Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1833/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1833/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 1833/2013
Dosar nr._
Număr în format vechi_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1833/R
Ședința publică din data de 04.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: C.-C. C.
JUDECĂTOR: A. A. R.
GREFIER: C.-M. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. M..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de recurentul inculpat V. V. împotriva sentinței penale nr. 673/09.07.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat V. Ș. personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, avocat, I. L. E., cu împuternicire avocațială nr._ din data de 12.08.2013, emisă de Baroul București și atașată la fila 6 din dosar, lipsă fiind reprezentantul legal V. Ș., intimatul parte vătămată D. I. și intimatul S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul recurentului inculpat învederează Curții împrejurarea că reprezentantul legal V. Ș. solicită amânarea cauzei, întrucât din motive medicale este în imposibilitate de prezentare la acest termen de judecată.
Curtea pune în discuție cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul legal V. Ș..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii de amânare a cauzei, având în vedere că cererea nu este dovedită prin nici un act justificativ în sensul celor precizate, cu atât mai mult cu cât, prezenta acestuia la soluționarea cauzei nu este obligatorie.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul legal V. Ș., întrucât nu este dovedită imposibilitatea acestuia de prezentare la acest termen de judecată, cu atât mai mult cu cât reprezentantul legal are termen în cunoștință, iar prezența sa la soluționarea cauzei nu este obligatorie.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 340 Cod procedură penală, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului astfel declarat, care vizează schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1) și art. 209 alin. 2 lit.b) în infracțiunea de însușire a bunului găsit prevătzută de art. 216 Cod penal.
Totodată, precizează că bunurile, respectiv vesta, geaca, cartea de identitate au fost predate în ziua următoare comiterii presupusei fapte, în concret la data de 25.04.2013. Mai mult, arată că inculpatul nu a avut în nici un moment intenția de a reține bunurile respective ori de a le folosi în interes propriu.
De asemenea, apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1) – 209 alin. 2) lit. b) Cod penal, întrucât niciunul din martorii care au fost audiați, atât la organele de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, nu au precizat dacă l-au văzut pe inculpat sustrăgând acele bunuri.
În subsidiar, în măsura admiterii cererii de schimbare de încadrare juridică în infracțiunea de însușire a bunului găsit, apreciază că se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) Cod procedură penală.
Totodată, în măsura în care cererea de schimbare de încadrare juridică nu se impune a fi reținută, solicită achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b ind. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea unei sancțiuni administrative, apreciind că prejudiciul a fost recuperat în totalitate, cu atât mai mult cu cât partea vătămată D. I. nu s-a constituit parte civilă. Astfel, arată că din declarația martorului audiat în fața instanței de fond rezultă că familia V. este o familie respectabilă și liniștită, iar delicvența juvenilă a inculpatului a fost determinată pe fondul decesului mamei acestuia, moment în care tatăl nu a mai avut nici un control asupra inculpatului.
De asemenea, arată că inculpatul are caracterizări favorabile din partea vecinilor și a colegilor de școală, iar din concluziile raportului de evaluare depus la dosarul cauzei rezultă că acesta se poate îndrepta socialmente comportamentul, în măsura în care familia îl va susține și îi va oferi un mediu adecvat în acest sens.
Mai mult, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 72, art. 74 lit. b și art. 76 Cod penal, pedeapsa aplicată fiind mult prea severă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat. Astfel, cu privire la schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de însușire a bunului găsit, o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât bunurile părții vătămate nu au fost lăsate într-un loc, care prin natura sa, ar conduce la ideea că ar fi abandonate. Mai mult, arată că bunurile au fost sustrase de către inculpat în momentul în care părțile vătămate efectuau lucrări de montare la ghena de gunoi.
Totodată, precizează că pe lângă sustragerea bunurilor, inculpatul a reproșat părților vătămate că acestea au făcut zgomot, sens în care a fost trezit din somn, aspect care rezultă din declarația părții vătămate coroborate și cu declarația martorului V..
De asemenea, apreciază că nu se impune achitarea inculpatului pentru însușirea bunului găsit, întrucât bunurile au fost restituite, conform susținerilor apărării, având în vedere că această restituire nu s-a datorat activității voluntare a inculpatului. Mai mult, arată că această împrejurare rezultă din declarația martorului V. dată în cursul cercetării judecătorești, din are care rezultă că tatăl inculpatului a fost cel care l-a contactat telefonic și rugându-l să înapoieze bunurile sustrase părții vătămate, însă inculpatul nu a procedat în acest fel, motiv pentru care partea vătămată a sesizat organele abilitate.
Totodată, din declarația părții vătămate rezultă că vesta i-a fost restituită pe bază de dovadă la secția de poliție, iar telefonul sustras de către tatăl inculpatului, cheia de la mașină, fiind aruncată în lift și recuperată cu ajutorul administratorului de la . privire la solicitarea subsidiară de reducere a cuantumului pedepsei, apreciază că nu se impune, în condițiile în care inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională, acesta suferind anterior două condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, cu atât mai mult cu cât, instanța a coborât cuantumul pedepsei sub minimul special, dând relevanță circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. 2, reținându-se și acoperirea parțială a prejudiciului.
Recurentul inculpat V. V., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta săvârșită, dorește să-și continue studiile, să fie alături de tatăl său și să-și îndrepte comportamentul.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului formulat,constată următoarele:
Judecătoria Sectorului 1 București ,prin sentința penală nr. 673/09.07.2013, pronunțată în dosarul nr._ ,a hotărât următoarele:
În baza art. 334 C.pr.pen. respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul V. V. din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 2 lit. b C.pen. în infracțiunea de însușirea bunului găsit prev. de art. 216 alin. 1 C.pen.
În baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 40, art. 99 și urm. C.pen. și art. 74 alin. 2 C.pen. rap. la art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. condamnă pe inculpatul V. V. (fiul lui Ș. și J., născut la data de 19.06.1995 în București, CNP_) domiciliat în București, ., nr. 115-117, ., ., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii de furt calificat.
In baza art. 71 al.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
În baza art. 83 C.pen. rap. la art. 110¹ C.pen. revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 66/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 585/28.03.2013 a Curții de Apel București, pe care o adaugă la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani si 2 luni închisoare.
In baza art. 71 al.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
În baza art. 86 ind 5 C.pen. rap. la art. 85 alin. 1 și 2 C.pen. anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 747/06.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare la data de 25.03.2013.
În baza art. 40 C.pen. rap. la art. 36 alin.1 C.pen., art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. contopește pedeapsa aplicată prin prezenta astfel cum a fost adăugată la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 66/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 585/28.03.2013 a Curții de Apel București, cu pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 747/06.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare la data de 25.03.2013, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 10 luni închisoare.
In baza art. 71 al.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
În baza art. 36 alin. 3 C.pen. si art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 04.12.2012 la 06.03.2013 și durata reținerii și arestării preventive din prezenta cauză de la data de 25.04.2013 la zi.
În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 14 și art. 346 C.pr.pen ia act că partea vătămată D. I. a renunțat la judecarea acțiunii civile, prejudiciul fiind recuperat.
În baza art.191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 09.05.2013, emis de P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr. 5994/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor V. V., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 99 și urm. C.pen.
În fapt, prin actul de sesizare al instanței, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că la data de 24.04.2013, in jurul orei 11,00, in timp ce se afla in scara A a blocului nr. 6 de pe .. 115, sector 1, inculpatul V. V. a sustras in scopul insusirii pe nedrept o vesta apartinand partii vatamate D. I., in care se aflau un portofel, cheile masinii, suma de 28 lei, un telefon mobil si actul de identitate, precum si o bluza de trening apartinand martorului V. V..
Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate D. I. (f. nr. 13-16); proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto (f. nr. 27-30); declarațiile martorului V. V. (f. nr. 31-33); declarațiile martorului B. S. I. (34-35); declarațiile inculpatului V. V. (f. nr. 17-18, 22-26); procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere din grup a inculpatului de partea vătămată D. I. și martorul V. V. (f. nr. 42-49); dovadă restituire bun (f. nr. 50).
Pe parcursul urmaririi penale, partea vătămată D. I. a declarat că înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului cu suma de 1200 de lei, reprezentând despăgubiri materiale.
Numitul V. V. nu s-a constituit parte civilă și nici parte vătămată în procesul penal, fiind ascultat în calitate de martor.
In faza de judecată, partea vătămată D. I. a declarat ca nu se constituie parte civila in procesul penal, intrucat si-a recuperat bunurile.
In faza de urmarire penala, inculpatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore prin ordonanță a lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Secției nr. 4 Poliție, începând cu data de 25.04.2013.
Prin Încheierea nr._/299/2013 din 26.04.2013, judecătorul de la Judecătoria Sectorului 1 a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 19 zile, de la 26.04.2013 până la data de 14.05.2013 inclusiv, fiind emis M.A.P. nr. 77/UP/26.04.2013.
În faza de judecată, instanța a constatat prin încheierea din data de 14.05.2013, în temeiul art. 300¹ C.pr.pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpatul V. V..
Ulterior, pe parcursul desfășurării judecății, la termenul din 17.06.2013, instanța a constatat, în temeiul art. 300² C.pr.pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpatul V. V..
La termenul de judecata din data de 17.06.2013, instanta i-a adus la cunostință inculpatului dispozitiile art. 320¹ C.pr.pen., acesta invederând, prin aparator ales, ca recunoaste savarsirea infractiunii retinute in sarcina sa si doreste sa beneficieze de prevederile acestui text de lege, insa aratand ca nu este de acord cu incadrarea juridica a faptei retinuta prin actul de sesizare. Totodata, a solicitat schimbarea incadrarii juridice a faptei din infractiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 2 lit. b C.pen. în infracțiunea de însușirea bunului găsit prev. de art. 216 alin. 1 C.pen.
Instanta a respins cererea inculpatului de judecare a cauzei conform procedurii prev. de art. 320¹ C.pr.pen., apreciind ca aceasta nu este aplicabila in speta, intrucat acesta nu a recunoscut savarsirea faptei astfel cum a fost retinuta in actul de sesizare in privinta laturii subiective, acesta sustinand ca nu a avut intentia de a-si insusi bunurile partii vatamate, ci doar a dorit sa le restituie proprietarului acestora (declaratie inculpat fila 70). De altfel, aceasta a fost si varianta prezentata de aparatorul ales al inculpatului in sustinerea cererii de schimbare a incadrarii juridice formulata la termenul de judecata din data de 17.06.2013. Astfel, in aceste conditii, instanta a apreciat ca nu este aplicabila procedura prev. de art. 320¹ C.pr.pen., procedura care presupune recunoasterea in totalitate a faptei retinute in actul de sesizare, atat sub aspect obiectiv, cat si sub aspect subiectiv. Or, in raport de sustinerile inculpatului, acesta urmarea practic dovedirea savarsirii faptei fara vinovatia ceruta de lege, astfel incat judecarea cauzei in cadrul procedurii abreviate prevazute de textul de lege anterior mentionat a aparut ca fiind incompatibila cu atitudinea procesuala a inculpatului, instanta fiind obligata in virtutea rolului sau activ sa procedeze la administrarea de probe, potrivit procedurii de drept comun.
Pe parcursul cercetarii judecatoresti, cu respectarea tuturor garanțiilor și drepturilor procesuale ale partilor, instanta a procedat la audierea inculpatului V. V. conform dispozițiilor art. 323 C.pr.pen., precum si la audierea partii vatamate D. I. si a martorilor propusi prin rechizitoriu, respectiv B. S. I. si V. V..
S-a depus la dosarul cauzei fisa de cazier judiciar a inculpatului R. V. V. (fila 32), precum și referatul de evaluare a acestuia, in conformitate cu dispozitiile art. 482 alin. 2 C.pr.pen. (fil. 34-37).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 24.04.2013, in jurul orei 11,00, in timp ce se afla in scara A a blocului nr. 6 de pe .. 115, sector 1, inculpatul V. V. a sustras in scopul insusirii pe nedrept o vesta apartinand partii vatamate D. I., in care se aflau un portofel, cheile masinii, suma de 28 lei, un telefon mobil si actul de identitate, precum si o bluza de trening apartinand martorului V. V..
Aceasta situatie de fapt reiese din coroborarea mijloacelor de proba administrate in cursul urmaririi penale si in faza de judecata, respectiv: declarațiile părții vătămate D. I.; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto; declarațiile martorului V. V.; declarațiile martorului B. S. I.; declarațiile inculpatului V. V.; procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere din grup a inculpatului de catre partea vătămată D. I. și martorul V. V.; dovadă restituire bun.
Astfel, din declaratiile partii vătămate D. I. rezulta că, în ziua de 24.04.2013, în jurul orei 11:00, se afla în scara blocului 6 din București, .. 115, împreună cu unchiul său, V. V.. Cei doi efectuau lucrări de montare a unei ghene de gunoi. Partea vătămată și-a lăsat pe balustrada dintre etajele 5 și 6, unde efectua lucrarea, vesta sa. În vestă se afla portofelul ce conținea cartea de identitate, certificatul de înmatriculare a autoturismului cu nr._, permisul de conducere, asigurarea RCA, un telefon mobil marca Motorola, cheile de la autoturismul său marca Volkswagen, precum și suma de 28 lei. Lângă haina părții vătămate se afla și bluza martorului V. V..
Inculpatul a ieșit din apartamentul său și a intrat în vorbă cu partea vătămată și cu martorul, reproșându-le că a fost trezit din somn de zgomotul produs de lucrări. D. I. și V. V. și-au continuat munca. Profitând de această împrejurare, inculpatul a sustras cele două haine lăsate pe balustradă și a coborât imediat cu liftul la parter, părăsind clădirea.
Tot din declaratiile partii vatamate D. I. rezulta ca acesta, impreuna cu martorul V. V., au sesizat la scurt timp dispariția hainelor și au coborât pe scări, încercând să îl prindă pe autor. La parter au găsit în cabina liftului abandonată bluza martorului și s-au întâlnit cu administratorul condominiului, martorul B.-S. I.. Acesta le-a precizat celor doi că îl cunoaște pe cel ce le furase hainele, fiind vorba de un tânăr ce locuiește în ., și se numește V. V..
Declaratiile partii vatamate D. I. se coroboreaza pe deplin cu declaratiile martorului V. V., care a aratat ca în data de 24.04.2013, în jurul orei 11:00, în timp ce lucra cu partea vătămată D. I. la toboganul de gunoi din scara blocului nr. 6 din București, .. 115, a ieșit din apartamentul nr. 29 un tânăr de 17-18 ani, care le-a reproșat că au făcut zgomot și l-au trezit din somn. După o scurtă discuție cu tânărul respectiv, martorul a intrat în camera unde se afla toboganul, iar partea vătămată a rămas în cadrul ușii de acces. La un moment dat martorul a auzit-o pe partea vătămată strigând că tânărul respectiv le-a sustras hainele de pe balustradă. Au fugit amândoi după acesta dar nu l-au mai ajuns deoarece coborâse cu liftul. La parterul blocului s-au întâlnit cu administratorul blocului care le-a spus că cel care le luase hainele locuiește în .. 29 și se numește V. V.. Când au vrut să urce cu liftul să își continue lucrarea, martorul și-a găsit abandonată în lift bluza de trening.
Partea vătămată D. I. și martorul V. V. l-au recunoscut din grup pe inculpatul V. V. ca fiind cel ce le-a sustras bunurile în data de 24.04.2013, astfel cum rezulta din procesele-verbale incheiate in acest sens de organele de urmarire penala.
Sustinerile partii vatamate D. I. si ale martorului V. V. sunt confirmate de declaratiile martorului B. S. I., administratorul asociatiei de proprietari, care a aratat ca data de 24.04.2013, în jurul orei 11:00, in timp ce se afla la . locuieste, din .. 115, s-a intersectat cu vecinul sau, inculpatul V. V., observand ca acesta se grabea. In continuare, indreptandu-se catre usa liftului, s-a intalnit cu partea vatamata D. I. si cu martorul V. V., care efectuau lucrari de reparatie in scara blocului, acestia spunandu-i ca un tanar le-a furat bluzele si intrebandu-l daca l-a vazut pe acesta. B. S. I. le-a spus acestora ca l-a vazut cu cateva momente inainte pe inculpatul V. V. iesind din . cunoaste pe tatal inculpatului, martorul B. S. I. l-a contactat telefonic pe acesta, relatandu-i ca doua persoane reclama faptul ca fiul sau le-a sustras anumite bunuri.
Savarsirea faptei deduse judecatii de catre inculpatul V. V. reiese si din declaratiile acestuia. In acest sens, inculpatul a declarat ca în ziua de 24.04.2013 a ieșit din apartamentul său pe scara blocului și a intrat în vorbă cu doi muncitori ce renovau ghena de gunoi. A observat lăsate pe balustradă două haine pe care le-a sustras, profitând de neatenția celor doi bărbați ce lucrau. Inculpatul a coborât cu liftul, în acest timp a îmbrăcat vesta și a abandonat în cabină bluza martorului V. V., după care a ieșit din . vestei și a descoperit un portofel în care se aflau o carte de identitate, un permis auto și suma de 28 de lei. Actele le-a aruncat la un coș de gunoi în zona Apusului, vesta a păstrat-o, iar telefonul l-a adus acasă. Totodata, suma de bani sustrasa a fost cheltuita de catre inculpat, acesta cumparandu-si un pachet de tigari, o sticla de suc si ceva de mancare.
In privinta declaratiei date de catre inculpatul V. V. in cursul cercetarii judecatoresti, instanta apreciaza ca aceasta corespunde realitatii doar partial. Astfel, inculpatul si-a schimbat in privinta anumitor aspecte declaratia data in fata organelor de urmarire penala, aratand ca nu a avut intentia de a-si insusi vesta partii vatamate impreuna cu bunurile care se aflau in buzunarele acesteia, ci a avut intentia de a o restitui proprietarului sau. Lipsa de sinceritate a acestei sustineri rezulta insa din atitudinea oscilanta avuta de inculpat in cursul audierii sale, in cadrul aceleiasi declaratii acesta precizand, contrar celor sustinute cu cateva momente inainte ca isi mentine declaratiile din faza de urmarire penala conform carora a sustras vesta in scopul de a si-o insusi, intrucat ii placea foarte mult, precizand totodata ca ulterior s-a razgandit si a a vrut sa o inapoieze partii vatamate. Tot in cadrul declaratiei date in fata instantei de judecata, inculpatul a aratat ca a observat ca pe palier se aflau niste persoane de sex masculin care efectuau lucrari de renovare in . ca vesta sustrasa apartine uneia dintre aceste persoane.
Sustinerea inculpatului conform careia a avut intentia de a inapoia bunurile sustrase partii vatamate este contrazisa de mijloacele de proba administrate in cauza, acestea conducand la concluzia ca inculpatul a sustras bunurile cu scopul de a si le insusi. Astfel, din declaratia martorului V. V. din cursul cercetarii judecatoresti reiese ca tatal inculpatului l-a contactat telefonic pe inculpatul V. V., rugandu-l sa inapoieze bunurile sustrase partii vatamate, insa inculpatul nu a procedat in acest mod, motiv pentru care partea vatamata s-a adresat organelor de politie. Tot din declaratiile acestui martor rezulta ca partea vatamata D. I. si-a recuperat actele dintr-o pubela de gunoi aflata in zona Apusului.
De asemenea, intentia inculpatului de a-si insusi bunurile sustrase reiese si din faptul ca a cheltuit suma de bani pe care a gasit-o in vesta partii vatamate, iar telefonul l-a dus acasa, restituindu-l doar in momentul in care lucratori de politie au venit la domiciliul acestuia, in urma plangerii depuse de catre partea vatamata. De altfel, inconsecventa declaratiilor inculpatului din faza de judecata este evidentiata si de sustinerea potrivit careia a predat vesta organelor de politie la indemnul tatalui sau, imediat razgandindu-se si aratand ca din proprie initiativa a predat vesta sustrasa la sectia de politie. Aceasta inconsecventa a inculpatului denota lipsa de sinceritate a acestuia, incercand sa creeze impresia ca nu a luat bunurile partii vatamate cu intentia de a le insusi, aspect care rezulta insa cu evidenta din ansamblul probator administrat in cauza.
Mai mult, din declaratia partii vatamate data in fata organelor de politie rezulta ca vesta i-a fost restituită la sectia de politie pe bază de dovadă, telefonul mobil sustras i-a fost restituit de catre tatăl inculpatului, iar cheia de la mașină a fost aruncată în lift, recuperand-o cu ajutorul administratorului blocului, elemente care contrazic sustinerile inculpatului in sensul ca a restituit din proprie initiativa bunurile sustrase.
De altfel, pentru existenta infractiunii deduse judecatii este suficient ca bunurile sa fi fost sustrase de catre inculpat in scopul insusirii pe nedrept, indiferent de intervalul de timp in care s-a aflat efectiv in posesia acestora sau de restituirea lor ulterioara, aceste aspecte putand fi avute in vedere, eventual, la individualizarea pedepsei.
In drept, cu titlu preliminar, instanta va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu formulată de inculpatul V. V. din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 2 lit. b C.pen. în infracțiunea de însușirea bunului găsit prev. de art. 216 alin. 1 C.pen.
Infractiunea de furt prev. de art. 208 C.pen. presupune, prin ipoteza, o actiune de luare a unui bun mobil din posesia sau detentia unei persoane, fara consimtamantul acesteia, in scopul insusirii pe nedrept. Trebuie sa existe o deposedare, constand in scoaterea bunului din sfera de stapanire a posesorului sau detentorului fara consimtamantul acestuia si o imposedare, constand in trecerea efectiva a bunului sub puterea faptuitorului.
Infractiunea de insusirea bunului gasit prev. de art. 216 alin. 1 C.pen. presupune fapta unei persoane care, gasind un bun mobil pierdut sau uitat de catre alta persoana, nu il preda in termen de 10 zile autoritatilor sau celui care l-a pierdut sau l-a uitat, ori dispune de acel bun ca de al sau inainte de expirarea termenului legal de predare.
Spre deosebire de infractiunea de furt, unde bunul se afla in posesia sau detentia unei persoane si prin actiunea de sustragere iese din sfera de stapanire a posesorului sau detentorului fara consimtamantul acestuia si intra in sfera de stapanire a faptuitorului, in cazul infractiunii prev. de art. 216 alin. 1 C.pen. bunul nu se mai afla in posesia sau detentia persoanei, fiind pierdut sau uitat, deci iesit din sfera de stapanire a persoanei, iar faptuitorul gaseste acel bun si omite sa il predea in termen de 10 zile autoritatilor sau celui care l-a pierdut sau l-a uitat, ori dispune de acel bun ca de al sau inainte de expirarea termenului legal de predare. Asadar, in cazul acestei din urma infractiuni exista doar o imposedare, lipsind actiunea de deposedare specifica furtului, intrucat bunul nu se afla in posesia unei alte persoane, fiind pierdut sau uitat.
In speta de fata, bunurile sustrase partii vatamate de catre inculpat se aflau in mod evident in posesia acesteia, avand in vedere ca se afla la o distanta de doar cativa metri de aceste bunuri, vesta in care se aflau un portofel, cheile masinii, suma de 28 lei, un telefon mobil si actul de identitate fiind lasata temporar pe balustrada scarii, in intervalul de timp necesar pentru efectuarea lucrarilor de reparatie in . probele administrate in cauza rezulta ca inculpatul avea cunostinta de faptul ca aceste bunuri se aflau in posesia partii vatamate, astfel cum s-a aratat anterior, chiar din declaratiile sale reiesind ca a observat ca pe palier se aflau niste persoane de sex masculin care efectuau lucrari de renovare in . ca vesta sustrasa apartine uneia dintre aceste persoane, nefiind asadar pierduta sau uitata.
În aceste condiții, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu formulată de inculpatul V. V. din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 2 lit. b C.pen. în infracțiunea de însușirea bunului găsit prev. de art. 216 alin. 1 C.pen. apare ca fiind neîntemeiată, motiv pentru care instanța o va respinge, în baza art. 334 C.pr.pen.
Așadar, fapta inculpatului V. V., care la data de 24.04.2013, in jurul orei 11,00, in timp ce se afla in scara A a blocului nr. 6 de pe .. 115, sector 1, a sustras in scopul insusirii pe nedrept o vesta apartinand partii vatamate D. I., in care se aflau un portofel, cheile masinii, suma de 28 lei, un telefon mobil si actul de identitate, precum si o bluza de trening apartinand martorului V. V., intruneste elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 99 și urm. C.pen
Astfel, din punctul de vedere al laturii obiective, elementul material - acțiunea de sustragere - se caracterizează prin luarea în posesie a bunurilor fără consimțământul părții vătămate, cu consecința diminuării patrimoniului acesteia și trecerea bunurilor în sfera de stăpânire a inculpatei.
Urmarea imediată constă în producerea unui prejudiciu părții vătămate și anume valoarea bunurilor sustrase, ca urmare a lezării relațiilor sociale referitoare la patrimoniul persoanei. În baza materialului probator administrat, instanța reține și existența legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată. Astfel, diminuarea patrimoniului părții vătămate s-a realizat ca urmare a deposedării acesteia de către inculpat de bunurile sale.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 pct.1 lit.a C.pen.
Astfel, inculpatul a avut reprezentarea faptelor sale și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate și a urmărit producerea acestui rezultat prin săvârșirea faptei. Inculpatul a sustras bunurile în scopul însușirii pe nedrept, însușire care s-a materializat din momentul în care inculpatul a făcut un act de apropriațiune asupra bunurilor părții vătămate.
Aspectul de calificare este atras de întrunirea circumstanței agravante prevăzute de art. 209 alin. 2 lit. b C.pen., avand in vedere ca printre bunurile sustrase se afla si cartea de identitate a partii vatamate D. I., document care serveste la identificarea detinatorului sau. In aceasta privinta, instanta apreciaza ca inculpatul a actionat cu intentie indirecta, acceptand posibilitatea ca in buzunarele vestei partii vatamate sa se afle actul de identitate al acesteia, cu atat mai mult cu cat in mod curent actele care servesc pentru legitimarea sau identificarea unei persoane sunt pastrate in acest mod.
Totodată, în cauză sunt incidente și disp. art. 40 C.pen., infracțiunea fiind comisă în stare de pluralitate intermediară, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare în stare de minorat.
La încadrarea juridică dată faptelor inculpatului V. V. se vor reține și dispozițiile art. 99 și urm. C.pen., întrucât acesta a savarsit infractiunea dedusa judecatii in perioada minoratului, răspunderea sa penală stabilindu-se conform titlului V din partea generala a codului penal.
Întrucât fapta dedusa judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșita de către inculpatul V. V., atrăgând răspunderea penală conform art. 17 C.pen., instanța urmează să pronunțe o solutie de condamnare a acestuia.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 și ale art. 52 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 52 și 72 Cod penal, instanța va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
Totodata, potrivit art. 100 alin. 1 C.pen. Față de minorul care raspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsa. La alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al faptei savarsite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol Pedeapsa se aplica numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.
In speta de fata, instanta nu poate aplica inculpatului V. V. o masura educativă, deoarece in cursul judecatii a atins varsta majoratului, insa va tine seama la individualizarea pedepsei de criteriile mentionate anterior, prin raportare si la concluziile referatului de evaluare intocmit in cauza.
In privinta circumstantelor reale, referitoare la fapta dedusa judecatii, instanța urmează a avea în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, precum și urmarea produsă. Astfel, instanța apreciază că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social mediu, avand in vedere ca a fost savarsita in scara unui . natura sa, face ca sustragerea unor bunuri sa fie mai lesne de realizat, prin prisma increderii persoanelor care lasa bunuri nesupravegheate in acest spatiu ca nu le vor fi sustrase, bazandu-se pe faptul ca este un loc in care nu are acces orice persoana, ținând insa cont și de faptul că prejudiciul a fost recuperat, dar si de modalitatea spontana de luare a rezolutiei infractionale, relevata de modul concret de savarsire a faptei si de comportamentul ulterior al inculpatului, care a actionat in mod haotic, aruncand bluza sustrasa ce apartinea martorului V. V. in lift, iar actele partii vatamate D. I. aruncandu-le . gunoi aflata in zona Apusului.
În ceea ce privește persoana inculpatului V. V., acesta a avut o atitudine partial sincera, recunoscand initial in totalitate acuzatiile care i se aduc, ulterior, in faza de judecata, schimbandu-si insa in privinta anumitor aspecte declaratia data in fata organelor de urmarire penala, aratand ca nu a avut intentia de a-si insusi vesta partii vatamate impreuna cu bunurile care se aflau in buzunarele acesteia, ci a avut intentia de a o restitui proprietarului sau, fapt contrazis de probele administrate in cauza.
Totodată, instanța va ține cont și de activitatea infracțională a inculpatului în timpul minoratului, acesta suferind în trecutul apropiat două condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei.
Cu toate acestea, instanța va retine in beneficiul inculpatului ca circumstanta atenuanta judiciara, conform art. 74 alin. 2 C.pen., faptul că prejudiciul produs prin comiterea infracțiunii a fost recuperat, urmarea socialmente periculoasă a faptei fiind astfel diminuată. Totodată, ca o circumstanță atenuantă judiciara va fi retinuta in beneficiul inculpatului și posibilitatea sa de reintegrare sociala, relevată de concluziile referatului de evaluare efectuat în cauză, în cuprinsul acestuia arătându-se că inculpatul are șanse de reintegrare în societate daca înțelege să abandoneze cariera infracțională, putând valorifica experiența carcerală într-un sens pozitiv, beneficiind in procesul de reintegrare sociala de sprijinul familiei.
Astfel, față de modul concret de săvârșire a faptei de către inculpatul V. V., față de urmările efectiv produse, precum și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse acestuia sub minimul special prevăzut de lege, de 1 an și 6 luni închisoare, urmând a da eficienta dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. d C.pen.
În privința limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța reține că potrivit disp. art. 209 C.pen. coroborate cu dispozitiile art. 109 alin. 1 C.pen., fapta dedusă judecății se pedepsește cu închisoare de la 1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni.
Avand insa in vedere ca instanta va retine in beneficiul V. V. dispozitiile art. 74 alin. 2 C.pen., instanta urmeaza a da eficienta art. 76 alin. 1 lit. d C.pen., astfel incât ii va aplica acestuia o pedeapsa sub minimul special prevazut de lege.
Referitor la solicitarea inculpatului de a fi achitat in baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin 1 lit. b¹ C.pr.pen., cu consecinta aplicarii unei sanctiuni administrative, instanta apreciaza ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 18¹ alin. 1 C.pen. si anume savarsirea unei fapte prevazute de legea penala care, aducand o atingere minima uneia dintre valorile aparate de legea penala si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Astfel, potrivit art. 18¹ alin. 2 C.pen., "La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.“
Raportat la aceste criterii de apreciere a pericolului social al faptei deduse judecății, instanța consideră că fapta săvârșită de inculpat nu este in mod vădit lipsita de importanta, prezentând pericolul social al unei infracțiuni.
În acest sens, pe lângă pericolul social al faptei comise, care afectează relațiile sociale dezvoltate în legătură cu patrimoniul persoanei, instanța apreciază ca fiind deosebit de relevantă activitatea infracțională anterioară a inculpatului, acesta suferind două condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie, constând în deposedarea părților vătămate prin smulgere de cerceii din urechi, fapte de o gravitate deosebită. Cu toate că inculpatul a beneficiat de clemența instanțelor de judecată, care au pronunțat hotărâri de condamnare cu suspendarea executării pedepsei, inculpatul nu a înțeles să-și îndrepte comportamentul, săvârșind fapta dedusă judecății la aproximativ o lună de la rămânerea definitivă a acestor hotărâri și la aproape două luni de la data eliberării din arest preventiv. În aceste condiții, instanța apreciază că inculpatul nu prezintă garanții suficiente că nu-și va continua activitatea infracțională, astfel încât se impune aplicarea unei sancțiuni cu caracter penal acestuia, prin prisma tuturor elementelor de individualizare prezentate anterior.
Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța apreciază că în cauză se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientata sub minimul special, în cuantum de 6 luni, aceasta fiind aptă să atingă scopul preventiv și pe cel punitiv al sancțiunii.
Față de aceste considerente, în baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 40, art. 99 și urm. C.pen. și art. 74 alin. 2 C.pen. rap. la art. 76 alin. 1 lit. d C.pen., instanța îl va condamna pe inculpatul V. V. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii de furt calificat.
În privința pedepsei accesorii, instanța reține că deși art. 71 alin. (2) Cod penal prevede: “condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a-c Cod penal din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei…”, totuși, prin Decizia nr. 74 din 05.11.2007, instanța supremă a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – Cod penal nu se va face automat, ci va fi supusă aprecierii instanței în funcție de criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) din Codul penal.
De asemenea, în cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție - a stabilit că exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
În plus, interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție.
Instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu-i va interzice exercițiul acestui drept.
Comportamentul antisocial al acestuia relevă însă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b). Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat vor fi interzise pe durata executării pedepsei.
Pentru aceste motive, în baza art. 71 alin. 1 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a și lit. b) Cod penal, având în vedere că inculpatul a devenit major în cursul judecății.
Întrucât fapta a fost savarsita in cursul termenului de incercare al suspendarii condiționate a executării pedepsei dispuse prin sentinta penala nr. 66/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 585/28.03.2013 a Curții de Apel București, instanța, în baza art. 83 C.pen. rap. la art. 110¹ C.pen., urmează să revoce suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin această sentință, pe care o va adăuga la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani si 2 luni închisoare.
In baza art. 71 al.1 C.pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
Întrucât infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinta penala nr. 66/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 585/28.03.2013 a Curții de Apel București, a fost săvârșită înainte de pronunțarea sentinței penale nr. 747/06.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare la data de 25.03.2013, instanța, în baza art. 86 ind 5 C.pen. rap. la art. 85 alin. 1 și 2 C.pen. va anula suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 747/06.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare la data de 25.03.2013.
În baza art. 40 C.pen. rap. la art. 36 alin.1 C.pen., art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. instanța va proceda la contopirea pedepsei aplicate prin prezenta astfel cum a fost adăugată la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 66/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 585/28.03.2013 a Curții de Apel București, cu pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 747/06.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare la data de 25.03.2013, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 10 luni închisoare. Pedeapsa va fi executată în regim de detenție, aceasta fiind unica modalitate permisă de lege în această situație, prin raportare la disp. art. 83 C.pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 1/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Instanța apreciază că această modalitate de soluționare a antecedentelor inculpatului este în conformitate cu dispozițiile legale și este, de asemenea, cea mai convenabilă pentru inculpat.
In baza art. 71 al.1 C.pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
În baza art. 36 alin. 3 C.pen. si art. 88 C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 04.12.2012 la 06.03.2013 și durata reținerii și arestării preventive din prezenta cauză de la data de 25.04.2013 la zi.
În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. va menține măsura arestării preventive a inculpatului, constatând că subzistă temeiurile ce au dus la luarea acestei măsuri, având în vedere și soluția de condamnare pronunțată în cauză.
În baza art. 14 și art. 346 C.pr.pen va lua act că partea vătămată D. I. a renunțat la judecarea acțiunii civile, prejudiciul fiind recuperat.
În baza art.191 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs,în termenul legal,inculpatul V. V. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 2 lit.b în infracțiunea de însușire a bunului găsit prevăzută de art. 216 alin.1 Cod penal,precizând că bunurile, respectiv vesta, geaca, cartea de identitate au fost predate în ziua următoare comiterii presupusei fapte, în concret la data de 25.04.2013, că nu a avut în nici un moment intenția de a reține bunurile respective ori de a le folosi în interes propriu, că în mod greșit instanța de fond a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 2 lit. b Cod penal, întrucât niciunul din martorii care au fost audiați, atât la organele de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, nu au precizat dacă l-au văzut sustrăgând acele bunuri și achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru infracțiunea prevăzută de art.216 alin.1 C.p.,iar ,în subsidiar,achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b ind. 1 Cod procedură penală și aplicarea unei sancțiuni administrative, arătând că prejudiciul a fost recuperat în totalitate, partea vătămată D. I. nu s-a constituit parte civilă, că din declarația martorului audiat în fața instanței de fond rezultă că familia V. este o familie respectabilă și liniștită, iar delicvența sa juvenilă a fost determinată de decesul mamei sale, moment în care tatăl nu a mai avut nici un control asupra sa,că are caracterizări favorabile din partea vecinilor și a colegilor de școală, iar din concluziile raportului de evaluare depus la dosarul cauzei rezultă că se poate îndrepta socialmente comportamentul său, în măsura în care familia îl va susține și îi va oferi un mediu adecvat în acest sens,menționând că sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 72, art. 74 lit. b și art. 76 Cod penal, pedeapsa aplicată fiind mult prea severă.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penală atacată,în conformitate cu dispozițiile art.385ind.1 și urm. C.p.p.,Curtea constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond, acordând semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de actele dosarului, a stabilit și reținut corect atât situația de fapt, cât și încadrarea juridică și vinovăția recurentului inculpat V. V..
Din probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate D. I., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexă, declarațiile martorilor V. V. și B. S. I. ,procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere din grup a inculpatului de partea vătămată și martorul V. V., dovadă restituire bun și declarațiile inculpatului rezultă, fără dubiu, că inculpatul V. V., la data de 24.04.2013, in jurul orei 11,00, in timp ce se afla in scara A a blocului nr. 6 de pe .. 115, sector 1, a sustras in scopul însușirii pe nedrept o vesta apartinand partii vatamate D. I., in care se aflau un portofel, cheile masinii, suma de 28 lei, un telefon mobil si actul de identitate, precum si o bluza de trening apartinand martorului V. V..
Curtea constată că în raport de această situație de fapt, justificată de materialul probator anterior menționat, existent la dosarul cauzei, încadrarea juridică corectă, legală a faptei deduse judecății este în dispozițiile art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 2 lit. b Cod penal, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 216 Cod penal.
Potrivit art.216 alin. 1 Cod penal constituie infracțiunea de însușire a bunului găsit fapta de a nu preda, în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui ce l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său și se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Pentru existența infracțiunii de însușire a bunului găsit prevăzută de art. 216 alin. 1 Cod penal este necesar ca bunul găsit să fi ieșit din posesia altuia, fără voia acestuia, adică să fie un bun pierdut iar făptuitorul să nu știe cui aparține, neputând fi considerat bun găsit acel bun care a fost lăsat temporar fără supraveghere, deoarece un asemenea bun nu este ieșit din posesia altuia, nu este bun pierdut în condițiile în care proprietarul bunului știe unde l-a lăsat și poate oricând să reintre în posesia lui.
În prezenta cauză, din probele administrate rezultă cu certitudine că partea vătămată D. I. și-a lăsat vesta de fâș în care avea actul de identitate, portofelul, talonul mașinii, permisul de conducere și suma 28 lei, telefonul mobil și cheile mașinii pe balustrada scării,iar martorul V. V. bluza de trening, după care partea vătămată s-a îndepărtat câțiva metrii fiind preocupată de lucrările de renovare efectuate de unchiul său martorul V. V. și că inculpatul avea cunoștință de prezența acestora pe scara blocului.
În acest context, rezultă că nu se poate reține că ne aflăm în prezența unor bunuri ce au ieșit din posesia părții vătămate D. I. și a martorului V. V., fiind evident că bunurile respective au fost lăsate de partea vătămată și martor pe balustrada scării numai pe perioada efectuării lucrărilor de renovare.
De altfel, inculpatul V. V. cu ocazia primei declarații olografe a declarat că a văzut mai multe persoane care efectuau lucrări de renovare în . balustrada scării a observat că se afla o vestă de fâș de culoare neagră și despre care a presupus că aparține muncitorilor, însă întrucât i-a plăcut și profitând că muncitorii erau ocupați a luat această vestă și bluza de trening.
De asemenea, și în fața instanței de fond inculpatul V. V. a declarat că a bănuit că vesta aparține unuia dintre muncitori care efectuase lucrări de renovare în . urmare, este evident că fapta dedusă judecății întrunește pe deplin elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 2 lit. b Cod penal atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, inculpatul V. V. luând bunurile părții vătămate D. I. și a martorului V. V. din posesia acestora în scopul însușirii pe nedrept, acționând cu forma de vinovăție cerută de lege pentru existența acestei infracțiuni.
De asemenea, Curtea apreciază că fapta comisă de inculpatul V. V. prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 181 Cod penal.
Potrivit art.18/1 C.p nu constituie infracțiunea fapta prevăzută de legea penală, daca prin atingerea minima aduse unuia din valorile aparate de lege și, prin conținutul ei concret, fiind lipsita în mod vădit de importanta, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiunii.
În alineatul 2 al aceluiași articol se prevede ca la stabilirea în concret a gradului de pericol social se tine seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Or, în prezenta cauza, în raport de natura infracțiunii comise,modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acesteia ,atitudinea parțial sinceră a inculpatului ,precum și datele ce caracterizează persoana acestuia,recurentul inculpat fiind anterior condamnat de două ori pentru infracțiuni de tâlhărie și fiindu-i aplicată o sancțiune cu caracter administrativ Curtea apreciază ca nu se poate reține ca fapta dedusa judecații în prezenta cauza este lipsita în mod vădit de importanta prin conținutul ei concret și atingerea minimă adusa uneia din valorile aparate de lege și ca nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,fiind evident ca reeducarea inculpatului, nu se poate realiza prin aplicarea unei sancțiunii cu caracter administrativ, dintre cele prevăzute de art. 91 C.p.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată, Curtea constată că a fost corect individualizată de instanța de fond care a reținut în favoarea recurentului inculpat V. V. circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin. 2 Cod penal și a acordat o largă eficiență acestora, coborând pedeapsa mult sub minimul special prevăzut de lege, respectiv la 6 luni închisoare.
Curtea are în vedere că potrivit art.72 Cod penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art.52 Cod penal trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu) gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Pedeapsa nu-și poate îndeplini integral funcțiile, nu-și poate realiza scopul decât dacă este adaptată cazului individual concret, adică gradului de pericol social al faptei și al făptuitorului și necesităților reale de îndreptare și reeducare a acestuia.
Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal și se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracțiuni din partea acestuia, persoana infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acționeze pedeapsa prin funcțiile sale.
În prezenta cauză ,la aprecierea pedepsei, Curtea are în vedere modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptei (sustragerea bunurilor părții vătămate, în condițiile în care partea vătămată se afla în apropriere) ceea ce denotă îndrăzneală, precum și atitudinea parțial sinceră a inculpatului cu scopul evident de a fi exonerat de răspundere penală.
De asemenea, Curtea ține cont că recurentul inculpat V. V. nu este la prima încălcare a legii penale fiind anterior sancționat administrativ și condamnat de două ori pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, într-una dintre cauze fiind arestat preventiv din data de 5 decembrie 2012 și eliberat la 6 martie 2013, săvârșind prezenta faptă la data de 24 aprilie 2013, deci la un interval de timp foarte scurt de la punerea sa în libertate și în cursul termenului de încercare stabilit prin cele două hotărâri anterioare de condamnare,respectiv sentinta penala nr. 66/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 585/28.03.2013 a Curții de Apel București și sentința penală nr. 747/06.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare la data de 25.03.2013, beneficiind prin urmare, de clemența legii și a judecătorilor, împrejurare ce denotă faptul că până în prezent pedepsele aplicate nu l-au convins pe inculpatul V. V. că respectarea legii este o necesitate și că numai prin respectarea legii va putea evita aplicarea și executarea în viitor a altor pedepse.
Prin urmare,Curtea apreciază că prima instanță, condamnându-l pe recurentul inculpat V. V. la pedeapsa de 6 luni închisoare a realizat o justă individualizare a sancțiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise și periculozitatea autorului ei, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.
Curtea constată însă că instanța de fond deși ,în mod corect,în baza art. 83 C.pen. rap. la art. 110¹ C.pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 66/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 585/28.03.2013 a Curții de Apel București ,în mod greșit ,în baza art. 86 ind 5 C.pen. rap. la art. 85 alin. 1 și 2 C.pen. a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 747/06.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare la data de 25.03.2013, în baza art. 40 C.pen. rap. la art. 36 alin.1 C.pen., art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen.a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta astfel cum a fost adăugată la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 66/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 585/28.03.2013 a Curții de Apel București, cu pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 747/06.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare la data de 25.03.2013 și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 10 luni închisoare.
Din actele dosarului rezultă că sentința penală nr.747/6.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București a rămas definitivă la data de 25 martie 2013, iar fapta dedusă judecății a fost comisă la data de 24 aprilie 2013, fiind evident că a fost săvârșită în cursul termenului de încercare stabilit prin această hotărâre judecătorească, context în care instanța de fond trebuia să revoce suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare și nu anularea acesteia,să constate că infracțiunile pentru care recurentul inculpat a fost condamnat prin sentinta penala nr. 66/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 585/28.03.2013 a Curții de Apel București și sentința penală nr. 747/06.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare la data de 25.03.2013 sunt concurente și să dispună ca inculpatul V. V. trebuia să execute cumulat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 10 luni închisoare și pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, respectiv 3 ani și 4 luni închisoare.
Având în vedere că această nelegalitate nu a fost sesizată de procuror care nu a exercitat calea de atac a recursului, Curtea nu o poate înlătura în recursul declarat de inculpat întrucât ar încălca dispozițiile art. 3858 Cod procedură penală privind neagravarea situației în propriul recurs.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, Curtea constată că a fost corect stabilită de instanța de fond în raport de natura faptei săvârșite, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocoalele Adiționale și jurisprudența CEDO în materie ( ex.cauzele Hirst c.Marii Britanii, S. și P. c. României s-a) care în conformitate cu art.11 alin. 2 și la art. 20 din Constituție fac parte din dreptul intern,ca urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr. 30/1994, dar si decizia nr. 74/2007 pronunțată de Sectiile Unite ale Inaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.
Ca atare, pentru considerentele arătate ,Curtea, în baza art.385ind.15 pct.1 lit.b C.p.p.,va respinge ,ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V. V. împotriva sentinței penale nr.673 din data de 09.07.2013,pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .
În baza art.385ind.17 alin.4 C.p.p.rap la art.383 alin.2 C.p.p. va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului V. V. perioada executată de la data de 04.12.2012 la data de 06.03.2013 și timpul reținerii și arestării preventive de la data de 25.04.2013 la zi.
În baza art.192 alin.2 C.p.p.va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385ind.15 pct.1 lit.b C.p.p.respinge ,ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V. V. împotriva sentinței penale nr.673 din data de 09.07.2013,pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .
În baza art.385ind.17 alin.4 C.p.p.rap la art.383 alin.2 C.p.p.deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului V. V. perioada executată de la data de 04.12.2012 la data de 06.03.2013 și timpul reținerii și arestării preventive de la data de 25.04.2013 la zi.
În baza art.192 alin.2 C.p.p. obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
M. NițăCristina C. C. A. A. R.
GREFIER
C. M. S.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 250/2013. Curtea... → |
|---|
