Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 673/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 673/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 673/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
Decizia penală nr.673
Ședința publică din data de 12.04.2013
Curtea constituită din:
Președinte: M. N.
Judecător: C.-C. C.
Judecător: D. D.
Grefier:C.-M. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror N. M..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de recurentul inculpat S. C. A. împotriva sentinței penale nr.227 din data de 13.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat S. C. A. personal, asistat de apărător ales C. I. cu împuternicire avocațială nr._/2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbatere.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului,casarea sentinței penale și reținerea dispozițiilor art.74 alin.1 lit.a și c și alin.2 Cod penal.
De asemenea,solicită să se dea o eficiență mai mare dispozițiilor art.320/1 C.p.p. și reținându-se dispozițiilor art.74 alin.1 lit.a și c și alin.2 Cod penal să se reducă pedeapsa sub limita minimă,arătând că a avut o atitudine sinceră,are 1 copil minor,nu a existat prejudiciu ,iar partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat,instanța de fond a dat dovadă de clemență și a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special urmare a reținerii dispozițiilor art.320/1 Cpp,în condițiile în care inculpatul a săvârșit o infracțiune de furt calificat dintr-un loc public,mai exact dintr-un magazin,fiind depistat de către angajatul magazinului,iar acestuia i s-au mai aplicat anterior 3 amenzi administrative și a mai fost condamnat dispunându-se în prezenta cauză și anularea suspendării dând dovadă astfel de perseverență infracțională astfel încât nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante.
Recurentul inculpat S. C. A., având cuvântul, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat, constată următoarele:
Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința penală nr. 227/2013 din data de 13.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. e Cod penal cu referire la art.320 ind.1 Cod procedură penală a condamnat pe inculpatul S. C. A., poreclit „P.”, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă din data de 19.06.2012.
A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art.64 lit.a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
În temeiul art. 85 C.pen. a anulat suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 700/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 16.07.2012.
În baza art. 36 alin. 1 Cod penal rap. la art. 33 lit.a C.pen. – art.34 al. 1 lit. b C.pen a contopit pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 700/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 16.07.2012 cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C.pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b C.pen.
În baza art.36 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de la 02.03.2011 la 03.03.2011 (în cauza în care s-a pronunțat sentința penală nr. 700/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 16.07.2012).
A luat act de împrejurarea că inculpatul este în prezent arestat preventiv în altă cauză.
În temeiul art.346 rap. la art.14 Cod procedură penală a luat act că partea vătămată . nu s-a constituit parte civilă în cauza de față, prejudiciul cauzat fiind acoperit prin restituirea bunului sustras.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală fiind achitate în contul cont IBAN: RO59TREZ7035032XXX005229 Cod fiscal -_ deschis la Trezoreria Sector 3, beneficiar Judecătoria Sector 1.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 9012/P/2012 din data de 22.01.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv în altă cauză, a inculpatului S. C. A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art.208 alin.1 -art.209 alin.1 lit. e Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 01.02.2013 sub nr._ .
În motivarea actului de sesizare a instanței s-a arătat că la data de 19.06.2012, în jurul orelor 20.30, învinuitul S. C.-A. a sustras o trusă de scule de mână marca Dexter 75, în valoarea de 454 lei din magazinul S.C. Leroy Merlin Bricolaj S.R.L situat în municipiul București, .-286, sector 1, abandonând-o în momentul în care a fost depistat de un angajat al magazinului.
Situația de fapt reținută prin actul de sesizare a rezultat din următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante (filele 20-23 dosar urmărire penală), declarațiile învinuitului S. C. A. (filele 7, 9 dosar urmărire penală), declarațiile martorului Obialor Vitus Chidiebere (filele 10 dosar urmărire penală) și dovezi de ridicare-predare bunuri(filele 24-25 dosar urmărire penală).
Sub aspectul laturii civile, în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată reprezentantul societății parte vătămată a declarat că societatea nu se constituie parte civilă în cauza de față în condițiile în care bunurile sustrase au fost abandonate de inculpat și recuperate de partea vătămată.
La solicitarea instanței de judecată a fost atașată la dosarul cauzei fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 22 dosar instanță).
De asemenea, la solicitarea instanței a fost atașată la dosarul cauzei în copie xerox sentința penală nr. 700/2012 din data de 04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2012, cu referat BEX privind data și modalitatea rămânerii definitive a acesteia (filele 14-16 dosar instanță).
În cauză s-a întocmit un referat de către grefierul de ședință din care rezultă că potrivit evidențelor de la locul de detenție, inculpatul S. C. A. se află în stare de arest preventiv în baza MAP nr. 231/UP/18.11.2012 emis de Judecătoria Sectorului 1 București în cauza în care s-a pronunțat sentința penală nr. 85/2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, sentință care a fost depusă la dosar în copie xerox și care nu este definitivă, potrivit referatului întocmit de Biroul Executări Penale al Judecătoriei Sectorului 1 București.
În fața instanței de judecată, după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art.3201 Cod procedură penală, inculpatul a arătat că recunoaște săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare a instanței, nu solicită administrarea de probe, solicitând totodată ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și pe care și le însușește. Declarația dată de inculpat în sensul arătat mai înainte a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei (fila 23), instanța considerând că în cauză sunt incidente prevederile art.320 ind.1 Cod procedură penală.
În cadrul probei cu înscrisuri în circumstanțiere inculpatul a depus la dosar în copie xerox certificat de naștere pentru S. A. G..
Analizând probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, raportat la declarația inculpatului care în fața instanței a arătat că recunoaște comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, instanța a reținut următoarele:
La data de 19.06.2012, în jurul orelor 20.30, inculpatul S. C.-A. a sustras o trusă de scule de mână marca Dexter 75, în valoarea de 454 lei, din magazinul S.C. Leroy Merlin Bricolaj S.R.L situat în municipiul București, .-286, sector 1, abandonând-o în momentul în care a fost depistat de un angajat al magazinului.
Pentru a reține aceste aspecte instanța are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu declarația dată de inculpat în fața instanței de judecată în care a arătat că recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, instanța a reținut că la data de 19.06.2012, M. S., în calitate de reprezentant al părții vătămate S.C. Leroy Merlin Bricolaj S.R.L a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în aceeași zi, în jurul orelor 20.26, agenții de pază ai magazinului l-au depistat pe S. C.-A. având asupra sa bunuri în valoare de 454 lei, care au fost sustrase din magazin, fără ca persoana respectivă să le fi achitat la casele de marcat, bunurile sustrase fiind inițial ascunse la compartimentul cu flori al magazinului.
Din declarația dată în cursul urmăririi penale de martorul Obialor Vitus Chidiebere, casier în cadrul S.C. Leroy Merlin Bricolaj S.R.L instanța a reținut că acesta a arătat că la data de 19.06.2012, în jurul orelor 19.30 a ieșit din serviciu, fiind îmbrăcat în ținută civilă iar când a trecut pe lângă gardul raionului „G.” a observat un individ care se afla în exteriorul gardului și care a băgat mâna pe sub gard și a tras prin acel loc o trusă cu scule. Martorul a mai precizat că observând aceste aspecte, a strigat la acel individ care s-a speriat și a fugit și imediat a anunțat agenții de pază care au l-au prins și imobilizat pe acesta. De asemenea, martorul a mai arătat în declarația dată că individul respectiv scosese trusa de scule pe sub gard, în exterior, unde a și abandonat-o în momentul în care a fugit.
Aspectele arătate de instanță mai sus sunt confirmate atât de datele din procesul verbal de constatare a săvârșirii infracțiunii cât și de susținerile inculpatului S. C.-A. care în declarațiile date în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit a recunoscut comiterea faptei, arătând că în data de 19.06.2012, în jurul orelor 19.30, s-a deplasat la magazinul LEROY MERLIN, situat pe . face cumpărături. Observând o trusă de scule de care avea nevoie și neavând bani suficienți a luat-o de pe raft și a dus-o lângă un gard, situat în apropierea zonei libere din interiorul magazinului, după care a părăsit magazinul prin zona caselor de marcat și s-a îndreptat prin exterior spre gardul respectiv pentru a lua trusa de scule, moment în care a fost depistat de agenții de pază.
Instanța a reținut că aceeași poziție de recunoaștere a comiterii faptei a fost menținută și cu prilejul declarației date de inculpat în fața instanței de judecată.
În drept, fapta inculpatului S. C. A. care la data de 19.06.2012, în jurul orelor 20.30, a sustras o trusă de scule de mână marca Dexter 75, în valoarea de 454 lei din magazinul S.C. Leroy Merlin Bricolaj S.R.L situat în municipiul București, .-286, sector 1, abandonând-o în momentul în care a fost depistat de un angajat al magazinului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.e Cod penal.
Instanța a reținut în cauză forma calificată a infracțiunii de furt, în condițiile în care fapta a fost comisă într-un loc public, respectiv într-un magazin deschis publicului, împrejurare care conferă faptei un caracter agravant.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, instanța a avut in vedere dispozițiile art.320 ind.1 Cod procedură penală pe care le apreciază incidente în cauza de față în raport de poziția inculpatului care în declarația dată în fața instanței a arătat că recunoaște fapta descrisă prin actul de sesizare, cunoaște probele administrate în faza urmăririi penale și este de acord să fie judecat exclusiv în baza acestor probe și nu solicită administrarea altor probe, instanța considerând totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 320 ind.1 Cod procedură penală că din probele administrate rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.
Astfel, instanța a făcut în cauză aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 Cod procedură penală, urmând ca inculpatul să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă cu închisoarea prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina lui.
Instanța a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului criteriile generale de individualizare prev. de art.72 al.1 Cod penal si a ținut seama, in acest sens, de limitele de pedeapsa fixate in textul de incriminare reduse cu o treime potrivit dispozițiilor art. 320 ind.1 Cod procedură penală, de gradul de pericol social concret al infracțiunii având in vedere circumstanțele reale ale faptei si împrejurările săvârșirii acesteia, de modalitatea de comitere a infracțiunii – furt dintr-un magazin, inculpatul dând dovadă de îndrăzneală deosebită în comiterea infracțiunii.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a ținut cont și de datele personale ale inculpatului, din mențiunile fișei de cazier judiciar rezultând că inculpatul nu este în cauza de față la primul conflict cu legea penală, fiindu-i aplicate în mai multe rânduri sancțiuni cu amenda administrativă pentru comiterea unor fapte îndreptate contra patrimoniului, fără a înțelege clemența acordată de organele judiciare și perseverând în comiterea de fapte prin care se încalcă normele penale, dovedind astfel că a făcut un modus vivendi din săvârșirea de fapte ilicite.
În aceste condiții, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă spre minimul prevăzut de lege, respectiv o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat reținută în sarcina acestuia în cauza de față.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că, deși, potrivit art. 71 alin. 2 C.pen., “condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64, lit. a)-c) C.pen. din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei”, totuși, prin Decizia LXXIV (74) din 05.11.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C. pen.
De asemenea, în aplicarea pedepsei accesorii instanța a avut în vedere și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, care potrivit art. 20, alin. 2 din Constituție este obligatorie pentru instanțele românești, odată cu ratificarea Convenției Europene, de către România.
La stabilirea pedepsei accesorii instanța a ținut seama și de jurisprudența CEDO.
Astfel, Curtea Europeană a stabilit că deținuții continuă să se bucure în general de toate drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenție, cu excepția dreptului la libertate, fiind vorba de o detenție ce intră în câmpul de aplicare al art. 5 din Convenție. Potrivit art. 3, Protocol 1 din Convenție, statele membre au obligația de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere, prin scrutin secret, în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea autorităților publice. Dreptul cetățenilor de a-și exprima voința în cadrul alegerilor legislative, corelativ obligației statelor membre, menționate anterior, nu este, însă, un drept absolut, statele bucurându-se de o largă marjă de apreciere în organizarea sistemului electoral, astfel încât să înglobeze propria viziune asupra democrației.
În ceea ce privește drepturile electorale, în cauza Hirst împotriva Marii Britanii, Curtea a constatat încălcarea art.3 din Protocolul 1 ca urmare a interzicerii ope legis a dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii. În Marea Britanie norma impunea interdicția dreptului de a alege condamnaților la sancțiunea penală privativă de libertate,indiferent de durata sancțiunii, gravitatea faptei sau circumstanțele cauzei. Interdicția dreptului de a alege, automată, generală și fără nici o restricție pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii, a fost considerată de Curte în afara marjei de apreciere a statelor și în consecință incompatibilă cu art.3 din Protocolul 1.
Instanța a avut în vedere jurisprudența Curții Europene prezentată mai sus, inclusiv hotărârea dată în cauza S. și P. contra României în care s-a stabilit că interzicerea drepturilor părintești constituie o ingerință în dreptul la respectarea vieții familiale, prevăzut de art.8 din Convenție, că este o ingerință prevăzută de lege, dispozițiile art.71 și 64 C.pen., însă fără a urmări unul din scopurile legitime stabilite în paragraful 2 al art.8 din Convenție, fiind în fapt o sancțiune morală având drept scop pedepsirea condamnatului și nu o măsură de protecție a copilului.
La aplicarea pedepsei accesorii instanța a avut în vedere și criteriul constituțional al proporționalității, înscris în art.53 alin.2, potrivit căruia restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o.
Așadar, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei săvârșite duce la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 71 C.pen., art.3 Protocolul 1 CEDO instanța a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și lit.b C.pen. cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
De asemenea, din fișa de cazier judiciar instanța a mai reținut că prin sentința penală nr. 700/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin nerecurare la data de 16.07.2012, inculpatul S. C. A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare pentru o infracțiune de furt calificat săvârșită la data de 02.03.2011, executarea pedepsei astfel aplicate fiind suspendată condiționat pe termen de încercare de 4 ani și 4 luni.
Analizând data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare anterioare (16.07.2012) și data faptei care a atras condamnarea în cauza de față (19.06.2012), instanța a apreciat că fapta care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința mai înainte menționată și în baza art.85 Cod penal a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 700/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin nerecurare la data de 16.07.2012.
În baza art. 33 lit.a C.pen. – art.34 al. 1 lit. b C.pen instanța a contopit pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința menționată mai înainte cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul S. C. A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, instanța apreciind că numai prin executarea efectivă în regim de detenție a pedepsei stabilite se poate obține îndreptarea inculpatului și formarea unei atitudini de respectarea a normelor penale, mai ales în condițiile în care inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, dovedind că nu a înțeles avertismentele primite în mod repetat din partea organelor judiciare și nici clemența arătată de acestea.
Instanța a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, față de modul de operare, precum și față de sentimentul de insecuritate pe care comiterea unor asemenea fapte îl generează în rândul potențialelor persoane vătămate, față de frecvența cu care sunt comise asemenea fapte. Sub acest aspect, instanța a reținut pericolul social al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, precum și datele privind persoana inculpatului care deși i s-au aplicat mai multe sancțiuni cu amenda administrativă a perseverat în nesocotirea normelor penale.
Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art.64 lit.a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art.36 alin.1 Cod penal instanța a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de la 02.03.2011 la 03.03.2011 (în cauza în care s-a pronunțat sentința penală nr. 700/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin nerecurare la data de 16.07.2012 ).
Instanța nu a primit solicitarea inculpatului prin apărător în sensul de a se avea în vedere pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 115/12.02.2013 și 85/05.02.2013 pronunțate de Judecătoria sectorului 1 București, față de împrejurarea că la data soluționării cauzei de față sentințele menționate nu sunt definitive, astfel încât nu se poate realiza operațiunea de contopire a acestora.
Instanța a luat act de împrejurarea că inculpatul este arestat preventiv în altă cauză.
În temeiul art.346 rap. la art.14 Cod procedură penală a luat act că partea vătămată . nu s-a constituit parte civilă în cauza de față, prejudiciul cauzat fiind acoperit prin restituirea bunului sustras.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, față de soluția de condamnare a inculpatului, instanța a obligat pe acesta la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul S. C. A. care a criticat-o pentru netemeinicie, apreciind că pedeapsa de 2 ani și 6 luni este mare ,cu atât mai mult cu cât beneficiul reducerii limitelor pedepsei cu 1/3 ar fi generat un minim de pedeapsă de 2 ani,că fapta este săvârșită înainte de pronunțarea și rămânerea definitivă a unei alte pedepse aplicare prin sentința penală nr. 700/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București,că revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr.700/04.07.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, constituie, prin ea însăți o sancțiune, solicitând, prin reținerea dispozițiilor art. 74 alin.2 lit.a și c și alin.2 Cod penal – atitudinea bună a inculpatului după săvârșirea infracțiunii, recunoașterea și regretarea sinceră a faptei săvârșite, existența obligației de întreținere a minorei S. A. G., inexistența prejudiciului – coborârea pedepsei sub minimul special, apreciind că pedeapsa astfel obținută, executată în regim de detenție, își atinge scopul sau de reeducare și de formare a unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială pe care le-a încălcat.
Analizând actele și lucrările dosarului si sentința penală atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 385ind.1 si urm. C.p.p.,Curtea constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond, acordând semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de actele dosarului, a stabilit corect situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului S. C. A..
În fața primei instanțe recurentul inculpat S. C. A. s-a prevalat de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, iar declarația de recunoaștere a acestuia se coroborează cu probele administrate în cursul urmăririi penale și împreună conduc la convingerea fermă că recurentul inculpat S. C. A. ,la data de 19.06.2012, în jurul orelor 20.30, a sustras o trusă de scule de mână marca Dexter 75, în valoarea de 454 lei din magazinul S.C. Leroy Merlin Bricolaj S.R.L situat în municipiul București, .-286, sector 1, abandonând-o în momentul în care a fost depistat de un angajat al magazinului.
Curtea are în vedere în acest sens plângerea părții vătămate, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dovada de ridicare și predare a bunurilor sustrase și declarația martorului Obialor Vitus Chidiebere.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată de instanța de fond, Curtea constată că a fost corect individualizată, nejustificându-se reținerea în favoarea recurentului inculpat a vreuneia dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal și reducerea cuantumului pedepsei stabilite de prima instanță.
Potrivit art.72 Cod penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art.52 Cod penal trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu) gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Pedeapsa nu-și poate îndeplini integral funcțiile, nu-și poate realiza scopul decât dacă este adaptată cazului individual concret, adică gradului de pericol social al faptei și al făptuitorului și necesităților reale de îndreptare și reeducare a acestuia.
Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal și se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracțiuni din partea acestuia, persoana infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acționeze pedeapsa prin funcțiile sale.
Aplicarea dispozițiilor art. 74 că nu este obligatorie pentru instanța de judecată.
În procesul complex al individualizării pedepsei, instanța de judecată este singura în măsură să stabilească dacă o anumită împrejurare merită să fie calificată ca atare pentru realizarea individualizării pedepsei, pe baza cunoașterii influenței concrete pe care o împrejurare sau alta o are asupra gravității faptei și pericolului social al infractorului,conform cu adevărul și potrivit intimei sale convingeri.
În prezenta cauză,Curtea apreciază că prima instanță, condamnându-l pe recurentul inculpat S. C. A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, a realizat o justă individualizare a sancțiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise și periculozitatea autorului ei, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.
Este adevărat că inculpatul S. C. A. a avut o atitudine constant sinceră și a recunoscut săvârșirea faptei deduse judecății atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond,iar prejudiciul cauzat este modic,partea vătămată neconstituindu-se parte civilă.
Însă la aprecierea pedepsei stabilite de prima instanță, Curtea are în vedere natura faptei reținute în sarcina recurentului inculpat,modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acesteia dar și datele ce caracterizează persoana sa,recurentul inculpat nefiind la prima încălcare a legii penale, fiindu-i anterior aplicate patru amenzi cu caracter administrativ pentru comiterea tot a unor infracțiuni de furt calificat, ceea ce denotă perseverență infracțională și faptul că până în prezent sancțiunile administrative aplicate nu l-au convins pe inculpatul S. C. A. că respectarea legii este o necesitate și că numai prin respectarea legii va putea evita aplicarea și executarea în viitor a unor pedepse.
De altfel,infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză este concurentă cu o altă infracțiune de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 700/04.07.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București ,având în vedere data comiterii faptei în această cauză, data săvârșirii infracțiunii pentru care recurentul inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 700/04.07.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București (02.03.2011) și data rămânerii definitive a acestei hotărâri (16.07.2012),inculpatul mai fiind condamnat și prin sentința penală nr.85/2013 din data de 05.02.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București,nedefinitivă tot pentru o infracțiune de furt calificat în formă continuată,în această cauză fiind arest preventiv.
Prin urmare,Curtea apreciază că împrejurările de fapt amintite,cert rezultate din actele dosarului justifică necesitatea aplicării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, care să fie în măsură să-și realizeze funcțiile și scopul prevăzute în art.52 Cod penal.
De asemenea,Curtea constată că instanța de fond,în mod corect,având în vedere considerentele arătate, în baza art. 85 Cod penal a anulat suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 700/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 16.07.2012 și ,pe cale de consecință,în baza art. 36 alin. 1 Cod penal rap. la art. 33 lit.a C.pen. – art.34 al. 1 lit. b C.pen a contopit pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 700/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 16.07.2012 cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare.
De asemenea, și pedeapsa accesorie a fost just stabilită în raport de natura faptei săvârșite, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocoalele Adiționale și jurisprudența CEDO în materie ( ex.cauzele Hirst c.Marii Britanii, S. și P. c. României s-a) care în conformitate cu art.11 alin. 2 și la art. 20 din Constituție fac parte din dreptul intern,ca urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr. 30/1994, dar s decizia nr. 74/2007 pronunțată de Sectiile Unite ale Inaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.
Ca atare,pentru considerentele expuse,Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit. b Cod procedură penală,va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S. C. A. împotriva sentinței penale nr.227/13.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe recurentul-inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat,din care suma de 200 de lei onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S. C. A. împotriva sentinței penale nr.227/13.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat,din care suma de 200 de lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. N. C.-C. C. D. D.
GREFIER
C.-M. S.
Red. M.N.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. L. N. – Judecătoria Sectorului 1 București – Secția Penală
| ← Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1981/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
