Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 184/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 184/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 184/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
SENTINȚA PENALĂ NR.184/F
Ședința publică din data de 18.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. L.
GREFIER: Victorița S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect plângerea împotriva rezoluției din data de 11 decembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, emisă în dosarul nr.342/P/2012 și a rezoluției din data de 01 februarie 2013 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, emisă în dosarul nr.173/II/2/2013, formulată de petentul C. P. C. (art. 2781 C.proc.pen.).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apărătorul ales al intimaților K. (H.) O. P. și K. G., avocat M. Nazat, cu împuternicire avocațială nr._/03.04.2013, emisă de Baroul București, aflată la fila 24/dosar, lipsind petentul C. P. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea plângerii.
Apărătorul ales al intimaților K. (H.) O. P. și K. G., având cuvântul, solicită respingerea plângerii, în principal, ca fiind tardiv formulată, întrucât comunicarea a fost primită de către petent în 19.12.2012, de la acest moment curgând cele 40 de zile care sunt reglementate de lege, iar petentul trebuia să formuleze această plângere la instanța de judecată până la data de 29.01.2013. Or, plângerea a fost formulată la 21.02.2013, astfel încât aceasta este tardiv introdusă, solicitând, în baza art.2781 alin.8 Cod procedură penală, respingerea.
În subsidiar, solicită respingerea plângerii, ca nefondată, în ceea ce o privește pe intimata K. O. P., sens în care solicită să se constate, pentru prima infracțiune, că petentul nu a descris în ce a constat acea opoziție repetată în a-i refuza contactul cu cei doi minori, cu atât mai mult cu cât hotărârea judecătorească nu a fost pusă în executare, și în mod corect P. a apreciat că în lipsa unui proces-verbal de punere în executare și în lipsa unei descrieri necorespunzătoare a presupusei fapte, plângerea trebuie respinsă ca nefondată și să fie menținută ca legală și temeinică rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.
În ceea ce privește ce-a dea doua infracțiune, solicită să se constate că intimata a părăsit România cu cei doi minori, după ce hotărârea de divorț a rămas definitivă și irevocabilă, minorii fiindu-i încredințați intimatei, aceasta neavând obligația de a cere consimțământul celuilalt părinte, la acest moment, astfel încât aceasta a părăsit în mod legal țara, împreună cu cei doi minori. Așadar, arată că și sub aceste aspect plângerea este nefondată.
De asemenea, solicită să se constate că petentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea soluțiilor pronunțate de parchet, iar în ceea cel privește pe intimatul K. G., consideră că plângerea nu-l vizează și pe acest intimat, petentul referindu-se vag doar în privința nelegalității soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimata K. P. O..
Pentru aceste motive, solicită în subsidiar, respingerea ca nefondată a plângerii.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pe excepția tardivității formulării plângerii, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând că petentul a formulat plângere împotriva soluției de neîncepere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la 08.01.2013, rezoluția procurorului fiind dată pe 01.01.2013, iar comunicarea acestei rezoluții a fost făcută pe 06.02.2013. Deci, petentul avea 20 de zile de la data de 08.01.2013 în care să-i fie soluționată plângerea și apoi, un alt termen de 20 de zile pentru a formula plângerea împotriva soluției la instanța de judecată.
Pe fond, consideră că soluția parchetului este legală și temeinică și că procurorul a avut în vedere și a făcut cercetări exprese, în raport de motivul pentru care s-a dispus restituirea de către Curtea de Apel București, în ceea ce privește verificarea situației cu privire la modalitatea în care minorii au părăsit teritoriul României, astfel că solicită respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.02.2013, sub nr.7_, petentul C. P. C. a formulat plângere, în temeiul art.2781 Cod pr.penală, împotriva rezoluției din data de 11.12.2012, dată în dosarul nr.342/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin rezoluția din data de 11.12.2012, dată în dosarul nr.342/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții K. (H.) O. P., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.307 alin.2 cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. și art.70 alin.1 din O.U.G. nr.105/2001 și K. G., pentru săvârșirea infr. prev. de art.26 C. pen. raportat la art.70 alin.1 din O.U.G. nr.105/2001.
Această rezoluție a fost atacată de petentul C. P. C., cu plângere, formulată la data de 08.01.2013, în temeiul art.275 și art.278 Cod pr.penală și înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel București la data de 14.01.2013, sub nr.173/II/2/2013.
S-a reținut că prin sentința penală nr.86/F/23.02.2011 a Curții de Apel București a fost admisă plângerea petentului C. P. C. împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București emisă la data de 04.11.2010 și a rezoluției nr.235/P/2010 din 30.09.2010, a fost desființată în parte rezoluția în ceea ce privește soluția de neîncepere a urmăririi penale față de H. O. P., cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 307 al.2 cu aplic. art. 41 al.2 din C. pen.
În fapt, prin rezoluția nr.235/P/2010 din 30.09.2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de H. O. P., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 307 al.2 cu aplic. art. 41 al.2 din C. pen., art.306 C. pen. cu aplic. art. 41 al.2 C. pen. și art. 189 al. 1 și 2 C. pen. și față de H. N., H. C. și M. F., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.26 C. pen. rap. la art. 307 al.2 cu aplic. art. 41 al.2 din C. pen. cu art.26 C. pen. rap. la art. 306 al.2 cu aplic. art. 41 al.2 din C. pen. și art. 189 al.l și 2 C. pen. cu aplic. art. 41 al.2 din C. pen.
S-a reținut în cuprinsul rezoluției nr.235/P/2010 din 30.09.2010, în ceea ce privește infr. prev. de art. 307 al.2 C. pen. că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, întrucât pentru aceasta este necesar ca acțiunea repetată a făptuitorului de a-1 împiedica pe celălalt părinte să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite prin hotărâre judecătorească, trebuie să se realizeze cu prilejul punerii în executare a acesteia, refuz ce trebuie consemnat în cuprinsul procesului-verbal întocmit cu respectarea disp. art. 388 C. proc. civ. Or, din analiza actelor aflate la dosar, s-a apreciat că sentința civilă nr. 2986/02.04.2009 a Judecătoriei Sector 5 București nu a fost pusă în executare de Biroul Executorului Judecătoresc Mutuliga M..
Fără să se înlăture această motivare, în cuprinsul sentinței penale nr. 86/F/23.02.2011 a Curții de Apel București s-a arătat că petentul C. P. C. a menționat în plângerea formulată că numita H. O. P. a părăsit teritoriul României încă din luna decembrie 2009, împreună cu minorii C. V. și C. S., petentul considerând că această faptă constituie infracțiunea de răpire internațională de copii și că, deși, organele de urmărire penală au luat cunoștință de această împrejurarea, fiind sesizate în mod expres de către petent, nu au efectuat verificări temeinice pentru a lămuri condițiile în care făptuitoarea a părăsit România împreună cu cei doi minori.
Instanța a apreciat că era necesar să fie făcute verificări cu privire la respectarea condițiilor în care cei 2 copii au ieșit din țară, având în vedere prevederile art.30 al.l lit.a, b, c, și al.2 din Legea nr.248/2005.
S-a solicitat să se stabilească adresa din Germania la care locuiește făptuitoarea împreună cu cei doi copii, să fie reaudiați C. P. C., H. N. și H. C., să se identifice și să fie audiați vecinii care locuiesc în apropierea imobilului din ., sectorul 5, să se facă demersuri în vederea audierii bonei copiilor, M. F., și să fie audiată făptuitoarea.
În cauză s-a procedat la reaudierea numiților H. N. și H. C..
S-au efectuat verificări la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, la Serviciul Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple București, răspunsul de la această din urmă instituție fiind în sensul că minorilor C. S. și C. V. le-au fost eliberate, la data de 02.04.2010, pașapoarte de către Consulatul General al României la München, la cererea mamei lor, H. O. P., în baza sentinței civile nr.8654/21.11.2008 a Judecătoriei Sector 5 București, certificatul privind dreptul de ședere al minorilor în Germania fiind eliberat la data de 31.03.2010.
A fost audiată, la data de 06.09.2012, numita K. (H.) O. P., arătând că la data de 10.10.2008 a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, încredințarea minorilor C. S. și C. V. (dosar nr._ ).
Prin sentința civilă nr.8904/27.11.2008 a fost admisă acțiunea fiindu-i încredințați minorii până la soluționarea irevocabilă a divorțului, hotărârea de încredințare rămânând irevocabilă pe 04.02.2009.
Având această hotărâre, numita K. (H.) O. P. a declarat că a părăsit România în luna decembrie 2009.
În ceea ce privește programul de vizitare stabilit în favoarea numitului C. P. C., prin sentința civilă nr.2986/02.04.2009, numita K. (H.) O. P. a arătat că aceasta și-a produs efectul până la soluționarea irevocabilă a divorțului, respectiv 18.03.2010.
În procesul de divorț, C. P. C. nu a solicitat încredințarea copiilor sau stabilirea unui program de vizitare, astfel că prin sentința civilă nr. 8654/21.10.2008, irevocabilă prin decizia nr.379/18.03.2010 a Curții de Apel București - a fost desfăcută căsătoria dintre H. O. P. și C. P. C., copiii C. S. și C. V. fiind încredințați, spre creștere și educare, numitei H. O. P., iar numitul C. P. C. fiind obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorilor.
Numita K. (H.) O. P. a declarat că nu 1-a împiedicat pe C. P. C. să-și viziteze cei doi copii sau să aibă legătură cu aceștia.
La data de 24.09.2012 a fost reaudiat numitul C. P. C., care a arătat că nici înainte și nici după obținerea hotărârii prin care instanța a stabilit programul de vizitare a minorilor, numita K. (H.) O. P. nu i-a permis acest lucru, de cele mai multe ori fiind mutați de la domiciliul lor (în ., în orașul Râmnicu V., la prieteni).
Numitul C. P. C. a solicitat audierea în calitate de martori a numiților C. G., D. Ghe. O., Czaka Lazlo, G. Evghenia, B. S., S. D. A. și K. G..
Având în vedere că în cuprinsul sentinței nr.86/F/23.02.2011 instanța a precizat faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce mijloace de probă, s-a apreciat că în cauză nu se impune reevaluarea situației decât sub aspectele indicate în sentința prin care a fost desființată parțial soluția nr. 235/P/2010 și anume cu privire la modul în care făptuitoarea a părăsit România în decembrie 2009, celelalte aspecte fiind lămurite anterior, la dosar regăsindu-se declarațiile numiților H. N. și H. C., C. V. și D. G. O., precum și dovezile depuse de C. P. C. că s-a prezentat la domiciliul minorilor în repetate rânduri.
Astfel, având în vedere că prin sentința civilă nr. 8904/27.11.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, irevocabilă la data 04.02.2009, minori fuseseră încredințați numitei H. O. P., a rezultat că în cauză au fost respectate disp. art.30 lit.c din Legea nr.248/2005, în sensul că declarația celuilalt părinte nu mai este necesară dacă părintele însoțitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Având în vedere că dispozițiile instanței sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală, sub aspectul faptelor și împrejurărilor constatate și a mijloacelor de probă indicate și că singurul aspect nelămurit a fost cel privitor la modul în care minorii au fost scoși din țară, aspect ce a fost lămurit prin audierea numitei K. (H.) O. P. și depunerea sentinței civile nr. 8904/27.11.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București și având în vedere cele menționate anterior, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita aceasta, pentru săvârșirea infr. prev. de art. 307 al.2 cu aplic. art. 41 al.2 C. pen. și art. 70 al.l din O.U.G. nr. 105/2001 și față de K. G., pentru săvârșirea infr. prev. de art.26 C. pen. rap. la art. 70 al.l din O.U.G. nr. 105/2001.
Prin rezoluția din 01.02.2013, emisă în dosarul nr.173/II/2/2013, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul C. P. C. împotriva soluției adoptată în dosarul nr. 342/P/2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că este nefondată excepția tardivității plângerii, precum și plângerea pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Cu privire la excepția tardivității, Curtea constată că rezoluția din 11.12.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost primită de petentul C. P. C. la data de 19.12.2012, fiind atacată cu plângerea transmisă prin poștă la data de 08.01.2013, fiind astfel respectat termenul de 20 de zile prev. de art.278 alin.(3) C. pr. pen.
Rezoluția din 01.02.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost primită de petent la data de 06.02.2013, fiind atacată cu plângerea transmisă prin poștă la data de 21.02.2013, fiind respectat termenul de 20 de zile prev. de art.2781 alin.1 C. pr. pen.
Pe fondul plângerii se constată că organul de urmărire penală s-a conformat sentinței penale nr.86/F/23.02.2011 a Curții de Apel București procedând la reaudierea numiților H. N., H. C. și C. P. C., efectuarea de verificări la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și la Serviciul Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple București și audierea numitei K. (H.) O. P., lămurind aspectul privitor la modul în care minorii au fost scoși din țară.
Susținerile petentului în sensul că rezoluțiile „nu-și au fundamentul în realitate și în materialul probator aflat la dosar” nu pot fi primite în condițiile în care organul de urmărire penală a stabilit pe bază de probe situația de fapt, reținând că, la data de 10.10.2008 intimata K. (H.) O. P. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, încredințarea minorilor C. S. și C. V. în dosarul nr._ al Judecătoriei sectorului 5 București. Prin sentința civilă nr.8904/27.11.2008 (irevocabilă la data de 4.02.2009) s-a admis acțiunea reclamantei-pârâte (intimată în prezenta cauză) și i s-au încredințat spre creștere și educare minorii C. V. și C. S., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al aceleiași instanțe, având ca obiect divorț și încredințare minori.
Prin sentința civilă nr.8654/21.11.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia penală nr.379/18.03.2010 a Curții de Apel București a fost desfăcută căsătoria părților, minorii fiind încredințați mamei, iar petentul a fost obligat la plata pensiei de întreținere pentru copii.
Anterior pronunțării acestei hotărâri, prin sentința civilă nr.2986/02.04.2009 a Judecătoriei sectorului 5 București, în favoarea petentului s-a stabilit programul de vizitare a minorilor.
Minorii au părăsit țara împreună cu mama lor în luna decembrie 2009.
Potrivit art.30 alin.1 lit.c) din Legea nr.248/2005: „(1) Organele de poliției de frontieră permit ieșirea din România a cetățenilor români minori numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:
(…)
c) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărți de identitate și călătorește în străinătate împreună cu unul dintre părinți i se permite ieșirea în aceleași condiții și împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declarația celuilalt părinte, numai dacă părintele însoțitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă”.
Intimata s-a conformat acestor dispoziții, prezentând hotărârea instanței de judecată menționată mai sus.
În aceste condiții, în mod legal și temeinic s-a apreciat prin rezoluțiile atacate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.70 alin.1 din O.U.G. nr.105/2001 (în sarcina intimatei K. (H.) O. P.), respectiv a complicității la această infracțiune, prev. de art.26 raportat la art.70 alin.(1) din O.U.G. nr.105/2001 (în sarcina intimatului K. Gunter), nefiind vorba de ieșire din România prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
De asemenea, în mod legal și temeinic s-a apreciat că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, prev. de art.307 alin.2 C. pen. (în sarcina intimatei) în condițiile în care intimata a părăsit legal țara împreună cu minorii încredințați, iar prin hotărârea de divorț nu s-a stabilit vreun program de vizitare a minorilor de către petent, situație în care sentința civilă nr.2986/02.04.2009 a Judecătoriei sectorului 5 București și-a produs efectele doar până la soluționarea irevocabilă a dosarului de divorț (18.03.2010).
Împrejurarea că, în speță nu poate fi angajată răspunderea penală a intimaților nu semnifică lipsirea petentului de dreptul la respectarea vieții private și de familie, reglementat de art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acesta având la dispoziție alte instrumente legale pentru valorificarea dreptului ce decurge din calitatea de părinte.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.2781 alin.8 lit.a) teza a III-a Cod pr.penală, va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul C. P. C. și va menține rezoluțiile atacate, soluție în raport de care, conform art. 192 alin.2 C. pr. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, excepția tardivității plângerii.
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C. P. C., domiciliat în București, ., sector 5, împotriva rezoluției din data de 11.12.2012, dată în dosarul nr.342/P/2012 și a rezoluției din data de 01.02.2013, dată în dosarul nr.173/II/2/2013 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Menține rezoluțiile de mai sus.
Obligă petentul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
D. L.
GREFIER,
Victorița S.
Red. D.L.
Dact. A.L. 2 ex./22.04.2013
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 666/2013. Curtea de... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
