Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 230/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 230/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 230/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.230
Ședința publică din data de 04.03.2014
Curtea constituită din:
Președinte: P. V. A.
Judecător: C. E. R.
Grefier: R. C. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror D. F..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de apelantul inculpat M. G. A. împotriva sentinței penale nr.1098/05.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă apelantul inculpat M. G. A. personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător din oficiu, avocat R. G., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.1136/09.01.2014 depusă la dosar și intimata parte vătămată C. E. V., lipsind intimatul parte civilă . SA- Divizia Daune și intimatul parte vătămată H. L. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având pe rând cuvântul, apelantul inculpat M. G. A. și intimata parte vătămată C. E. V., arată că sunt de acord să se împace, aspecte consemnate de instanță în cadrul unor declarații, semnate și atașate la dosar.
Curtea permite intimatei părți vătămate C. E. V. să părăsească sala de judecată.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat M. G. A., având cuvântul, apreciază că se impune amânarea cauzei în vederea citării părții vătămate H. L. G. și a părții civile . SA- Divizia Daune pentru a-și preciza poziția cu privire la o eventuală împăcare cu inculpatul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, se opune amânării cauzei, având în vedere că părțile menționate anterior au fost citate pentru acest termen cu această mențiune, însă nu s-au prezentat în fața instanței de judecată.
Curtea apreciază că au fost efectuate suficiente demersuri în vederea încercării de împăcare a părților cu privire la infracțiunea de furt, astfel că nu se mai impune amânarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat M. G. A., având cuvântul, solicită să se ia act de împăcarea părților cu privire la fapta din 30.04-01.05.2011 și înlăturarea răspunderii penale. În temeiul art.5 NCP, solicită aplicarea legii penale mai favorabile și schimbarea încadrării juridice din art.208-209 lit. g și i VCP în art.228-229 alin.1 lit. b și d NCP, raportat la noile limite de pedeapsă. Apreciază că se impune admiterea apelului și achitarea inculpatului în temeiul art.17 pct.2 rap. la art. 16 lit. c NCPP având în vedere că la dosar nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea, urmele papilare găsite la fața locului nefiind suficient de clare și concludente. În subsidiar, solicită aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de legea penală mai favorabilă, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal cu deducerea prevenției de la data de 01.07.2013 la zi.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului declarat de inculpat și descontopirea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare în cele două pedepse componente de câte 3 ani și 4 luni închisoare fiecare, în baza art.17 alin.2 teza finală rap. la art.16 alin.1 lit. g teza a II a NCPP să înceteze procesul penal pentru infracțiunea de furt calificat săvârșită în dauna părții vătămate C. E. V. dat fiind că a intervenit împăcarea, menținerea condamnării de 3 ani 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208-209 cu aplicarea art.37 lit. b din VCP în dauna părții vătămate H. L. G.. De asemenea, solicită a se avea în vedere că inculpatul este cel care a pătruns în imobil și a sustras bunuri, relevante fiind urmele papilare găsite la fața locului și propriile declarații ale inculpatului din care rezultă că nu a pătruns niciodată anterior acelei date în acel imobil și prin urmare nu există niciun fel de explicație plauzibilă pentru care acele urme papilare aparținând inculpatului ar fi fost găsite la fața locului. În ceea ce privește legea penală mai favorabilă și având în vedere gravitatea acestei infracțiuni dintr-o locuință, de consecințele pe care le-a avut o asemenea faptă și multiplele condamnări pentru fapte similare săvârșite anterior de către inculpat, apreciază că nu se impune trecerea la noua lege, câtă vreme pedeapsa nu trebuie a fi redusă.
Apelantul inculpat M. G. A., având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său din oficiu.
CURTEA,
Prin Sentința penală nr. 1098/2013 de la 05 Decembrie 2013, JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI a hotărât:
În baza art. 334 C.p.p., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C.p. cu aplic. art. 37 lit. b C.p. în infracțiunea prev. art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i C.p. cu aplic. art. 37 lit. b C.p. (fapta din data de 30.04/01.05.2011)
În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C.p. cu aplic. art. 37 lit. b C.p., a condamnat pe inc. M. G. A. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (fapta din perioada de 28.03._11).
În baza art. 71 al.1 C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i C.p. cu aplic. art. 37 lit. b C.p., a condamnat pe inculpatul la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (fapta din data de 30.04/01.05.2011).
În baza art. 71 al.1 C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
A constatat că cele două infracțiuni deduse judecății sunt concurente.
În baza art. 33 lit. a C.p. rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.p., a contopit cele două pedepse aplicate astfel încât inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 71 al.1 C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen.
În baza art. 350 alin. 1 C.p.p., a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 alin. 1 C.p., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 01.07.2013 la zi.
A luat act că partea vătămată C. E. V. nu s-a constituit parte civilă.
A luat act că partea vătămată H. L. G. a renunțat la acțiunea civilă.
În baza art. 346 C.p.p. a admis acțiunea civilă formulată de către S.C. ,,A. Ț. ASIGURĂRI” S.A. și a obligat inculpatul la plata sumei de 4.679,94 lei, reprezentând daune materiale, la care se adaugă dobândă legală de la data de 27.08.2013 până la data plății efective.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e, alin. 4 C.p. a confiscat de la inculpat suma de 300 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la partea vătămată C. E. V..
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1500 lei (C. IBAN RO59TREZ7035032XXX005229, Cod fiscal_ deschis la Trezoreria Sectorului 3, beneficiar Judecătoria Sector 1), din care onorariul avocatului din oficiu, în valoare de 200 lei, se avansează din fondurile special alocate de către Ministerul Justiției.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Fapta din perioada 28.03._11
În perioada 28.03._11, inculpatul M. G. A. a pătruns prin efracție în imobilul părții vătămate C. E. V., situat în București, .. 21, sector 1, de unde a sustras o bateria de la baie, în valoare de 300 lei.
Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarații parte vătămată C. E. V. (fil. 76 și fil. 25, 27 din DUP), declarații inculpat M. Gigă A. (fil. 8 și fil. 11, 14, 42, 45, 46 din DUP), proces-verbal de cercetare la fața locului (fil. 31 din DUP), planșe foto (fil. 47-63 din DUP), raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică (fil 67-75 din DUP).
Astfel, din declarațiile părții vătămate C. E. V. (fil. 76) rezultă că la data de 05.04.2011, a fost informată de către agentul imobiliar pe care-l mandatase să vândă imobilul, numitul S. A., că în locuința sa din .. 21, au pătruns persoane necunoscute, fiindu-i sustrasă o baterie de la baie.
Situația descrisă de către partea vătămată este confirmată și de cele constatate de către organele de poliție ce au efectaut o cercetare la fața locului, concretizată prin procesul-verbal întocmit (fil. 31 din DUP). Potrivit conținutului acestuia, sistemul de închidere al ușii de acces în imobil, tip butuc, prezenta urme de forțare, iar în holul imobilul, a fost găsit un dispozitiv de încălzire a apei instant, ce fusese anterior montat în bucătărie, potrivit declarațiilor părții vătămate. De asemenea, au fost ridicate urme papilare de pe suprafețele cu care autorii faptei ar fi putut veni în contact, care, în urma examinării, au relevat faptul că aparțin inculpatului M. G. A.. Astfel, din raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică (fil. 67-75 din DUP) rezultă faptul că urma papilară relevată pe instantul de apă caldă găsit în holul apartamentului părții vătămate a fost creată de regiunea digito-palmară a palmei de la mâna stângă a inculpatului M. G. A..
Pe parcursul urmăririi penale și în faza de judecată, inculpatul M. G. A. nu a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că nu a intrat niciodată în interiorul imobilul părții vătămate din .. 21 și nici nu i-a sustras vreun bun din locuință. De asemenea, inculpatul a declarat că nu își poate explica existența urmelor sale papilare pe suprafața dispozitivului de încălzire a apei găsit la locul faptei, menționând că e posibil ca organele de poliție să îi fi înscenat săvârșirea faptei pentru a fi tras la răspundere penală pe nedrept.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată că cele declarate de către inculpat nu se coroborează cu niciun mijloc de probă, motiv pentru care apreciază că acestea sunt nesincere, neconforme adevărului judiciar, cu atât mai mult cu cât nu a putut oferi explicații pertinente de natură a înlătura celelalte mijloace de probă ce au fost descrise mai sus. Săvârșirea faptei de către inculpat transpare mai ales din raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică din care rezultă că inculpatul M. G. A. s-a aflat în imobilul părții vătămate, contrar celor afirmate în mod constant de către inculpat.
Fapta din data de 30.04/01.05.2011
În data de 30.04/01.05.2011, inculpatul M. G. A. a pătruns prin efracție în imobilul părții vătămate H. L. G., situată în București, ., sector 1, de unde a sustras mai multe bunuri (cabluri de alimentare ale aparatelor electrice din locuința, baterii de la baie și țevi din cupru existente în baie), creând un prejudiciu estimat la 8.000 lei.
Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarații parte vătămată H. L. G. (fil. 75 și fil. 75 din DUP), declarații inculpat M. Gigă A. (fil. 8 și fil. 11, 14, 42, 45, 46 din DUP), declarații martor C. Ș. (fil. 88), proces-verbal de cercetare la fața locului (fil. 87-89, 91 din DUP), planșe foto (fil. 93-119 din DUP), raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică (fil 122-133 din DUP).
Astfel, din declarațiile părții vătămate H. L. G. (fil. 75) rezultă că în dimineața zilei de 01.05.2011 a fost anunțat de către vecinul său, martorul C. Ș., că imobilul său din ., care nu era locuit de circa 2 luni, a fost spart. Aceasta a anunțat organele de poliție, care s-au deplasat la fața locului, și, împreună cu aceasta au pătruns în imobil, constatând că geamul termopan de la ușa de acea în bucătărie era spart. Potrivit declarațiilor părții vătămate, cu această ocazie au mai observat că centrala termică instalată în imobil era dezmembrată, nelipsind însă componente din aceasta, iar din frigider lipseau băuturi și alimente, ale căror ambalaje au fost găsite în interiorul locuinței. De asemenea, s-a constatat lipsa din băile apartamentului a robinetelor de la dușuri, a țevilor de susținere și a sifoanelor de la chiuvete, precum și a cablurilor de alimentare ale aparatelor electrice din locuința.
Cele declarate de către partea vătămată se coroborează cu declarația martorului C. Ș. (fil. 88), care confirmă existența urmelor de efracție și de vandalizare din imobil, precum și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de poliție (fil. 87-89 din DUP), din conținutul căruia rezultă modul în care se prezenta imobilul în dimineața zilei de 01.05.2011, aceste aspecte fiind, totodată, fixate prin fotografiere (fil. 93-119). De asemenea, cu ocazia cercetării întreprinse au fost prelevate urme papilare ce au fost supuse examinării criminaliștilor. Astfel, din raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică (fil. 122-133), rezultă că urmele papilare relevate pe suprafața unui pet din plastic inscripționat ”Lovenbrau”, găsit pe blatul de la bucătărie, precum și pe suprafața unei sticle de vin, inscripționată ”Carpaten Berge”, găsită pe blatul de la bucătărie au fost create de degetul arătător de la mâna dreaptă, precum și de degetul mare și inelar de la mâna stângă a inculpatului M. G. A..
Fiind audiat în cauză, inculpatul M. G. A. nu a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că nu a pătruns niciodată în interiorul imobilul părții vătămate. Acesta a mai declarat că în mod cert organele de poliție i-au înscenat săvârșirea faptei, prin aducerea obiectelor de pe care au fost prelevate urmele sale papilare la locul faptei.
În urma analizei probatoriului administrat în cauză, instanța constată că cele declarate de către inculpat nu se coroborează cu niciun mijloc de probă, apreciind că depoziția inculpatului este nesinceră și neconformă cu adevărul judiciar ce transpare în mod obiectiv. Explicațiile oferite de către inculpat cu privire la proveniența obiectelor ce purtau urmele sale papilare nu sunt de natură a înlătura concluziile raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică și nici declarațiile părții vătămate, care a declarat că respectivele sticle de vin și bere erau în frigider, nedeschise, înainte de data săvârșirii faptei, iar în momentul în care s-a realizat cercetarea la fața locului, acestea se aflau în bucătăria imobilului unde a avut loc activitatea de sustragere.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs ( recalificat apel potrivit art.10 alin.2 din Legea 255/2013), pentru motivele consemnate în partea introductivă. Apelantul inculpat M. G. A. și intimata parte vătămată C. E. V., prezenți în ședința din 04.03.2014 au declarat că sunt de acord să se împace.
Apelul inculpatului este fondat pentru motivele de mai jos.
În baza art. 17 al. 2 teza finală rap. la art. 16 al. 1 lit. g teza a doua NCPP cu referire la art. 159 al. 1, 2, 3 NCP și art. 231 al. 2 NCP se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului M. G. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 228 al. 1-229 al. 1 lit. d NCP, cu aplic. art. 37 lit. b C.P. faptă din perioada 28.03._11, parte vătămată C. E. V., ca urmare a împăcării părților.
În ceea ce privește condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 208 alin.(1), art. 209 al. 1 lit. g, i C.pen cu aplicarea art. 37 lit.b) C.pen., faptă din data de 30.04./01.05.2011, parte vătămată H. L. G., Curtea o apreciază legală li temeinică, existând probe certe de vinovăție a inculpatului.
Astfel, cele declarate de către partea vătămată se coroborează cu declarația martorului C. Ș. (fil. 88), care confirmă existența urmelor de efracție și de vandalizare din imobil, precum și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de poliție (fil. 87-89 din DUP), din conținutul căruia rezultă modul în care se prezenta imobilul în dimineața zilei de 01.05.2011, aceste aspecte fiind, totodată, fixate prin fotografiere (fil. 93-119). De asemenea, cu ocazia cercetării întreprinse au fost prelevate urme papilare ce au fost supuse examinării criminaliștilor. Astfel, din raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică (fil. 122-133), rezultă că urmele papilare relevate pe suprafața unui pet din plastic inscripționat ”Lovenbrau”, găsit pe blatul de la bucătărie, precum și pe suprafața unei sticle de vin, inscripționată ”Carpaten Berge”, găsită pe blatul de la bucătărie au fost create de degetul arătător de la mâna dreaptă, precum și de degetul mare și inelar de la mâna stângă a inculpatului M. G. A..
Inculpatul M. G. A. nu a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că nu a pătruns niciodată în interiorul imobilul părții vătămate iar organele de poliție i-au înscenat săvârșirea faptei, prin aducerea obiectelor de pe care au fost prelevate urmele sale papilare la locul faptei.
Explicațiile oferite de către inculpat cu privire la proveniența obiectelor ce purtau urmele sale papilare nu sunt de natură a înlătura concluziile raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică și nici declarațiile părții vătămate, care a declarat că respectivele sticle de vin și bere erau în frigider, nedeschise, înainte de data săvârșirii faptei, iar în momentul în care s-a realizat cercetarea la fața locului, acestea se aflau în bucătăria imobilului unde a avut loc activitatea de sustragere.
Inculpatul este cel care a pătruns în imobil și a sustras bunuri, relevante fiind urmele papilare găsite la fața locului și propriile declarații ale inculpatului din care rezultă că nu a pătruns niciodată anterior acelei date în acel imobil și prin urmare nu există niciun fel de explicație plauzibilă pentru care acele urme papilare aparținând inculpatului ar fi fost găsite la fața locului.
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, având în vedere gravitatea infracțiunii comise de inculpat, de consecințele pe care le-a avut o asemenea faptă și multiplele condamnări pentru fapte similare săvârșite anterior de către inculpat în stare de recidivă, CURTEA apreciază că nu se impune recalificarea infracțiunii si aplicarea legii mai favorabile, câtă vreme pedeapsa a fost temeinic individualizată, in raport atât de dispozițiile vechiului cât și ale noului cod penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct. 2 lit. a NCPP admite apelul declarat de apelantul-inculpat M. G. A., împotriva sentinței penale nr.1098/05.12.2013 a Jud. Sector 1 București.
Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând pe fond:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului M. G. A., prin sentința apelată, în pedepsele componente, după cum urmează:
- pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 208 al. 1- 209 alin.1, lit. i C.pen cu aplicarea art. 37 lit.b) C.pen., faptă din perioada 28.03._11, parte vătămată C. E. V.;
- pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 208 alin.(1), art. 209 al. 1 lit. g, i C.pen cu aplicarea art. 37 lit.b) C.pen., faptă din data de 30.04./01.05.2011, parte vătămată H. L. G..
Face aplicarea disp. art. 5 NCP și în consecință:
În baza art. 17 al. 2 teza finală rap. la art. 16 al. 1 lit. g teza a doua NCPP cu referire la art. 159 al. 1, 2, 3 NCP și art. 231 al. 2 NCP încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului M. G. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 228 al. 1-229 al. 1 lit. d NCP, cu aplic. art. 37 lit. b C.P. faptă din perioada 28.03._11, parte vătămată C. E. V., ca urmare a împăcării părților.
Deduce din pedeapsa pe care inculpatul o va executa, de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința apelată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 208 alin.(1), art. 209 al. 1 lit. g, i C.pen cu aplicarea art. 37 lit.b) C.pen., faptă din data de 30.04./01.05.2011, parte vătămată H. L. G., perioada detenției preventive, de la 01.07.2013, la zi.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate, inclusiv condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 208 alin.(1), art. 209 al. 1 lit. g, i C.pen cu aplicarea art. 37 lit.b) C.pen., faptă din data de 30.04./01.05.2011, parte vătămată H. L. G..
În baza art. 275 al. 3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P. V.-A. C. E. R.
GREFIER,
R. C. D.
Red. V.A.P.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. A. G. – Judecătoria Sectorului 1 București – Secția Penală
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 270/2014.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 202/2014. Curtea de... → |
|---|








