă inculpatul a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul solicitând aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen., pedeapsa de 10 luni închisoare, astfel cum urmează a fi stabilită de instanță, reflectă o individualizare temeinică, conform dispozițiilor art. 74 Cod penal.
Cu toate acestea, având în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, judecătorul fondului a apreciat că scopul deopotrivă sancționator și preventiv al pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia, motiv pentru care, în baza art. 81- art. 82 C.pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni.
Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a reținut că persoana vătămată A. D. - Ș. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.000 Euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plății), reprezentând daune materiale, precum și cu suma de 98.000 Euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plății), reprezentând daune morale. S. U. de Urgență București s-a constituit parte civilă cu suma de 11.454,20 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de spitalizarea părții civile A. D. - Ș.. De asemenea, S. Județean de Ambulanță Ialomița s-a constituit parte civilă cu suma de 303,64 lei, reprezentând contravaloarea serviciului de intervenție. În faza de urmărire penală s-au constituit părți civile și numiții A. V., A. G., P. D. și P. A., fără a indica cuantumul sumelor solicitate.
Potrivit art. 1349 din Codul civil: ,,Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Totodată, art. 1357 C.civil are următorul conținut: ,,Cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Instanța de fond a avut în vedere și disp. art. 1392 Cod civil, potrivit cărora: ,,Cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătății victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli”.
Din aceste dispoziții legale, reies următoarele condiții cumulative care trebuie îndeplinite pentru a se putea acorda despăgubiri unei persoane păgubite: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Instanța de fond a reținut că, la data comiterii infracțiunii, inculpatul se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu conform contractului individual de muncă nr. 99 in 21.10.2011, încheiat cu partea responsabilă civilmente .. (filele 108 – 110 d.u.p.), astfel încât angajatorul are calitatea de comitent, devenind incidente disp. art. 1373 din Codul civil, potrivit cărora: ,,Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia. Comitentul nu răspunde dacă dovedește că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea să cunoască la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate”.
Conform art. 1382 din Codul civil: ,,Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat”.
Ca atare, în conformitate cu aceste dispoziții legale, partea responsabilă civilmente urmează a fi obligată în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile către părțile civile.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a constatat că fapta săvârșită de inculpatul D. V. reprezintă în planul dreptului civil o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, săvârșită cu vinovăție, fiind probată legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultatul socialmente periculos, astfel încât devin aplicabile în cauză dispozițiile art. 1349 Cod civil, art. 1357 Cod civil, art. 1381 Cod civil, art. 1385 Cod civil, art. 1386 Cod civil, art. 1391 cod civil și art. 1392 Cod civil, potrivit cărora oricine cauzează prin fapta sa un prejudiciu altei persoane, este obligat la repararea acestuia.
Cu privire la prejudiciul material în cuantum de 2.000 Euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plății), invocat de către partea civilă A. D. - Ș., instanța a reținut că prin înscrisuri și declarații de martori s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu în cuantum de 1.100 Euro. Astfel, partea civilă a achitat contravaloarea expertizei tehnice auto, respectiv suma de 1.570,70 lei, conform chitanței nr._ din data de 26.02.2013 (fila 299 dosar). De asemenea, s-a mai făcut dovada achitării sumei de 25 lei, reprezentând taxa de expertiză medico-legală (fila 33 d.u.p.), sumei de 242 lei, reprezentând contravaloarea protezei pentru articulația gleznei (fila 296). La fila 297 din dosar s-au depus fotocopii de pe 5 bonuri fiscale, a căror valoare totală, însumată cu valorile menționate anterior, dovedesc un prejudiciu în cuantum de 2.000 lei. Diferența până la suma de 1.100 Euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plății), ce urmează a-i fi acordată, este reprezentată de sumele cheltuite în perioada de spitalizare, precum și de alimentația specială din acea perioadă. Astfel, martora A. R. (filele 343-344) a declarat că fiica sa a cheltuit în spital suma de 400 Euro, declarația sa coroborându-se cu depoziția celuilalt martor, care a precizat suma totală. De asemenea, din declarațiile martorilor, se mai reține că partea civilă răcea frecvent și că a avut nevoie inclusiv de o alimentație specială.
Suma totală de 1.100 Euro a fost confirmată de martora D. S. M. (filele 341-342), care a declarat că partea civilă a suportat costurile expertizei, cheltuielile de spitalizare, contravaloarea medicamentelor și a transportului la medici, estimând totalul cheltuielilor la suma de 5000 lei. Partea civilă A. D. – Ș. nu a făcut dovada întregii sume solicitate cu titlu de daune materiale, respectiv 2.000 Euro, instanța neputând acorda despăgubiri civile decât în măsura în care acestea au fost dovedite.
Prejudiciul suferit însă de o persoană poate fi nu doar de ordin material, ci și moral, în acest sens art. 19 alin. 5 C.proc.pen. prevăzând că acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.
Totodată, art. 1391 alin. 1 din Codul civil prevede următoarele: ,,În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială”.
Astfel, în privința prejudiciului moral suferit de către partea civilă A. D. - Ș., instanța de fond a apreciat că existența acestuia rezultă din însăși săvârșirea faptei, suferința fizică și morală pricinuită fiind de natură a justifica acordarea daunelor morale.
Deși o cuantificare a prejudiciului moral este mai greu de realizat, reținând totodată că și în privința despăgubirilor morale pretențiile formulate sunt exagerate (98.000 Euro), instanța a admis doar în parte cererea, considerând că suma de 15.000 EURO - echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plății, constituie o reparație justă, echitabilă și suficientă, fără a se transforma într-o modalitate de îmbogățire. Este de necontestat suferința fizică și morală pricinuită prin fapta inculpatului, avându-se în vedere infirmitatea permanentă produsă prin extirparea splinei. Din declarațiile martorilor, instanța de fond a reținut că persoana vătămată era o persoană activă înainte de accident, obișnuia să facă sport, însă în prezent obosește foarte repede, răcește frecvent și nu mai poate desfășura toate activitățile anterioare. În plus, splenectomia prezintă o . riscuri de a dezvolta multe afecțiuni de-a lungul vieții. Fiind un organ important în producerea de anticorpi, lipsa acestuia poate conduce la infecții repetate.
Față de cele arătate, instanța de fond a apreciat că, în contextul circumstanțelor cauzei, fără a minimaliza în vreun fel suferințele reale ale persoanei vătămate A. D. – Ș., suma de 15.000 Euro constituie o satisfacție echitabilă, suma solicitată de aceasta, respectiv 98.000 Euro, nu numai că este exorbitantă și ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză, însă ar reprezenta și o sarcină disproporționată și excesivă ce le-ar reveni celor care urmează a fi obligați la plata acesteia.
Privitor la acțiunea civilă formulată de părțile civile S. U. de Urgență București și S. Județean de Ambulanță Ialomița, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: ,,(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
(2) Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective”.
Analizând deconturile de cheltuieli depuse în susținerea acestora (filele 51-53 d.u.p., 112-115 d.u.p.), din care rezultă că persoanei vătămate i-au fost prestate servicii medicale, instanța de fond a reținut că acțiunea formulată de ambele părți civile este întemeiată, pe cale de consecință, dispunând obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 11.454,20 lei către partea civilă S. U. de Urgență București și la plata sumei de 303,64 lei către partea civilă S. Județean de Ambulanță Ialomița.
S-a luat act că S. M. Urziceni nu s-a constituit parte civilă în cauză, deși a fost legal citat cu mențiunea că are dreptul de a se constitui parte civilă în cauză.
Instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de părțile civile A. V., A. G., P. D. și P. A., având în vedere că nu s-a făcut dovada prejudiciului suferit de aceste părți civile. Nu numai că nu s-a indicat suma solicitată de fiecare parte civilă și ce anume reprezintă, dar nici nu s-a dovedit existența unui prejudiciu provocat acestora.
Întrucât la data producerii accidentului, autovehiculul condus de către inculpat era asigurat conform poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./17/G17/HR0 nr._ din data de 23.11.2011, emisă de către S.C. C. A.. S.A. (fila 101 d.u.p.), instanța de fond a arătat potrivit art. 86 din Noul Cod de procedură penală, din cuprinsul căruia rezultă că partea responsabilă civilmente este persoana chemată să răspundă potrivit legii civile pentru pagubele produse prin fapta inculpatului, coroborate cu art. 1373 alin. 1 și 2 din Codul civil, în baza căruia este reglementată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, în ipoteza vizată de aceste dispoziții legale este vorba despre o răspundere pentru fapta altei persoane.
Or, în cazul asigurărilor de răspundere civilă, societățile de asigurare au o obligație de a despăgubi persoanele păgubite prin fapta inculpatului, în cazul producerii riscului asigurat, în limitele contractului sau a legii. Plata despăgubirilor se face în temeiul contractului de asigurare și nu se întemeiază pe ideea de culpă, ce caracterizează răspunderea pentru fapta altei persoane. Odată dovedită culpa asiguratului, societatea de asigurare despăgubește partea civilă în limitele contractului sau în limitele stabilite prin anumite norme legale incidente, pe când partea responsabilă civilmente răspunde pentru întreaga pagubă cauzată de persoana pentru care este ținută a răspunde.
Mai mult decât atât, natura juridică a obligației asumate de asigurator prin încheierea contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto este total diferită de răspunderea pentru fapta altei persoane stabilită în cadrul raportului de prepușenie, respectiv de subordonare între comitent și prepusul său.
Astfel, solidaritatea pasivă este o excepție de la regula de drept comun a divizibilității obligației, astfel încât ea trebuie stipulată expres, fie în contract, fie în lege, întrucât nu se prezumă; or, din acest punct de vedere, Legea nr. 136/1995 nu prevede o asemenea solidaritate, aceasta nefiind prevăzută nici în contractul de asigurare.
Așadar, apreciind că societatea de asigurare nu poate fi nici obligată în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile și nici nu se poate dispune obligarea sa exclusivă la plata despăgubirilor civile către partea civilă, instanța a constatat că sentința este opozabilă, sub aspectul laturii civile, asigurătorului de răspundere civilă obligatorie. În același sens s-a pronunțat recent și instanța de control judiciar, Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală – Decizia nr. 467 A din 10.04.2014 din dosarul nr._ (854/2014).
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat apel asigurătorul S.C. C. A.. S.A. Sibiu și partea civilă A. D. Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub un singur aspect, acela al greșitei soluționări a laturii civile a cauzei, în sensul că asigurătorul apreciază despăgubirile civile ca fiind exagerate, iar partea civilă le-a apreciat ca fiind mult prea reduse, față de suferințele îndurate.
Examinând probele dosarului și verificând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate și a prevederilor art.417 din Noul Cod de procedură penală, Curtea constată următoarele:
Curtea apreciază drept fondat apelul formulat de partea civilă A. D. Ș..
Sub aspectul laturii penale, prima instanță a reținut în mod corect situațiile de fapt și de drept, niciunul dintre participanți necriticând sentința Judecătoriei Urziceni sub acest aspect.
În ceea ce privește latura civilă, deși în mod just prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în opinia Curții de Apel, despăgubirile acordate sunt într-un cuantum prea scăzut.
Curtea constată că, în urma infracțiunii săvârșite de inculpat, partea civilă A. D. Ș. a suferit severe afecțiuni psiho-fizice, acesteia fiindu-i extirpată splina și rămânând cu infirmitate fizică permanentă.
Lipsa splinei la o persoană tânără este de natură a-i afecta sever posibilitățile de evoluție socio-profesională, aceasta căpătând o incapacitate de a face efort susținut, existând și o predispoziție la accidente vasculare premature.
Suma solicitată, respectiv 100.000 euro, apare ca fiind una decentă și rezonabilă, dovedind o dată în plus că partea civilă nu dorește decât acoperirea prejudiciului, nu și îmbogățirea nejustificată.
Curtea este pe deplin conștientă de realitatea sistemului medical românesc și de plățile informale de notorietate care se fac de către pacienți pentru a beneficia de un tratament corect, astfel încât, suma de 2.000 euro, pretinsă cu titlu de despăgubiri materiale, urmează a fi acordată în totalitate.
Daune morale, în cuantum de 98.000 euro, solicitate de partea civilă apar și ele ca fiind rezonabile și urmează a fi acordate în totalitate, atât ca praetitum juventutis, cât și ca praetium doloris.
Apelul asiguratorului urmează a fi respins, pentru considerentele pe care Curtea le-a exprimat anterior, în sensul că nu se pune problema micșorării daunelor, ci a majorării acestora, după cum s-a arătat în cele ce preced.
În aceste condiții, Curtea va modifica sentința apelată, în sensul considerentelor anterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul formulat de partea civilă A. D. Ș. împotriva sentinței penale nr.129 din data de 5.06.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința apelată și în fond, rejudecând:
Obligă pe inculpatul D. V., în solidar cu părțile responsabile civilmente .. și S.C. C. A. S.A. la plata a 100.000 EUR, în echivalent în lei, la cursul BNR, la data plății în favoarea părții civile A. D. Ș., cu titlul de despăgubiri civile (2.000 EUR daune materiale și 98.000 EUR despăgubiri materiale pentru prejudiciul moral).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de S.C. C. A. S.A..
Obligă pe apelanta S.C. C. A. S.A. la plata a 1.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. D. G. I.-T. C. B.
GREFIER,
D. T.
red.M.D.G.
dact.L.G.
ex.15
red.G.-F.N.-Jud.Urziceni
| ← Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 1097/2014. Curtea... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1130/2014. Curtea... → |
|---|
