Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 409/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Potrivit susținerilor inculpatului B. M. S., în aceeași zi, în jurul orelor 20:00 – 22:00, urmare a unei convorbiri telefonice purtate anterior cu un prieten pe care îl cunoaște sub numele de D., fără a putea preciza nr. de apel de la care a fost contactat de acesta, l-a luat pe D. din zona cazinoului de la gară pentru a-l conduce acasă, în zona Calea Plevnei. Pe parcursul traseului, inculpatul B. M. S., i-a relatat lui D., care a fost identificat ca fiind inculpatul B. D., despre cheia autoturismului pe care a găsit-o în interiorul taximetrului. La solicitarea inculpatului B. D. s-au deplasat în zona în care era parcat autoturismul marca VW și de acolo a plecat inculpatul B. D. la volanul autoturismului VW Golf, în direcția Piața V..

În urma unei întâlniri ulterioare, care a avut loc între cei doi inculpați la locuința inculpatului B. D., potrivit susținerilor inculpatului B. M. S. a aflat că autoturismul Golf a fost ascuns undeva în București, observând cheia autoturismului.

În cursul judecății, inculpatul B. M. S. a recunoscut săvârșirea faptei așa cum a fost reținută prin rechizitoriu și a arătat că a găsit în taxi o cheie de autoturism și și-a dat seama că este a doamnei pe care tocmai o dusese la aeroport și a plecat acasă la B., au plecat spre Cazinoul Amiral, iar pe drum i-a povestit că a găsit o cheie a autoturismului unei cliente care a plecat în Germania.

Inculpatul B. D. a declarat că îl cunoaște pe inculpatul B. M. S. de aproximativ 2 ani, în prezent fiind în conflict cu acesta, deoarece îl suspectează că întreține relații intime cu numita S. F., acesta din urmă fiind concubina lui și a motivat că declarația inculpatului B. M. S. se datorează situației tensionate dintre ei. Totodată, a declarat că nu are nicio legătură cu furtul autoturismului, precizând că acest fapt reprezintă o înscenare a inculpatului B. M. S., prin prisma relației amoroase pe care o are cu concubina sa, numita S. F..

În cauză a fost audiată martora S. F., care a declarat că îl cunoaște pe inculpatul B. M. S., zis „K. D” de circa 2 ani, fiind taximetristul cu care se deplasează la nevoie și că între ei au existat relații amoroase, obișnuind să se întâlnească cu acesta, în fiecare seară după ce concubinul său, inculpatul B. D. adormea.

Martora a declarat că în perioada octombrie – noiembrie 2011, la ea acasă s-a prezentat inculpatul B. M. S. și după ce s-au urcat la el în mașină, inculpatul i-a arătat o cheie de autoturism tip briceag, apunându-i că aparține mașinii mătușii sale, pe care tocmai o dusese la aeroport. Împreună au mers în zona . trecut pe lângă Piața Domenii, după care inculpatul B. M. a oprit taxiul, a coborât și s-a urcat într-un autoturism break, de culoare gri. Au plecat în zona Cotroceni, inculpatul B. M. S. mergând în față, la volanul autoturismului gri, iar martora în spate, la volanul taxiului.

Potrivit susținerilor martorei au lăsat taxiul într-o parcare, în zona Cotroceni și s-au plimbat cu celălalt autoturism timp de câteva ore, lucru pe care l-au repetat trei zile consecutiv.

Martora a declarat că nu deține telefon mobil, iar când are nevoie îl folosește pe al concubinului său, inculpatul B. D., care are nr. de apel_, pe care îl folosește de aproximativ 1 – 2 ani. A precizat că inculpatul B. D. nu vorbea niciodată la telefon cu inculpatul B. M. S., doar la nevoie apelând la serviciile lui de taximetrist și că începând cu luna septembrie, când inculpatul B. D. a aflat de relația ei cu inculpatul B. M. S., i-a interzis acestuia din urmă să mai meargă la el. Despre cheia autoturismului de culoare gri, martora a declarat că nu a văzut-o niciodată în posesia concubinului său, inculpatul B. D..

Cu privire la numitul M. V., martora a declarat că este un nepot de-al ei, care se află în Spania, în orașul Malaga și care îi trimite destul de des bani, de regulă suma de 100 euro. A precizat că inculpatul B. D. discută rar cu nepotul său din Spania și că nu i-a cerut niciodată bani.

În același sens a fost și declarația dată în fața instanței, martora declarând că inculpatul B. M. S., a mers la ea, într-o zi de la sfârșitul anului 2011, în jurul orelor 06:00 – 07:00 seara și au plecat cu taxiul pentru a se plimba prin oraș, iar la un moment dat a scos o cheie tip briceag și i-a spus că a dus-o pe mătușa sa la aeroport și că i-a lăsat o mașină. Martora a precizat că a luat mașina gri și au plecat la cazinou.

În cauză a fost audiat în calitate de martor și numitul S. A., fiul martorei S. F., care a declarat că îl cunoaște pe inculpatul B. M. S. de aproximativ doi ani, obișnuind să apeleze la nevoie la serviciile lui de taximetrie și știind totodată că acesta are o relație cu mama sa, alta decât cea de prietenie.

Acesta a mai precizat că inculpatul B. D. folosește de aproximativ 1 an de zile numărul de apel_, număr pe care el nu l-a utilizat niciodată și faptul că îl cunoaște pe numitul M. V., care este un văr mai îndepărtat și care este plecat în Spania.

Cu privire la persoana numitului M. V., martorul S. A. a declarat că el nu a mai vorbit cu acesta din momentul în care vărul său a plecat în Spania și nici nu i-a cerut vreodată acestuia bani cu împrumut. De asemenea a declarat că nu cunoaște nimic cu privire la autoturismul în cauză.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 10.07.2012, cu ocazia efectuării unei constatări tehnico științifică asupra comportamentului simulat al inculpatului B. M. S., s-a stabilit că răspunsurile acestuia la întrebările relevante cauzei, cum ar fi cele din care rezultă existența unei înțelegeri între cei doi inculpați privind furtul autoturismului în cauză, respectiv beneficiul material rezultat, au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul B. M. S. a intrat în posesia cheii autoturismului marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate D. E. M. și împreună cu inculpatul B. D. au sustras autoturismul.

Deși inculpatul B. D. nu recunoaște săvârșirea faptei și declară că nu are nicio legătură cu furtul, declarațiile acestuia sunt contrazise de materialul probator administrat în cauză. Astfel, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, la locuința acestuia a fost găsită cartela S. cu numărul de apel_ care a fost introdusă în același telefon mobil în care a fost introdusă și cartelele cu numărul de apel_ în perioada 06 - 07.01.2012, număr de pe care a fost contactată partea vătămată solicitându-i-se să depună într-un termen scurt suma de 2000 de euro prin intermediul Western Union pe numele M. V..

Materialul probator administrat în cauză, inclusiv declarațiile inculpatului B. M. S. și rezultatul constatări tehnico - științifică asupra comportamentului simulat al inculpatului B. M. S., conduc la concluzia că inculpatul B. M. S. a pus la dispoziția inculpatului B. D. cheia autoturismului persoanei vătămate și împreună s-au deplasat în locul unde autoturismul era parcat, l-au sustras și imediat cu ajutorul unor persoane neidentificate a încercat să obțină de la persoana vătămată suma de 2000 euro, drept răscumpărare, bani ce urmau a fi trimiși numitului M. V., rudă a martorei S. F., și ale cărui acte de identitate au fost găsite cu ocazia percheziției domiciliare la inculpatul B. D..

Sub aspectul încadrării în drept a faptei, instanța a reținut că în cursul judecății, la data de 01.02.2014, a intrat în vigoare Legea nr.286/2009 privind Noul Cod Penal, fiind aplicabile dispozițiile art.5 alin.1 din Cp privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea cauzei penale.

În ceea ce privește fapta săvârșită de inculpatul B. M. S., instanța la termenul din data de 28.10.2014, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunea de complicitate la furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.26 Cp din 1968 rap. la art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a, e și i Cp din 1968, în infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.228 alin.1 – 229 alin.1 lit.d Cp, cu aplic. art.5 Cp

Instanța a reținut că inculpatul B. M. S. a desfășurat acte de coautorat, așa cum s-a reținut atât de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, cât și de către instanța de judecată cu ocazia reținerii situației de fapt și analizării mijloacelor de probă, activitatea inculpatului neputând fi calificată ca acte de complicitate, atâta timp cât inculpatul B. M. S. i-a dat cheia inculpatului B. D. și împreună s-au deplasat și au sustras autoturismul din locul în care era parcat. În același sens au fost și concluziile reprezentantului Ministerului Public.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a reținut că potrivit art.229 alin.1 NCp apare ca furt calificat împrejurarea de folosire fără drept a unei chei adevărate și nu apar ca împrejurări care califică furtul săvârșirea infracțiunii de două persoane sau într-un loc public.

Cu privire la pedeapsa aplicată de cele două legi penale apare mai favorabil Codul penal în vigoare, pedeapsa prevăzută fiind între unu și 5 ani închisoare, față de prevederile Codului penal din 1968, care prevedea pedeapsa de la 3 la 15 ani închisoare.

Ca urmare, cu privire la fapta săvârșită de inculpatul B. M. S., instanța a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată, din infracțiunea de complicitate la furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.26 Cp din 1968 rap. la art.208 alin.1 – 209 alin.2 lit.a, e și i Cp, în infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.228 alin.1 – 229 alin.1 lit.d NCp, cu aplic. art.5 Cp

În ceea ce îl privește pe inculpatul B. D., instanța a reținut că acesta a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată în concurs real cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sp. nr. 915/22.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin dp. nr.327/17.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București și prin sp. nr. 435/20.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin dp. nr.1322/30.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București.

În aceste condiții, față de dispozițiile din cele două legi penale și faptul că inculpatul a săvârșit fapta în concurs real cu faptele pentru care a fost deja condamnat, legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1968.

Față de acestea, prima instanță a reținut că fapta inculpatului B. M. S., care în perioada 17 – 18.12.2011, împreună cu inculpatul B. D., a sustras autoturismul marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate D. E. M., aflat parcat în municipiul București, . S., în dreptul imobilului cu nr.17, sectorul 1, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.228 alin.1 – 229 alin.1 lit.d Cp, cu aplic. art.5 Cp

În cauză s-a reținut art.229 alin.1 lit.d NCp, deoarece inculpatul a folosit fără drept o cheie adevărată.

Fapta inculpatului B. D., care în perioada 17 – 18.12.2011, împreună cu inculpatul B. M. S. a sustras autoturismul marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate D. E. M., aflat parcat în municipiul București, . S., în dreptul imobilului cu nr.17, sectorul 1, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a, e și i Cp, cu aplic. art.5 Cp

În cauză s-a reținut art.209 alin.1 lit. a, e și i Cp din 1968, deoarece fapta a fost săvârșită de către 2 persoane împreună, într-un loc public și prin folosirea fără drept a unei chei adevărate.

La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, în ceea ce îl privește pe inculpatul B. M. S., instanța a avut în vedere dispozițiile art.74 NCp în conformitate cu care stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului. Astfel, au fost avute în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În raport de aceste criterii, reținând vinovăția inculpatului B. M. S., în contextul stării de fapt relevată mai sus și procedând în temeiul art.74 NCp la individualizarea pedepsei, în raport de gradul de pericol social al faptei și persoana inculpatului, ținând cont de funcția de reeducare pe care o îndeplinește pedeapsa, dar și de cea de constrângere, precum și de faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, instanța a apreciat că o pedeapsă orientată spre mediu, respectiv pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, constituie o sancțiune corespunzătoare pentru inculpat în cauza de față.

Instanța a avut în vedere că inculpatul, deși a recunoscut săvârșirea faptei, nu s-a putut identifica mașina și nici inculpații nu au recuperat prejudiciul creat.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a dispus executarea pedepsei în regim de detenție, având în vedere gravitatea faptei, modalitatea de executare, prejudiciul mare creat și nerecuperat.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei inculpatului B. D., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cp din 1968 și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru faptele săvârșite (reduse cu o treime, conform art.396 alin.10Cpp), gradul de pericol social concret al faptei, ce rezultă din modul de săvârșire al infracțiunii, respectiv de două persoane împreună, într-un loc public și prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.

Reținând vinovăția inculpatului, în contextul stării de fapt relevată mai sus și procedând în temeiul art.72 Cp din 1968 la individualizarea pedepsei, în raport de gradul de pericol social al faptei și persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, prezenta faptă fiind săvârșită în concurs cu alte trei fapte, instanța ținând cont de funcția de reeducare pe care o îndeplinește pedeapsa, dar și de cea de constrângere, a apreciat că o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare constituie o sancțiune corespunzătoare pentru acesta.

Instanța a constatat că fapta pentru care inculpatul B. D. a fost condamnat prin prezenta hotărâre a fost săvârșită în concurs real cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sp. nr. 915/22.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, modificată și definitivă prin dp. nr.327/17.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București și prin sp. nr.435/20.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, definitivă prin dp. nr. 1322/30.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București.

În temeiul art.86⁵ Cp din 1968 rap. la art.85 alin.1 Cp din 1968, a anulat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sp. nr. 915/22.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, modificată și definitivă prin dp. nr.327/17.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București.

A descontopit pedepsele aplicate prin sp. nr. 435/20.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, definitivă prin dp. nr.1322/30.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București și a repus pedepsele în individualitatea lor, astfel:

-1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, aplicată prin sp. nr. 435/20.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, definitivă prin dp. nr.1322/30.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București;

-3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, aplicată sp. nr. 435/20.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, definitivă prin dp. nr.1322/30.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București.

În temeiul art.33 lit.a Cp din 1968 și art.34 alin.1 lit.b Cp din 1968, a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedepsele aplicate prin sp. nr. 915/22.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, modificată și definitivă prin dp. nr.327/17.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București și prin sp. nr. 435/20.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, definitivă prin dp. nr.1322/30.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București astfel:

-3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aplicată prin prezenta hotărâre;

-1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, aplicată prin sp. nr. 915/22.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, modificată și definitivă prin dp. nr.327/17.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București;

-1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, aplicată prin sp. nr. 435/20.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, definitivă prin dp. nr. 1322/30.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București;

-3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, aplicată sp. nr. 435/20.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, definitivă prin dp. nr.1322/30.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București,

urmând ca inculpatul B. D. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art.71 Cp din 1968 a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 teza a II-a și lit.b Cp din 1968, pe durata executării pedepsei.

În temeiul art.72 alin.1 Cp a dedus perioada reținerii și arestării preventive, precum și a perioada deja executată, respectiv: de la 12.04.2013 la 05.06.2013 și de la 24.09.2013 (sp. nr.915/22.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, modificată și definitivă prin dp. nr.327/17.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București); de la data de 18.07.2013 la data de 28.01.2014 (sp. nr. 435/20.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2013, definitivă prin dp. nr.1322/30.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București) și de la data de 09.01.2015 la zi.

Cu privire la latura civilă, instanța a reținut că la data de 15.06.2012, ca urmare a sesizării furtului și în baza poliței de asigurare CASCO cu nr._, . a despăgubit-o pe numita D. E. M. cu suma de 59.369,02 lei, pentru furtul autoturismului marca VW Golf VI de culoare gri, cu numărul de înmatriculare_, . șasiu WVWZZZ1KZBP033537.

Ulterior, prin adresele din data de 04.10.2012 și 20.03.2013, . a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal împotriva autorilor furtului, în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

La data de 05.02.2014, partea civilă . a depus la dosarul cauzei adresa f.n./f.d. prin care arată că își menține cererea de constituire ca parte civilă și solicită obligarea inculpaților B. D. și B. M. S., în solidar, la plata sumei de_,02 lei, cu titlu de despăgubiri și la plata dobânzii legale calculată de la data plății despăgubirii și până la data recuperării debitului, precum și plata cheltuielilor de judecată (filele 16 – 17).

În acest sens, societatea de asigurare a depus la dosarul cauzei copiile certificate ale următoarelor documente: polița de asigurare tip CASCO autovehicule (fila 22), procesul verbal de constatare a daunelor (fila 26); extrasul de cont, potrivit căruia suma de_,02 lei a fost achitată persoanei vătămate D. E. M. (fila 33).

Având în vedere că suma de_,02 lei a fost achitată persoanei vătămate D. E. M. de către societatea de asigurări, instanța a admis cererea de constituire ca parte civilă și va obliga pe inculpații B. D. și B. M. S., în solidar, la plata sumei de_,02 lei, către ., cu titlu de despăgubiri și la plata dobânzii legale calculată de la data plății despăgubirii și până la data recuperării debitului.

În temeiul art.274 alin.1 și 2 Cpp au fost obligați inculpații B. D. și B. M. S. la plata sumei de 5600 lei, câte 2800 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art.276 alin.1 4 Cpp rap. la art.274 alin.2 Cpp s-a admis cererea părții civile . și au fost obligați inculpații B. D. și B. M. S., la plata sumei de 1240 lei, câte 620 lei fiecare inculpat, reprezentând cheltuieli judiciare către partea civilă.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpații B. D. și B. M. S..

Inculpatul B. M. S. a depus motivele de apel în scris invocând greșita schimbare a încadrării juridice a infracțiunii, din complicitate la furt în forma de participație a autoratului precum și greșita individualizare a pedepsei de către instanța de fond precum și a modalității de executare a acesteia.

Inculpatul B. D. nu a depus motivele de apel în scris însă cu ocazia concluziilor orale a invocat greșita condamnare, susținând că nu a săvârșit fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Cu ocazia judecării apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 420 al. 4 Cpp, Curtea a procedat la audierea inculpatului B., declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată dosarului cauzei (fl. 23), în timp ce inculpatul B. s-a prevalat de dreptul de a nu da declarații, menținând declarațiile oferite în fața primei instanțe.

Analizând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține următoarele:

Cu privire la apelul formulat de inculpatul B. D., Curtea reține că în mod corect prima instanță a stabilit că probele aflate la dosar sunt suficiente pentru a stabili că acesta este coautor al faptei de furt.

Astfel, fără a mai relua analiza exhaustivă a materialului probator administrat în cauză, analiză realizată corespunzător de prima instanță, Curtea arată că participarea inculpatului B. rezultă din declarația inculpatului B. coroborată cu datele vizând telefonul mobil utilizat pentru contactarea victimei dar și cu alte împrejurări de fapt. Astfel cum a arătat și prima instanță, la percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului a fost identificat terminalul mobil cu aceeași . IMEI ca cel în care a fost introdusă cartela utilizată pentru apelarea persoanei vătămate, la momentul la care i s-a solicitat trimiterea unor sume de bani pentru recuperarea vehiculului. Prin urmare, rezultă cu certitudine că telefonul inculpatului a fost folosit pentru apelarea persoanei vătămate.

Inculpatul B. a încercat să acrediteze ideea că telefonul a fost utilizat de o altă persoană, respectiv inculpatul B., fiindu-i predat de martora S. F., aceasta fiind concubina inculpatului B. dar având o legătură și cu inculpatul B..

Această situație a fost de susținută, aparent, de martora S. F. care a arătat că ea mai folosea telefonul concubinului său, existând situații când îl încredința bunul și lui B..

Cu toate acestea, similar primei instanțe, Curtea consideră că această declarație nu este credibilă, martora fiind concubina inculpatului B., relația apropiată de acesta explicând oferirea de aceasta a unor declarații menite a-l exonera pe inculpat.

În plus, se va avea în vedere că persoana vătămată a făcut referire la mai mult discuții telefonice vizând autoturismul, discuții realizate la diferite intervale de timp, toate purtate de pe același terminal mobil ulterior identificat ca aparținându-i inculpatului B., de pe același telefon fiind expediate și sms-urile menționate în cuprinsul prezentei hotărâri. Or, chiar în ipoteza în care ar fi real că inculpatul B. obișnuia să-i permită concubinei sale să-i folosească telefonul mobil, este greu de crezut că îi încredința în mod repetat telefonul, pentru perioade mai lungi de timp, la momentele în care aceasta se deplasa într-o altă locație (în care, conform declarațiilor inculpatului B., s-ar fi întâlnit cu inculpatul B., momente în care acesta din urma ar fi folosit telefonul în discuție). De altfel, martora nu a confirmat că ulterior sustragerii vehiculului inculpatul B. i-ar fi solicitat telefonul pentru a-l folosi în scopurile arătate. În condițiile în care au fost expediate sms-uri în data de 05.01.2012 și s-au purtat discuții telefonice în datele de 06.01.2012, în două rânduri, iar martora nu a confirmat întâlnirile cu inculpatul B. la aceste date și nici folosirea în aceste ocazii a telefonului mobil, declarațiile acesteia nu pot fi reținute ca dovedind utilizarea telefonului de către B..

Mai mult, Curtea reține că persoanei vătămate i s-a cerut să trimită bani pe numele de M. V., persoană care are legături cu martora S. și deci și cu concubinul acesteia, inculpatul B.. Cu ocazia percheziției domiciliare realizate la locuința lui B. a fost găsită și cartea de identitate a lui M. V., ceea ce confirmă faptul că inculpatul B. este cel care a contactat victima, solicitându-i expedierea banilor.

Nu în ultimul rând, urmează a se avea în vedre și faptul că, în conformitate cu procesul verbal de redare a interceptărilor realizate în cauză, inculpatul B. l-a contactat telefonic pe inculpatul B. spunându-i de efectuarea cercetărilor cu privire la vehicul și anunțându-l că nu mai are autoturismul ceea ce, de asemenea, dovedește faptul că inculpatul B. avea cunoștință de sustragerea acestuia, infirmând afirmațiile privind neimplicarea sa în această activitate infracțională.

Față de toate acestea se constată că soluția primei instanțe prin care s-a reținut ca dovedită situația de fapt expusă în rechizitoriu, respectiv faptul că inculpatul B., alături de inculpatul B., a sustras autoturismul persoanei vătămate este una temeinică, soluția de condamnare fiind una corectă.

De asemenea, în ceea ce privește legea penală mai favorabilă inculpatului, în mod corect s-a considerat că este vorba de Codul penal din 1969 având în vedere că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu alte fapte iar regimul sancționator al concursului de infracțiuni conform acestui cod penal este mai favorabil decât cel prevăzut de Noul Cod penal care impune obligativitatea aplicării unui spor fix de pedeapsă. Având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 privind aplicarea globală a unei legi penale în stabilirea legii penale mai favorabile, instanța consideră că în cadrul aceluiași proces penal nu ar putea să stabilească pedeapsa conform unui act normativ și să facă aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni conform unui act normativ diferit.

Cu referire la cuantumul pedepsei, făcând aplicarea dispozițiilor art. 72 VCP, instanța de fond a ales pedeapsa minimă de lege. La acest moment, Curtea nu identifică date referitoare la faptă sau persoană care să justifice micșorarea pedepsei, astfel că nu se impune reindividualizarea pedepsei prin reducerea acesteia.

În schimb, Curtea constată că procedeul de contopire realizat de prima instanță este incorect, impunându-se modificarea acestuia.

Astfel, este adevărat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sp. nr. 915/2013 a Jud. sector 1 București și, respectiv, sp. nr. 435//2014 a aceleiași instanțe, toate infracțiunile fiind săvârșite înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. În același timp însă se constată că pedeapsa aplicată prin sp. nr. 915/203 a fost deja contopită cu pedeapsa stabilită prin sp. nr. 435/2014 a Jud. Sector 1 București, prin această ultimă sentință fiind dispusă și anularea suspendării sub supraveghere a executării primei pedepse.

Pe cale de consecință, ținând cont că pedeapsa din sp. nr. 915/2013 se regăsește deja în sp. nr. 435/2014, nu se mai impune anularea suspendării executării pedepsei din sp. nr. 915/2013, anulare care deja s-a realizat astfel cum s-a arătat mai sus, și nici analiza separată a acestei sentințe. De altfel, la momentul descontopirii pedepselor aplicate prin sp. nr. 435/2014 prima instanță a omis în mod nejustificat să facă referire și la pedepsele aplicate inițial prin sp. nr. 915/2013, ignorând concursul de infracțiuni realizat prin această sentință.

Față de acestea, constatând că procedeul de contopire nu este corect, Curtea, admițând apelul inculpatului B., va proceda la refacerea acestuia.

Astfel, în baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e, i VCP cu aplic. art. 5 NCP va condamnă inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Va constată că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sp. nr. 915/2013 a Jud. sector 1 București și sp. nr. 435/2014 a Jud. sector 1 București.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sp. nr. 435/2014 a Jud. sector 1 București și va repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv:

-1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice

-3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe

-1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, pedeapsă aplicată inițial prin sp. nr. 915/2013 a Jud. sector 1 București

În baza art. 36 al. 1 VCP rap. la art. 33 lit. a, 34 lit. b VCP și art. 5 NCP va contopi pedeapsa stabilită prin prezenta, respectiv 3 ani închisoare, cu pedepsele de mai sus, astfel cum au fost repuse și individualitate și va aplica pedeapsa cea mai grea, inculpatul executând 3 ani închisoare. Ținând cont că a fost învestită doar cu apelul inculpatului și neputând crea acestuia o situație mai grea decât în hotărârea apelată, Curtea nu va aplica și un spor de pedeapsă, chiar dacă l-ar aprecia necesar raportat la perseverența infracțională a inculpatului.

În baza art. 71 al. 1, 2 VCP va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), lit. b Cp pe durata executării pedepsei principale.

În ceea ce privește perioada deja executată, Curtea constată că se impune deducerea din pedeapsa rezultantă a reținerii de 24 de ore din prezenta cauză din data de 16.02.2012 (aceasta fiind omisă de prima instanță)precum și a perioadelor 12.04.2013 – 05.06.2013, 18.07.2013 – 03.02.2014 și de la 17.12.2014 la zi. Prima instanța a dedus doar privarea de libertate din data de 09.01.2015 la zi însă Curtea constată din fișa de cazier precum și fișa privind situația juridică a inculpatului (fl. 13 dosar apel) că mandatul de executare a pedepsei s-a pus în executare începând cu data de 17.12.2014.

Se va anula mandatul de executare a pedepsei emis în baza sp. nr. 435/2014 a Jud. sector 1 București și se va dispune emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei.

De asemenea, în baza art. 35 al. 4 VCP Curtea va menține măsura confiscării speciale de la inculpatul B. a unui baston telescopic dispuse prin sp. nr. 435/2014 a Jud. sector 1 București, aspect care de asemenea a fost omis de prima instanță.

Față de acestea, apelul inculpatul va fi admis însă cu privire la aspectele indicate mai sus, respectiv aplicarea unui procedeu de contopire greșit, greșita deducere a perioadei deja executate precum și omisiunea vizând menținerea dispoziției de confiscare precum și a anulării mandatului de executare a pedepsei.

Cu privire la inculpatul B. M. S., Curtea reține că apelul formulat de acesta a vizat două aspecte, respectiv încadrarea juridică a faptei și pedeapsa aplicată și individualizarea executării acesteia.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat. Conform dispozițiilor legale (art. 26 VCP, respectiv art. 48 NCP) complicele este persoana care acordă ajutor, material sau moral, la săvârșirea infracțiunii de către autor. Astfel cum a reținut și prima instanță, participarea efectivă a inculpatului B. la comiterea faptei nu s-a limitat la punerea la dispoziția autorului a cheii autoturismului, această singură acțiune reprezentând într-adevăr un act de complicitate.

Conform materialului probator, inclusiv declarațiilor inculpatului B., acesta l-a însoțit pe inculpatul B. la momentul comiterii faptei la locul unde se afla vehiculul, a indicat acestuia mașina în discuție și, de asemenea, a plecat de la locul faptei împreună cu B.. Este evident că, prin natura faptei, acțiunea efectivă de punere în mișcare a vehiculului, respectiv conducerea sa din locul unde era parcat într-o altă locație, nu putea fi realizată decât de o persoană însă faptul că inculpatul B. s-a aflat în permanență împreună cu coinculpatul B. și l-a însoțit (chiar dacă dintr-un alt vehicul) inclusiv la momentul deplasării vehiculului de la locul unde fusese lăsat de proprietar reprezintă o participare efectivă la acțiunea de deposedare și nu un simplu ajutor dat autorului.

În raport de acestea, Curtea consideră că în mod corect prima instanță a reținut forma de participație penală a autoratului și nu cea a complicității, din această perspectivă apelul inculpatului fiind nefondat.

În schimb, analizând hotărârea prin prisma celui de-al doilea motiv de apel, Curtea va avea în vedere că prima instanță, stabilind cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B., a enumerat criteriile care ar trebui avute în vedere, în conformitate cu legea apreciată ca fiind mai favorabilă (Noul Cod penal) însă nu a făcut nici o aplicare concretă raportat la situația inculpatului, reținând doar reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei precum și faptul că prejudiciul nu a fost recuperat, situație în care s-a orientate spre o pedeapsă într-un cuantum mediu. Pe de altă parte, același element reținut în defavoarea inculpatului – nerecuperarea prejudiciului, nu a fost avut în vedere la individualizarea pedepsei stabilite pentru inculpatul B. în privința căruia, în ciuda și a datelor personale care indică o periculozitate mai mare (antecedentele penale, încercarea de inducere în eroare a organelor judiciare), s-a ales pedeapsa minimă prevăzută de lege, situație pe care Curtea o apreciază ca inechitabilă.

Pe de altă parte nu au fost aduse alte argumente pentru a justifica concluzia privind necesitatea executării efective a pedepsei, ținând cont că atât din perspectiva Codului penal din 1969 cât și a Noului Cod penal există mai multe dispoziții legale care permit o altă modalitate de individualizare a executării pedepsei.

Or, în opinia Curții, deși împrejurarea că prejudiciul creat este unul ridicat și nu a fost reparat este reală, ar trebui să se țină cont și de atitudinea inculpatului din prezenta cauză care a contribuit în mod decisiv la stabilirea identității celui de-al doilea participant, dovedind că a înțeles gravitatea faptei sale. De asemenea, Curtea consideră extrem de relevant faptul că inculpatul nu are antecedente penale dar mai ales că, deși a trecut un interval lung de timp de la data comiterii faptei (decembrie 2011) și până în prezent nu există informații din care să reiasă că acesta a fost implicat în comiterea altor infracțiuni. În condițiile în care timp de peste 3 ani inculpatul, în stare de libertate, nu a repetat comportamentul infracțional și a dovedit că nu prezintă pericol pentru societate, aplicarea unei pedepse cu executarea acestei în regim de detenție apare ca excesivă.

Pe cale de consecință, Curtea consideră că se impune alegerea unei alte modalități de individualizare a executării pedepsei. Din perspectiva limitelor de pedeapsă Noul Cod penal este mai favorabil, sancționând furtul calificat cu închisoarea între 1 și 5 ani în timp ce Codul penal din 1969 prevede o pedeapsă cuprinsă între 3 și 15 ani închisoare. Ținând însă cont de necesitatea aplicării globale a legii penale mai favorabilă trebuie avute în vedere și alte instituții juridice aplicabile inculpatului, relevante fiind cele vizând individualizarea executării pedepsei conform celor expuse mai sus. Astfel, atât Codul penal din 1969 cât și Noul Cod penal permit instanței să nu dispună executarea efectivă a pedepsei ci suspendarea acesteia - condiționată sau sub supraveghere conform Codului penal din 1969, respectiv suspendarea sub supraveghere conform Noului Cod penal. Apreciind că simpla suspendare condiționată este insuficientă în speță raportat la gravitatea faptei Curtea va compara dispozițiile legale aplicabile în ceea ce privește instituția suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, constatând că din această perspectivă Codul penal din 1969 este mai favorabil în condițiile în care împlinirea termenului de încercare atrage intervenirea reabilitării de drept a condamnatului, efect care nu se produce în cazul suspendării sub supraveghere conform Noului Cod penal. De asemenea sfera măsurilor de supraveghere este mai largă în cazul Noului Cod penal, fiind de asemenea necesară stabilirea unor obligații suplimentare, inclusiv prestarea de muncă în folosul comunității.

Față de aceste considerente instanța constată că legea penală mai favorabilă, în ansamblul ei, este Codul penal din 1969, urmând ca acesta să fie avut în vedere în continuare.

Astfel, la individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, instanța va reține dispozițiile art. 52 VCP, referitoare la scopul pedepsei, precum și criteriile prev. de art. 72 VCP, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul si mijloacele de săvârșire, scopul urmărit si urmarea produsă, precum și persoana infractorului si împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmând a reține și art. 396 al. 10 NCpp.

Instanța va avea în vedere criteriile analizate mai sus, respectiv prejudiciul ridicat dar și ușurința cu care inculpatul a acceptat implicarea în comiterea unei astfel de fapte, dovedind disponibilitate în acest sens în ciuda faptului că obținea venituri dintr-o activitate ilicită. Pe de altă parte, urmează a reține în favoarea acestuia colaborarea cu organele de urmărire penală, lipsa antecedentelor penale precum și conduita ulterioară săvârșirii infracțiunii, respectiv adoptarea unui comportament conform normelor legale dar și interesul manifestat pentru situația sa juridică prin prezentarea în fața organelor judiciare. În raport de acestea, Curtea va aplica o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum ușor mai ridicat decât minimul special astfel cum a fost stabilit ca urmare a reducerii cu 1/3 conform art. 396 al. 10 Cpp.

În baza art. 71 al. 1, 2 Cp instanța va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cp pe durata executării pedepsei principale

În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 86¹ Cp pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Astfel, pedeapsa aplicată nu depășește 4 ani închisoare, inculpatul nu a fost anterior condamnat, și raportat la criteriile analizate la momentul individualizării pedepsei și în special circumstanțele de ordin personal, consideră că pronunțarea condamnării reprezintă un avertisment suficient pentru a preveni săvârșirea altor infracțiuni de către inculpat. Pe cale de consecință, în baza art. 86¹ Cp instanța va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare stabilit conform art. 86² VCP

În baza art. 86³ VCP, pe durata termenului de încercare instanța va dispune ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul I.

-să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea.

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

Instanța va atrage atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83, 84 și 86⁴ al. 2 VCP referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al nerespectării măsurilor de supraveghere impuse precum și în cazul neîndeplinirii cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta.

În baza art. 71 al. 5 VCP va suspenda executarea pedepsei accesorii vizând interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a) și b Cp.

Curtea va constata că inculpatul a fost reținut în cauză în data de 16.02.2012.

Față de toate acestea, Curtea va admite apelul formulat de inculpat conform celor expuse mai sus, menținând dispoziția primei instanțe privind încadrarea faptei însă stabilind ca lege penală mai favorabilă Codul penal din 1969. De asemenea, urmează a se reindividualiza cuantumul pedepsei și a se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate vor fi menținute.

În baza art. 275 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate în apelurile inculpaților vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul B. în cuantum de 300 lei și onorariul parțial al apărătorului pentru inculpatul B. în cuantum de 75 lei suportându-se din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelurile formulate de inculpații B. D. și B. M. S. împotriva sentinței penale nr. 17/23.01.2015 pronunțată de Judecătoria sector 1 București în dosarul cu numărul de mai sus.

Desființează în parte sentința apelată și pe fond rejudecând:

1. Constată că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul B. M. S. este Codul penal din 1969.

În baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e, i VCP cu aplic. art. 396 al. 10 Cpp și art. 5 NCP condamnă inculpatul B. M. S. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 71 al. 1, 2 VCP interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), lit. b VCp pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86¹ al. 1 VCP suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 86² VCp.

În baza art. 86³ VCP obligă inculpatul, pe durata termenului de încercare, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul I.

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență

Atrage atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83, 84 VCP și art. 86⁴ al. 2 VCP referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al nerespectării măsurilor de supraveghere impuse precum și în cazul neîndeplinirii cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta.

În baza art. 71 al. 5 VCP suspendă executarea pedepsei accesorii vizând interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a) și b VCp.

Constată că inculpatul a fost reținut în cauză în data de 16.02.2012.

2. în baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e, i VCP cu aplic. art. 5 NCP condamnă inculpatul B. D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Constată că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sp. nr. 915/2013 a Jud. sector 1 București și sp. nr. 435/2014 a Jud. sector 1 București.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sp. nr. 435/2014 a Jud. sector 1 București și repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv:

-1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice

-3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe

-1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, pedeapsă aplicată inițial prin sp. nr. 915/2013 a Jud. sector 1 București

În baza art. 36 al. 1 VCP rap. la art. 33 lit. a, 34 lit. b VCP și art. 5 NCP contopește pedeapsa stabilită prin prezenta, respectiv 3 ani închisoare, cu pedepsele de mai sus și aplică pedeapsa cea mai grea, inculpatul executând 3 ani închisoare.

În baza art. 71 al. 1, 2 VCP interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), lit. b VCp pe durata executării pedepsei principale.

Deduce din pedeapsa rezultantă reținerea de 24 de ore din prezenta cauză din data de 16.02.2012 precum și perioadele 12.04.2013 – 05.06.2013, 18.07.2013 – 03.02.2014 și de la 17.12.2014 la zi.

Anulează mandatul de executare a pedepsei emis în baza sp. nr. 435/2014 a Jud. sector 1 București și dispune emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei.

Menține măsura confiscării speciale de la inculpatul B. a unui baston telescopic dispuse prin sp. nr. 435/2014 a Jud. sector 1 București.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate în apelurile inculpaților rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul B. în cuantum de 300 lei și onorariul parțial al apărătorului pentru inculpatul B. în cuantum de 75 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. M. MOISĂADINA A. R.

GREFIER,

Pt. grefier G. C. aflat în concediu

semnează grefier-șef M. A.

Red./Dact. MCM

08.04.15 2 ex.

Jud. fond – O. V. – Jud. sector 1 București