Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 501/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 501/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 501/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I –A PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.501
Ședința din Camera de Consiliu din data de 03 octombrie 2013
Curtea constituită din.
Președinte: M. O.
Grefier: A. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror F. D..
Pe rol, se află soluționarea cauzei penale având ca obiect sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind persoana condamnată D. M., în vederea recunoașterii și punerii în executare a măsurii interzicerii dreptului de a conduce un vehicul pe o perioadă de 3 ani, măsură dispusă față de numitul D. M.
Cauza este soluționată în lipsa persoanei condamnate D. M..
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu (conform dispozițiilor art.151 raportat la art.139 alin.4 din Legea nr.302/2004, cu modificările și completările ulterioare), a răspuns apărătorul desemnat din oficiu pentru a asigura asistența juridică a condamnatului D. M., prezent personal la acest termen, avocat L. A. S. – în baza delegației eliberată de Baroul București și depusă la dosar. Se prezintă translator de limba bulgară Dankov I..
Procedura de citare cu persoana condamnată D. M. este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea solicită traducătorului de limba bulgară să traducă, din limba bulgară în limba română, paragraful II de la fila 30 din dosarul Parchetului.
În consecință, se traduce respectivul paragraf, astfel: „În bata art. 343 din Codul penal, privează inculpatul D. M. de dreptul de a conduce autovehicule pentru un termen de 3 ani, începând de la data reținerii carnetului de conducere. A intrat în vigoare pe la data de 23.03.2011”.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza În stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de Convenția Europeană, privind valoarea internațională a Hotărârilor represive, în baza art.132 din Legea nr. 302/2004, solicită admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, să se recunoască, în parte, sentința pronunțată la 23.03.2011 de Tribunalul Veliko Tarnavo și să se pună în executare pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce un vehicul pe drumurile publice pe o perioadă de 3 ani începând cu data de 23.03.2011.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care se solicită recunoașterea și punerea în executare a măsurii interzicerii dreptului de a conduce un autovehicul pe o perioadă de 3 ani având în vedere, prin raportare la art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal, că aplicarea acestei interdicții, care este o măsură complementară, se putea aplica în situația în care pedeapsa principală era o pedeapsă de minimul 2 ani.
Reprezentantul Ministerului Public arată că pedeapsa aplicată în această cauză este de 3 ani închisoare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
La data de 13.IX.2013, pe rolul acestei Curți, s-a înregistrat sub nr._, sesizarea Ministerului Public, în conformitate cu dispozițiile art. 132 din Legea nr. 302/2004 republicată, cererea nr. 99-H-PP-8/12 formulată la data de 05.III.2013 de către autoritățile judiciare bulgare, transmisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 29.III.2013 prin adresa nr._/SM/2013 a Ministerului Justiției - Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară, prin care se solicită recunoașterea și punerea în executare a măsurii interzicerii dreptului de a conduce un vehicul pe o perioadă de 3 ani, dispusă față de numitul D. M., cetățean român, fiul lui C. și E., născut la data de 14.III.1969, în ., domiciliat în ..
Din examinarea înscrisurilor comunicate de către statul de condamnare a rezultat că numitul D. M. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin imprudență, prev. de art. 343 alin. 3 cu aplic. art. 54 din Codul penal bulgar prin sentința penală din 23.III.2011 pronunțată în dosarul penal nr. 122/2011 de către Tribunalul Județean Veliko Turnovo la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării, stabilindu-se termen de încercare de 5 ani, față de susnumit, dispunându-se măsura interzicerii dreptului de a conduce un vehicul, pe o perioadă de 3 ani.
Din verificările rezultate, în cauză s-a stabilit că numitul D. M. este cetățean român, potrivit adresei nr._/11 din 25.04.2013 a Direcției Generale de Pașapoarte și are domiciliul în ., conform adresei nr._ din 22.04.2013 a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
De asemenea, în cauză s-a examinat îndeplinirea condiției dublei incriminări prevăzut de art. 4 pct. 1 din Convenția europeană privind valoarea internațională a hotărârilor represive adoptată la Haga la 28 mai 1970, ratificată de România prin O.G. nr. 90/1999, rezultând că fapta pentru care s-a dispus condamnarea și măsura interdicției de a conduce un vehicul are corespondent în legislația penală română, fiind incriminată de prevederile art.178 alin. 1, 2 și 5 din Codul penal român, măsura interdicției impusă de autoritățile judiciare bulgare regăsindu-se în dispozițiile art. 64 alin. 1 lit. c teza a lll-a din Codul penal român, care reglementează pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit persoana condamnată pentru săvârșirea infracțiunii.
Referitor la această pedeapsă complementară, potrivit dispozițiilor art.65 alin. 1 și 3 din Codul penal român care instituie o normă cu caracter imperativ, aplicarea acestei interdicții nu se poate dispune decât în situația în care pedeapsa principală stabilită este închisoare de cel puțin 2 ani, or în prezenta cauză numitul D. M. a fost condamnat definitiv de către Tribunalul Județean Veliko Turnovo la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În aceste condiții, Curtea apreciază incidența dispozițiilor art. 49 pct. 1 din Convenția europeană privind valoarea internațională a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970, ratificată de România prin O.G. nr. 90/1999, potrivit cărora cererea de executare a unei decăderi (interdicții) pronunțate în statul solicitant nu poate avea efect decât dacă legea statului solicitat permite să se pronunțe o decădere pentru acea infracțiune, astfel încât, Curtea va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
În baza art.132 din Legea nr.302/2004, va recunoaște, în parte, sentința penală pronunțată la data de 23.III.2011 de către Tribunalul Veliko Târnovo, privind pe condamnatul D. M. și va pune în executare pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a conduce vehicule pe o durată de 3 ani, începând cu 23.III.2011.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu de 320 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
În baza art.132 din Legea nr.302/2004, recunoaște, în parte, sentința penală pronunțată la data de 23.III.2011 de către Tribunalul Veliko Târnovo, privind pe condamnatul D. M. [cetățean român, fiul lui C. și E., născut la data de 14.III.1969, în ., domiciliat în .].
Pune în executare pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a conduce vehicule pe o durată de 3 ani, începând cu 23.III.2011.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu de 320 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.X.2013.
PREȘEDINTE,
M. O.
GREFIER,
A. P.
red.M.O.
dact.L.G.
ex.2
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1833/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








